Am nevoie de un sfat

[Ioan_Cezar]

Adevărul a fost revelat. Mă rog, este şi azi.
Adevărul a fost relevat iar Ion înţelege ceva şi cumva revlaţia. Vasile înţelege şi el cumva, uneori la fel ca Ion, alteori un pic altfel. ba chiar ei înţeleg exact la fel dar când încep să spună cum au înţeles, Ion se exprimă mai greu, că e inginer, iar Vasile mai uşor şi mai sugestiv, mai plastic şi mai emoţionant, că e retor.

Adevărul e Unul. Oamenii e mulţi şi Unul şi Acelaşi Adevăr răsună atât la fel cât şi altfel în capul ăstora care e mulţi şi e diferiţi, cât de cât, pă ici pă colo.

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Acum te întreb: mai trăim noi acea comuniune, unire cu şi prin Hristos (Euharistie)?

Evident, e insasi Biserica, daca ai citit link-ul din catehism. Iar Biserica nu va fi biruita niciodata. Toti credinciosii sunt uniti prin har intre ei si Capul Biserici. Harul din Sfintele Taine, inclusiv Impartasania. Trebuia sa citesti doar acel mic pasaj din catehism.

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Da Cătăline, dă-i înainte cu erezia, ecumenismul, catolicii şi protestanţii.

Asta e si adevarata problema, pentru ca harul se pierde prin erezie, care e pacat impotriva Duhului Sfant, impotriva adevarului. Celelalte pacate vedem ca se spune ca se iarta, in afara pacatului impotriva Duhului Sfant. Tu nu intelegi asta pentru ca esti in problema.
De cand am intrat pe forum am discutii in contradictoriu cu aceleasi persoane, pe aproape orice subiect. E un nonsens sa tot discutam degeaba in contradictoriu pe fiecare subiect, cand de fapt e mai simplu sa intelegem ca sunt doua feluri de intelegere, care dau conceptii diferite. Daca am avea toti aceeasi intelegere ortodoxa n-am avea discutii in contradictoriu decat pentru lucruri marunte (cum se certau cei din trecut, care sfant e mai mare). Nu avem cum sa avem pareri comune, pentru ca eu scriu tot timpul impotriva celeilalte invataturi. Si un adventist e deranjat daca scriem de rau despre credinta lui. Mult mai simplu ar fi ca cei ce au acele conceptii diferite (din ecumenism, ca sa n-o mai ocolim) sa le lepede si sa adopte doar invatatura ortodoxa. Dar se pare ca asta e cel mai greu lucru.

[catalin2]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Adevărul a fost revelat. Mă rog, este şi azi.
Adevărul a fost relevat iar Ion înţelege ceva şi cumva revlaţia. Vasile înţelege şi el cumva, uneori la fel ca Ion, alteori un pic altfel. ba chiar ei înţeleg exact la fel dar când încep să spună cum au înţeles, Ion se exprimă mai greu, că e inginer, iar Vasile mai uşor şi mai sugestiv, mai plastic şi mai emoţionant, că e retor.
Adevărul e Unul. Oamenii e mulţi şi Unul şi Acelaşi Adevăr răsună atât la fel cât şi altfel în capul ăstora care e mulţi şi e diferiţi, cât de cât, pă ici pă colo.

Am mai vorbit despre asta, e gresit ce spui, e un amestec intre obiectiv si subiectiv, acesta e relativismul de care vorbeam. Adevarul e obiectiv, tocmai pentru ca nu depinde de senzatiile si parerile personale. Adevarul nu e de tipul mie imi plac cartofii, lui ii plac spaghetele. Adevarul obiectiv e de genul leul are patru picioare. Ca leul are patru picioare nu depinde ce crede fiecare sau ce simte el.
La fel, Crezul e acelasi pentru toti (ar trebui sa fie), nu e interpretat altcumva de fiecare. Tocmai asta era erezia, o parere diferita de adevarul obiectiv. Ceea ce ai scris tu acolo e exact ce sustine si invatatura ecumenista. Am mai discutat acestea, dupa parerea mea nu avem cum sa ne intelegem.

În prealabil postat de catalin2

Par. Dionisie din Muntele Athos: Parintele Dionisie, de la muntele Athos:
"Şi să nu îndrăznească cineva vreodată să se ducă să se împărtăşească fără să se spovedească."

Oare ai înţeles contextul în care părintele a făcut această afirmaţie? Oare face referire la legarea fiecărei împărtăşanii de spovedanie? În contextul discuţiei putea părintele vorbi de împărtăşirea de mai multe ori cu o singură spovedanie practicată de părinţii din Sf. Munte?

