Casa sau Bloc?

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

Si cred ca cel mai important cadou care il pot face niste parinti copilului (copiilor) lor, este TIMPUL petrecut cu ei.
Foarte putini se gandeasc la asta, chiar si cei care au copii, vin cu pretextul ca bunastarea materiala e mai importanta iar copilul se poate juca si singur la o adica, nu? Mai e gradinita cu program prelungit, pe urma vine scoala, temele, etc. are prieteni, ii luam un smartphone si nelimitat la sms si Internet, sa aiba si mai multi prieteni, etc.

Mi-am adus aminte de o istorioară, cred că a mai fost postată forum dar e un moment potrivit să ne aducem aminte de ea:

Un om a venit de la muncă tarziu, obosit și nervos, găsindu-și baiatul de 5 ani așteptând la ușă.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Da, sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
- Tati, câți bani câștigi pe oră?
- Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
- Doar vreau să știu...Te rog, spune-mi, cât câștigi pe oră?
- Dacă trebuie să știi, câștig 50$ pe oră.
- Aha, a răspuns micuțul, cu capul plecat.
- Tati, îmi împrumuți, te rog, 25$?
Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să-mi ceri niște bani să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare.
Gândește-te de ce ești așa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru așa copilării.
Micuțul a mers în liniște în cameră și a închis ușa.
Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani.
După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească:
Poate era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.
- Dormi? a întrebat...
- Nu tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.
- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micuțul a sărit, zâmbind.
- Mulțumesc, tati!
După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul și-a numărat încet banii și s-a uitat către tatăl său.
- De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai? a spus tatăl.
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine? Te rog să vii mai repede acasă, mâine. Vreau să mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. Și-a luat băiatul în brațe și l-a implorat să îl ierte.

Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care-l iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.

În prealabil postat de Mihailc

Mi-am adus aminte de o istorioară, cred că a mai fost postată forum dar e un moment potrivit să ne aducem aminte de ea:

...

Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care-l iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.[/i]

Povestioara e impresionantă, o știam, într-adevăr. De altfel cred că e special scrisă pentru a impresiona și poate reușește să trezească la viață pe cei căzuți în capacana muncii în detrimentul ... vieții... Adică muncim ca să trăim, nu invers...

Câteva observații din partea mea - în cealaltă direcție:

Munca este și ea o necesitate, o datorie... ea ne maturizează, este mijlocul prin care mulți dintre noi ne lucrăm talantul, să zicem... Există și medici care lucrează mult, și scriitori, profesori (dacă mai dau meditații sau studiază pentru grade...) etc. - meserii nobile, zic eu... Calitatea se obține după efortul cantitativ, adică e nevoie de efort, timp și răbdare ca să reușești să faci un salt calitativ... Din ce am văzut eu e foarte greu să găsim un echilibru între serviciu și timpul liber. Și apoi depinde ce faci în timpul liber.

Cred că este foarte important să petrecem timp cu copiii când sunt mici. Pe măsură ce cresc, ei înșiși vor mai multă independență.

Chestia de la sfârșit, bolduită, a devenit un clișeu. Ar trebui analizată fiecare situație separat... când e cazul.

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Povestioara e impresionantă, o știam, într-adevăr. De altfel cred că e special scrisă pentru a impresiona și poate reușește să trezească la viață pe cei căzuți în capacana muncii în detrimentul ... vieții... Adică muncim ca să trăim, nu invers...

Câteva observații din partea mea - în cealaltă direcție:

Munca este și ea o necesitate, o datorie... ea ne maturizează, este mijlocul prin care mulți dintre noi ne lucrăm talantul, să zicem... Există și medici care lucrează mult, și scriitori, profesori (dacă mai dau meditații sau studiază pentru grade...) etc. - meserii nobile, zic eu... Calitatea se obține după efortul cantitativ, adică e nevoie de efort, timp și răbdare ca să reușești să faci un salt calitativ... Din ce am văzut eu e foarte greu să găsim un echilibru între serviciu și timpul liber. Și apoi depinde ce faci în timpul liber.

