Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Sufletul trebuie să se întoarcă la iubirea lui Dumnezeu. Vindecarea se va face prin a-L iubi pe Dumnezeu cu ardoare. Mulţi sfinţi de-ai noştri au prefăcut întristarea în bucurie prin iubirea către Hristos. Luau adică această putere sufletească, pe care diavolul voia s-o zdrobească, şi o dădeau lui Dumnezeu, prefăcând-o în bucurie şi veselie. Rugăciunea, adorarea lui Dumnezeu preface încet-încet întristarea şi o întoarce în bucurie, fiindcă lucrează harul lui Dumnezeu. Aici este nevoie să ai putere, aşa încât să smulgi harul lui Dumnezeu, care te va ajuta să te uneşti cu El. Este nevoie de meşteşug. Când te dăruieşti lui Dumnezeu şi devii una cu El, atunci vei uita de duhul cel rău, care te trăgea de la spate, iar acela, dispreţuit, va pleca. Apoi, cu cât te vei dărui Duhului lui Dumnezeu, cu atât nu vei mai privi în urma ta, ca să-l vezi pe cel ce trage. Când te atrage harul, te uneşti cu Dumnezeu. Şi când te uneşti cu Dumnezeu şi te dăruieşti Lui, toate celelalte se duc, le uiţi şi te mântuieşti. Marele meşteşug, deci, marele secret spre a scăpa de întristare şi de toate cele rele este să te dăruieşti iubirii lui Dumnezeu.
Părintele Porfirie

[cristiboss56]

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.
2. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.
3. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.
4. Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci,căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume.
5. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă.
6. Noi suntem din Dumnezeu
cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi
cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.
7. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este dela Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte peDumnezeu.
8. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.
9. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.
10. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu,ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
11. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.
Sfantul Ap.Pavel,Epistola a II a catre Corinteni,Capitolul IV.

[cristiboss56]

Unde este Dumnezeu acolo toate sunt bune, unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele. Omul acela cu care este Dumnezeu, acela face numai bine si cu el este tot binele, iar acel om cu care nu este Dumnezeu, acela face numai rau si cu el este tot raul. Daca Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este impotriva noastra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, toti dusmanii se ridica impotriva noastra si ne biruiesc pe noi; daca Dumnezeu este cu noi, atunci si panza de paianjen va fi pentru noi zid de piatra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, atunci si zidurile de piatra vor fi pentru noi panza de paianjen si nu ne vor apara. Celui ce este cu Dumnezeu, aceluia totul ii este bun, iar celui ce este fara Dumnezeu, aceluia totul ii este rau.
Asadar cu cine este Dumnezeu si cu cine nu este? La aceasta intrebare poate raspunde orisicine cu usurinta. Cu cel ce este virtuos, facator de bine, cu acela este Dumnezeu, iar cel ce face rau, il manie pe Dumnezeu si cu acela El nu este. Deci cu omul bun este Dumnezeu, iar cu cel rau El nu este.
Inca o data voi spune: acolo unde nu este Dum*nezeu de fata, unde oamenii nu-L au pe Dumnezeu de-a pururi inaintea ochilor lor, acolo numai trai dracesc si porcesc este cu putinta, iar sfarsitul unui asemenea trai este inecul, inecul nu in apele cele de rand si firesti, ci in raul cel de foc.
Oarecand maniindu-se, Faraon nu a vrut sa dea ascultare lui Dumnezeu - facandu-se asemenea diavolului - si nu a vrut sa-i slobozeasca pe israeliteni; si care i-a fost sfarsitul? A pierit cu toata puterea sa in Marea Rosie in chip vazut, iar in chip nevazut cu sufletul in iad (Iesire 14, 26-28).
S-au dat sodomitenii unui trai porcesc, si-au iesit din minti din turbarea spurcatelor pacate trupesti, si ce li s-a intamplat? Li s-a pogorat asupra-le inecul, asemenea porcilor gadarenilor (Matei 8, 32; Marcu 5, 13; Luca 8, 33), iar inecul a fost unul cumplit, caci s-au inecat cu trup si suflet in vapaia flacarilor de foc, trimisa asupra lor din Cer (Facere 19, 24-25).
Dar ar putea spune cineva: Ce suparare are Hristos de-si va spurca cineva trupul cu pacatul desfranarii? Cu adevarat mare-I este supararea, caci trupul crestinului, sfintit prin Taina Sfantului Botez apartine nu lui, ci lui Hristos, dupa marturia Sfintei Scripturi: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte" (1 Corinteni 12, 27). Si iarasi: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?" (1 Corinteni 6, 19); "Nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti, ci cu scumpul sange al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat si neprihanit" (1 Petru 1, 18-19). Ia aminte crestine, capul din care izvorasc cugetele cele trupesti nu este al tau, ci al lui Hristos, si nu ai voie sa gandesti rautati cu capul ce este al lui Hristos. Picioarele cu care mergi la faradelegi nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, si nu ai voie sa pornesti cu picioarele lui Hristos catre faradelegi. Mainile cu care savarsesti lucrurile spurcate nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos si nu-ti este ingaduit sa lucrezi marsavii cu mainile lui Hristos. Tot trupul tau nu este al tau, ci al Domnului Hristos, si de aceea nu ai voie ca trupul lui Hristos sa-l pangaresti cu infaptuirea patimilor trupesti, caci trupul este templu al lui Dumnezeu, dupa cuvantul Apos*tolului Pavel: "Pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi" (1 Corinteni 3, 17).
Deci, sa avem intotdeauna in fata ochilor pe Dum*nezeu si sa avem frica de El. Frica de Dumnezeu ne va pazi de pacat!
Sfantul Dimitrie al Rostovului