Împărtăşirea de mai multe ori cu o singură spovedanie se practică nu numai în Sf. Munte, ci şi în Grecia (şi nu numai), cu foarte rare excepţii. E clar că aduci argumente în necunoştinţă de cauză. Ceea ce tu nu pricepi este faptul că sunt locuri (mănăstiri, chilii) unde se ţin 4-5 Liturghii pe săptămână şi unde este un singur preot care este şi duhovnic. În acest caz, teoria de a lega obligatoriu împărtăşirea de spovedanie cade, oricâte argumente ai aduce.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preoții au nevoie de aceeași pregătire pentru împărtășire ca și mirenii, căci în această privință nu este nici o deosebire între ei. După teoria ta, preotul trebuie să se spovedească ori de câte ori urmează să slujească, adică unii zilnic sau aproape zilnic.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de catalin2

Am mai vorbit despre asta, e gresit ce spui, e un amestec intre obiectiv si subiectiv, acesta e relativismul de care vorbeam. Adevarul e obiectiv, tocmai pentru ca nu depinde de senzatiile si parerile personale. Adevarul nu e de tipul mie imi plac cartofii, lui ii plac spaghetele. Adevarul obiectiv e de genul leul are patru picioare. Ca leul are patru picioare nu depinde ce crede fiecare sau ce simte el.
La fel, Crezul e acelasi pentru toti (ar trebui sa fie), nu e interpretat altcumva de fiecare. Tocmai asta era erezia, o parere diferita de adevarul obiectiv. Ceea ce ai scris tu acolo e exact ce sustine si invatatura ecumenista. Am mai discutat acestea, dupa parerea mea nu avem cum sa ne intelegem.

Hai mai la concret, Cătălin, că ameţim tot plutind prin abstracţii şi repetînd aceleaşi formule şi etichete verbale.
Măi frate, ia să luăm noi doi nişte exemple, ca să ne lămurim!

Uite, noi ştim că Împărăţia lui Dumnezeu e înlăuntrul nostru. Ne-a spus Domnul, deci afirmaţia face parte din Revelaţie, de acord?
Crezi că înţelegem amândoi acelaşi lucru prin asta? Crezi că avem aceeaşi cunoaştere, noi doi, asupra acestui aspect de o realitate indiscutabilă? Crezi că alţi doi creştini, oricare ar fi ei, de pildă doi cuvioşi de pe Athos, au aceleaşi cunoştinţe/înţelesuri teoretice şi practice referitor la acest adevăr? Rezonanţa lor, ecoul lor subiectiv la această afirmaţie este aceeaşi? Putem face superpozabile cugetările lor pe această una şi aceeaşi temă?

Adevărul e unul, Hristos l-a revelat (făcîndu-Se cunoscut nouă, mai întâi) însă oamenii distincţi înţeleg diferit. Cel puţin în anumite privinţe, nuanţe, tâlcuri, reverberaţii, ecouri...

Îţi mai dau un exemplu: Sufletul e nemuritor.
Oare tu şi eu, Ion şi Vasile, orice alţi creştini care acceptă acest adevăr al credinţei noastre: înţelegem la fel această afirmaţie? Apoi, un copil creştin de 5 anişori înţelege nemurirea sufletului sau natura păcatului la fel ca părinţii lui şi la fel cu bunicul său preot?

Cătălin, sufletul e în unitate cu trupul. Adevăr, da? Suntem de acord amândoi, sper.
Dar crezi că înţelegem la fel, noi doi, sau oricare alţi doi creştini, acest adevăr de credinţă? dacă voieşti, putem verifica imediat şi, evident, nu vom înţelege identic. Nici noi doi nici oricare alţi oameni între ei. Mereu vor exista naunţe personale.

Dacă doreşti îţi mai pot da exemple. Nenumărate, mai exact pot înşira, teoretic vorbind, toate conţinuturile credinţei noastre creştine. Ei bine, la fel va fi mereu: orice îţi spun şi consideri şi tu că e adevărat nu înseamnă acelaşi lucru pentru amândoi. Sper să înţelegi că Dumnezeu e Unul iar cunoaşterea Lui este subiectivă, deoarece este realizată de subiecţi umani, de persoane, de fiinţe umane unice şi originale. Asta nu înseamnă că nu avem un nucleu comun de înţelesuri (poftim, cădem de acord în privinţa Crezului, indiscutabil), însă şi acelea poartă o oarecare pecete personală, inconfundabilă de la om la om.
Sfântul Maxim Mărturisitorul nu înţelege pe Hristos, exact la fel cum înţelege Sfântul Nectarie sau Sfântul Isaac Sirul. Deşi Dumnezeu este Unul.

Ţi-am mai spus că e vorba despre unitate în diversitate. Dar ai făcut o conexiune formală şi ai aruncat eticheta peste miez scriind că ar fi deviza nu ştiu cărei organizaţii, parcă deviza UE sau cam aşa ceva... Tu chiar nu înţelegi ce încerc să îţi comunic? Orice vine din afara lecturilor tale e automat clasificat drept ecumenism, erezie etc.? De ce aşa?
Măi Cătăline, dar nu-i nici o filosofie, sunt lucruri simple, de bun simţ, măi frate... Dă-ţi seama că nici măcar cuvântul om nu e înţeles identic de orice doi sau mai mulţi oameni între ei... Dacă înţelegi asta, poate vei pricepe şi de ce crucea omului nu poate fi purtată decât de el însuşi, iar nu de altul...

