Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Patriotismul

-I-

Slujirea Patriei e o datorie şi o obligaţie imperioasă pentru românul din secolul nostru pus în faţa unui prezent tulbure şi a unui viitor nesigur.
În momentul critic al vieţii naţionale la care am ajuns, patriotismul e o virtute esențială.
Cine nu are sentimente patriotice e un om rău, un fiu nedemn al Naţiunii noastre.

Dacă sofiştii nu ar face neclare adevărurile cele mai evidente, dacă nu ar complica lucrurile cele mai simple, nu ar fi nevoie să vorbesc despre îndatoririle patriotice. Ar fi ca şi când aş demonstra că doi plus doi fac patru.

-II-

Sufletul ne dictează ataşamentul pentru Ţară înaintea raţiunii. Cu cât sufletul ne e mai mare, cu atât dragostea de Patrie ne e mai mare.
Afecţiunea pe care o avem pentru locul unde ne-am născut se manifestă iniţial fără să ştim de ce. E în noi, e instinctivă, ca tot ce ţine de fire, ca tot ce ţine de esenţa lucrurilor. O trăim plenar înainte de a ne putea gândi la ea. E ceva în acelaşi timp plăcut şi măreţ. E ca un poem ce ne vorbeşte de iubire, de devotament, de sacrificiu, de forţă şi de glorie.

Întreaga nobleţe, întreaga frumuseţe din inima omului se rezumă în idea de Patrie. Nicio altă idee nu e atât de completă, atât de înaltă. Ea cuprinde în sine ce îndrăgim mai mult: Familia, Naţiunea şi istoria sa.
Cuvântul Patrie ne emoţionează întotdeauna până la lacrimi.
Patria e tot ce e al nostru, tot ce ne înconjoară, tot ce iubim, toată viaţa noastră. Ea e teritoriul binecuvântat unde natura e blândă şi maternă. Ea e locul unde cei de un Neam cu noi trăiesc mândri şi dârji. Ea e Poporul nostru viteaz care şi-a arătat prin secole inteligenţa şi forţa. Ea e credinţa noastră într-un viitor mare.

-III-

Patria e România, buna, generoasa şi frumoasa Românie. Ea ne e ca o mamă. Îi aparţinem şi ne aparţine. Ea e mai presus de orice şi de oricine. Avem multe motive s-o iubim, dar cel mai important dintre ele e acela că suntem români.
Patria trebuie îndrăgită independent de frumuseţile sale, de bogăţiile sale, de renumele său. Ne iubim mama pentru că e mama noastră, nu pentru că e mai frumoasă, mai distinsă, mai elegantă şi mai inteligentă ca alte femei. Nu o comparăm cu nimeni.

Iubirea de Patrie nu poate exista decât în sufletele alese, generoase. Cine are suflet josnic nu poate fi patriot.
Iubirea impune nişte obligaţii şi cele asumate faţă de Patrie sunt dintre cele mai grele. Dorinţa secretă sau mărturisită de a scăpa de ele dă naştere sentimentului monstruos al antipatriotismului.
Un om bun, de caracter, cu simţul datoriei, nu poate fi atins de antipatriotism nici măcar în treacăt. El nu-i va putea accepta nebunia şi latura nefastă.

-IV-

Datoria faţă de Patrie e prima dintre îndatoririle noastre şi e prioritară. E datoria de apărare a Neamului, de asigurare a viitorului lui. Nimic nu e mai important ca ea, nimic nu se compară cu ea. Când ea apare, tot restul trece pe planul doi. Individul, Familia nu pot trăi, orice s-ar spune, în afara comunităţii din care provin.
Datoria de a iubi are drept corolar datoria de a sluji.
Trebuie să ne iubim Patria, trebuie s-o apărăm, trebuie să-i servim interesele cu devotament, energie şi curaj.
Montesquieu afirmă că, într-o democraţie, ambiţia individului se limitează la singur lucru: slujirea Patriei mai bine ca toţi ceilalţi. „Născându-ne, adaugă el, contractăm faţă de ea o datorie imensă pe care nu o vom putea achita niciodată.” Datoria faţă de Patrie o putem plăti parţial prin muncă în timp de pace, prin luptă hotărâtă, curajoasă, până la moarte, în timp de război.

Să ne impregnăm de patriotismul înflăcărat de care erau însufleţiţi romanii şi datorită căruia au devenit un Popor mare!
Pentru ei nimic nu mai exista când Patria era în pericol. Ca să-i apere teritoriul, drepturile sau onoarea renunţau la tot: interese personale, Familie, sentimente. Să-şi dea viaţa pentru ea le era uşor. Poetul latin Horațiu spune în Ode, III, 2,13: „Dulce et decorum est pro Patria mori.” (E plăcut și frumos să mori pentru Patrie.).

-V-

Cel mai dureros pentru noi va fi când va veni momentul ca fiii noştri să-şi dea sângele.
Nu contează! Dacă nu ne vom putea apăra altfel, va trebui să acceptăm situaţia fără să ne plângem. Doar femeile vor avea dreptul să se înduioşeze. Patriotismul nu poate înăbuşi în ele iubirea de mamă şi de soţie.
E important ca la bărbat dragostea de Patrie, idea datoriei faţă de ea, să fie puternice ca să facă uşoare şi fireşti cele mai mari sacrificii. Nu ne va fi uşor să ne trimitem copiii să se bată şi să moară ca Patria să trăiască.
Îi vom privi plecând la luptă, mândri de curajul lor, mândri de ei înşişi şi vom fi un pic geloşi pe ei, dacă vârsta nu ne va permite să-i însoţim.
Să murim pentru Ţară, să-i dăm viaţa copiilor noştri, e o datorie ineluctabilă în momentele grave, tragice, când duşmanul vine cu război asupra noastră.

