Violenta in familie?

În prealabil postat de Carina Laura

...eu am incetat sa mai sper la o viata adevarata de sot sotie..mi-as dori sa putem macar sa ne crestem copilul in conditii decente pentru sufletelui lui, si atat.

...l-oi fi provocat luandu-i copilul din brate..dar cum sa il-l fi lasat cand bb se speriase???

...copilul a fost o binecuvantare nemeritata pt noi...as vrea doar sa nu ne batem joc de el.

1) Carina Laura, ma intristeaza ca vorbesti despre incetarea sperantei... Cu adevarat lucrul acesta, cand sunteti in Taina Cununiei si va impletiti viata, casa e cu totul intristator. Cum sa va cresteti copilul in asa atmosfera? As vrea sa iti reamintesc un lucru de baza, iarta-ma: hrana de care copilul are nevoie cel mai mult este nu laptele, ci iubirea dintre parinti, buna lor intelegere, pacea caminului. Vorbesc ca om patit si cred ca am invatat, cu Harul Domnului, cate ceva despre asta.
As vrea sa te incurajez cu putere sa reconsideri un pic situatia, cu nadejde/speranta.
Iubirea, intre cei care formeaza o familie, este principala preocupare. Sau ar trebui sa fie. Macar in familie sa luptam pentru asta daca in afara, sa zicem, ne simtim adeseori neputinciosi, nepriceputi, fara putere.
M-as bucura sa discuti impreuna cu sotul tau aceasta chestiune: ce este iubirea dintre soti si ce putem face noi sa ne iubim ca sot si sotie, noi oameni crestini? Plecind de la faptul ca orice spor de intelegere si practica in iubirea dintre voi va aduce mult folos si voua si copilului. Vreti sa il faceti fericit si sanatos pe copil? Iubiti-va! Invatati asta, impreuna, pentru ca e singurul lucru pe care trebuie neaparat sa il invatam noi, pamantenii. Cu atat mai mult noi crestinii casatoriti.

2) La noi a fost invers, de mai multe ori...:) Eu eram speriat ca bebe va pati nu stiu ce (vai! micutul s-a speriat!!, vai, micutul sughite! vai, tuseste, vai are febra etc.). Saraca nevasta-mea se uita mirata la mine si nu stia cum sa imi spuna ba ca sunt cam anxios, ba ca minimalizez puterea adaptativa a fapturii din fata mea si uit ca un copil nu pateste nimic doar pentru ca se sperie (face si el un antrenament emotional, acolo, ca doar a venit intr-o lume cu multe prilejuri de spaime, ca si noi). Eram hiperprotector, imi proiectam angoasele personale asupra lui si am inteles cu timpul si destul de greu asta. Cu vremea am descoperit insa ca puiul de om nu trebuie considerat un bibelou si nici nu tre tinut musai in clopotul de sticla ori in palatul de clestar. Dupa cum nici nu trebuie lezat, in mod distructiv. Ideea e ca unui copil e suficient sa ii creem conditii rezonabile pentru dezvoltare. Restul face natura din el si Pronia lui Dumnezeu.

3) Tocmai faptul ca il considerati pe copil o binecuvantare nemeritata ar putea fi inceputul lui a va bate joc de el... Adica Dumnezeu nu stie, oare, mai bine de ce vi l-a trimis? Eu cred ca vi l-a daruit tocmai ca binecuvantare pentru un inceput bun, pentru mai multa incredere in iubirea voastra, in drumul greu spre mantuire. Oameni buni, copilul trebuie primit ca o binecuvantare! Cum poate fi altfel? Ia-l si tu, ca odinioara cand Dumnezeu a facut pace cu oamenii, drept curcubeul de pe cerul vietii voastre...:) Semnul impacarii Domnului cu voi. Dar nu strangeti prea multi nori, prea multa ploaie, ca sa apara curcubeul. Vine el, strengar, si pe cer senin! Doar sa va insoriti si voi nitel, unul pe altul si impreuna.