[cristiboss56]

DECALOGUL POSTULUI MÂNTUITOR
• Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine.
• Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele.
• Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.
• Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească.
• Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.
• Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.
• Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor.
• Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei.
• Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac” (Luca 17, 10).
• Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit!
Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii.
Din Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 122-124

[cristiboss56]

Care este limita dintre curaj și nesăbuință?
Eu cred că lucrurile astea două nu se intersectează, pentru că pornesc din puncte diferite, cresc din tulpini diferite. Curajul este bun. Hristos spune: „Îndrăzniți”. Curajul este râvna cea bună. Eu știu cum e cu nesăbuința asta? Atunci când noi nu mai avem frică de Dumnezeu, atunci când, după ce L-am înfruntat cu o întrebare, nu ne-am speriat și n-am căzut la pământ cu lacrimi și, în general, nu mai avem lacrimi pentru păcatele noastre și nu ne mai pare că suntem păcătoși, atunci n-avem dreptul să mai îndrăznim la Dumnezeu, trebuie să ne plângem; îndrăzneala cea bună vine numai de la smerenie. Luați seama ca nu cumva să primim în mintea noastră și în gândul nostru [gândul] că noi suntem mai privilegiați decât alții, de a da buzna la Dumnezeu. Noi dăm buzna la Dumnezeu tocmai pentru că ne considerăm mai păcătoși decât alții, suntem atât de deznădăjduiți, încât nu mai vedem nicio ieșire și atunci strigăm: „Doamne, dacă nici acum nu mă mai primești, mor”. Așa-i și spunem. Găsim la Sfinți, foarte simplu.
A venit la Pavel cel simplu cineva să-i scoată dracul; [iar Pavel] s-a cățărat pe o piatră și a zis: „Doamne, nu mă dau jos de pe piatră până nu scoți dracul din omul acesta”. Clar, nu toți avem încă simplitatea asta, dar trebuie să tindem spre ea. Fiți sinceri, pentru că Dumnezeu știe starea noastră adevărată – asta e cel mai important lucru – chiar dacă noi nu I-o spunem. Noi Îl mințim: „Doamne, eu sunt smerit, n-am îndrăzneală să spun așa ceva”, dar apoi spune: „Ce-o dat porunca asta așa de grea? Pe de o parte, ne-a făcut așa frumoși, zice creșteți și vă înmulțiți și apoi… feciorie?”
Spune-I lui Dumnezeu că nu înțelegi și El îți va explica! Cum spune la Isaia și la Psalmi?: „Nu am nevoie de nimic, nici de jertfe, nici de altceva, pune neputințele tale înaintea Mea și cheamă-Mă în ziua necazului tău și Eu te voi izbăvi și tu Mă vei proslăvi”. Te voi izbăvi! Dar care sunt necazurile noastre? Nu că a căzut bomba pe turnurile din America, acesta nu-i necaz, sau că nu știu ce lege sau că nu merge bursa. Necazurile noastre sunt atacul patimilor, dar mai mare decât atacul patimilor este necazul necredinței, când noi nu-L înțelegem pe Dumnezeu.
Țineți minte rugăciunea: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”? Să putem mărturisi că „nu credem, Doamne, în Tine, nu Te înțeleg, am înțeles numai un pic, dar asta n-am mai înțeles-o, îmi pare că nu-și are locul aici”. Eu vă spun așa, mai simplu, dar chiar și așa puteți să-I spuneți lui Dumnezeu, pentru că El oricum vă vede și știe ce e în inima voastră, El spune că vede inima și rărunchii, ochii noștri, El ne-a zidit și atunci de ce să fim cu prefăcatorie în fața Lui? Așa să îndrăznim la El. Și spune El numai atât pe urmă să facem: să-L proslăvim! Să spunem: „Doamne, slavă Ție, m-ai izbăvit de patima asta, de gândurile astea pe care le aveam față de Tine, gânduri de hulă”. Să recunoaștem gândurile de hulă pentru Maica Domnului, pentru Dumnezeu, pentru Sfinți.
Când ne vin gânduri de hulă despre Maica Domnului, du-te la icoană, nu te rușina și spune: „Maica Domnului, ce sunt gândurile astea la mine? Eu te iubesc pe tine, dar uite ce mi-a venit”. Și Maica Domnului va spune: „Lasă, că noi amândoi știm că nu-i chiar așa”. Plângi și mărturisește-te. Despre Sfinți, când îți vin gânduri din astea și spui: „Sfântul ăsta, Constantin, îmi pare mie, nu e el chiar așa de sfânt… L-au făcut ăștia cu politica”. Du-te la el și-i spune: „Sfinte Constantine, uite ce-mi pare mie, e adevărat?” Și veți simți cum e de fapt. Sau despre Ștefan cel Mare: „Ei, a avut el atâtea femei, foarte bine să fie așa sfânt și eu vreau să fiu așa sfânt!”. Mergeți la el și întrebați-l. Nu, nu-i blasfemie. Încercați să faceți cum fac copiii și o să simțiți după asta în inima voastră pe Ștefan cel Mare. Și să vă spun drept, e sfânt. Și eu am avut gânduri față de el, dar mi s-a descoperit că el e ca David. Întrebați-l. Și asta nu o spune Savatie, acum, după Revoluție, asta o găsiți la toți Părinții.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Despre curaj și libertate în Ortodoxie (două conferințe) și alte întrebări fără rânduială, Editura Sophia, București, 2002)

[cristiboss56]

