Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Nu , nu , in nici un caz plânsul amintit de tine nu este patologic ci curatitor, caci despre plâns am discutat pe un thread acum câțiva ani si am vazut acolo câte feluri sunt . ( poate gasesc acel thread si am sa-ti dau linkul )
Mulțumesc frumos pentru intervenția ta binevenită :)

Ma bucur ca ne-am intalnit "in largul aceluiasi gand" (vorba lui Mihailc)...:)
Doamne ajuta!

[cristiboss56]

Doctorul Wilkinson m-a învăţat o lecţie importantă despre cum să mă port cu o femeie. M-a convins că soţul trebuie întotdeauna să-i împărtăşească soţiei toate probleme sale la timp, şi în totalitate. Am mers într-o seară împreună la o doamnă care ne sunase disperată pe amândoi ‒ pe doctorul şi pe preotul ei! Spunea că în curând va părăsi această „vale a plângerii” (acestea au fost exact cuvintele ei!). Eu eram tânăr pe-atunci, abia ieşit din facultate. Doctorul a trecut cu maşina să mă ia, aşa cum a făcut de multe ori după aceea, întrucât am devenit prieteni foarte buni.
Mi-ar fi plăcut să îl cunoşti. Iubea oamenii şi avea darul de a-i citi ca pe nişte cărţi deschise. A fost şi unul dintre cei mai buni profesori de psihologie pe care i-am cunoscut vreodată. Parcă îmi citea gândurile în acea seară. Aveam emoţii ca un debutant pe scenă, în bătaia reflectorului. „Stai liniştit!”, îmi spuse el tărăgănat, „nu o să moară în seara asta. O s-o ajutăm noi, amândoi. Nu zic că nu are probleme. Din contră, chiar unele foarte serioase. Dar sunt toate în imaginaţia ei”.
Apoi mi-a spus pe scurt povestea acelei doamne. Soţul ei murise cu un an înainte şi îmi aduc aminte că doctorul mi l-a descris aşa: „Ştiu că nu e bine să vorbim de rău pe cei morţi, dar omul acela a distrus-o!”.
Aparent, era un om bun, dar îşi proteja soţia, ceva nemaivăzut. Odată, o boală i-a omorât toate animalele de la fermă, dar ea nu a aflat asta niciodată. Dacă pierdea bani, nici atunci nu afla. Nici atunci când a ars hambarul de la fermă nu ar fi aflat, dacă nu s-ar fi întâmplat să fie chiar acolo.
„E o mare greşeală să ascunzi totul unei femei, în felul acesta”, îmi spunea doctorul. „Mai devreme sau mai târziu, va ajunge să îşi imagineze alergii şi dureri de cap, numai ca să dea minţii ceva de făcut. Femeile au nevoie să simtă că trec prin probleme, iar dacă nu trec prin cele adevărate, şi le vor crea pe ale lor.”
În anii care au trecut din seara aceea mi s-a confirmat în repetate rânduri ce mi-a spus. Am întâlnit cazuri de femei care îşi imaginau singure probleme, căutând confirmarea faptului că vieţile lor contează. Întotdeauna, în astfel de cazuri, îmi aduceam aminte de ce îmi spunea Wilkinson şi de fiecare dată găseam lângă persoana respectivă un bărbat obsedat de a-şi proteja soţia.
Motivul pentru care am vrut să îţi povestesc asta este că am auzit prea mulţi bărbaţi zicând „Dar eu nu vreau să o mai încarc şi cu problemele mele, doar are şi ea destule ale ei!” (De cele mai multe ori, bărbații o spun crezând că merită o statuie pentru asta.)
Dacă te surprinzi vreodată gândind aşa, sper că ai să-ţi aduci aminte de scrisoarea aceasta şi ai să îţi revizuieşti atitudinea. În ziua nunţii voastre aţi jurat să fiţi împreună „la bine şi la rău”. Soţul care uită asta poate face mai mult rău în viitor, decât crede el că ar face astăzi dacă se deschide şi îi împărtăşeşte soţiei toate problemele sale.
Bineînţeles, sunt moduri şi momente mai puţin potrivite în care să îi comunici aceste lucruri, iar câteodată e bine să amâni, depinzând de situaţie. Dar regula trebuie să rămână că problemele trebuie împărtăşite între soţi şi îi faci un rău lui Marilyn, dacă nu înţelegi acest lucru.
În primul rând, îi distrugi acea atmosferă de parteneriat, care este unul dintre elementele (şi motivele) de bază ale căsniciei. „Împreună” este unul dintre cele mai frumoase cuvinte inventate vreodată şi el capătă o frumuseţe şi mai specială, atunci când el semnifică o femeie și un bărbat care se apropie unul de altul trăgând la jugul vieţii, umăr la umăr.
În afară de asta, îi jigneşti inteligenţa, dacă îi dai de înţeles că nu te poate ajuta să găseşti soluţia oricărei probleme. Iar la cât de inteligentă este Marilyn, întotdeauna va simţi când te apasă ceva. Dacă de fiecare dată va trebui să te descoasă, ca să afle ce se întâmplă, mai devreme sau mai târziu firea ei femeiască o va face să-şi pună întrebări.
„Oare e ceva în neregulă cu mine? De ce nu are încredere în mine?”, „Oare crede că nu sunt suficient de deşteaptă ca să îl ajut cumva?”, „Nu cumva discută problemele astea cu altcineva, în care are încredere mai mare?”... şi aşa mai departe..
Am cunoscut cupluri în care el era foarte deştept, iar ea era, ca să folosesc o frază de-a ta, „de pe altă planetă”. Dar a găsit întotdeauna un ajutor în a gândi cu voce tare orice problemă, iar ea a apreciat asta de fiecare dată. Dacă îţi foloseşti inteligenţa în locurile în care are ea nevoie, va fi încântată de încrederea pe care i-o arăţi. Şi, mai important decât asta, va depozita aceste amintiri într-un colţ al minţii şi le va folosi ca să întâmpine acele întrebări de care vorbeam mai devreme.
Mai există un rău, pe care i-l faci dacă nu te deschizi în faţa ei la momentul potrivit şi în felul potrivit. Dacă îi ascunzi problema şi o rezolvi singur, îi răpeşti bucuria de a fi participat la acest succes, care îţi aparţine acum numai ţie. Bineînţeles că te bucuri atunci când cineva reuşeşte să facă ceva, bravo lor! Dar este cu totul altceva atunci când ai participat şi tu, câtuşi de puţin, la acel succes.
Dacă pui totul cap la cap, ai să ajungi tot la ce a spus doctorul atunci: „E o mare greşeală să te porţi aşa cu o femeie”. Oricât de ciudat ar suna, un mod de a o menţine fericită este a duce împreună cu ea toate nefericirile tale.
(Charlie W. Sheed, Scrisori către Filip - sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, 2011, p. 108-112)