Datoria pe timp de pace nu ne cere virtuţi deosebite şi sacrificii crude. E necesar totuşi ca virtutea să ne fie constantă, sacrificiile neîncetate.
Principala noastră preocupare să fie întotdeauna binele Patriei şi să facem să se plece în faţa lui interesele noastre. Dacă suntem membrii unui partid politic, se impune să rezistăm ispitelor, să respingem consemnele şi să ne eliberăm de disciplină când ne devine clar că Ţara poate avea de suferit din cauza lor. Să fim patrioţi înainte de orice!

-VI-

Pentru a ne supune preceptelor moralei şi apelurilor conștiinței noastre vom dori să fim activi, curajoşi, îndrăzneţi în interesul Ţării. O Naţiune nu se poate impune în marea comunitate umană decât prin acţiunea ei energică, prin muncă, prin dezvoltare. Să creăm, deci, prin eforturi susţinute, elemente de prosperitate şi de putere!
Ceea ce interesul personal ne cere, datoria faţă de Patrie ne impune.
Să muncim, să producem! Munca noastră ne e de folos nouă şi Familiilor noastre, ea e necesară României.
Să privim ce devin unele Popoare, cum îşi cresc puterile, cât de jos ne împing dacă rămânem pe loc şi să judecăm ce ne impune patriotismul. El ne cere abnegaţie în muncă, energie în toate, cutezanţă şi perseverenţă în fapte, activitate neobosită.

Patriotismul nostru, curajul nostru, clarviziunea noastră, munca noastră, spiritul nostru de sacrificiu dau Ţării măreţie, bogăţie şi putere.
Dar forţa materială e inutilă, dacă nu dăm dovadă de caracter.
Oricât de paşnici am fi, trebuie să ne arătăm hotărâţi să ne folosim de arme când viaţa sau onoarea Naţiunii sunt ameninţate. O astfel de atitudine îi va ţine pe mulţi la respect. De siguranţă, de pace, de prestigiu nu au parte întotdeauna Popoarele puternice, ci cele mai hotărâte.

-VII-

Prieteni să profesăm prima dintre virtuțile civice, patriotismul, să muncim pentru prosperitatea şi măreţia Ţării, să-i dăm inteligenţa noastră, inima noastră, să-i apărăm, chiar cu preţul vieţii, existenţa, interesele şi onoarea.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Sofiştii

-I-

Iubirea de Patrie, îndeplinirea îndatoririlor cetăţeanului faţă de ea nu se discută. Pe ele se bazează viaţa naţională. Puse sub semnul întrebării, Naţiunea se va dezintegra. Apărarea lor de orice atac se impune cu necesitate.
Loialitatea datorată Patriei e condiţia existenţei noastre ca Popor. Cu cât e mai mare, cu cât e mai statornică, cu atât vom fi mai puternici. Aceia care nu şi-au mai iubit Patria, care nu şi-au mai făcut datoria faţă de ea, au dispărut.

Patria a fost contestată doar de Naţiunile aflate în anarhie morală şi gata să se prăbuşească sub povara viciilor lor.
În republicile greceşti în declin, în Roma vlăguită şi coruptă, sofiștii susţineau că Patria nu contează şi că singurul lucru important pentru om e plăcerea. Ei au împins Grecia şi Roma spre o moarte crudă şi dezonorantă sub jug străin.

Popoarele moderne, România, îşi au sofiştii lor. Ei predică o globalizare dizolvantă şi un cult al plăcerii distructiv care ne pot nimici. Dacă-i ascultăm, s-a terminat cu noi. Descompunerea internă, preluarea teritoriului Ţării de către alţii, ambele poate, vor pune capăt existenţei noastre de două milenii.
Dar aşa ceva nu se va întâmpla. Avem destulă minte, destul sânge în vine pentru a ne apăra de tot ce ne ameninţă. Cei care ne vor răul vor găsi în faţa lor un Popor clarvăzător, puternic şi hotărât să trăiască.

-II-

Patriotismul e o virtute intangibilă în Naţiunea lui Mihai Viteazu’. El e mereu egal, mereu acelaşi. Sentimentul Patriei, nu se schimbă, nu evoluează, cum spun unii.
El e astăzi ce era la Atena pe vremea lui Pericle, ce era la Roma pe vremea măreţiei ei, ce era în Dacia lui Decebal.
Grecul Phocion, condamnat fără temei la moarte şi pregătindu-se să bea cucută, îi spune fiului său: „Îţi recomand să slujeşti Patria cu tot zelul şi credinţa sufletului tău şi mai ales să uiţi că o moarte nedreaptă a fost preţul pentru serviciile mele.” E îndemnul unui patriot. El e valabil în toate timpurile şi în toate Ţările.
Dacă omorârea de către consulul Brutus a fiilor săi vinovaţi de conspiraţie contra Romei ne pare în acelaşi timp eroică şi sălbatică, aceasta nu înseamnă că în prezent patriotismul e mai slab şi că dezaprobarea trădătorilor e mai mică, ci că moravurile au devenit mai blânde, că drepturile morale şi legale ale tatălui au fost limitate.

Ceea ce ar fi putut slăbi patriotismul românesc, egoismul născut dintr-o viaţă de huzur la unii, influenţa sofismelor la alţii, nu a produs decât perturbări individuale. Masa Naţiunii nu e afectată.
Campania făcută pentru globalizare împotriva Patriei nu va avea nici ea mai mult succes. Sunt eternele aberaţii antipatriotice reluate în altă formă.

-III-

Ce înţeles dau sofiştii umanităţii? În niciun caz cel de umanitarism, de dragoste faţă de oameni, oricare ar fi ei. Umanitatea, înţeleasă ca umanitarism, e recomandată de Religie. Ea e perfect compatibilă cu îndatoririle faţă de Patrie. Prin urmare cuvântul umanitate înseamnă pentru sofişti ansamblul oamenilor trăind pe pământ, omenirea.