De mâine începem Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Astăzi este Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Evanghelia zilei ne vorbeşte despre iertare, post şi milostenie, trei virtuţi alese prin care putem actualiza harul Botezului, sporind în efortul de sensibilizare morală şi înnoire duhovnicească.
Dacă, prin păcat, am căzut din raiul comuniunii cu Dumnezeu, ca oarecând Adam, suntem chemaţi ca, timp de patruzeci de zile, să creştem duhovniceşte până Îl vom întâlni tainic pe Domnul înviat. Acest lucru este posibil, renunţând la plăceri şi lucruri trecătoare şi făcând investiţii în eternitate.
Iubiţi credincioşi,
Despre investiţii vorbeşte Hristos în Evanghelia Sa, când spune: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci, adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură” (Mt. 6, 19-21).
Probabil, inspirat de aceste cuvinte dumnezeieşti, Stareţul Varsanufie (†1913) grăieşte: „Nu trebuie să ne lipim de cele pământeşti, chiar de ni se vor părea de mare preţ. Aici, pe pământ, toate sunt nesigure. Gândul nostru trebuie să fie aţintit şi pironit în Dumnezeu şi în viaţa veşnică. Toate cele pământeşti vor trece”.
Autorul Ecclesiastului a exprimat bine ce anume se întâmplă cu oamenii care investesc în orice, dar nu în Dumnezeu: „Am cugetat întru inima mea să desfătez trupul meu cu vin. Am început lucrări mari, am zidit case, am sădit vii. Făcut-am grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Cumpărat-am robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite şi oi fără număr. Şi-am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim. Şi tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi nu am oprit inima mea de la nici o veselie. Apoi, m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc: şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare” (Eccl. 2, 3-11).
Un om, în vârstă de 50 ani, aflându-se pe patul morţii, i-a spus preotului care se afla lângă el: „Părinte, cu zece ani în urmă, Biserica mi-a cerut să predau la o clasă de băieţi, în vârstă de nouă ani, la şcoala duminicală. Le-am spus că sunt prea ocupat şi îngrijorat de afacerile mele. Acum, când mă aflu pe patul morţii, regret că n-am acceptat acea responsabilitate. Dacă acum zece ani mi-aş fi făcut timp să predau acelei clase de zece băieţi, până în această zi mi-aş fi investit viaţa mea în vieţile a o sută de băieţi şi mulţi dintre ei s-ar fi răspândit în întreaga lume, sporind în slujire şi bunătate, ca tineri creştini. Aş fi făcut prin ei o investiţie în timp şi în veşnicie. Acum, trebuie să merg înaintea Stăpânului meu cu mâinile goale”.
Iată că acest om regreta faptul că n-a făcut ceva bun pentru suflet şi pentru slava lui Dumnezeu. El era conştient că nu poate lua cu sine vreun ban sau vreo afacere. Este înspăimântător să ajungi la sfârşitul vieţii cu un asemenea regret de a nu fi făcut o investiţie durabilă!
