Să nu fii o povară pentru viitoarea ta soție / viitorul tău soț !

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de dana.popp1988

deci eram sigura ca eu, cea mai mica dintre ei, singura ramasa necasatorita acum 3 ani , urma sa am necazuri. Si iata, mi s-a dovedit presentimentul meu.

Necazuri, da! Cand sotul este in penitenciar exact in perioada vietii cand ar fi mai mare nevoie de el, asta este un necaz. Dar nu e chiar atat de mare ca un divort. Nici ca a nu putea avea copii. Dimpotriva, Dumnezeu v-a daruit doi odata!

Deci, sus inima! Incercarea de acum va trece. Dupa 7 vaci slabe, care pot insemna 7 ani de condamnare, vin 7 vaci grase. Punand necazurile dv la picioarele Crucii, veti gasi acolo resurse sa le indurati cu rabdare si incredere. Vorbiti sotului dv despre copii, si lor despre el. Rugati-va pentru el si cereti-i sa se roage pentru dv. Cristos nu ne-ar fi cerut sa-i vizitam pe cei din temnita daca nu i-ar vizita El insusi. Il va vizita si pe sotul dv. Multi L-au cunoscut in suferita si putini L-au cunoscut in huzur. Numai cu Cristos suferinta poate capata sens, asa cum suferinta Lui a avut sens. Incercarile prin care treceti pot fi mantuitoare sau pot fi, dimpotriva, distrugatoare pentru sufletul dv. Depinde cum alegeti sa le purtati. Daca le veti purta impreuna cu Cristos, de bunul raspuns se vor bucura si copiii dv. Daca le veti purta in contra Lui, nu veti intrerupe lantul problemelor din familia dv, iar pentru sufletul dv va fi inca o ocazie ratata.

In Vinerea Mare, la Ierusalim nu a fost rastignit un singur om, ci trei. Trei cruci au fost ridicate. Dar, cata diferenta in cum s-au purtat fiecare cu crucea data lui! Unul, cel mai din dreapta, si-a acceptat crucea. Nu s-a bucurat ca a primit-o, cine s-ar bucura ? Dar nici nu s-a revoltat. Nu a respins-o, ci a acceptat-o ca fiind pentru faradelegile lui.
Al doilea om, cel din mijloc, Cel care nu avea niciun motiv sa o accepte fiindca nu facuse nici cea mai mica faradelege, incat pana si guvernatorul pagan spusese "Nu gasesc nicio vina in omul acesta" nu numai ca a acceptat-o, dar a si sarutat-o. Nici El nu s-a bucurat ca a primit-o, fiindca in seara de dinainte, cand stia ca urmeaza sa urce pe Calvar, se rugase de Tatal, de este cu putinta, sa indeparteze suferinta crucii de la El. Dar, odata primita crucea, a sarutat-o ca pe un mijloc de mantuire (a noastra, nu a Lui). Si s-a straduit sa urce muntele cu ea pe umeri, desi era batut, scuipat, batjocorit si epuizat de cel mai nedrept proces care a existat vreodata.
Al treilea om, cel mai din stanga, a hulit crucea. El nu a tras niciun fel de folos din suferinta lui, ratand o imensa si ultima ocazie, murind asa cum a trait: in stare despartita de Domnul, sursa vietii noastre.

Laudati pe Domnul!

[dana.popp1988]

Eu ii sunt sotului alaturi cu sufletul, ma rog pentru el si pentru copiii mei sa creasca alaturi de ambii parinti. In fiecare seara cand le fac rugaciunelor celor mici (cand eram langa ei ii mangaiam pe crestet, acum o spun in gand cand ma bag in pat) ma rog sa le dea Dumnezeu sanatate, noroc, intelepciune, sa-i ajute sa devina oameni buni si sa aiba grija de ei sa creasca alaturi de parintii care i-au facut.

Ma duc la sotul meu cand pot, cam o data pe luna, ii duc un pachet, ii las bani ca sa ma poata suna, vorbim zilnic la telefon cate 5 minute.

Socrii, desi stau la cateva blocuri distanta nici nu vin pe la mine. Stiu ca au o situatie materiala foarte grea, stau si cu cumnata mea si copilul ei de 15 ani, intr-un apartament la al nostru de 38 mp. Le-am spus ca nu am nevoie de nici un ban de la ei, dar macar asa sa treaca pe la noi o data pe saptamana sa vada ce fac nepotii, imi e si jena de parintii mei cand ma intreaba de ei ..., dar n-ai cu cine vorbii ... Ma rog si pentru ei, ii respect, ii sun, eu imi fac datoria, ii respect.

In rest, suntem sanatosi cu totii, ceea ce este cel mai important. Necazurile mele nu sunt cele mai grave. Mi-a dat Dumnezeu doi baieti gemeni, asa cum mi-am dorit dintotdeauna, am parintii alaturi, ma ajuta cum pot, serviciul e bun, reusesc sa ma incadrez cu banii de la o luna la alta (adevarat ca mai imi "scapa" si parintii din pensie cate un ban pt un bax de scutece sau lapte praf).

Dumnezeu ne da cat putem sa ducem. Trebuie sa ii fim recunoscatori ca suntem oameni normali, sanatosi, ca restul le trecem, mai greu sau mai usor.