Cum poate fi opusă iubirea pentru omenire iubirii, devotamentului faţă de Patrie?
Când se spune că trebuie iubiţi toţi oamenii, nimeni nu are nimic de obiectat. Dar când se spune că ataşamentul pentru Ţară, datoria de a o sluji, de a o apăra, nu-şi mai au rostul pentru că nu vor mai exista frontiere, pentru că vom fi cetăţeni ai lumii, e cu totul altceva. Se justifică printr-un argument echivoc şi năucitor abandonarea îndatoririlor civice.
E ca şi cum i-am îndemna pe copii să-şi iubească părinţii la fel ca pe toată lumea şi să-şi asume faţă de ei aceleaşi obligaţii vagi ca faţă de toţi ceilalţi oameni.
E ca şi cum l-am îndemna pe soţ să-şi iubească soţia şi copiii la fel ca pe oricine altcineva,
să considere că nu are faţă de ei mai multe îndatoriri ca faţă de alţii, adică, de fapt, să considere că nu datorează nimănui nimic.
Antipatriotismul tinde deci să nege nu doar îndatoririle naţionale, ci orice îndatorire. Indiferent cine sunt cei care o propagă, teoria antipatriotismului e teoria josniciei umane.

La ce ne obligă iubirea pentru omenire? La nimic. Omenirea nu e o fiinţă organizată, o persoană faţă de care să ne asumăm îndatoriri precise. Cetăţenia lumii încurajează prin urmare egoismul.
Egoişti, fără responsabilități, nu vom mai forma Popoare, ci turme imense supuse celor mai rele instincte, celor mai degradante patimi.
Civilizaţia nu poate exista fără idea de datorie, fără nobilul sentiment al iubirii de Patrie.

-IV-

Un fost preşedinte al Statelor Unite, Theodore Roosevelt (1858–1919), e autorul unor pagini despre antipatriotism pline de un bun-simţ robust şi de o ironie muşcătoare, care merită să fie cunoscute. Nu pot cita aici decât un scurt text scris de el: „Unele persoane, spune Theodore Roosevelt, prezintă patriotismul ca pe o virtute egoistă şi se străduie cu mediocrele lor puteri să ne vâre în cap în locul lui un fel de cosmopolitism „apă cu lapte”. Aceşti indivizi „binevoitori” nu au un caracter puternic sau o personalitate impozantă şi teza lor însăşi nu merită respect.
Câţiva reformatori buimaci pot pretinde că, într-un viitor foarte îndepărtat, patriotismul şi căsătoria firească dintre un bărbat şi o femeie vor deveni virtuţi inutile, perimate. Dar, în ce priveşte prezentul, omul care iubeşte celelalte Ţări la fel ca pe a sa e un membru al societăţii la fel de dăunător ca acela care iubeşte nefiresc sau ca acela care iubeşte celelalte femei la fel de mult ca pe soţia sa.
Iubirea de Ţară e o virtute elementară ca iubirea de Familie sau ca onestitatea şi curajul.
O Ţară nu va realiza nimic în lume dacă nu se va dezvolta ea însăşi.
Membru util al unei comunităţi se dovedeşte omul care e atent, înainte de toate, la propriile sale drepturi şi la propriile sale îndatoriri şi care, în consecinţă, e mai apt să participe la îndeplinirea îndatoririlor comune tuturor.
Membră utilă a comunităţii internaţionale e Naţiunea cea mai profund saturată de idea naţională.”

-V-

În timp ce alţii luptă pentru măreţia Patriei lor, noi, românii, trebuie să ne apărăm fiinţa naţională.
Avem prin urmare tot dreptul să le spunem celor care atacă patriotismul în această perioadă dificilă a existenţei noastre: „Dacă nu vă iubiţi Ţara, dacă nu sunteţi hotărâţi s-o slujiţi din toate puterile, s-o apăraţi, să-i apăraţi drepturile, interesele, onoarea, dacă nu sunteţi dispuşi să veniţi sub drapel când vă va chema, vă rugăm mult, plecaţi acolo unde nu vi se impune nicio îndatorire. Aici patriotismul e imperios. Cei care-l neagă sau cei care-l abandonează sunt duşmani publici.”

Dordea Cosmin

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

ATENŢIE !

E PLIN DE MINCIUNI, DE ÎNŞELĂRI, DE EREZII, ACEST TOPIC.

ÎN FIECARE POSTARE E EREZIE ŞI HULIRE ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU, ÎNVĂŢĂTURILOR SFINTEI SCRIPTURI ŞI ÎNVĂŢĂTURILOR SFINŢILOR PĂRINŢI.

Absolut la fiecare postare sunt scrise MINCIUNI CONTRA ÎNVĂŢĂTURILOR SCRIPTURII.

Aici în topic, sunt minciuni de la stăpîniile întunericului, ce ne dezlipesc iubirea pentru Dumnezeu şi aproapele, şi doar pentru ei, trebuie să fie iubirea, şi o lipesc, de moarte, şi de alte lucruri trecătoare. Vai şi amar acestui topic.

Acest mesaj al meu ESTE UN SEMNAL DE ALARMĂ, pentru TOŢI cei ce citesc chiar şi cîteva rînduri, din orice postare a fraţilor rătăciţi din userul "tineri pentru romînia"

Trezvie mare şi multă rugăciune.

Bucurii...