Cred că este foarte important să petrecem timp cu copiii când sunt mici. Pe măsură ce cresc, ei înșiși vor mai multă independență.

Chestia de la sfârșit, bolduită, a devenit un clișeu. Ar trebui analizată fiecare situație separat... când e cazul.

Ca să-l parafrazez pe Eclessiastul, vreme este pentru muncă şi vreme să culegem roadele muncii. Desigur, se întâmplă ca munca să-şi găsească roadele în ea însăşi, mai ales atunci când se identifică cu vocaţia sau pasiunea, dar nu e mai puţin adevărat că performanţele carierei uneori îndoapă mândria şi deturnează viaţa pe o pistă falsă, către o fundătură existenţială. De ce îndoapă mândria? Pentru că atunci când celelalte compartimente ale vieţii nu funcţionează sau sunt pur şi simplu falimentare, ego-ul nostru îşi găseşte o desfătare exclusivă în aprecierile la locul de muncă, situaţie care stimulează, însoţeşte sau chiar parazitează o carieră de succes ce ocupă prim-planul şi oferă ne oferă principala raţiune de a fi . Cel puţin o vreme, această motivaţie, minoră în realitatea ei, dar promovată la rang de majoră datorită faptului că aproape toată energia vieţii e canalizată spre ea, va ţine loc de sens al existenţei cu oarecare succes, dar timpul trece, vraja se destramă şi ce ne facem când cei care ne hrăneau orgoliul nu mai sunt în preajmă sau hrănesc orgoliile altora mai tineri, aflaţi "pe val"? Să ne ferească Dumnezeu, şi ne ferim şi noi înşine, de efectele unui ego flămând asupra fiinţei noastre profunde!

O carieră de succes e bună atâta timp cât munca nu devine un scop în sine şi se integrează unui echilibru general al vieţii. Dar când ea devine un mormânt al eşecurilor noastre pe celelalte paliere ale existenţei, sfârşeşte într-o dezdădejde cumplită, fiindcă dintr-un asemenea mormânt nimeni şi nimic nu mai învie vreodată.

În prealabil postat de Mihailc

O carieră de succes e bună atâta timp cât munca nu devine un scop în sine şi se integrează unui echilibru general al vieţii.

De acord.

Dar când ea devine un mormânt al eşecurilor noastre pe celelalte paliere ale existenţei, sfârşeşte într-o dezdădejde cumplită, fiindcă dintr-un asemenea mormânt nimeni şi nimic nu mai învie vreodată.

Când... devine mormânt?

Eu credeam că vom învia, totuși... dincolo...

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Când... devine mormânt?

Atunci când doar cariera singură ne-a mai rămas ca spaţiu de exprimare a persoanei şi dincolo de ea domneşte neantul

Eu credeam că vom învia, totuși... dincolo...

Învierea trupului începe cu învierea duhului încă din această viaţă. Iadul, spunea avva Emilianos Simonopetritul, este înveşnicirea războiului dintre duh şi trup, iar pentru ca să avem parte de învierea cea bună, trebuie să facem pace în noi înşine între duh şi trup pe când vieţuim în această lume. Dacă în clipa morţii trupului, duhul nu se află în plin proces de înviere dincolo de pragul critic numit mântuire, la învierea cea de obşte nu ne va fi bine deloc!

În prealabil postat de Mihailc

Atunci când doar cariera singură ne-a mai rămas ca spaţiu de exprimare a persoanei şi dincolo de ea domneşte neantul.

Neantul... exagerat spus.

Depinde de fiecare dintre noi ce semanam.

Scuze de off-topic.

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Neantul... exagerat spus.

Neantul ambalat în forme goale de conţinut sau un nimic mare alcătuit din mai multe nimicuri cotidiene. Să vezi cât de exagerat ţi se pare când îţi dai seama că rezumă istoria unei vieţi!

Depinde de fiecare dintre noi ce semanam.

Sau cui semănăm!

Am ieşit şi eu din off-topic