Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Să cunoaştem meşteşugul războiului nevăzut şi să vedem din câte părţi suntem atacaţi în lupta noastră duhovnicească de fiecare ceas şi minut.
Şi fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează, avem trebuinţă de mare trezvie şi grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând şi asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din cele opt părţi: din spate, din faţă, din stânga, din dreapta, de sus, de jos, dinăuntru şi dinafară.
Ispita din spate
Diavolul îţi aduce aminte păcatele pe care le-ai făcut înainte, ca să-ţi spurce mintea cu ele; poate ai înjurat, poate ai desfrânat, poate ai furat şi tu te-ai lăsat de ele, dar el ţi le-aduce iar aminte.
Memoria noastră este ajutată de imaginaţie la relele pe care le-am făcut, când ne-am petrecut viaţa fără grijă şi fără paza minţii. Care-i scopul lui? Să-ţi aduci aminte de ele, poate le vei mai face. Când vezi că diavolul ţi-aduce în minte gândurile pe care le-ai părăsit şi păcatele pe care nu le-ai mai făcut, să ştii că te ispiteşte din spate, cu cele ce le-ai uitat. El nu vrea să le uiţi, el vrea să ţi le amintească, ca să te ispitească cu ele.
Ispita din faţă
Când ne tulburăm cu mintea pentru cele ce închipuim că vor veni asupra noastră, suntem ispitiţi din faţă. „Măi, am să îmbătrânesc; o să vină o boală; o să vină un război; o să vină o foamete; o să vină un potop; cutare mă pândeşte, are să-mi facă rău; o să-mi iasă înainte, o să-mi fure...”, şi începi a te tulbura cu mintea de cele care crezi tu că or să vină asupra ta. Şi te tulburi degeaba, că nimeni nu ştie ce are să fie. Dar vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Aceste închipuiri le aduce vrăjmaşul în mintea noastră, cu scopul de a ne tulbura şi a ne înspăimânta de cele pe care le credem că vor veni asupra noastră.
La aceste ispite, avem cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.
Ispita din stânga
De câte ori vom cunoaşte şi totuşi ne vom lăsa momiţi de el şi îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu fapta, atunci ne ispitim din stânga. Eu ştiu că-i păcat să mănânc mult, dar mănânc mult; eu ştiu că-i păcat să beau, dar beau; eu ştiu că-i păcat să urăsc pe cineva, dar urăsc; eu ştiu că-i păcat să vorbesc de rău, dar vorbesc; eu ştiu că-i păcat să ţin minte răul, dar ţin minte; eu ştiu că-i păcat să fiu desfrânat sau să fur sau să înjur sau să fumez, dar mă las biruit şi fac aceste păcate.
Aşa suntem ispitiţi din stânga, prin chipul cel arătat al răutăţii.
Ispita din dreapta
Ispita din dreapta este de două feluri. Prima este atunci când credem în vise sau vedenii şi, crezând în ele, suntem înşelaţi de draci. Dracii se fac în chipul lui Hristos, în chipul Maicii Domnului, în chip de ierarhi, în chip de mucenici, precum zice Apostolul Pavel: „Satana se preface în chip de înger al luminii”.
Când credem în aceste năluciri şi visuri, suntem ispitiţi din dreapta. Iarăşi, este ispită din dreapta, atunci când facem fapta bună cu scop rău şi nu spre slava lui Dumnezeu, şi n-avem smerenie; când zidim pe temelie de umbră.
( Arhimandrit Ilie Cleopa )

[cristiboss56]

Rugăciunea unelteşte iubirea de oameni, o ţine vie, o sporeşte şi o arată. Rugăciunea îţi deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine şi să-i cunoşti nevoia.
Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.
Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagosloveşte cu sporul de iubire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Şi nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i ştii nevoia şi necazul. Dar ţine minte că nu e om să n-aibă trebuinţă de rugăciunea şi de iubirea ta.
Iar nevoia pe care o are fiecare, ţi-o arată rugăciunea. Ea îţi şopteşte şi de-i bine să-i vorbeşti şi cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea şi să stai deoparte.
Rugăciunea leagă sufletul de suflet; îl face simţitor la suferinţă şi durere. De nu e rugăciune ori de-i puţină, n-ajungi la inima celui de lângă tine şi nu i-o ştii. Că numai rugăciunea te face în chip minunat văzător al tainei lui. Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viaţa sa cu rugăciune primea înştiinţare de la ei.
Iubeşte-i încă şi te roagă şi pentru cei plecaţi de aici, la Domnul. E un chip înalt al iubirii, ce n-aşteaptă răsplată.
Cât priveşte pe cei vii, după cum am mai spus, numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea lor, lipsită de orice egoism, sădită în Dumnezeu, lucrând prin El şi pentru El, iar nu prin noi şi pentru noi.
Jean-Claude Larchet

