Diavolul

[Demetrius]

În prealabil postat de Mihailc

La o speculaţie origenistă cum că unii oameni sunt diavoli întrupaţi....

Când spui unii te excluzi pe tine, nu?

E scris în metacosmos: nu unii, ci toți.

10. După cum este scris: "Nu este drept nici unul;
11. Nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu.
12. Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.(Rom2,10-12)

În prealabil postat de Mihailc

...Prin urmare, nu putem ştii dacă un eveniment metacosmic s-a petrecut înainte sau după un eveniment cosmic.

Evenimentele metacosmice sunt simultane, nu consecutive.

[Mihailc]

În prealabil postat de Demetrius

Evenimentele metacosmice sunt simultane, nu consecutive.

Uite dom'le, în sfârşit, unul care a fost acolo şi ştie când, ce şi cum!

[DragosP]

Vrei să zici "care ESTE acolo"!

[catalois]

Asadar, daca evenimentele metacosmice sunt indescriptibile succesional sau sunt simultane, noi, cei care traim si ne castigam mantuirea in lumea fenomenologica, temporala, care suntem legati structural de succesiune si temporal, ne vom pomeni dincolo, dupa moarte, intr-o lume total nenaturala in ce ne priveste. Stranie si anapoda, dupa calapoadele dupa care am evoluat in cursul vietii. Nu ne pregateste nimeni si nimic pentru "dincolo". Asadar, tind sa cred ca metacosmosul beneficiaza de un metatimp care este secvential si succesional ca si timpul cosmic, dar care difera de acesta prin modul de curgere. Poate ca nu va mai fi intim legat de viteza si distanta, acestea insele lipsind sau transformandu-se in altceva, dar va avea cu siguranta secventialitate si succesiune. Sunt convins ca "metatimpul" a inceput odata cu inceperea creatiei, in prima zi a facerii si tot ce s-a intamplat de atunci este in succesiune, nu simultan, nici indefinit.

[Mihailc]

În prealabil postat de catalois

Asadar, daca evenimentele metacosmice sunt indescriptibile succesional sau sunt simultane, noi, cei care traim si ne castigam mantuirea in lumea fenomenologica, temporala, care suntem legati structural de succesiune si temporal, ne vom pomeni dincolo, dupa moarte, intr-o lume total nenaturala in ce ne priveste. Stranie si anapoda, dupa calapoadele dupa care am evoluat in cursul vietii. Nu ne pregateste nimeni si nimic pentru "dincolo". Asadar, tind sa cred ca metacosmosul beneficiaza de un metatimp care este secvential si succesional ca si timpul cosmic, dar care difera de acesta prin modul de curgere. Poate ca nu va mai fi intim legat de viteza si distanta, acestea insele lipsind sau transformandu-se in altceva, dar va avea cu siguranta secventialitate si succesiune. Sunt convins ca "metatimpul" a inceput odata cu inceperea creatiei, in prima zi a facerii si tot ce s-a intamplat de atunci este in succesiune, nu simultan, nici indefinit.

Interesante supoziţii, însă eu unul, dacă aş fi în locul tău, nu m-aş grăbi să le transform în convingeri. Sfinţii părinţi şi scriitori bisericeşti utilizau afirmaţia ca instrument epistemologic doar până la un punct, după care treceau în domeniul certitudinilor negative, singura modalitate de a aborda, cât de cât, inefabilul.

[catalois]

În prealabil postat de Mihailc

Interesante supoziţii, însă eu unul, dacă aş fi în locul tău, nu m-aş grăbi să le transform în convingeri. Sfinţii părinţi şi scriitori bisericeşti utilizau afirmaţia ca instrument epistemologic doar până la un punct, după care treceau în domeniul certitudinilor negative, singura modalitate de a aborda, cât de cât, inefabilul.

Nu sunt convingeri. Am spus ca tind sa cred. Doresc sa ma clarific si dupa cum vedeti, nu am convingeri clare, incerc sa le obtin. Ma deranjeaza tare mult ca voi ajunge (cand voi muri) intr-o realitate care este cu totul altminteri decat cea perceputa si priceputa de mine pana acum. Ma simt ca un peste care a trait intr-o pestera, stiind ca dupa ce va muri va ajunge intr-o lume despre care nu stie decat ca este mult mai minunata, cu aer, lumina, flori, iarba etc., fara sa aiba nici macar o idee cat de vaga ce sunt acestea, ci doar stiind numele lor. Cand voi iesi din pestera, nu voi fi pregatit deloc. Mai mult, nici macar nu pricep cum de e mai bine afara din pestera decat inauntru, trebuie doar sa cred asta. Ok, ma straduiesc, rugaciune multa, duhovnic, dar tot nu pricep. Si stii de ce? Continuand comparatia pestera-afara, desi pentru noi cei ce discutam aici este evidenta superioritatea lui nafara si pentru peste nu, desi pestele va constata cat de bine este afara, acel peste nu va mai fi el insusi cand va ajunge afara si va pricepe cat de bine este acolo. Va fi o cu totul alta persoana. Pestele din pestera va fi dezindividualizat, disparut pentru totdeauna. Alta persoana va beneficia de bucuria lui afara, persoana fara nicio legatura cu pestele din pestera.

