Raspunsuri duhovnicesti +

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de cristiboss56

Şi care-i cauza? Cauza constă în faptul că nu aţi început la timp să preveniţi căderea.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

Da, Sfântul a scris mult, a scris mereu despre prevenţie/profilaxie ori, altfel spus, despre pază, trezvie, priveghere etc. Cât accent pune acest ascet pe atmosfera dimprejurul rugăciunii!

Şi acum să pun şi eu o întrebare, cu toată seriozitatea: frate Cristiboss, ce credeţi, în virtutea experienţei datorate surplusului de vârstă (şi nu numai), noi românii pe ce punem accent: pe prevenţie sau pe terapie?
Poate aţi remarcat, în treacăt, ce faimă au la noi doctorii, vracii, taumaturgii de tot felul şi cât sunt de dispreţuiţi pedagogii - cei ce doresc să prevină, pentru a nu fi nevoiţi să trateze, ce se mai poate trata...

E aşa un magnet al terapiei în ţara asta, că până şi amărâţii de psihologi sunt consideraţi tot un fel de terapeuţi. Deşi psihoterapia e cel mai puţin reprezentativă ramură a psihologiei iar la noi în ţară e de-a dreptul minoră. Ca fapt.
Cum vă explicaţi apetitul nostru naţional pentru terapie şi dispreţul vădit pentru profilaxie?

[cristiboss56]

Din lene , nepasare si nesimtire , asa se explica , frate Ioane !
"Lsa ca nu mi se intampla tocmai mie
. .". Multa mandrie , ca sa nu spun si prostie !

[cristiboss56]

Este cu neputinţă să ne aflăm întotdeauna în aceeaşi stare, ci se cuvine să aşteptăm război dinafară sau dinlăuntrul nostru. Numai să nu dăm pricină prin semeaţă cugetare şi trufie, ci să lucrăm spre dobândirea cugetării celei smerite şi aşa săgeţile vrăjmaşului cu uşurinţă se vor risipi.
Viaţa duhovnicească nu stă numai în gustarea dulceţilor şi mângâierilor acestora, ci mai mult în răbdarea cu bucurie atunci când ne lipsim de ele şi în răbdarea altor necazuri. Din acestea se cunoaşte dragostea noastră pentru Dumnezeu – când le purtăm cu bucurie; cunoscând neputinţa şi sărăcia noastră, ne smerim prin acestea.
Aminteşte-ţi de aşezarea ta de la început, când te îndulceai de mângâierile duhovniceşti. Ce ai dobândit? Dacă ai fost lipsită de ele - o adâncă pustiire şi era cât pe ce să cazi în deznădejde atunci când, mai târziu, au venit asupra ta valurile patimilor. Vezi cât de şubredă este această mângâiere ce nu aduce smerenie, ci doar încântă şi, dacă nu guşti şi din scârbe, primejduieşte pe cei ce o au. Dimpotrivă, crucea ne face părtaşi patimilor lui Hristos şi slavei Sale doar atunci când El va binevoi să ne dăruiască aceasta şi atunci când ne va fi de folos (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina).

[cristiboss56]

Nimic nu-L bucură așa de mult pe Dumnezeu ca întoarcerea noastra către El, abaterea de la rău și năzuința spre virtute. Mărturiseşte, dă în vileag şi plânge păcatele tale, şi te vei face curat înaintea Domnului, Văzătorului inimilor.
De voieşti a te curăţi, mai înainte spune tu fărădelegile tale, ca să te îndreptezi, şi nu te întoarce mai mult la cele dintâi.
Neîncetat roagă-te, că nu se tem atâta lupii de săbii ca diavolul şi demonii de rugăciune. În fiecare ceas adu-ţi aminte de ieşirea sufletului tău, de moarte, de judecata şi de iad, ca să nu te căieşti după aceea în zadar.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

[cristiboss56]

