Diavolul

[lavinia40]

În prealabil postat de catalois

Oameni buni!
Inteleg de la voi ca:
1. Nu este de folos oamenilor sa-l cunoasca nemijlocit pe Dumnezeu, caci lui Lucifer nu i-a folosit. Ei trebuie sa-L descopere nerational si sa-L slujeasca rational.
2. Oamenii NU POT intelege structura si functionarea Metauniversului. Ei tebuie sa accepte ca acest univers are legi straine de legile percepute in aceasta viata.
3. Oamenii nu IL pot intelege pe Dumnezeu (vezi citat din Chiril). Ei trebuie sa-L accepte si sa-L iubeasca pe Dumnezeu, fara sa-L inteleaga.
4. Lumea in care oamenii fac cele de la punctele 1, 2 si 3, este mai mult o iluzie ce trebuie suportata si negata, contrazisa, desi ea pare atat de pregnanta. Ea are legi imuabile, cum ar fi gravitatia, electromagnetismul, forta tare si forta slaba, eventualele stringuri care prezic 9 sau 12 dimensiuni, cauzalitate si succesiune a evenimentelor, dar este competata de legi despre care nu stim nimic, care permit manifestarea in aceasta lume a unor existente din metaunivers, cum ar fi a unui suflet, a duhurilor rele (acolitii lui Lucifer), a ingerilor, a lui Iisus Hristos. Noi trebuie sa contrazicem aceste legi imuabile si sa afirmam manifestarile incerte.
5. Mintea oamenilor este capabila sa intelega legile acestei lumi, dar nu este capabila sa inteleaga legile metalumii. La ce ne foloseste mintea? De ce ni s-a dat aceasta minte? Mintea mea ma deranjeaza in efortul de a ma mantui, sau ma ajuta? In aceasta ordine de idei, deoarece mintile oamenilor nu sunt identice structural si potential, pe unii ii ajuta si pe unii nu. Pentru unii este inteligibil ceva si pentru altii nu. Asa ca atunci cand lasi in lume legi pentru toti oamenii, trebuie sa faci in asa fel incat sa nu-i deraiezi pe unii de la cale, cu prea multe informatii precise, dar nici sa-i lasi insetati pe altii de ceea ce poate fi cunoscut. Aceasta dilema, Iisus Hristos a rezolvat-o prin lasarea sfintilor pe pamant, care au revelat adevaruri cognoscibile, pentru cei ce au urechi de auzit, ochi de vazut si minte de inteles.
Consider, asadar, ca intrebarile mintii mele au raspuns, dar acest raspuns nu este util tuturor crestinilor, de aceea Biserica nu are raspunsuri standard, ci fiecare trebuie sa le caute si sa le gaseasca,caci ele exista sau vor aparea.
De aceea consider ca aceste rapunsuri pot aparea pe un forum anonim, care nu duce la implicarea Bisericii. Consider ca daca un preot, calugar sau mirean studios, are aceste raspunsuri (sau trimiteri catre scrieri care le au), le poate da aici fara sa aduca probleme Bisericii. Tocmai de aceea le caut aici. Daca cineva dintre voi cunoaste aceste lucruri, partial sau mai profund, din lecturile pe care eu nu le-am avut sau nu am ajuns inca la ele, va rog sa raspundeti sub orice semnatura, caci nu va fi oficial.
Asadar, revin la intrebarea pusa in deschiderea topicului, ca si la cele gasite pe parcurs.
Daca veti considera necesar, le pot reformula.

Am impresia ca dumneavoastra ati luat note foarte slabe la fizica si matematica....
Cu drag,
Lavinia

[catalois]

În prealabil postat de lavinia40

Am impresia ca dumneavoastra ati luat note foarte slabe la fizica si matematica....
Cu drag,
Lavinia

De unde aveti aceasta impresie, stimata doamna? Sunt mirat, deoarece cunostintele mele de matemetica si fizica sunt destul de adanci. Iar notele la aceste materii au fost excelente. Fizica cuantica nu poate fi priceputa fara cunostinte bunicele de matematici, iar la fizica cuantica ma pricep binisor, as putea zice. Am folosit diminutivele deoarece nu sunt un geniu. Oricum, daca dumneavoastra aveti astfel de cunostinte, ar trebui sa va puteti argumenta cu usurinta afirmatiile.
Am crezut ca este evidenta framantarea mea, dusa pana la extremul dureros, ca sa nu fiu tratat cu afirmatii ce nu ma ajuta. Am pornit aceasta discutie deoarece sunt chiar foarte bulversat, deoarece am trecut de curand granita dintre necredinta si credinta. Imi este clar ca am devenit credincios si ca nu exista alternativa, decat sa cred. Dar imi este extrem de greu, trecutul cunostintelor mele ma impiedica rau de tot, iar prezentul cunostintelor nu reuseste sa se aseze: e un razboi, un tumult, o nebuloasa. Ma aflu in pozitia lui Chesterton (parca el zicea): "Cred Doamne, ajuta necredintei mele".