Hai, nu mai intarzia ci treci degraba la discutii si gesturi sincer afectuoase cu sotul tau! Si da-i si lui voie sa o faca.
Succes,
Domnul sa va calauzeasca!

P.S. Cand ti-ai cerut iertare ultima data de la el? Dar sotul de la tine... Poti incepe sa ii ceri iertare pentru un lucru mic. Sau dimpotriva, pentru ceva foarte important! Cum simti ca poti, deocamdata...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Carina Laura

Interesul meu nu e sa demonstrez cine e mai bun sau mai rau, stiu ca si copilul a fost o binecuvantare nemeritata pt noi...as vrea doar sa nu ne batem joc de el.

Cea mai buna metoda ca sa nu va bateti joc de copil este sa nu va bateti joc de casatorie. Lucrul, simplu daca amandoi aveti dorinta de a duce o viata asa cum ii place Domnului nostru, al carui jug este bun si a carui povara e usoara, devine dificil, dar nu de nefacut daca doar unul are aceasta dorinta. Modelul dv trebuie sa fie Sfanta Familie. Eu nu mi-l imaginez pe Dreptul Iosif aruncand cu zgarieciul prin casa cand mesterea. Stiu ca el alcatuia dulapuri si usi, nu ca le distrugea dand cu pumnii in ele. La randul dv, cercetati daca nu sunteti cam departe de Aparatoarea Doamna.

El ar trebui sa constientizeze ca filmele porno sunt o nenorocire pentru sanatatea spirituala, psihica, fizica si, in cele din urma, sexuala a familiei. Cum sa nu fie furios ? Scena cu copilul care vomeaza laptic in pat e din alt film decat a vazut el ultima oara. Iar dv, nu lasati ca soarele sa apuna peste mania lui. Nu il lasati sa sufere, ci oferiti-i pansamentul blandetii dv. Altminteri, mania devine nebunie, fiindca deosebirea dintre ele sta in durata. Ira furor brevis est.

Se desprimavareaza si lumea incepe sa-si faca planuri de iesire, daca nu chiar de concediu. O retragere spirituala in doi cred ca v-ar prinde bine, ar reaprinde focul stins din camin, ar repune bazele casniciei dv, binestiind ca orice fundament afara de Cristos este nisip. Ati auzit de urarea "casa de piatra!" ? Ei bine, asta inseamna o casa a carei fundatie este Cristos.

Casa de piatra, Carina!

[AlinB]

Daca stau sa ma gandesc mai bine, problema e mult mai simpla si cu solutii mult mai la indemana.

Pentru ca, intuitia imi zice ca postul fortat nu s-a terminat nici acum pentru barbat..

[RedRose]

As fi vrut si eu sa scriu cateva randuri, dar ma tem ca nu s-ar fi ridicat la nivelul celor scrise de Ahil si Mihnea...Din punctul meu de vedere, ei au cam spus totul...si intr-o maniera brilianta!
Mult curaj, Carina si te rog tine-ne la curent!

[Carina Laura]