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

ATENŢIE !
E PLIN DE MINCIUNI, DE ÎNŞELĂRI, DE EREZII, ACEST TOPIC.
ÎN FIECARE POSTARE E EREZIE ŞI HULIRE ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU, ÎNVĂŢĂTURILOR SFINTEI SCRIPTURI ŞI ÎNVĂŢĂTURILOR SFINŢILOR PĂRINŢI.
Absolut la fiecare postare sunt scrise MINCIUNI CONTRA ÎNVĂŢĂTURILOR SCRIPTURII.
Aici în topic, sunt minciuni de la stăpîniile întunericului, ce ne dezlipesc iubirea pentru Dumnezeu şi aproapele, şi doar pentru ei, trebuie să fie iubirea, şi o lipesc, de moarte, şi de alte lucruri trecătoare. Vai şi amar acestui topic.
Acest mesaj al meu ESTE UN SEMNAL DE ALARMĂ, pentru TOŢI cei ce citesc chiar şi cîteva rînduri, din orice postare a fraţilor rătăciţi din userul "tineri pentru romînia"
Trezvie mare şi multă rugăciune.
Bucurii...

Citaţi acele pasaje din textele noastre care vă par mincinoase, eretice, defăimătoare de Dumnezeu şi contrare învăţăturilor creştine.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Forţele naţionale

-I-

Poziţia geografică a României e cea mai frumoasă şi cea mai periculoasă.
Aşezaţi la graniţă între Occident şi Orientul controlat cândva de turci şi de tătari, am fost un avanpost aflat în faţa duşmanului. Noi am ferit Occidentul de barbaria otomană. Acest rol nu a încetat nici după plecarea turcilor. Suntem şi în prezent un avanpost al Europei. Puterea noastră e necesară apărării continentului.

Ca să putem juca în continuare marele nostru rol, ca să putem fi liberi, trebuie să fim tari.
Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru viaţa noastră, pentru teritoriul nostru, pentru identitatea noastră.
Chiar dacă vom fi exterminaţi, Ţara noastră tot va renaşte, pentru că ne vom ridica din morminte ca s-o readucem întreagă la viaţă.

-II-

Forţa unei Naţiuni e dată de trei lucruri esenţiale: vigoarea morală a cetăţenilor, condiţia lor fizică şi buna organizare a Armatei. Toate sunt necesare în egală măsură, toate se condiţionează reciproc.
Moralitatea, patriotismul, curajul, instruirea sunt astăzi la fel de trebuincioase la oameni care vor deveni soldaţi ca pe vremea armelor albe şi a luptelor corp la corp. Ce s-a schimbat e modul de constituire a Armatei devenit atât de complex, atât de dificil încât improvizaţia e imposibilă. Când războiul se dezlănţuie, nu se mai poate organiza nimic serios, rezistent. Vitejia oamenilor chemaţi sub arme nu ne va folosi la nimic, dacă ei nu-şi vor avea un loc bine stabilit într-un organism deja existent, alcătuit meticulos şi dotat corespunzător.

Geografia, graniţele de peste trei mii de kilometri, ameninţările interne impun României deţinerea unei Armate care să-i includă în clipe grele pe toţi cei în stare să poarte arme.
Datoria de a întări la maxim forţa Armatei pentru a o face capabilă să-şi îndeplinească toate sarcinile ce-i vor fi impuse revine Statului.
Datoria noastră e de a ne pregăti individual pentru a deveni apţi de luptă.
Un corp viguros, rezistent la efort, la oboseală nu ne e însă de ajuns ca să ne integrăm în trupele permanente şi să formăm împreună cu ele aproape instantaneu o Armată. E necesar să mai avem o educaţie militară prealabilă, un loc în ierarhie, să fim rotiţe în imensul mecanism pus în mişcare în caz de război. De aici utilitatea reînfiinţării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Obligaţiile grele, ce ne vor fi impuse astfel, ne vor permite să ne îndeplinim bine îndatoririle faţă de Patrie când situaţia o va cere.

-III-

Atenianul de optsprezece ani primea armele cu care urma să apere Ţara şi rostea un jurământ unde se regăsesc, între altele, aceste cuvinte frumoase: „Voi lupta pentru tot ce ne e sfânt şi drag. Nu voi lăsa celor care vin după mine o Patrie mai mică decât am primit-o, ci una mai mare şi mai puternică.” Sunt cuvinte pe care se cuvine să le aibă bine întipărite în minte cei ce vor fi chemaţi să-şi satisfacă serviciul militar. Cu chipul României în faţa ochilor şi în gând activităţile trudnice presupuse de viaţa de soldat le vor părea uşoare. În slujba Ţării nimic nu e prea greu.

Cel mai mare pericol pe timp de război e oboseala cumplită ce apare după intrarea în linia de bătaie. Cine e indolent, cine exagerează cu mâncarea, cine nu face mişcare, va avea probleme de sănătate sau va muri prosteşte lipsind Patria de braţele sale în momente critice. E prin urmare obligatoriu să devenim fizic capabili să facem faţă vicisitudinilor unui conflict armat. E în interesul nostru, e în interesul Ţării. Doar aşa vom fi buni apărători ai României.

-IV-

Nu vom fi însă soldaţi perfecţi decât dacă moralul ne va fi la înălţimea fizicului, decât dacă avem, pe lângă virtuţile cetăţeanului, atașament pentru Armată, cultul drapelului, cultul imnului naţional.
Drapelul, imnul naţional sunt chipul şi vocea Patriei. Respectarea lor cu scrupulozitate e imperativă. Le datorăm afecţiune şi veneraţie ca unor lucruri dragi şi sfinte care reprezintă pentru noi ce iubim mai mult, ce punem mai presus de orice.