Când un părinte investeşte în educaţia fiului său, aceasta este o investiţie care depăşeşte viaţa părintelui. Ea se întinde până în momentul morţii fiului şi poate, dincolo de acest moment, la nepoţi precum şi la oamenii ale căror vieţi acel fiu le atinge şi le binecuvintează prin educaţia sa. Dar Iisus, Care este Sfetnicul celei mai mari şi mai bune investiţii din univers, ne vorbeşte despre investiţii care produc beneficii nu pentru o generaţie sau două, ci pentru eternitate.
Auzim adesea oameni care spun: „Nu poţi lua asta cu tine!”. Dar Domnul spune: „Poţi păstra «bogăţia» şi o poţi lua cu tine, transmiţând-o mai departe!”. Mântuitorul Hristos vorbeşte despre două feluri de investiţii: 1) investiţii pe pământ, „unde moliile şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură” şi 2) investiţii în cer, „unde nici moliile şi nici rugina nu le strică şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură”.
Apoi, El ne spune să fim atenţi unde investim bogăţia, pentru că „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră!” (cf. Mt. 6, 21). Putem pune inima noastră în locul potrivit, spunea Iisus, plasând bogăţia noastră în locul potrivit, pentru că inima va fi întotdeauna acolo unde este bogăţia noastră. Gheron Iosif (†1959) grăieşte astfel: „Dumnezeu strigă către noi să devenim fii ai Săi, iar noi devenim fii ai întunericului. Pentru puţină miere dăm în schimb toate veacurile. Pentru puţină plăcere renunţăm la Împărăţia lui Dumnezeu. Fericit cel ce a văzut şi a înţeles această rătăcire şi înfrânându-se de la plăcerea acestei puţine mieri, doreşte odihna cea de dincolo”.
Trăind pe pământ, este posibil să facem multe investiţii în viaţă şi să o pierdem pe cea mai mare dintre toate. Este posibil să trăim toată viaţa pentru comori care se vor dovedi a fi gunoi. Dar nu trebuie să fie aşa. Nu trebuie nicidecum să iubim lumea sau lucrurile din lume. Nimic din ceea ce conţine lumea nu valorează cât sufletul tău! „Ce folos va avea un om dacă va câştiga lumea întreagă şi îşi va pierde sufletul său?”, întreabă Domnul. Sufletul nemuritor trebuie să se predea Celui Care este nemuritor.
De aceea, să facem ca cea mai mare investiţie a noastră să fie în Dumnezeul Cel veşnic, în Împărăţia Sa: singurul lucru care va rămâne din toate celelalte, singurul sistem monetar care va fi răspândit în univers când toate celelalte sisteme monetare vor fi nefolositoare. Şi când cauţi Împărăţia eşti răsplătit, căci, aşa cum arată Sfântul Siluan Atonitul, „iubirea lui Hristos este atât de dulce şi face sufletul atât de fericit încât chiar şi o viaţă de prinţ nu l-ar mai putea mulţumi”.
Dumnezeu S-a investit pe Sine în fiecare din noi. Noi suntem investiţia Lui cea mai mare. Îi aparţinem Lui nu numai pentru că El ne-a creat, ci şi pentru că El a plătit un preţ pentru noi. Sfântul Apostol Petru spune că Dumnezeu ne-a răscumpărat pe noi, nu cu aur şi cu argint, ci cu preţiosul sânge al unicului Său Fiu (I Pt. 1, 18-19). Iar Sfântul Apostol Pavel afirmă: „Voi nu sunteţi ai voştri. Aţi fost cumpăraţi cu preţ! De aceea, slăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru” (I Cor. 6, 19-20).