Am citit raspunsurile si sfaturile voastre, si, intr-adevar aveti dreptate. Si eu cred si stiu ca doar o familie bazata pe credinta, dragoste, comunicare, intelegere si ajutor reciproc intre soti este mediul ideal de a creste un copil si de a duce inainte crucea casatoriei...asta mi-am si dorit de la noi, atunci cand ne-am casatorit si credeam ca avem toate sansele sa reusim...doar ca, nu stiu cum sa explic, am facut aceasta casatorie , eu la 30 ani, el la 36, aducand fiecare bagajul din viata de dinainte...si patimile noastre, ale altora din jurul nostru care ne-au marcat ne-au si adus in punctul asta...Concret..eu din famile doar cu mama si bunica, vin cu o imagine poate prea idealista..eu am vazut femeia si barbatul impreuna in filme,in desene animate, am crescut crezand ca intre cei doi totul trebuie sa fie perfect...ca el trebuie sa se copmporte perfect...ori vedem ca de fapt trebuie sa fie intelegere din ambele parti, poate ca am asteptari umpicut exagerate fata de realiate...El in schimb a avut o viata mult mai grea...cand tatal sau a intrat la inchisoare, copiii au fost dusi la casa de copii, venea acasa doar vara in vacante, cand s-a intrors tatal sau a inceput sa bea, o batea pe mama lui...la 15 ani mergea si lucra prin sat ca sa castige un banut..apoi pe la 21 a facut o scoala de cantareti bisericesti ca sa-si depaseasca conditia cat de cat..mai tarziu pe la 30 s-a casatorit cu o fata din sat mai mica cu 10 ani, si a venit in IT, doar el, ea ramanand acasa...Dupa vreo 4 ani, in care a muncit si a tinut-o in faculatate si a investit toti banii intr-un apartament, ea a divortat..si a ramas si fara nevasta si fara bani..Cam la 2 ani dupa ne-am cunoscut noi....Ce vreau sa zic cu istrorisirea acestor fapte din viata lui mai mult, e ca simt ca sotul meu are mari dureri sufletesti...la care nu ma lasa sa ajung...si nu doar pe mine...el nu discuta nici cu duhovnicul in profunzime...am fost la PS Daniil, nu si-a deschis inima nici acolo...pur si simplu traieste la exterior..cel putin asta vad eu..ca in sinea lui sigur se macina..uneori imi zice, ca toate femeile sunt la fel....ca daca nu eram eu, era alta...daca incerc sa discut despre intelegere si iubire si toate valorile crestinesti ale unei familii, imi zice sa-l las, ca iar incep cu idealismele mele, ca are 40 ani..si ca nu ne mai schimbam, ca asa cum suntem mergem inainte si atat...Daca as avea credinta tare, poate Dumnezeu l-ar schimba...nici de rugat nu-l vad rugandu-se, poate o face in gand, dar in genunchi nu-l vad niciodata..Nu o spun ca judecata ca as fi mai buna, fiindca ma rog pe genunchi..ci ca preocupare pt ca stiu ca l-ar ajuta si ne-ar ajuta pe amandoi daca ar fi mai aproape de Dzeu..Despre rugaciune parintele care ne spovedeste aici zice ca sotul meu are randuiala lui, ca si utrenia ce o canta duminica e tot rugaciune. Ceea e intr-adevar face e faptul ca il ajuta pe parintele cand are nevoie si cum poate desi nu e angajat sa zicem, pt ca aici situatia e umpic diferita decat in tara..deci asta ar fi jertfa lui. Anul trecut a avut un mic accident, acum 2 zile din nou un incident la munca...si duhovnicul i-a zis sa fie atent ca toate sunt mici atentionari de la Dumnezeu..dar refuza sa gandeasca asa..Eu pe de alta parte am problemele mele..ma lupt de 8 ani cu anxietatea si atacurile de panica, cred ca am si niste simptome de depresie su anxietate post partum pentru ca am ganduri negre privind pe bebe, am discutat si cu duhovnicul si cu psihologul, si oarecum nu-mi fac probleme mari, pentru ca imi iubesc copilul si lupt pentru el..dar da, mi-ar prinde enorm de bine sa-l am pe sot aproape, sau macar sa nu mai am si problema furiei lui...Si ce e mai trist e ca nu reusesc sa gasesc in mine acea credinta de nestavilit, care clar mi-ar fi medicamentul pentru toate. Cat despre abstinenta fizica, a fost indemnul Preasfintitului sa nu avem raporturi, am cazut de comun acord sa facem sta, insa eu din cand in cand i-am zis sotului ca daca crede ca nu reuseste, mai bine sa fim impreuna decat sa pacatuiasca, pt ca urmarile sunt tot ale familiei. Am ajuns la finalul sarcinii, si da, abstinenta oarecum continua, bebe are 7 luni si noi am avut raporturi de doar 2 ori...si nu este decizia mea...E adevarat insa ca nu ma simt sa fac vreun pas inspre el in conditiile de fata...dar nici el nu face. E adevarat ca el e ft deranjat de kg mele, si aici e vina mea, pt ca pe fondul atacurilor de panica nu reusesc sa tin o dieta suficient cat sa se vada rezultate concrete. Si uite asa ne invartim intr-un cerc al neputintelor amandurora, in care in loc sa ne sprijinim, ne batem cap in cap...Eu simt ca am la indemana doar rugaciunea.....Ma gandesc ca poate ar trebui sa vin in tara cu bebe vreo 3 saptamani si apoi sa vina si el in concediu dupa noi, poate ca putin spatiu ne-ar ajuta....Va multumesc ca rupeti din timpul vostru pentru a ma sfatui...Doamne ajuta!