Drapelul nostru tricolor e cel mai frumos şi cel mai mândru dintre toate. El se profilează pe cer în tonuri clare şi strălucitoare, vesele şi vibrante, scriind în văzduh numele României, şoptindu-l prin foşnetul faldurilor sale.
Cine nu a stat mult timp departe de Ţară nu poate şti cu ce emoţie profundă e salutat drapelul românesc. Vederea lui pe o clădire, pe catargul unei nave îi stârneşte în suflet călătorului o bucurie amestecată cu tristeţe ce nu se poate descrie prin cuvinte. Drapelul îi vorbeşte de pământul natal, de fiinţele dragi lăsate acasă, de Neamul său. Adesea lacrimile îi umplu ochii, picioarele i se înmoaie, ar vrea să îngenuncheze în faţa acestei petec de pânză ce e o lume întreagă pentru el.

Flutură semeţ drapel sfânt al României noastre! Dăinuie simbol al generozităţii, onoarei şi gloriei! Fie ca nicio pată, nicio slăbiciune de-a noastră să nu-ţi întunece vreodată culorile!
Fie ca „Deşteaptă-te române” să continue să le spună apăsat duşmanilor noştri posibili „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”! Fie ca el să ne păstreze vie în minte deviza „Viaţă-n libertate, ori moarte”!.

-V-

Armata în marş oferă un spectacol impozant. E România, e Patria. Toţi sunt ca un singur om, acelaşi suflet, aceeaşi inimă. Toţi sunt gata să moară pentru unul şi fiecare e gata să moară pentru toţi. Cei pe care îi vedem trecând înarmaţi prin faţa noastră vor lupta şi se vor sacrifica pentru noi când primejdia va veni.
Într-adevăr nimic nu e mai impresionant, nimic nu ne face inima să bată mai tare, nimic nu ne face mai mândri de Ţară, de noi ca această putere organizată, disciplinată, care e Armata.

Să iubim Armata unde ne vom avea şi noi locul!
Să ne iubim camarazii pentru că vor fi pentru noi o a doua Familie! Vom lupta şi vom muri, poate, împreună.
Să fim uniţi de frăţia curajului şi de senina frăţie a sacrificiului de sine!
Să ne antrenăm, să ne dezvoltăm forţa corpului şi calităţile virile ale sufletului!
Să fim soldaţii puternici, disciplinaţi şi viteji de care Patria are nevoie!
Să îndrăgim şi să cinstim drapelul tricolor!
Să îndrăgim şi să cinstim imnul naţional!

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Războiul

-I-

Războiul a fost iubit doar de mercenarii dornici de bani sau de conducătorii dornici de glorie, Naţiunile, care i-au suportat consecinţele, au avut oroare de el.
Noi am cunoscut în Al Doilea Război Mondial umilinţa crudă a înfrângerii, invazia, dezmembrarea teritoriului, de aceea nu vom putea lua în considerare cu dragă inimă eventualitatea unor noi conflicte. Vrem pace. E bine însă ca nu frica să ne facă paşnici, ci raţiunea.

Războiul e un mare rău, dar nu cel mai mare. Mai bine de o sută de ori războiul decât pierderea libertăţii, integrităţii sau onoarei Ţării.
Un Popor care ezită să recurgă la arme pentru a-şi apăra libertatea sau demnitatea va fi aservit.
La Popoare ca la oameni, cine preferă viaţa onoarei nu poate fi liber.
Putem păstra pacea doar prin forţă şi hotărâre, nu prin tot felul de concesii.

-II-

Maxima antică „Si vis pacem para bellum” (Dacă vrei pace pregăteşte-te de război) e valabilă şi în prezent.
Pentru a avea pace, trebuie să fim gata de război şi să nu te temem de el.
Poporul cel mai puţin expus unui atac e Poporul bine înarmat, care nu provoacă pe nimeni, care are forţă morală şi care îşi apără activ interesele.

Forţa, activitatea şi curajul sunt prin urmare factori de pace.
Nu există pace în genunchi. Nu există pace în umilinţă şi slăbiciune. Din cauza unei astfel de păci România ar avea de suferit la fel de mult ca din cauza celui mai teribil dintre războaie.
Pacea menţinută prin neputință şi apatie nu durează.

Situaţia unui Popor pe pământ seamănă cu aceea a locuitorilor din marile oraşe.
Cel puternic, curajos merge calm şi liniștit la treburile sale fără să fie oprit din drum, insultat, lovit.
Cel slab, temător e expus la ameninţări, la întâmplări neprevăzute şi loviturile cad firesc asupra lui.

-III-

Popoarele cu raţiune rece, care se sprijină pe dreptul lor şi pe armele lor, trăiesc fără riscuri.
Se impune aşadar să fim nu doar paşnici, ci şi puternici, activi, curajoşi.
Să detestăm războiul nu ne va folosi la nimic pentru că menţinerea păcii nu depinde de ce gândim sau simţim noi.
Teama că vom deveni agresivi e neîntemeiată, noi nu am declanşat niciodată războaie de cucerire.
Ce e cu adevărat de temut e că iubirea de pace ne poate face incapabili să ne apărăm.

Adepţii păcii cu orice preţ se pot manifesta fără reţineri în Ţările care nu aud zăngănit de arme în apropierea lor şi care nu au alte războaie decât cele pe care le provoacă ele însele.
Altfel stau lucrurile cu o Ţară ca a noastră, care nu şi-a revenit integral de pe urma traumelor provocate de ultimul război mondial, care e ameninţată şi care nu ameninţă pe nimeni. Să i se vorbească de pace are sens doar dacă se vrea să fie învăţată să se teamă.
Să-i faci pe oameni să creadă că, pentru a avea pacea, ajunge s-o dorească, înseamnă să le slăbeşti curajul, înseamnă să-i pregăteşti rău pentru pericolele ce-i ameninţă. E mult mai onest să le spui că războiul le poate fi impus şi că trebuie să fie capabili să-şi îndeplinească exemplar îndatoririle grele pe care el le comportă.
„Pacea nu se obţine strigând "pace".”, spunea Napoleon Bonaparte.

