![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Uite ce ne învață Părintelui Cleopa: „ Când este vorba să-l ajuți pe fratele tău, ajuți pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-I mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credință îl urășticăci ei sectarii urăsc adevărul. Hristos a zis: “Eu sunt calea, adevărul și viața!”. Iar în psalmul 138 se spune: “Pe cei ce Te urăsc pe Tine, I-am urât” și zice Psalmul: “Cu ură desăvârșită I-am urât pe ei, căci neprieteni mi s-au făcut mie”. Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-I iubim. In privința credinței nu discutăm, îi spui așa: “Mai, eu discut cu tine cel mult odată, de două ori, pe urmă îmi ești păgân și vameș!”Înțelegeți acum că iubirismele colorate și dulcege nu-și au locul când e vorba de erezie? Părintele Cleopa ne poruncește așa: „îl urăști”. Pe el, ereticul. Nu doar erezia lui cum încearcă unii să răstălmăcească spre a lor pierzare. Părintele Cleopa ne poruncește așa: Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-i iubim. Nu doar erezia lor nu avem voie s-o iubim. Nu avem voie să-i iubim nici pe ei, ereticii. |
|