[cristiboss56]

„Mănâncă, bea, veseleşte-te!”
Noi credem că atunci când am mâncat bine veselim sufletul, când dormim bine veselim sufletul, când ne distrăm și suntem înconjurați de prieteni veselim sufletul, când avem bani mulți veselim sufletul..
Nu! Aceea este o bucurie trecătoare care ține de atmosfera lumească din jur și care este un fel de himeră!
TOT CE ESTE TRECĂTOR NU POATE FI NUMIT FERICIRE!
Fundamentul tuturor bolilor din om este dezechilibrul sufletesc!
Noi numim acesta STRES!
Stresul nu este o boală, stresul este un act de vanitate pe care ni-l facem noi singuri! Dacă începi să-ți faci griji "ce părere are cineva despre tine", deja te-ai stresat pentru că nu are una bună! Este o luptă și o competiție personală, in mintea ta, care te face să fii invidios!
Și asta nu trebuie să mi-o spună nimeni pentru că am văzut destul!
Ura nejustificată între oameni, dușmănie inexplicabilă, răutate inexplicabilă, porniri inexplicabile, atâta timp cât fiecare stă la numărul lui de casă. Dar această facultate neghioabă, satanică, "aflarea în treabă la români" și grija față de altul, prinde teren foarte bine și oamenii au început să fie preocupați mai mult de problemele nefolositoare și fără folos sufletesc, fără creștere duhovnicească, uitând în fapt și de drept, că ceea ce ar trebui să ne preocupe, este să purtăm grijă de noi înșine! Grija de noi înșine este sănătatea personală, căci noi oamenii strângem și alergăm, le clădim unele peste altele, cum spune și înțeleptul Solomon: "Casă peste casă vei zidi, țarină peste țarină și nimic nu vrei dobândi!" Pentru că până la urmă vine Eminescu și spune: "Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de ţărână se depune..".
Pentru că vrem nu vrem, trecem dincolo! Iar marele Alexandru Macedon a spus: "Gol am ieșit din pântece, gol mă voi duce!" Și a scos mâinile printr-un sicriu de piatră ca să vadă lumea Filozofia Deșărtăciunii Vieții!
https://www.youtube.com/watch?v=ueLm...ature=youtu.be

[cristiboss56]

Ne spune Evanghelia, că din omul lăuntric din noi apar răzvrătiri. Cred că aţi auzit de multe ori acea expresie din popor: "MĂ DOARE SUFLETUL!", sau "Ceva mă apasă!", Mă nelinişteşte!"; ei, aceea, este conştiinta din noi. Conştiinţa din noi, care uneori ne dictează, şi vede că greşim şi nu luăm aminte. Asemeni unui profesor, la şcoală care vine cu pixul roşu pe lucrarea ta. În viaţa personală, corectorul rămâne conştiinţa. Datorită acestei conştiinţe, care este şi "VARGA LUI DUMNEZEU ÎN OM", noi trebuie să fim atât de serioşi şi atât de consecvenţi, de statornici şi atenţi, în ceea ce manifestăm şi exprimăm, căci în primul rând (primul rău pe care-l facem) denaturăm Logosul din noi. Deoarece, fiecare om s-a născut cu OMENIE (purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă). Cum spune un profesor la şcoală? "Vreau să iei cele mai bune note!" Aşadar, avem un standard şi toate valorile cumulate, îţi dau valoarea ta ca om!
https://www.youtube.com/watch?v=8OIm...&feature=share

[cristiboss56]