-IV-

E o necesitate să avem oricând în vedere fără să tremurăm eventualitatea unui război drept.
Un exemplu de război drept e războiul declarat în 1861 de Statele din Nordul Americii Statelor din Sud care se separaseră de Uniune.
După patru ani de lupte grele Statele din Nord au învins şi au restabilit unitatea S.U.A..

Cei care l-au susţinut pe Lincoln şi urmat pe Grant şi-au salvat marea lor Patrie, i-au pregătit un viitor măreţ. Ei au meritat recunoştinţa pioasă a urmaşilor lor. Exemplul lor ne arată ce pot face clarviziunea, energia şi curajul pentru o Ţară aflată în dificultate.

-V-

Să apărăm drepturile Naţiunii noastre perseverent, hotărât, fără provocări şi fără slăbiciuni pentru că doar aşa vom putea beneficia de pace.
Politica de abandon, de frică nu e doar ruinătoare şi umilitoare pentru Naţiunea care o practică, ea mai are ca efect generarea de conflicte, duce la servitute şi la distrugere.
Singurele mijloace de apărare împotriva războiului sunt: forţa, energia, vitejia. Să le dezvoltăm în noi şi să le păstrăm. Sunt virtuţi civice.

Dordea Cosmin

[TINERI PENTRU ROMANIA]

POVESTE DE PAŞTI
autor necunoscut

Cândva, de mult, într-un sat liniştit de pe la noi se ţinea un târg în preajma Paştelui.
Oamenii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi veneau în piaţa mare ca să-şi vândă produsele.
Firea însăşi lua parte la ce se întâmpla. Soarele strălucea, merii se îmbrăcau în alb, gâzele zumzăiau şi florile înmiresmau aerul.
În timpul unui astfel de târg toţi îşi lăudau marfa cât îi ţinea gura. Doar o babă tăcea. Singura ei avere era o găină slabă care-i făcea ouă cât nucile.

Baba ofta: „Sunt săracă, găinuşo, te-am hrănit rău şi-mi faci ouă pe care nu le cumpără nimeni. Trebuie totuşi să vând ceva pentru că nu am bani şi mă tem că pe tine va trebui să te pun pe tarabă.”
La auzul acestor vorbe găina începu să strige: „Fie-ţi milă stăpână! Nu vreau să ajung friptură. Dacă mă mai ţii îţi promit că la anu’ o să-ţi fac nişte ouă pe cinste.”
Baba nu crezu nimic din ce auzise, dar se lăsă înduioşată şi se întoarse acasă cu găina.

Trecu un an.
Baba, din ce în ce mai săracă, nu mai avea ce să-i dea de mâncare găinii.
Târgul se apropia şi biata pasăre era tot mai vlăguită. Ea înţelese că nu va putea face ouă mai mari ca în urmă cu un an şi deznădăjduită se duse pe un câmp ca să se vaiete: „Ce o se întâmple cu mine dacă nu pot să-i dau stăpânei ouă mai mari? De data asta sigur va fi nevoită să mă vândă şi voi sfârşi în farfuria cine ştie cui.”
Abătută, ea nu-şi dădu seama că florile, gâzele şi nişte iepuraşi o ascultau. Pe toţi zbuciumul ei îi mâhnise. Şi pentru că se înnopta florile îi încropiră găinii un de culcuş, gâzele îşi întinseră aripile deasupra ei ca s-o ferească de frig, iar iepuraşii se rugară la Dumnezeu s-o ajute.

Dimineaţa, când se trezi, găina se simţi atât de întremată că începu să cotcodăcească veselă şi făcu o grămadă de ouă. Şi ouăle acelea nu erau ouă obişnuite. Erau mari, colorate în culori vii şi chiar împodobite cu desene.
Fericită găina alergă la stăpâna sa. Aceasta cercetă cu atenţie ouăle unul câte unul apoi le puse în şorţ şi-i spuse găinii: „Te-ai ţinut de cuvânt. Sunt cele mai grozave ouă pe care le-am văzut. Am făcut bine că nu te-am vândut.”

În ziua târgului ouăle aduse de babă le-au plăcut tuturor. Lumea s-a îmbulzit ca să le cumpere şi biata femeie a adunat mai mulţi bani decât avusese în întreaga ei viaţă.
De atunci în preajma Paştelui oamenii din sat, apoi din Ţară şi din lume au început să vopsească ouă încercând să imite ouăle făcute de găina babei, dar nu au reuşit niciodată să le facă la fel de frumoase.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PAŞTILE
de M. Popescu

S-aude-al clopotelor cânt
Prin firea care se renaşte
Şi falnic iese din mormânt,
Cu biruninţă Domnul Sfânt,
Că azi e Paşte.

Şi după slujbă vin în rând
Bătrâni cu spatele-aplecat,
Bărbaţi cu chipul luminat,
Şi-n urmă ies copii cântând
HRISTOS A ÎNVIAT!

În jur, pe margini, stau cei mari
Privind la falnicii feciori
Din mândrul şir al marii hori
Şi-n mijloc cântă lăutari
Din cobze şi viori.

Sunt veseli toţi şi bucuroşi,
Şi toţi cu suflet înălţat;
Oriunde se-ntâlnesc în sat,
Îşi zic cum zis-au moşi-strămoşi:
HRISTOS A ÎNVIAT!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

MARŞUL DOROBANŢILOR
autor necunoscut

Bum-bum bum-bum, toba bate,
Drum bun bravi Români.
Cu sacii legaţi în spate,
Cu armele-n mâini.
Fie zi cu soare,
Fie cer noros,
Noi pornim la luptă
Şi cântăm voios.