[AlinB]

E foarte greu pentru un om care a fost crescut sub o autoritate excesiva sa-si insuseasca acum alta, fie si sub forma ascultarii bisericesti.

Si din pacate o persoana care a trecu prin atatea traume sufletesti pastreaza ca forma de exprimare majora, gesturile..fizice.

Si daca si aici i s-au pus tot felul de obstacole, plus neintelegerile care le-ati avut pe parcursul relatiei, lucrurile nu pot sa mearga decat dinspre rau spre mai rau.

Orientarea spre pornografie, intr-o relatie, apare atunci cand in relatie energia afectiva este blocata.

Ganditi-va ca a intrat totusi cu niste sperante in relatia asta dar pe parcurs ele s-au pierdut.

In diverse neintelegeri, in oprelisti peste puterea lui de intelegere, in care unul vrea sa-si curete constiinta dar in acelasi timp il lasa pe celalat in urma, in raceala si formalism prin care credinta nu se manifesta lucrator ci loveste in buna intelegere care ar trebui sa existe intre soti...

Nu stiu daca acele kg il deranjeaza cat de faptul ca nu se poate apropia fizic de dvs. fara sa existe tot felul de impedimente.

Inclusiv chestii de genul "eu nu vreau dar dacat tu musai vrei.." desi par a fi ceva afirmativ pana la urma suna tot ca o negatie, o respingere.

Poate cuvintele in situatia de fata nu ajuta prea mult, dar daca ati avea initativa unor gesturi de tandrete, afectiune, exprimate fizic ar ajuta pentru inceput.

Si i-ar putea schimba si intelegerea asupra sexualitatii, in loc de forma comerciala, pornografica, in cea prin care care exista o exprimare a afectiunii, daruirii, unitatii.

Plus chestii marunte, de acum ar trebui sa stiti ce ii place si ce nu, gesturi aparent marunte, zilnice, dar cu o conotatie pozitiva ar putea schimba atmosfera si starea lui de spirit.

Si desigur, si rugaciunea, nu doar la o ora anume ci chiar de toata vremea, l-ar putea ajuta sa gandeasca..altfel.

Iar apropo de pornografie - exista si forma ei feminina.
Iubirea idealizata, care vine de la sine, avand ca origine o atractie fatala, statica pe viata, in care femeia asteapta sa i se dea si foarte putin ofera - este intens mediatizata si implementata pana in ultima fibra mentala si afectiva chiar si a celor mai bisericoase doamne/domnisoare.

Dezbarati-va de ea, si slujiti celuilalt, nu propriilor interese - veti fi surprinsa de rezultate.

În prealabil postat de Carina Laura

Ma gandesc ca poate ar trebui sa vin in tara cu bebe vreo 3 saptamani si apoi sa vina si el in concediu dupa noi, poate ca putin spatiu ne-ar ajuta....

Sau poate nu v-ar ajuta. Familia trebuie sa stea unita!

În prealabil postat de crinrin

Sau poate nu v-ar ajuta. Familia trebuie sa stea unita!

Uneori ajuta.
De exemplu, cand intr-o anumita imprejurare un om este, cu adevarat, traumatizat/torturat - prima masura este iesirea din mediul respectiv (deoarece il tine la limite sau chiar peste/in afara lor). Terapia se face intr-un mediu mai putin ostil, adica nutritiv, suportiv.
Dar nu stiu daca aici e vorba despre asa ceva... Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni....

