poezii crestine

[Maria-Raluca]

puneti chiar si colinde daca stiti! haideti sa pastram traditia:)

[Maria-Raluca]

1) Mare minune s-arata
La Vitleem asta data
De ingeri si de pastori
Ciobanasii de la oi.
(bis ultimele 2 versuri)

2)Aduce-se lauda multa
Langa pestera cea sfanta.
Strigau pastorii cantare,
Lauda Domnului prea mare!
(bis ultimele 2 versuri)

[Maria-Raluca]

1.Colo-n sus pe-un deal frumos,
Unde-i cerul luminos,
Intr-un leagan sta culcat;
Fiul maicii infasat.

REFREN:Leagan verde, leganel,
Tot din lemn de paltinel!
(bis)

2.Raza bland-a soarelui
Scalda fata Domnului,
Vantul dulce il tragana,
Pruncul de mi-l leagana.

REFREN

3.Canta ingerii in cor,
Sa vesteasca tuturor,
Astazi, cerul s-a deschis,
Pe Hristos ni L-a trimis.

REFREN

[Maria-Raluca]

1.Deschide usa, crestine!
Deschide usa, crestine!
Ca venim si noi la tine,
La multi ani, multi ani cu bine!

2.Drumu-i greu s-am obosit,
Drumu-i greu s-am obosit,
De departe am venit,
La multi ani, multi ani cu bine!

3.Ca la Betleem am fost,
Ca la Betleem am fost,
Unde S-a nascut Hristos,
La multi ani, multi ani cu bine!

4.S-am vazut si pe-a Sa mama,
S-am vazut si pe-a Sa mama,
Pe care Maria-o cheama,
La multi ani, multi ani cu bine!

La multi ani, multi ani cu bine!

[BogdanF2]

Voi n-ati fost cu noi in celule
de Radu Demetrescu Gyr

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e [COLOR=#cc6714]viata[/COLOR] de bezne,
sub ghiare de fiara, cu [COLOR=#cc6714]guri[/COLOR] nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

[BogdanF2]

Iisus in celula
de Radu Demetrescu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la [COLOR=#cc6714]gura[/COLOR]
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

[BogdanF2]

Intrebare
de Radu Demetrescu Gyr

Adânca-i noaptea, orele profunde…
Gemând, spre raftul cartilor ma-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Îmi umplu cupa-n vin sa ma scufunde,
întreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum ma prabusesc în jilt, înfrânt,
din zid o umbra alba se desface…

Ma-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sunt.