Bum-bum bum-bum, toba bate,
Bate la Români.
Dumnezeu ne este frate
Şi-L purtăm în sân.
Pentru Ţară şi coroană
Suntem sub drapel,
Pentru cruce şi dreptate
Mergem la rezbel.

Toba bate, toba bate
Să ne adunăm,
Toţi mergem în şir grămadă
Ura noi strigăm;
Drapelul fâlfâiască,
Pentru el trăim,
Ţara să-nflorească,
Pentru ea murim.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Omenirea

-I-

Ar fi greşit ca din iubire de Patrie să ignorăm lumea. Nu ne putem sluji bine Ţara fără să cunoaştem climatul politico-economic global.
Ar fi la fel de greşit ca din iubire de Patrie să dispreţuim sau să urâm alte State. Patriotismul e un sentiment mult prea nobil pentru a produce dispreţ, ură.
Statele faţă de care se impune să manifestăm rezervă sunt cele care ne vor resursele sau teritoriul, cele care ne împing fie făţiş, fie pe ascuns la sinucidere colectivă şi cele violente.
Apartenenţa noastră la lume se cuvine s-o înţelegem aşadar ca participare demnă la viaţa internaţională pentru apărarea intereselor legitime ale României.

-II-

Acum două mii cinci sute de ani existau trei mari civilizaţii umane.
Prima, civilizaţia mediteraneană, şi-a avut succesiv capitalele la Atena şi Roma şi până la un punct a evoluat constant spre progres, spre libertate.
A doua, civilizaţia orientală, s-a dezvoltat în Asia occidentală, a numărat numeroase imperii şi a sfârşit încremenită într-o magnifică opulenţă. Ea a fost ca natura locurilor unde a existat: fastuoasă, uriaşă, despotică.
A treia, civilizaţia din Extremul Orient, s-a asemănat întrucâtva cu cea de a doua, însă nu poate fi confundată cu aceasta. Deşi a ajuns la completa sa înflorire acum vreo trei mii de ani, anticii nu au cunoscut-o. Distanţele considerabile şi obstacolele naturale enorme nu permiteau falangelor şi legiunilor să ajungă până la ea.

Civilizaţia din Extremul Orient se confundă cu civilizaţia chineză. Bazându-se pe o înţelepciune senină care-i permite omului să-şi găsească echilibrul interior, să se apere de el însuşi, de slăbiciunile sale, ea i-a asigurat Chinei o existenţă de peste cinci mii de ani. Nicio Ţară din lume nu a rezistat atât.
Chiar dacă în jumătate din cei peste cinci mii de ani de la apariţia sa nu a mai înregistrat progrese, chiar dacă stagnarea nu i-a permis să reziste loviturilor europenilor, civilizaţia din estul Asiei a reuşit cu toate acestea să-şi regăsească puterea, energia şi viaţa activă. Statele din componenţa sa sunt în prezent în plin avânt pe toate planurile. Agonia lor lentă, îndelungată, e acum o amintire.

Lumea greco-romană a avut o mare contribuţie la formarea Naţiunii noastre. Sunt prea multe de învăţat din istoria sa pentru ca românul preocupat de viitorul Patriei sale s-o neglijeze.
Civilizaţia mediteraneană a început în epoca eroică a Greciei, acum trei mii de ani şi a căpătat încă de la început un caracter propriu. Ea a exaltat efortul şi munca, ea a dezvoltat iubirea de Cetate şi de Neam, ea a cultivat patriotismul, ea a neglijat însă înclinaţia omului de a accepta tot ce e plăcut, inclusiv ce-l poate distruge.
Roma, Grecia antică s-au dezvoltat rapid din punct de vedere istoric şi tot rapid au decăzut.

-III-

Poporul grec, Popor de artişti, de savanţi, de soldaţi e un Popor energic şi viteaz. El pune cultul necesar al forţei alături de cultul libertăţii şi al frumuseţii. El ştie să recurgă la arme pentru a-şi apăra independenţa, drepturile, interesele. E un Popor mare. Puţin câte puţin el s-a extins, nu pe continentul barbar, ci pe ţărmurile Mării Mediterane şi ale Mării Negre.
Neam de marinari, grecii au creat colonii peste tot unde navele i-au purtat. Ei au cucerit pentru comerţul şi civilizaţia lor coastele lumii cunoscute.
Micile republici greceşti, în ciuda conflictelor reciproce, în ciuda dezbinărilor interne, aveau sentimentul de apartenenţă la un Neam, aveau patriotism. Ele s-au unit în lupta pentru oprirea invaziei externe şi au triumfat.

Nici Orientul, nici barbaria care erau la porţile sale şi care-i ameninţau peste tot coloniile nu au putut învinge Grecia câtă vreme datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea i-au inspirat cetăţenii. Dar a venit momentul când aceste virtuţi au slăbit, când credinţa în ce e mare, nobil şi frumos a fost înlocuită de îndoiala în toate, când Poporul nu mai dorea decât în bunăstare, bani şi plăceri.
Odată cu imoralitatea au apărut sărăcia, demagogia, anarhia.
Atena căuta un retor sau un general care să-i asigure o servitute plăcută. Regii Spartei se puseseră în slujba unor puteri străine.
Pedeapsa nu s-a lăsat aşteptată. Falanga macedoneană apare apoi legiunea romană. Şi Grecia învinsă, strivită, aservită s-a stins în chinuri şi în umilinţă.

-IV-

Roma a dat civilizaţiei o nouă strălucire.
Datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea domnesc şi la Roma, dar într-un climat politic mai riguros, mai raţional.
Toate Popoarele de pe ţărmurile Mării Mediterane au fost succesiv cucerite, organizate.
Civilizaţia orientală, slăbită de contradicţiile şi de viciile sale interne, zdruncinată de fulgerătoarele victorii ale lui Alexandru, dă înapoi şi se lasă parţial subjugată.
Cetăţenii romani, pe care patriotismul îi animă, devin stăpânii lumii. Ei o domină prin înţelepciune şi prin forţă. Evoluţia lor, deşi cumva diferită, se aseamănă cu cea a grecilor. Virtuţile i-au făcut mari, renunțarea la ele i-a distrus.