[cristiboss56]

Telul nostru este să adorăm pe Dumnezeu şi să iubim pe semenii noştri. Fericirea constă în împlinirea poruncilor Lui.
Cea mai importantă filantropie este să vorbeşti de bine pe ceilalţi.
Şi să vreau, nu pot să mă supăr. Când ne supărăm e ca şi cum am spune lui Dumnezeu: Nu sunt de acord. Nu le faci bine. După care este nemulţumirea.
În faţa şi înlăuntrul Frumuseţii, predica este inutilă. Aceasta turbură armonia.
Prin chemarea Numelui lui Hristos, ne ţintuim eul.
Candela sufletului nostru este aceea care trebuie să fie totdeauna aprinsă. Neadormită.
Dând bucurie altora, tu o înţelegi întâi.
Mai bine să faci Rugăciune cu gura, decât să nu faci deloc.
Dumnezeu să se interpună între tine şi scopul tău. Nu scopul tău între tine şi al lui Dumnezeu.
Agonia morţii este încercarea pe care o face sufletul de a se elibera şi de a alerga să dea răspuns Domnului.
Corespondenţa este singurul mod de a fi singur, dar în acelaşi timp şi împreună cu ceilalţi.
Minunea este cursul normal al lucrurilor, aşa cum o vrea Dumnezeu. Ceea ce noi numim minune, pentru Dumnezeu este firesc.
(Maica Gavrilia Papaiannis)

[cristiboss56]

Intreaga lume se află parcă sub influenţa unei puteri, a unei forţe, care stăpâneşte mintea, voinţa şi toate puterile sufleteşti ale omului. O aristocrată mi-a povestit că avea un fiu. Era evlavios, neprihănit... S-a luat cu prietenii şi a devenit necredincios, destrăbălat, ca şi cum cineva îl stăpânea şi îl obliga să facă toate acestea. Evident că aceasta este o forţă străină, o forţă a răului. Izvorul ei este diavolul, iar oamenii sunt doar arme. Acesta este Antihristul care vine în lume... Omul rămâne parcă fără apărare, cu cât este stăpânit de această forţă a răului şi nu este conştient de ceea ce face... Îl inspiră şi gândul sinuciderii... Dar cum se petrec acestea? Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii nu îşi iau cu sine armele, nu au cu sine rugaciunea lui Iisus şi semnul Sfintei Cruci. Nimeni nu se învoieşte să facă rugăciunea lui Iisus şi semnul Crucii: sunt lucruri învechite, antichităţi arheologice care şi-au trăit veacul.
(Sfântul Varsanufie de la Optina )