A şa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre ” (Matei 6, 14-15). Deşi tot păcatul este împotriva lui Dumnezeu şi numai de la El putem dobândi iertarea, totuşi de păcatul faţă de aproapele, Dumnezeu nu ne iartă fără aprobarea acestuia. De aceea, când cerem iertare cuiva pe care l-am supărat cu ceva, el răspunde: „Dumnezeu să te ierte!”, adică: iată, eu te-am iertat, de acum poate şi Dumnezeu sa te ierte . Şi numai aşa ne iartă. Fiindcă pentru înnoirea noastră sufletească în primul rând avem nevoie de iertarea păcatelor de la Dumnezeu şi ostenelile postului urmăresc şi acest lucru.
Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, ne cere şi El ceva în schimbul iertării de care avem nevoie. Voieşti să-ţi iert păcatele cele multe? Ţi le iert cu o condiţie: să ierţi şi tu greşalele aproapelui tău . Iar noi în rugăciunea domnească din fiecare zi, ne angajăm faţă de Dumnezeu să facem acest lucru: Iartă-ne Doamne, greşalele noastre, că și noi iertăm greşiţilor noştri . Fără de această iertare, nu ne iartă nici Dumnezeu pe noi.
( Protosinghel Petroniu Tănase )

[cristiboss56]

DESPRE VACCINARE

Deschideți Institutul Cantacuzino!
Sănătatea pruncilor este o datorie!
Pe mine mă întreabă foarte mulți ce să facă, vă dați seama, este o chestiune medicală la care nu am cum să răspund, dar vedeți cu câtă subtilitate se lucrează și toată lumea este dusă în eroare?
Nimeni nu pune punctul pe I..
Sunt doua războaie, dacă te uiți în media, o parte vor vaccin și o parte sunt împotriva. Deși sistemul comunist, așa incompetent cum a fost, prin Institutul Cantacuzino a vaccinat toată Romania timp de 40 de ani, cu vaccinuri omologate, verificate și toată lumea a trăit și a fost sănătoasă, nu am avut epidemii ca în vremea ciumei sau a holerei, așa cum a fost pe vremea războiului.
Deci cu rea voință se fac tot felul de emisiuni și propagande mincinoase și se cer tot felul de legi obraznice ca "obligația vaccinurilor". Da!
Tu îmi dai mie obligația asta dar și tu ești obligat să deschizi Institutul Cantacuzino și să faci vaccinuri românești și să-i pui pe cercetătorii noștri să lucreze că sunt cei mai buni!!!
Iar pruncii noștri să fie vaccinați cu vaccin făcut în Romania, căci nu are grijă un străin să îți dea ție ceva de calitate că tu sa exiști ca nație, tu trebuie să-ți conservi nația! Așa face orice gospodar bun, alege cele mai bune ouă din care să scoată pui! Trebuie să explicăm Guvernului că pe lângă toate greșelile politice pe care le face, nu trebuie să le scape din vedere deschiderea Institutului Cantacuzino pentru sănătatea pruncilor țării. Act politic de înaltă demnitate națională.
NU POȚI SĂ FII POLITICIAN NUMAI SĂ AI SALARIU ȘI SĂ TRĂIEȘTI BINE! Nu poți tu ca stat să jumulești țara prin impozite și să dai legi murdare!
Vaccinurile salvează vieți dar sa fie omologate!
Institutul National de Cercetare Cantacuzino (Peste 90 de ani de experiență în producția de vaccinuri, imunomodulatori, seruri de diagnostic și terapeutice de uz uman, reactivi imunologici, medii și reactivi de diagnostic microbiologic).
https://www.youtube.com/watch?v=f2RdG6d-pns

[cristiboss56]

Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru. Spune: „Astăzi toți s-au învățat să trăiască în zgomot. Vezi, mulți copii vor muzică rock în timp ce citesc. Adică pe ei îi odihnește mai mult să citească cu muzică, decât în liniște. Se odihnesc în neliniște, fiindcă există neliniște înlăuntrul lor. Peste tot este zgomot”. Învățându-se cu zgomotul, omul contemporan duce mereu, pretutindeni o asemenea viață zgomotoasă. „Duhul lumesc cel neliniștit al epocii noastre a distrus, din nefericire, cu așa-zisa lui civilizație, chiar și locurile sfinte cele liniștite, care odihnesc și sfințesc sufletele. Omul neliniștit nu se liniștește niciodată. N-au lăsat nicăieri vreun loc liniștit. Chiar și sfintele locuri le-au făcut azi...”.
În alt loc scrie: „Cel neliniștit chiar și în pustie va duce starea lui de neliniște. Mai întâi de toate sufletul va trebui să dobândească liniștea lăuntrică în neliniștea exterioară pentru a se putea liniști în liniștea pustiei”. Oamenii contemporani care trăiesc cu acest duh de neliniște îl transmit mai departe prin tot ceea ce fac. Spunea Gheron: „Atunci când lucrează cineva cu liniște își păstrează pacea și își sfințește întreaga zi. Din păcate, n-am înțeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfințită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe și să fim într-o continuă neliniște. Căci aceasta este o stare diavolească. Lucrul de mână care se face în liniște și cu rugăciune se sfințește și sfințește și pe cei care îl folosesc. Atunci are sens ca mirenii să ceară lucru de mână de la monahi ca binecuvântare. În timp ce lucrul făcut cu grabă și nervozitate transmite această stare diavolească și celorlalți. Treaba grăbită, făcută cu neliniște, este caracteristica oamenilor celor mai lumești. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă ați ști cât de mult influențează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar și lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoșător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie și înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rostește Rugăciunea, se sfințește lucrul său. Unul este lucru diavolesc, iar celălalt dumnezeiesc”.
Omul stăpânit de o grijă plină de neliniște nu poate simți dragostea lui Dumnezeu . Spune Părintele Paisie: „Când un copil se joacă și este absorbit de jucării, nu-și mai dă seama dacă tatăl său este alături și-l mângâie. Dar dacă-și va întrerupe puțin joaca, atunci își dă seama. Tot astfel și atunci când avem vreo grijă, nu putem simți dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, dar noi nu simțim. Ia aminte să nu risipești puterile tale prețioase în griji de prisos și în lucruri deșarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Așa te obosești și trupește, și mintea ți-o împrăștii fără rost, iar după aceea Îi dai lui Dumnezeu oboseala și căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain”.
După ce atrage de multe ori atenția în cadrul convorbirilor asupra lipsei de liniște, a liniștii lăuntrice ce îl caracterizează pe omul contemporan, vădindu-i, desigur, grija plină de frământare, îi îndrumă pe oameni să agonisească atmosfera sfintei isihii. Îi sfătuiește să nu-și cheltuiască viața fără rost. Spune: „Nu vă risipiți timpul fără folos , fără să-l valorificați în cele duhοvnicești, pentru că veți ajunge să vă sălbăticiți mult și nu veți mai putea lucra cele duhovnicești. Veți dori să vă îndeletniciți numai cu treburi sau să discutați sau veți urmări să aflați subiecte de vorbă ca să vă aflați în treabă. Prin neglijarea rugăciunii și a îndatoririlor duhovnicești, vrăjmașul ne ocupă înălțimile noastre duhovnicești și ne războiește atât trupește, cât și prin gânduri. (...) și la mireni insist mult asupra simplității, pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuință și îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare și nevoință. Strig mereu: «Simplificați-vă viața și stresul va fugi». Cele mai multe divorțuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri și astfel se amețesc. Lucrează amândoi, tata și mama, și își lasă copiii de izbeliște. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi divorț fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă și-ar simplifica puțin viața, ar fi și odihniți, și veseli. Acest stres este o catastrofă.”
Chiar și munca de fiecare zi trebuie făcută în așa fel încât să ne păstrăm inima liberă pentru cele duhovnicești și să I-o dăruim lui Hristos. Spune: „Să nu vă dați toată ființa, toată puterea dimpreună cu mintea voastră celor materiale. În felul acesta omul devine închinător la idoli. Pe cât puteți, nu vă dăruiți inima treburilor; să dați numai mâinile și mintea. Să nu vă dați inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare. Căci după aceea cum va sălta inima pentru Hristos? Când inima este la Hristos, atunci și treburile se sfințesc, există și o continuă odihnă sufletească lăuntrică. Un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneți inima în valoare! Să n-o risipiți! ”.
( Ierótheos Vlachos )