Erezia constantinopolitana (381)

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

Alte învăţături interesante din cartea Învăţătura de credinţă ortodoxă, EIBMBOR, 2015 pag 100 -101 ,

153. Când a primit Fiul lui Dumnezeu numele de lisus Hristos?

Atât numele de lisus cât și cel de Hristos l-a primit Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut om. Deci, lisus Hristos e numele Fiului lui Dumnezeu cel întrupat.
Mai înainte de întrupare, Fiul lui Dumnezeu nu Se numea lisus Hristos
Aceasta, pentru că El ni S-a făcut Mântuitor (lisus) numai prin aceea că a luat trupul nostru și l-a adus jertfă pentru noi.
Numai prin întrupare ni S-a făcut Arhiereu, Care ne-a curățit de păcate, Proroc, Care ne-a vestit în grai omenesc voia Tatălui, și conducător la mântuire (Hristos).
Dacă Hristos înseamnă Uns, numele acesta îl arată pe Mântuitorul nostru ca om care primește ungerea, nu ca Dumnezeu care dă ungerea.
Sfântul Chirii al Alexandriei spune: „Unii spun că numele Hristos se cuvine numai Cuvântului născut din Dumnezeu-Tatăl, Care este gândit și există deosebit. Noi însă n-am fost învățați să spunem așa, ci spunem că în momentul în care Cuvântul S-a făcut trup, în același moment a și fost numit Hristos.
Se numește Hristos, pentru că a fost uns cu untdelemnul bucuriei (Psalmii 44, 9), adică cu Duhul de la Dumnezeu și Tatăl"163.

Nota de subsol 163 - Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Cuvânt către împărătesc, PG 76,1220 C.

154. Așadar, atunci când spunem „lisus Hristos", nu pornim de la Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare, ci de la Cel de după întrupare?

Da, desigur, și tot astfel articolul al doilea al Simbolului credinței nu pornește cu mărturisirea de la Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare, adică de la un Fiu gândit cu mintea, ci de la lisus Hristos, Care a trăit cu adevărat ca om pe pământ, de la anul cutare până la anul cutare, S-a născut din Fecioara Maria, a petrecut între oameni, a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat Ia cer. Tocmai acest lisus Hristos S-a descoperit inimilor, prin tot ce a spus și a făcut, ca Fiul lui Dumnezeu.
Despre acest lisus Hristos mărturisește Biserica în Simbolul credinței, întâi că e unicul Domn și apoi tot ce urmează la articolul doi, și anume, în primul rând, că este „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut".

155. Ce înseamnă cuvintele „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut"?
lisus Hristos, Care a trăit pe pământ, este Fiul cel unic al lui Dumnezeu.
Deși a viețuit pe pământ ca om adevărat, El este în același timp Fiul lui Dumnezeu. Așa li S-a descoperit întâi prin Duhul Sfânt Apostolilor, care prin gura lui Petru mărturisesc: „Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16,16).
Iar lisus întărește îndată adevărul acestei mărturisiri: „Fericit ești Simone, fiul lui lona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl meu Cel din ceruri" (Matei 16, 17). Sfânta Scriptură îi numește adeseori și pe oameni fii ai lui Dumnezeu, dar îi numește așa fie pentru că sunt făcuți de El, fie pentru că sunt născuți la o viață nouă, prin harul Duhului Sfânt.
„Voi sunteți fiii Domnului Dumnezeului vostru" (Deuteronomul 14, 1),.le spune Moise evreilor, gândindu-se mai mult la înțelesul de fii prin creație.
„Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (loan 1, 12-13). Aici se vorbește de fiii lui Dumnezeu prin înfiere. De ei se spune chiar că sunt născuți din Dumnezeu.
lisus Hristos nu e Fiul lui Dumnezeu în vreunul din înțelesurile de mai sus.
El nu e fiu între fii.
Nu e fiu cum e o creatură, nici fiu după har sau prin înfiere.
Ci e Fiu după fire, e singurul Fiu după fire al lui Dumnezeu, neavând niciun frate.
De aceea, Simbolul spune nu numai născut, ci „Unul-Născut": „Că așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat" (loan 3,16).


_____________________
Dumnezeu Cuvântul = Dumnezeu Fiul, există din veșnicie, după întrupare primește și numele de Iisus Hristos, (Hristos înseamnă Unsul).
Deci singurul lucru care apare nou și poate fi localizat în timp e Numele Iisus Hristos - de la întrupare Dumnezeu Cuvântul e Iisus Hristos, nu s-a numit Iisus Hristos din veșnicie conform lui Chiril al Alexandriei şi Ioan Damaschinul, deși a existat de atunci.
Nu a avut şi fire umană înainte de întrupare, din veşnicie, deci e normal ca odată ce se întrupează să primească nume Iisus Hristos.

