Parintele Arsenie Boca "interzis" ?? stie cineva ceva ?

[cristirg]

În prealabil postat de ovidiu b.

Mă băiete ceea ce spune părintele Arsenie e validat de alți părinți. Citește aici: http://www.youtube.com/watch?v=sGcUe...GrX8VPJvYQNP1o

Ceea ce spun alții că a spus părintele nu mă interesează și nu are valoare. Important e ceea ce a scris părintele. Poți face diferența?

-ti-am explicat clar,ti-am dat citate din sfinti citeste tot,daca nu vrei sa vezi adevarul,treaba ta, Francisc clar nu e sfant.


http://www.ortodoxie-catolicism.ro/3...pusul-catolic/
-"În cazul lui Francisc din Assisi, trebuie arătat că Biserica romano-catolică a arătat o mare cinstire fată de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatificării au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovadă a sfinteniei. Acest lucru prezintă un interes deosebit pentru crestinii ortodocsi, dat fiind că nu există nimic de felul acesta în vietile sfintilor Bisericii Ortodoxe"

" toti stigmaticii suferă o durere insuportabilă în părtile afectate ale trupului, indiferent de forma pe care o iau stigmatele – urma unei cruci pe umăr, urme de spini pe cap sau, în cazul lui Francisc din Assisi, răni pe mâini, picioare si coastă. Alături de durere, ei simt o mare desfătare la gândul că sunt vrednici să sufere împreună cu Iisus, să poarte, asa cum a făcut El, păcate de care nu sunt vinovati. (Desigur, aceasta se leagă de dogma romano-catolică a „satisfacerii divine”, învătătură străină Bisericii Ortodoxe."

Stigmatele lui Francisc din Assisi, datorate vedeniilor sale, sunt urmare a unei anumite rugăciuni. Este vorba de o rugăciune puternică prin care acesta cerea să simtă si el patimile lui Hristos, în trupul si în sufletul său. În rugăciunea sa, Francisc dorea să aibă parte de acele suferinte nu numai în sufletul său, ci si în trupul său. Astfel, predându-se pe sine unei rugăciuni extatice, el nu renunta la trup, ci chema asupra-i niste simtăminte pământesti, adică trupesti – cu alte cuvinte o suferintă fizică.

Rugăciunea lui Francisc nu a rămas fără răspuns. Cronicile spun că “Francisc s-a simtit cu totul transformat în Hristos”. Această preschimbare nu era numai în duh, ci si în trup; nu numai la nivelul simtămintelor duhovnicesti si psihologice, ci si la nivelul celor trupesti. Cum se petrecea de fapt vedenia?

Întâi de toate, într-un fel destul de neasteptat pentru el, Francisc văzu ceva pe care l-a zugrăvit ca minunat: un serafim cu sase aripi, asemenea celui înfătisat de Prorocul Isaia, coborându-se din cer la el. (Întâia parte a vedeniei). Apoi, după ce serafimul se apropie, Francisc, însetat după Iisus si simtindu-se “transformat în Hristos”, începu să-l vadă pe Hristos în serafim, pironit pe o cruce. Potrivit cronicarului, “acest serafim veni asa de aproape de sfânt, încât Francisc putu zări deslusit pe serafim chipul Celui răstignit”. (A doua parte a vedeniei). Francisc recunoscu chipul lui Hristos în serafim atunci când Acesta se coborî la el. [9] Atunci simti patimile lui Hristos pe trupul său, dorinta lui de a le simti fiind împlinită. (A treia parte a vedeniei). Începură apoi să apară stigmate pe trupul său. Se părea că rugăciunea lui înfocată si stăruitoare primea în cele din urmă răspuns. (A patra parte a vedeniei).

Complexitatea uimitoare a vedeniei lui Francisc este ceva deosebit. Peste vedenia de început a serafimului care, aparent, se pogora din cer la Francisc, începe să apară o altă imagine – cea după care înseta cel mai mult Francisc, anume imaginea lui Hristos cel răstignit. Felul în care se desfăsoară aceste vedenii ne lasă sentimentul că cea dintâi vedenie (cea a serafimului), atât de bruscă si neasteptată, depăsea hotarele închipuirii lui Francisc care dorea să-l vadă pe Hristos cel răstignit si să simtă pătimirile Lui. În felul acesta, putem întelege cum a reusit o conceptie atât de complexă – cuprinzând ambele vedenii, ambele chipuri, serafimul si Hristos – să-si găsească loc în starea de constientă a lui Francisc.