[Mihailc]

În prealabil postat de catalois

De unde aveti aceasta impresie, stimata doamna? Sunt mirat, deoarece cunostintele mele de matemetica si fizica sunt destul de adanci. Iar notele la aceste materii au fost excelente. Fizica cuantica nu poate fi priceputa fara cunostinte bunicele de matematici, iar la fizica cuantica ma pricep binisor, as putea zice. Am folosit diminutivele deoarece nu sunt un geniu. Oricum, daca dumneavoastra aveti astfel de cunostinte, ar trebui sa va puteti argumenta cu usurinta afirmatiile.
Am crezut ca este evidenta framantarea mea, dusa pana la extremul dureros, ca sa nu fiu tratat cu afirmatii ce nu ma ajuta. Am pornit aceasta discutie deoarece sunt chiar foarte bulversat, deoarece am trecut de curand granita dintre necredinta si credinta. Imi este clar ca am devenit credincios si ca nu exista alternativa, decat sa cred. Dar imi este extrem de greu, trecutul cunostintelor mele ma impiedica rau de tot, iar prezentul cunostintelor nu reuseste sa se aseze: e un razboi, un tumult, o nebuloasa. Ma aflu in pozitia lui Chesterton (parca el zicea): "Cred Doamne, ajuta necredintei mele".

Să nu o interpretezi ca pe o pedanterie, dar autorul original al acestei faimoase mărturisiri este un tată disperat al unui copil posedat de un duh mut, a cărui vindecare este relatată în Evanghelia după Marcu.

Iată şi textul evanghelic, pe care te rog să-l citeşti cu atenţie:

"Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post." (Marcu 9: 17-29)

[catalois]

În prealabil postat de Mihailc

Să nu o interpretezi ca pe o pedanterie, dar autorul original al acestei faimoase mărturisiri este un tată disperat al unui copil posedat de un duh mut, a cărui vindecare este relatată în Evanghelia după Marcu.

Iată şi textul evanghelic, pe care te rog să-l citeşti cu atenţie:

"Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post." (Marcu 9: 17-29)

Da, sunt confuz, scuze, Chesterton era cu " A iubi înseamnă să iubeşti ce e de neiubit. A ierta înseamnă să ierţi ce e de neiertat. A crede înseamnă să crezi ce e de necrezut. A spera înseamnă să speri când totul pare fără speranţă."

[lavinia40]

[ Dar imi este extrem de greu, trecutul cunostintelor mele ma impiedica rau de tot, iar prezentul cunostintelor nu reuseste sa se aseze: e un razboi, un tumult, o nebuloasa. Ma aflu in pozitia lui Chesterton (parca el zicea): "Cred Doamne, ajuta necredintei mele".[/quote]

De ce va impiedica atat de greu trecutul cunostintelor?
Daca ma lasati sa plagiez, voi zice:'ochii sunt orbi, cu inima trebuie sa cauti!'
Cu drag,
Lavinia

[catalois]

De ce va impiedica atat de greu trecutul cunostintelor?
Daca ma lasati sa plagiez, voi zice:'ochii sunt orbi, cu inima trebuie sa cauti!'
Cu drag,
Lavinia[/quote]

Am crezut ca m-am exprimat bine, dar s-ar parea ca nu. Avand o formatie stiintifica si din necredincios devenind credincios, mintea mea cauta in continuare sa inteleaga in acelasi fel, deductiv, logic, rational, folosind informatii, desi aceeasi minte a vazut deja (si a gustat) din deliciul rugaciunii.
Dar nu mi-ati raspuns la intrebare: de unde ati tras concluzia ca am luat note slabe la matematica si fizica? Va rog, este important pentru mine!

[AlinB]

Este o infatuare specifica intelectualilor, mai accentuata la cei care au trecut o perioada prin filosofie orientala, yoga - acolo "spiritualitatea" e construita pe acest calapod al infatuarii.

De boala asta nu se scapa cu una cu doua, poate sa dureze ani buni, zeci.
Problema cea mare este ca nici nu reusesti mereu sa o constientizezi.

[catalois]

În prealabil postat de AlinB

Este o infatuare specifica intelectualilor, mai accentuata la cei care au trecut o perioada prin filosofie orientala, yoga - acolo "spiritualitatea" e construita pe acest calapod al infatuarii.

De boala asta nu se scapa cu una cu doua, poate sa dureze ani buni, zeci.
Problema cea mare este ca nici nu reusesti mereu sa o constientizezi.

AlinB, nu inteleg ce vrei sa spui. Am trecut prin filosofiile orientale la vremea tineretii, dar le-am tratat ca pe filosofii, nu ca pe credinte. Nu am practicat nimic din ele. La ce infatuare te referi? Nu ma consider ingamfat. Daca sunt, nu constientizez asta. Cum ai ajuns la concluzia ca sunt? Lavinia zice ca nu stiu matematica si fizica, tu zici ca ma consider ingamfat, nici unul dintre voi nu argumenteaza si eu ma simt picat intr-o apa in care nu stiu sa inot. Si nu ma descuraja cu zecii de ani, ca nu sunt sigur ca ii am la dispozitie.

[AlinB]

Ma refer la boala convingerii ca poti descoperi pe Dumnezeu cu mintea, ca daca ai un sistem mental de concepte vizavi de Dumnezeu, de preferinta cat mai originale. astea pot tine loc de batut genunchiul si fruntea de pamant, ca sa zic asa.

Cat timp ia, asta depinde cat de repede esti dispus sa intelegi, cat de esti de dispus sa pui in practica sistematic ce ai inteles..

[MariS_]

În prealabil postat de catalois

Avand o formatie stiintifica si din necredincios devenind credincios, mintea mea cauta in continuare sa inteleaga in acelasi fel, deductiv, logic, rational, folosind informatii, desi aceeasi minte a vazut deja (si a gustat) din deliciul rugaciunii.

Deobicei, acolo unde minţile sunt pline de teorie, sar scântei şi .. nu numai!
Însă, unde inimile sunt pline de iubire, acolo se naşte .. pacea şi bucuria!

Pace în suflet şi iubire în inimă îţi doresc, căutătorule de adevăr!