Rugăciunea trebuie să fie din inimă, să se facă cu durere. Pentru Dumnezeu nu are atâta valoare cantitatea rugăciunii precum are calitatea ei. Rugăciunea ce se face în mănăstiri are cantitate, dar nu ajunge aceasta. Trebuie să aibă şi calitate. Atâtea ore de rugăciune făcută de atâtea persoane, dacă ar fi fost făcută din inimă, ar fi schimbat întreaga lume. De aceea scopul este ca slujbele să se facă din inimă. Rugăciunea din inimă ajută nu numai pe ceilalţi, ci şi pe noi înşine, pentru că înlesneşte să vină bunătatea lăuntrică. Când ne punem în locul celuilalt, vin, în mod firesc, dragostea, durerea, smerenia, recunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu cu slavoslovire neîncetată, şi atunci rugăciunea pentru semenul nostru se face bine primită de Dumnezeu, iar El îl ajută.
Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Problema nu este numai că acum există o mulţime de soţi slabi şi infantili, ci şi că femeile se comportă în aşa fel încât bărbatul, în principiu, văzându-se tratat astfel, nici nu poate să-şi manifeste calităţile bărbăteşti. Ce greşeli comite femeia? Comportamentul ei faţă de bărbat este unul de comandant, îl striveşte, se străduiește să-l remodeleze, să-l reeduce şi, nevăzând nici un rezultat, ia toate greutăţile familiei asupra sa şi după aceea se miră: „De ce nu mă ajută nimeni?”. Iar când i se arată ce greşeli face, răspunde: „Păi, cum altfel, că treburile trebuie făcute!”. În atare situatie, femeia acţionează ca unele mame nechibzuite atunci când văd că cel mic nu poate îndeplini o anumită treabă: în loc să-l înveţe, să-l încurajeze, ele spun de obicei pline de nervi: „Ce să-ţi explic de o sută de ori, tontule, mai bine fac singură!”.
Oare soţul se va purta bine cu soţia şi se va purta ca un cap de familie, dacă soţia nu-l respectă? Bineînţeles că nu! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Dacă soţul nu-şi iubeşte soţia, iar soţia nu-l cinsteşte pe soţ, în familie apare dezbinarea. Înainte se socotea că nu se cuvine deloc să-l contrazică soţia pe soţ, pe când acum a apărut un duh de obrăznicie. Ce bine era atunci! Am cunoscut cândva o pereche – soţul era mărunt, prizărit, pe când soţia era înaltă şi voinică: descărca un chintal de grâu din căruţă în joacă! Odată, un muncitor, băiat voinic şi el, a început să se dea la ea – femeia l-a luat şi l-a aruncat câţiva metri, ca pe un chibrit! Dar dacă aţi fi văzut cum asculta de bărbatul ei, cum îl cinstea! Aşa devine familia tare şi trainică, altfel nu poate dăinui”.
Atitudinea celorlalţi faţă de noi e corespunzătoare atitudinii noastre faţă de ei. Chiar dacă soţul, să zicem, are mare succes la locul de muncă, este lăudat şi stimulat, dacă soţia nu-l respectă, ci îl consideră un om slab şi un ratat, pentru ea el o să fie aşa întotdeauana, până când ea n-o să-şi schimbe atitudinea faţă de el.
Pr. Pavel Gumerov

[cristiboss56]

Dragostea dintre copii se naşte din dragostea dintre părinţi. Această dragoste dintre soţi trebuie împlinită prin fapte şi rugăciune, ea trebuie păstrată ca un dar preţios nu numai pentru doi, ci şi pentru întreaga familie. Ea se educă la părinţi şi prin nopţile de nesomn pe care amândoi le petrec lângă pătuţul copilului şi prin modul vieţii de familie.
Bineînţeles că cea mai mare parte din grijile cu un nou-născut cad pe umerii mamei, deoarece tata trebuie să meargă zilnic la serviciu, dar să nu uităm că această femeie este istovită de nopţile nedormite şi are nevoie de ajutor, nu atât fizic, cât moral.
Putem aduce şi exemple când soţia stă toată ziua acasă cu copilul şi îi cere soţului să spele scutecele, iar singură nu face altceva decât să se joace cu micuţul. Ar fi mult mai folositor pentru copil, dar şi pentru tată, ca seara, când el se întoarce obosit de la serviciu, să se joace cu copilul. În unele familii, atunci când apar situaţii care ţin de profesie, trebuie să se creeze pentru unul din soţi condiţii favorabile de lucru.
Nu vom aduce exemple concrete, ci vom aminti numai cuvintele Apostolului Pavel pe care le adresează mai degrabă celor căsătoriţi: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).
Pr. Prof. Gleb Kaleda