Experienta lui Francisc din Assisi este deosebită si de un mare interes pentru crestinii ortodocsi, deoarece, asa cum am arătat mai sus, nu întâlnim nimic de felul acesta în traditia Bisericii Ortodoxe, cu lungul ei sir de nevoitori, si nici în istoria trăirilor mistice. De fapt, toate lucrurile de care a avut parte Francisc prin stigmatele sale reprezintă chiar acele manifestări împotriva cărora ne-au prevenit, în repetate rânduri, Părintii Bisericii!"

Cel mai vădit îndemn este cel al Sfântului Nil Sinaitul, care atrage atentia asupra presupusei experieri a Dumnezeirii de care a avut parte Francisc. În Cuvânt despre rugăciune, el previne: “Să nu doresti, nici să cauti vreun chip sau înfătisare la vremea rugăciunii. Să nu tânjesti după vedenii ale simturilor sau după îngeri sau puteri sau după Hristos, căci îti vei pierde mintea, luând lupul drept păstor si închinându-te vrăjmasilor draci. Începutul rătăcirii mintii este slava desartă, care face mintea să încerce si să-si închipuie Dumnezeirea în oarescare chip sau înfătisare”

"Rugăciunea extatică a lui Francisc a primit răspuns – însă, potrivit cuvintelor Sfintilor Isaac si Nil, în chip vădit nu de la Hristos.

În vreme ce Francisc era pe deplin încredintat că fusese înăltat către Logosul dumnezeiesc, aparitia trăirilor trupesti nu poate, după Sfântul Isaac, să vină de la o putere duhovniceste bună.

Trăirile trupesti ale lui Francisc pot fi explicate ca fiind lucrarea închipuirii mintii sale, care lucra odată cu extazul spiritual. Este greu de spus, în acest caz, ce anume predomina în rătăcirea lui Francisc: mândria lui religioasă sau psihismul (închipuirea mintală); în orice caz, psihismul era destul de puternic. Acest lucru este adeverit de aspectele neobisnuitei vedenii pe care a avut-o Francisc după ce s-a simtit preschimbat cu totul în Iisus, fiind un caz foarte grav de plani (înselare sau rătăcire), ce-si are rădăcinile, după Sfântul Nil, în slava desartă.

Spre deosebire de Francisc, Sf. Serafim nu a căutat să se simtă “preschimbat în Iisus”, prin rugăciuni si nevointe. El se ruga simplu si adânc, plângându-si păcatele. În timpul rugăciunii, ca urmare a deosebitelor sale lucrări de nevointă, a crescut într-însul puterea tainică a Harului, pe care n-a simtit-o si nici n-a constientizat-o. Aflându-se în fata prestolului (altarului) cu inimă fierbinte, precum în cuvintele lui Ilie din Ekdik “…sufletul, depărtându-se de toate cele din afară, se uneste cu rugăciunea, iar acea rugăciune, asemenea unei văpăi care cuprinde sufletul asa cum focul învăluie fierul, descoperă cele înfricosate”, [14] Sf. Serafim s-a văzut deodată în fata tainicei Puteri Dumnezeiesti. Sf. Serafim nu si-a închipuit, nici n-a visat, nici nu si-a dorit o asemenea vedenie. Însă atunci când aceasta s-a petrecut, a fost atât de uimit, încât i-au trebuit două ceasuri ca să-si vină în fire. Mai târziu, a povestit însusi ce i s-a întâmplat. Mai întâi, s-a minunat văzând o lumină mai presus de fire, asemenea soarelui. Apoi l-a văzut pe Fiul Omului în slavă, strălucind mai puternic decât soarele, cu lumină negrăită si înconjurat de puterile ceresti asemenea unui “roi de albine”. Venind prin poarta de apus (a altarului), Hristos s-a oprit în fata amvonului si, ridicându-si mâinile, i-a binecuvântat pe cei ce slujeau si pe cei ce se rugau. Apoi vedenia a dispărut.

Pentru studiul nostru, ne vom opri asupra câtorva aspecte din relatarea vedeniei Sfântului Serafim. Mai întâi, spre deosebire de rugăciunea lui Francisc, rugăciunea Sfântului Serafim nu cuprinde nimic care să sugereze, nici măcar pe alocuri, că si-ar fi dorit vreun semn văzut al prezentei dumnezeiesti. Cu atât mai putin se gândea că ar fi fost vrednic de a se “preschimba în Iisus”, asa cum se ruga Francisc. Principala trăsătură a rugăciunii Sfântului era o smerenie adâncă, arătată prin mărturisirea cu glas tare a păcătoseniei, urmată de o pocăintă adâncă. Întelesul acestui lucru, asa cum au arătat în nenumărate rânduri Părintii Bisericii, este că smerenia adevărată îl păzeste pe om să nu cadă în slavă desartă.