Nu-şi pierde firea de Dumnezeu prin întrupare, deci păstează şi firea din Dumnezeu spre deosebire de făptura creată, finită, oamenii sunt prin Har fii de Dumnezeu, Hristos e singurul care e prin Fire Dumnezeu, Unul Născut.

Acest post nu are ce cauta pe acest topic; te rog sa-l stergi si sa deschizi un alt topic daca vrei sa-l bagi la discutii.

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

Acest post nu are ce cauta pe acest topic; te rog sa-l stergi si sa deschizi un alt topic daca vrei sa-l bagi la discutii.

Are legătură cu threadul-subiectul, se referă tot la o formulare din Crez, tot în legătură cu Dumnezeu - Cuvântul.
Deci doar momentul întrupării fiindcă atunci Dumnezeu Cuvântul primeşte numele de Iisus Hristos, ar fi un punct fix în timpul pe care-l percem noi făptura creată.
Putem să zicem fără să greşim, parafrazându-i pe Sfinţii Părinţi ca Numele Iisus Hristos a fost dat după întrupare nu înainte.

Nu mai deschid niciun alt thread să aibă şi acela două/trei sute de vizualizări şi să se stingă, fiecare cuvânt din Crez are dedicate fraze întregi de explicaţii fiind cu semnificații.
Se scrie lejer un doctorat discutând doar referirile la unul din ipostasturile Dumnezeirii, nici măcar comentând tot Crezul !
Asta arată câtă atenţie la detaliu a fost, că nu e niciun cuvințel pus după ureche, că a fost emis sub inspirație divină și că Părinții Bisericii prin care s-a lucrat chiar au fost cernuți prin persecuții și erau oameni de rugăciune, au ieșit la sinod direct din temnițe cu mutilările persecuțiilor pe ei.

Se recomandă mai multă prudență la titluri, că erezia Constantinopolitană nu are legătură cu Crezul nici cu Pavecernița și e o acuzație în aer, oricine va intra pe thread va crede că găsește cine știe ce.
Threadul rămâne și peste 10 ani dacă va mai ține hostingul și nu știu dacă se mai poate modifica un titlu de topic principal.
Au rămas subiecte din 2007 și sunt deja 16 ani mergem spre 17, în 2027 forumul face 20 de ani, dacă nu e mai vechi cumva.

Dacă scriem mici glumițe inofensive, păreri despre practica bisericii sau la rubrica diverse e una, dar la formulări de credință trebuie atenție mai mare.

[Moroco]

În prealabil postat de Demetrius

In Pavecernita Mare, savarsita ieri, dupa Liturghia Darurilor Mai Inainte-Sfintite, se spune:
"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

De fapt "mi-a sarit in urechi" pentru ca mai dinainte aveam durerea pomenita in Crez:

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii...",

Erezia se refera la formularea S-A NASCUT, ceea ce nu poate fi adevarat fiindca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt fara de inceput, iar folosirea timpului trecut la perfectul compus certifica o actiune care a inceput si s-a sfarsit inainte de momentul vorbirii(prezent), deci fiind vorba de un fapt petrecut, iar faptul nu se poate petrece decat in lumea materiala.
Mai inante de toti vecii, nu stiu ce or fi vrut "sfintii parinti" sa credem, poate doar vesnicia ar putea fi; dar cum sa se petreaca ceva in vesnicie?

Timpul prezent nu are inceput si nici sfarsit, adica timpul prezent e vesnic.


Ca sa-mi potolesc durerea eu spun Crezul:
"... Carele din Tatal e nascut (spun optional: din toti vecii, sau dintotdeauna)..."
si asta sugereaza apartenenta Fiului de Tatal, nu faptul de a Se naste, ci con-substantiere, de Una fiintare.

Ai o problema cu timpul.
Vesnicie inseamna timp pentru lucrari cu trecut-prezent-viitor fara inceput si fara sfarsit.
Nonvesnicie inseamna timp pentru lucrari cu inceput-trecut-prezent-viitor-sfarsit de lucrare si de timp pentru ele deci cu inceput si sfarsit inclusiv timpul sfarsindu-se.
In vesnicie pot exista si lucrari cu inceput si sfarsit cum a fost nasterea dar a caror pomenire ramane in veci si prin aceasta sunt ele vesnice caci timpul lor de lucrare se incepe si se incheie dar pomenirea nu se incheie niciodata ramand ca o slava vesnica acea lucrare inceputa si terminata.