În prealabil postat de ahilpterodactil

Uneori ajuta.
De exemplu, cand intr-o anumita imprejurare un om este, cu adevarat, traumatizat/torturat - prima masura este iesirea din mediul respectiv (deoarece il tine la limite sau chiar peste/in afara lor). Terapia se face intr-un mediu mai putin ostil, adica nutritiv, suportiv.
Dar nu stiu daca aici e vorba despre asa ceva... Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni....

Adica si pe macaronari i-a apucat atacul etatismului europatologic asupra familiei?!

[Carina Laura]

Din fericire pentru noi, Iisus Hristos a venit pentru cei bolnavi si nu pentru cei sanatosi, nadajduiesc ca are puterea sa ne ajute si pe noi. Tot din fericire pentru noi, judecata ne-o va face tot El la vremea randuita... Mi-am expus viata de familie aici in speranta de a primi intarire prin sfaturi venite de la crestini mai induhvniciti decat mine, care in spiritul poruncii intrajutorarii aproapelui ar dori sa-mi raspunda. Ma mahneste concluzia la care ati ajuns dnule, lasati a se inteleaga ca noi ne certam si facem scandaluri orbiti de orgoliile dintre noi, insensibili la trauma si suferinta fiului nostru, chiar placandu-ne, adica rasfatandu-ne. Intai de toate, insasi preocuparea pentru binele copilului m-a manat sa scriu, de la primele semne ale problemei, tocmai pentru a nu ajunge in situatii care sa-l traumatizeze in mod real. Va asigur ca putina credinta si dragostea ce o am nu-mi ingaduie sa-mi bat joc de darul lui Dumnezeu, si de cea mai mare comoara din viata mea.Pana in momentul de fata, puiul meu are o mama care isi petrece 24h din 24 cu el, il ingrijeste cum poate mai bine, si ambii parinti ii ofera toate resursele de care dispun pentru a-l face face fericit, inclusiv sotul. Este cat se poate de adevarat ca avem neputinte si probleme in relatia dintre noi, si puiul nostru a fost partas la momente pe care nu mi le-as fi dorit, dar nu a fost niciodata abuzat cum nu am fost nici eu, cel putin nu fizic. Stiu ca Dumnezeu are puterea sa ridice de la el si de la noi, neputintele acelor clipe, nadajduiesc ca daca ii cer ajutorul o va si face. Cat despre autoritati, cunosc cazul unei doamne cu 2 copilasi care traia in concubinaj cu un italian, in cazul lor el se imbata si se droga, o ameninta ca o omoara, iesea si facea scandal in tot blocul, o si batea, da, copiii sunt traumatizati sufleteste, se vede clar, autoritatile au luat mama si copii si i-a plasat intr-o casa familiala administrata de maici catolice, si ii sprijina financiar. I-au dat si posibiliatea intoarcerii singura cu copiii in Romania dar a refuzat. Haideti totusi sa nu exageram lucrurile, pentru ca eu si sotul deocamdata nu ne-am batut, nu suntem nici betivi, nici drogati, si asa cum putem tinem si noi de biserica, impartasim copilul saptamanal si tot saptamanal ne si spovedim. Astfel ca imi pun increderea in Dumnezeu ca vazand ca cerem ajutor ne va feri, ne va intari ca sa putem depasi greutatile, sa ne invingem orgoliile si sa ajungem sa avem si noi o familie mai inchegata pentru copil si pentru noi insine. Va multumesc sincer pentru timpul si interesul pe care l-ati aratat fata de problema mea.Veti spune ca mandria m-a facut sa va dau acest raspuns, va spun ca nu mandria ci durerea de mama a facut-o ca raspuns la :"Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni...." Desi ma mahneste aceasta fraza, va multumesc pentru sfaturile si parerile ziditoare pe care mi le-ati oferit in alte postari anterioare. In ceea ce ma priveste am sa inchei acest subiect aici, intrucat am ajuns la concluzia ca e mai bine sa caut ajutor in camara sufletului meu in rugaciune si in discutiile cu duhovnicul si sa aloc timpul petrecut pe forum puiului meu. Doamne ajuta, post usor cu binecuvantari tuturor, si pomeniti-ne in rugaciuni daca puteti!