Aşadar, Domnul are dreptul să ne spună: „Ceea ce sunteţi şi ceea ce aveţi, este al Meu. Toate sunt de la Mine şi pentru Mine. Vă spun cum să le folosiţi, în timp ce le administraţi pentru Mine, pentru câţiva ani ca administratori ai Mei. Vi le-am dat vouă, fiindcă Eu investesc în oameni. Eu iubesc oamenii şi vreau ca ei să fie cu Mine în slava veşnică. Vreau ca şi voi să investiţi în oameni şi să folosiţi cu sfinţenie ceea ce stăpâniţi”.
Sfântul Apostol Pavel, care a făcut el însuşi cea mai mare investiţie dintre toate, dăruindu-şi viaţa în mod plenar lui Hristos, mărturiseşte astfel: „Cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc şi să mă aflu întru El” (Filip. 3, 7-9).
Aceeaşi atitudine se cade să o adopte creştinul, detaşându-se de plăcerile trupeşti, de măriri deşarte, de trai îmbuibat, de lăcomie de avere şi să se pună în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor săi. Când ne investim viaţa în ridicarea celor căzuţi, în vizitarea celor obosiţi şi descurajaţi, în hrănirea celor flămânzi, în îmbrăcarea celor goi, noi devenim investitori înţelepţi, aşa cum doreşte Dumnezeu să fim.
Să ne fie limpede că orice am investi sub îndrumarea lui Hristos şi a Împărăţiei Sale nu se va pierde niciodată. O astfel de investiţie va fi răsplătită pururea, dincolo de timp şi spaţiu. Profitul va creşte veşnic. Aceasta înseamnă să te îmbogăţeşti în Dumnezeu (cf. Lc. 12, 21).
Iubiţii mei,
Sosit-a iarăşi Postul cel Mare, un adevărat stadion al înfrânării, un minunat prilej de răstignire duhovnicească. Acum e „vremea potrivită” să ne aducem aminte de valoarea sufletului nostru şi să ne îngrijim de mântuirea lui. Acum e „vremea potrivită” să intrăm prin „uşile pocăinţei” deschise de Postul Mare şi să facem investiţii în eternitate. Acest lucru se poate realiza prin iertare, post şi milostenie, cum arată Evanghelia de astăzi, apoi prin rugăciune, metanii şi citirea Psaltirii.
În acest răstimp, să renunţăm la desfătările pământeşti, să închidem televizorul, care a devenit un idol în casele noastre şi să lăsăm vorbăria deşartă. În acest răstimp, să intrăm mai des în sfânta biserică, să ne spălăm cu lacrimile pocăinţei şi să primim Trupul şi Sângele Domnului, zicând în fiecare zi: „Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte!”.
Dumnezeu să binecuvinteze începutul Postului Mare şi să ne ajute a-l parcurge cu folos, pentru a ne bucura deplin de darurile Învierii.
Amin.
IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

[cristiboss56]

S-a dus cineva la Părintele Cleopa şi a zis:
- Părinte, ce să fac să mă mântuiesc?
- Citeşte Vieţile Sfinţilor din faptele tale!
Şi eu vă recomand, să citiţi Vieţile Sfinţilor din faptele voastre!
"Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adauga ție!" (Matei 6:33)

"Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta; si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să-L căutăm pe Dumnezeu, cât avem timp! (Sf.Ioan Gură de Aur)
https://www.youtube.com/watch?v=OrqrhebjGpo&t=1062s