Scepticismul şi imoralitatea au pătruns în Roma aducând cu ele mizeria, slugărnicia, dezordinea.
Depravarea ajunsese atât de mare că acest Popor de cetăţeni nu mai făcea copii, nu se mai reînnoia. Bărbaţii romani îşi pierduseră mândria şi vitejia, femeile romane îşi pierduseră cinstea. În cetate majoritari ajunseseră liberţii şi sclavii. Un Popor mare, puternic, glorios îşi trăia lamentabil ultimele zile.
Grecia a sfârşit în demagogie, Roma s-a prăbuşit sub un despotism înjositor.
Şi Grecia şi Roma au fost pedepsite la fel: au murit umilite, strivite de năvălitori.
Lecţie dublă şi teribilă pentru Naţiunile viitoare.

-V-

Imperiul Roman cuprindea toate Popoarele civilizate. Căderea lui a însemnat dispariţia civilizaţiei.
Europa, pradă barbarilor migratori, a traversat o lungă perioadă de existenţă obscură şi de violenţe înspăimântătoare. Abia ne putem recunoaşte în această epocă.
Biserica, convertind la creştinism năvălitorii, salvând ce se mai putea din moştenirea greco-romană, încercând să impună o morală, dă naştere cu greu, puţin câte puţin unei civilizaţii noi, civilizaţia creştină.
Creştinătatea abia apărută a fost cât pe-aci să fie distrusă de sarazinii şi otomanii mahomedani. Primii ajunseseră în Spania şi ameninţau Franţa, ultimii ajunseseră la Dunăre şi ameninţau Europa Centrală.

Dacă Franţa şi Ţărilor Române ar fi fost învinse de musulmani, Europa ar fi fost cucerită. Orientul încerca să-şi ia revanşa pentru înfrângerile pe care grecii şi latinii i le provocaseră. Învingător el ar fi fost definitiv stăpân şi şi-ar fi impus greaua dominaţie tuturor Naţiunilor de pe continent.
Victoria regelui francilor, Carol Martel, la Poitiers în 732 şi victoriile voievozilor români Mircea cel Bătrân la Rovine în 1395, Iancu de Hunedoara la Belgrad în 1456, Ştefan cel Mare la Vaslui în 1475 au îndepărtat ameninţarea islamului.
Creştinătatea victorioasă şi-a reluat astfel evoluţia ascendentă.

-VI-

La apogeul dezvoltării lor unele Popoare europene au colonizat teritorii mari.
Rând pe rând sau simultan portughezii, spaniolii, olandezii, englezii şi francezii şi-au creat imperii coloniale.
Europa, în expansiunea sa, a întâlnit şi civilizaţia din Extremul Orient. Ciocniri repetate s-au produs. Naţiunile europene au vrut să domine, dar li s-a rezistat şi ele au răspuns cu armele puternice pe care le aveau. Recurgerea la forţă i-a făcut pe recalcitranţi să cedeze dar a avut şi consecinţe neaşteptate.

Oamenii de rasă galbenă din Asia Orientală sunt inteligenţi şi viteji. Civilizaţia lor le-a permis să surprindă secretul prost păstrat al forţei europenilor.
După unele ezitări s-au folosit de armele europenilor pentru a se apăra mai întâi, pentru a-i ataca apoi.
Rasa galbenă, care numără în prezent vreo două miliarde de oameni, se organizase. Civilizaţia europeană, care se credea stăpâna lumii, întâlnise un obstacol major în calea ei.

-VII-

Nu se ştie dacă se va produce vreo luptă între europeni şi asiatici sau între europeni şi oricine altcineva, dar dacă se va produce va fi extrem de periculoasă. Nu cu nepăsare, nu cu o economie anemică, nu prin legalizarea perversiunilor sexuale, nu prin industrializarea avortului se poate apăra eficient o comunitate fie ea şi de Naţiuni. Fără vigilenţă, fără o pregătire adecvată în toate domeniile, fără creştere demografică, fără creştere economică semnificativă nimeni nu se poate considera la adăpost de primejdii.
Republicile greceşti, preocupate mai mult de rivalităţile dintre ele, de bani şi de plăceri, au asistat indiferente cum creştea în apropierea lor puterea Macedoniei şi Romei care le vor subjuga. Popoarele europene fac în prezent aceleaşi greşeli ca grecii din antichitate şi vor avea soarta lor, dacă nu se dezmeticesc.
Datorită mijloacelor de transport moderne deplasarea rapidă a unor armate mari pe distanţe lungi şi aprovizionarea lor e un fleac. Cineva cu ambiţiile lui Gingis Han, asiatic sau nu, ar putea porni într-o zi pe urmele lui spre Europa. Oricât de paradoxală pare o astfel de eventualitate, e important să fie anticipată pentru a face realizarea ei imposibilă, pentru a evita o dramă.

Orizontul e întunecat, să încercăm să înţelegem ce se întâmplă, ce-i rezervă viitorul lumii.
Cei cu spirit pătrunzător şi cei tari vor avea un rol frumos de jucat pe scena internaţională. E acela pe care-l dorim şi României. Pentru aceasta ea trebuie să fie puternică şi activă. Forţa sa, inteligenţa sa politică sunt mai mult ca niciodată necesare Europei.
Singurul mod de a fi folositori Europei, omenirii e de a iubi şi de a sluji cu devotament România. Lucrând pentru binele Patriei noastre, contribuim la binele tuturor.

Dordea Cosmin