Acea nastere a Fiului din Tatal si acea purcedere a Duhului din Tatal prin Fiul ce se nastea nu a mai fost niciodata in vesnicie dar dupa ce ea s-a savarsit iata ca ramane a fi pomenita vesnic ca un eveniment al slavei lui Dumnezeu, slava vesnica. Fiul trimis de Tatal s-a nascut ca om de la Duhul si din Fecioara curata, fara samanta sexuala, asa cum este scris iar aceasta intamplare-lucrare prin pomenirea vesnica a intrat in vesnicie ca slava vesnica a lui Dumnezeu desi s-a petrecut in creatie si nu in vesnicia de dinainte de Creatie.

Acest prezent al omului are doua componente:
-componenta sufletului vesnic asa ca al ingerului, al omului si al tuturor fapturilor care se afla intrun timp vesnic fara inceput si fara sfarsit, calitate vesnica a sufletului primita in dar de la Dumnezeu.
-componenta vie a sufletului, respectiv componenta omeneasca-trupeasca al carui timp are un inceput, un trecut, un prezent si un viitor care avand inceput atunci e foarte posibil sa aiba si un sfarsit fericit pe Calea Crucii sau tragicomic trist pe drumul pierzarii mai ales daca sufletul vesnic iese din botez, din credinta si din ascultarea divina, pacatuind, el devenind prin rupere si lepadare de Dumnezeu un suflet mort al carui trup se strica si moare si el candva ucis de patimi care insa nu dispar odata cu moartea ci vor tine in robie si vor chinui mai departe sufletul vesnic in vesnicie acolo in focul dureros care nu se va stinge niciodata si unde se ard patimile, adictiile, pacatele iar sufletul cel vesnic al omului va suferi acolo in chinuri si munci pana la mantuire si inviere, daca va dori iarasi darul vietii vesnice in Rai si fericire.

In vesnicie evenimentele au un trecut, un prezent si un viitor iar aceste lucrari din vesnicie cu inceput pot avea si un sfarsit sau sa ramana sa fie lucrate in vesnicie repetandu-se si neincheindu-se niciodata dar cea care le face vesnice este slava de la Dumnezeu. In lipsa slavei divine orice eveniment petrecut in vesnicie cade spre locurile de chin, arde si se sterge iar aceasta operatiune este chinuitoare pentru sufletele vesnice iar daca nu s-ar faptui atunci chinul sufletelor vesnice ar fi mai mare si ar creste si mai mult chiar daca sufletul ar avea senzatia vremelnica de mai bine si de acest rau a fost ferit Adam, ca nu cumva sa mance si din pomul vietii si sa nu mai moara si sa nu se mai chinuie nestiind el ca in starea asta de lipsa a chinului rautatea este crescatoare pentru sufletul sau vesnic.

[Moroco]

În prealabil postat de Moroco

Ai o problema cu timpul.
Vesnicie inseamna timp pentru lucrari cu trecut-prezent-viitor fara inceput si fara sfarsit.
Nonvesnicie inseamna timp pentru lucrari cu inceput-trecut-prezent-viitor-sfarsit de lucrare si de timp pentru ele deci cu inceput si sfarsit inclusiv timpul sfarsindu-se.
In vesnicie pot exista si lucrari cu inceput si sfarsit cum a fost nasterea dar a caror pomenire ramane in veci si prin aceasta sunt ele vesnice caci timpul lor de lucrare se incepe si se incheie dar pomenirea nu se incheie niciodata ramand ca o slava vesnica acea lucrare inceputa si terminata.

Acea nastere a Fiului din Tatal si acea purcedere a Duhului din Tatal prin Fiul ce se nastea nu a mai fost niciodata in vesnicie dar dupa ce ea s-a savarsit iata ca ramane a fi pomenita vesnic ca un eveniment al slavei lui Dumnezeu, slava vesnica. Fiul trimis de Tatal s-a nascut ca om de la Duhul si din Fecioara curata, fara samanta sexuala, asa cum este scris iar aceasta intamplare-lucrare prin pomenirea vesnica a intrat in vesnicie ca slava vesnica a lui Dumnezeu desi s-a petrecut in creatie si nu in vesnicia de dinainte de Creatie.