Doamne ajută!

Legat de vrednicia şi pregătirea cu vrednicie pentru împărtăşire aş aminti de o pildă a Sf. Ioan de Kronstad.

Sf. Ioan de Kronstadt împărtăşea mii de oameni, în fiecare zi câteva sute sigur se împărtăşeau. Într-o zi sfântul iese cu potirul şi spune aşa: cei care s-au pregătit şi sunt vrednici de împărtăşanie, la dreapta (câteva sute de oameni au trecut la dreapta); cei care se simt nepregătiţi şi nu se pot împărtăşi, la stânga (restul au trecut la stânga). Cei din dreapta mai veniţi altă dată, cei din stânga, poftiţi.

Pare şocant, dar asta a făcut Sf. Ioan de Kronstadt. Pregătirea pentru împărtăşanie constă într-un lucru foarte simplu, numai că e foarte greu să ajungi la el. Înseamnă să te vezi în inima ta fundul iadului.

[Ioan_Cezar]

.......:) Minunată pildă!

În prealabil postat de ovidiu b.

Legat de vrednicia şi pregătirea cu vrednicie pentru împărtăşire aş aminti de o pildă a Sf. Ioan de Kronstad.

Sf. Ioan de Kronstadt împărtăşea mii de oameni, în fiecare zi câteva sute sigur se împărtăşeau. Într-o zi sfântul iese cu potirul şi spune aşa: cei care s-au pregătit şi sunt vrednici de împărtăşanie, la dreapta (câteva sute de oameni au trecut la dreapta); cei care se simt nepregătiţi şi nu se pot împărtăşi, la stânga (restul au trecut la stânga). Cei din dreapta mai veniţi altă dată, cei din stânga, poftiţi.

Pare şocant, dar asta a făcut Sf. Ioan de Kronstadt. Pregătirea pentru împărtăşanie constă într-un lucru foarte simplu, numai că e foarte greu să ajungi la el. Înseamnă să te vezi în inima ta in fundul iadului.

Si cu aceste minunate cuvinte, sa ia sfarsit sirul lung de contraziceri!

[Ioan_Cezar]

Un cuvânt al Cuviosului Sofronie despre Sfântul Siluan, acesta din urmă zicînd, între fraţii athoniţi: "Noi nu cunoaştem aşa pe Dumnezeu..."


*

Scriind pe marginea rugăciunii "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", unul dintre autori (nu mai reţin, parcă în Pelerinul rus? ori în altă carte, îmi cer scuze, nu îmi amintesc acum...) descrie cât de felurite erau accentele puse de diverşi rugători: unul sublinia cu putere "Doamne!", altul zăbovea şi se tânguia la "Hristoase", altul se cutremura şi se mângâia cu "Fiul", altul se prăbuşea când rostea "miluieşte-mă" iar altul plângea în hohot când ajungea la "păcătosul"... Fiecare înţelegea cu pregnanţă aparte aceste componente ale adevărului rugăciunii.

Deşi nu e decât un înţeles, dacă observăm ideea dogmatică: Fiul lui Dumnezeu are puterea să ne miluiască pe noi, oamenii păcătoşi. Iar noi, crezînd aceasta, Îl rugăm să ne miluiască.

Însă în jurul şi înlăuntrul acestui adevăr de credinţă se înalţă şi viază toată viaţa creştină, se rostuiesc toate căutările şi experienţele fiecărui credincios. Fiecare trăieşte conţinutul rugăciunii, îl interpretează şi îl cultivă în mod personal, oricât s-ar strădui să se conformeze la vreun "adevăr" comun, la vreo normă. Tipicul, norma sunt doar părţi ale întregului vieţii de credinţă. Inima, însă, are bogăţia ei, aş spune eu insondabilă. Iar înţelesurile fiecărei persoane în parte de aici vin, din inima fiecăruia. De aceea şi Domnul ne judecă după inima noastră, pe care o cunoaşte în adâncuri...
Ca să nu mai spun că înţelegerea mintală/intelectuală e deosebit de complexă, depinzînd de un sistem uriaş de influenţe interne şi exterioare. Başca de duhuri şi, har Domnului, de Duhul Sfânt... Care întotdeauna respectă personalitatea omului, organizarea lui unică şi originală, concretă. O poţi constata şi din Evanghelie - comparînd cele 4 variante, după Autorii sfinţi diferiţi. Un stil la Matei, altul la Marcu. O bogăţie şi originalitate la Luca, alta la Ioan....