[AlinB]

Pentru cel care traieste o viata de credinta autentica, gustarea bunatatilor viitoare incepe inca de aici.
Dar pentru asta, trebuie sa moara nitel. Tot incepand de aici.

Bine spus, Alin. În acest spunea un dumnezeiesc părinte că teologia este viață.

Căutând doar cu mintea înțelesurile adânci ale tainelor dumnezeiești, vei rata cunoașterea Adevărului, care poate fi înțeles doar printr-o participare integrală, cu toată ființa (minte, inimă, trup), în modurile arătate de Hristos în Biserica Sa.

În ce privește temerile lui catalois că la încheierea acestei vieți vom întâlni o realitate cu totul necunoscută, nu cred că lucrurile vor sta așa dacă în viața pe care o trăim aici și acum avem experiența harului, dacă dobândim Duhul Sfânt, care este scopul pentru care trăim pe pământ, după sf. Serafim de Sarov.

Această viață limitată, în trup, este o perioadă de „gestație”, noi trăind ca într-un pântec dumnezeiesc (Biserica), hrăniți prin cordonul ombilical al harului de către Duhul Sfânt. Moartea va fi, prin urmare, o naștere în veșnicie.

Să lucrăm, însă, și să ne rugăm ca nașterea să ne găsească bine crescuți și hrăniți, să nu ne naștem înainte de termen sau chiar morți (să nu fie!).

[AlinB]

Pai nasterea din nou tot aici este.
Omul moare, pentru a renaste, imbogatit, asa cum bobul de grau moare pentru a da roada inzecita.

[Demetrius]

În prealabil postat de DragosP

Vrei să zici "care ESTE acolo"!

Exact.

În prealabil postat de catalois

Nu sunt convingeri. Am spus ca tind sa cred. Doresc sa ma clarific si dupa cum vedeti, nu am convingeri clare, incerc sa le obtin. Ma deranjeaza tare mult ca voi ajunge (cand voi muri) intr-o realitate care este cu totul altminteri decat cea perceputa si priceputa de mine pana acum. Ma simt ca un peste care a trait intr-o pestera, stiind ca dupa ce va muri va ajunge intr-o lume despre care nu stie decat ca este mult mai minunata, cu aer, lumina, flori, iarba etc., fara sa aiba nici macar o idee cat de vaga ce sunt acestea, ci doar stiind numele lor. Cand voi iesi din pestera, nu voi fi pregatit deloc. Mai mult, nici macar nu pricep cum de e mai bine afara din pestera decat inauntru, trebuie doar sa cred asta. Ok, ma straduiesc, rugaciune multa, duhovnic, dar tot nu pricep. Si stii de ce? Continuand comparatia pestera-afara, desi pentru noi cei ce discutam aici este evidenta superioritatea lui nafara si pentru peste nu, desi pestele va constata cat de bine este afara, acel peste nu va mai fi el insusi cand va ajunge afara si va pricepe cat de bine este acolo. Va fi o cu totul alta persoana. Pestele din pestera va fi dezindividualizat, disparut pentru totdeauna. Alta persoana va beneficia de bucuria lui afara, persoana fara nicio legatura cu pestele din pestera.

Sunt pur și simplu uimit de fidelitatea ”meta-tabloului” pe care-l descrii ca și cum de-acolo ne transmiți, iar limbajul este foarte metaforic, dar extrem de sugestiv și exact.

Am boldat o mică secvență din tabloul tău la care eu răspund că abia ”afară” peștele se va defini(descoperi) în mod real, fiindcă în peșteră nu are nicio legătură cu el însuși; în peșteră peștele se confundă cu branhiile, cu solzii, cu înotătoarele sale, adică cu trupul său, iar dincolo se va ”elibera” de ele devenind el însuși și, totodată, luminându-se cum s-a lăsat înșelat în peșteră.

Observ că tu ai toate aceste informații, dar nu-s sistematizate conștient și cred că urmează să le descoperi în curând(la timpul potrivit).