Acest prezent al omului are doua componente:
-componenta sufletului vesnic asa ca al ingerului, al omului si al tuturor fapturilor care se afla intrun timp vesnic fara inceput si fara sfarsit, calitate vesnica a sufletului primita in dar de la Dumnezeu.
-componenta vie a sufletului, respectiv componenta omeneasca-trupeasca al carui timp are un inceput, un trecut, un prezent si un viitor care avand inceput atunci e foarte posibil sa aiba si un sfarsit fericit pe Calea Crucii sau tragicomic trist pe drumul pierzarii mai ales daca sufletul vesnic iese din botez, din credinta si din ascultarea divina, pacatuind, el devenind prin rupere si lepadare de Dumnezeu un suflet mort al carui trup se strica si moare si el candva ucis de patimi care insa nu dispar odata cu moartea ci vor tine in robie si vor chinui mai departe sufletul vesnic in vesnicie acolo in focul dureros care nu se va stinge niciodata si unde se ard patimile, adictiile, pacatele iar sufletul cel vesnic al omului va suferi acolo in chinuri si munci pana la mantuire si inviere, daca va dori iarasi darul vietii vesnice in Rai si fericire.

In vesnicie evenimentele au un trecut, un prezent si un viitor iar aceste lucrari din vesnicie cu inceput pot avea si un sfarsit sau sa ramana sa fie lucrate in vesnicie repetandu-se si neincheindu-se niciodata dar cea care le face vesnice este slava de la Dumnezeu. In lipsa slavei divine orice eveniment petrecut in vesnicie cade spre locurile de chin, arde si se sterge iar aceasta operatiune este chinuitoare pentru sufletele vesnice iar daca nu s-ar faptui atunci chinul sufletelor vesnice ar fi mai mare si ar creste si mai mult chiar daca sufletul ar avea senzatia vremelnica de mai bine si de acest rau a fost ferit Adam, ca nu cumva sa mance si din pomul vietii si sa nu mai moara si sa nu se mai chinuie nestiind el ca in starea asta de lipsa a chinului rautatea este crescatoare pentru sufletul sau vesnic.

Nasterea Fiului din Tatal mai inainte de toti vecii nu presupune inexistenta Fiului mai inainte de aceasta nastere ca o iesire din interior in exterior asa cum se petrece la orice nastere. Acest exemplu Haric a fost daruit tainic tuturor fapturilor din viitoarea Creatie. Nasterea nu presupune conceptia sau facerea ci doar iesirea fatului in exterior din interiorul in care era (Tatal si Duhul).

Treimea (Tatal, Fiul si Duhul) existau si mai inainte de nasterea Fiului si Purcederea Duhului prin Fiul in timpul nasterii cea mai inainte de toti vecii dar Fiul si Duhul se aflau in interiorul Tatalui asa ca intrun univers spiritual viu al iubirii si al Cuvantului.

Problema ciudata care apare este existenta unui loc in care putea iesi nascandu-se. Stim ca in afara de Dumnezeu nu exista nimic mai ales ca nu era nimic creat. Probabil ca Dumnezeu se putea misca in nimicul absolut de parca ar fi un spatiu ce se genera si apoi disparea, Dumnezeu avand puterea pe unde se misca de a crea si apoi a face sa dispara orice spatiu aparea si astfel Dumnezeu se misca in nimic fara sa existe vreo creatie deoarece in lipsa lui Dumnezeu orice spatiu ar fi fost creat redevenea la stadiul de nimic absolut. Nasterea presupune ca Fiul avea aceiasi putere ca Tatal de a exista independent de Tatal in acest nimic absolut dar din iubire maxima Fiul se afla in interiorul Tatalui la fel ca Duhul. Nasterea mai inainte de toti vecii si Purcederea ne prezinta cele 3 puteri si ipoctasuri Tatal, Fiul si Duhul ca avand aceiasi putere Dumnezeiasca de a exista si a se misca in nimicul absolut nimicul redevenind nimic in lipsa Dumnezeirii.

Aceasta nastere-jertfa din iubire s-a facut pentru Om si pentru Fapturile din Creatia in care va locui omul dupa marea Creatie si este un model Tainic si Haric vesnic de iubire jertfelnica si de urmare in vietuirea tuturor fapturilor.

Desi putea Dumnezeu sa dainuie in iubire maxima fericita pe mai departe fara nasterea Fiului si purcederea Duhului pentru Om a hotarat totusi sa se jertfeasca Dumnezeu si sa nasca pe Fiul si sa purceada Duhul ca model de iubire jertfelnica pentru Om si toate fapturile din Creatie inclusiv ingerii care atunci cand ies si intra din Dumnezeu trebuie sa ramana in Credinta si Iubire exact asa ca persoanele Sfintei Treimi.

In concluzie nu e nicio erezie si poate fi ADEVARAT!.. mai ales pentru cine crede marturisind