CARTE recomandată NEO-PROTESTANŢILOR

[catalin2]

În prealabil postat de Dalian

E bine ca macar ti-ai dat jos blana de oaie.
Nici nu mai exprimi pareri personale ca de obicei.
Acum debitezi direct erezii fara perdea.
In deplina contradictie cu tine, uite ce zic sfintii:

Ziceam ca de la Eliza am pretentii, pentru ca la tine am vazut din mesaje mai vechi ca nu intelegi nimic, nu doar invatatura ortoodxa, dar nici frazele in romaneste. Si pentru ca uneori putina integere duce la exprimare agresiva, ca singurul mijloc ramas de argumentare, de cateva ori am vrut sa raportez mesajele tale adresate altor persoane (pentru, din fericire, nu am avut ocazia sa discut cu tine, afara de o discutie la fel de penibila, acum cateva luni). Reciteste ce spun si duhovnicii ce sunt impotriva ecumensimului, zelotismul e aceeasi moneda ca ecumensimul, dar cu alta fata. Tu ai cazut deja in aceasta eroare, desi spui ca nu esti stilist. Si nu ma refer la acest mesaj, ci la mesajele tale de pana acum pe forum. Stilul tau seaman perfect cu al lui Decebal, sper ca nu si-a facut o clona.

[Dalian]

În prealabil postat de catalin2

Tu ai cazut deja in aceasta eroare, desi spui ca nu esti stilist.

E veche poanta cu hoţul care strigă: hoţii.
Lasă-i tu pe altii, apologetule al ecumenismului "bun" şi, mai bine, ieşi din erezie!
Ecumenismul (şi cel bun şi cel nebun) este panerezia secolului. Punct.

Nu sunt nici Decebal, nici Traian, nici Burebista, nici stilist nici cu simpatii stiliste.
Spune-i asta şi pseudomedicului şmeker AlinB!

În prealabil postat de DanielS

Incredibil. Nu cred ca exagerez deloc cand spun ca atitudinea voastra (sau cel putin a celui pe care l-am citat mai sus) este extrem de asemanatoare cu atitudinea nazistilor fata de evrei. Cine stie?

Pune întrebări importante sectare, nu vorbăraie goală!
Că eu doar o dată sau maximum de două ori îţi răspund: “Mai, eu discut cu tine cel mult odată, de două ori, pe urmă îmi eşti păgân şi vameş!”

[AlinB]

Bre, la cum facura stilistii din oasele schismaticul Glicherie moaste, nici nu ne asteaptam sa fie unul in stare sa recunoasca cand minte.

Stilist poate nu esti, dar nici departe.

Sau poate e o problema de alta natura, ca in mod clar unul care a ajuns sa spuna despre catalin2 ca ar fi ecumenist, nu are toate celea acasa.

[Dalian]

În prealabil postat de AlinB

nici nu ne asteaptam sa fie unul in stare sa recunoasca cand minte.

Mincinosul pe toţi că mint îi crede.
Eu ţi-am declarat clar că nu sunt stilist şi nici nu am simpatii stiliste.
Tu dacă vrei crezi, dacă nu, să fii sănătos!

Dar să tot spui despre cineva că nu are ţiglele pe casă, că trebuie să meargă la medic şi alte alea, e un simptom care mă face să cred că te-ai cam dilit. Stăpâneşte-te şi cheamă-ţi înapoi simţul umorului!

[catalin2]

În prealabil postat de Dalian

E veche poanta cu hoţul care strigă: hoţii.
Lasă-i tu pe altii, apologetule al ecumenismului "bun" şi, mai bine, ieşi din erezie!
Ecumenismul (şi cel bun şi cel nebun) este panerezia secolului. Punct.
Nu sunt nici Decebal, nici Traian, nici Burebista, nici stilist nici cu simpatii stiliste.
Spune-i asta şi pseudomedicului şmeker AlinB!

Eu nu am nicio erezie, pe mine chiar ma amuza mesajele tale. E doar neintelegerea/prostia ta si zelotismul/fanatismul tau. Neintelegerea pentru ca se pare ca nu poti intelege doua fraze in romaneste. Si zelotism/stilism pentru ca doar stilistii (si aia, doar cei foarte fanatici) vorbesc asa. Sunt cam trei puncte pe care trebuie sa le bifeze cineva cu astfel de vederi:
1) Sa-i vada pe toti eretici. Numai in Grecia sunt vreo 12 grupari stiliste, fiecare considerandu-le pe celelalte eretice/schismatice.
2) Sa vada peste tot erezii, chiar unde nu e cazul. De exemplu stilistii au facut din calendar dogma, dar tu ii intreci cu mult.
3) Sa fie agresiv, sa foloseasca un limbaj dur cu oricine care il contrazice sau care nu se incadreaza in "ereziile" imaginate de el.
Parerea mea e ca tu implinesti cu brio toate punctele, ba chiar ai putea da si lectii cui vrea sa sporesca pe calea zelotismului sau stilismului.
Acum, poti alege, sa incerci sa vezi ce poti schimba in bine, sau sa crezi ca esti cel mai bun si nu poti suporta critica.
P.S. Din nick, esti fata sau baiat, adica dalian inseamna Dalia N?

[Dalian]

Vezi că Daniel are ortodoxia în inimă si chiar daca a vorbit un timp proecumenism s-a lepădat de el.
Tu continui să propovaduiesti ca ecumenismul e "bun" pe când toti sfintii te contrazic.

În prealabil postat de catalin2

P.S. Din nick, esti fata sau baiat, adica dalian inseamna Dalia N?

Nu despre mine este vorba ci despre adevar sau erezie.
Iar tu esti afundat în erezia ecumenismului "bun".

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Dalian

Nu despre mine este vorba ...

Pai nu jucam corect! Procedand astfel, lasam impresia ca ne ascundem si ca ne temem de ceva anume. De ce te temi, tu, oare si ce motiv ai avea sa creezi confuzie? Parerea mea este ca, inainte de a-ti da locatia "Cernica", sa pui foarte bine in balanta vorbele, pentru a nu aduce celor de acolo vreo imagine necuvioasa. Ortodoxia este frumoasa, fie ca din ea fac parte si stilistii de care vorbesti. Diferenta o facem noi, fiindca ne consideram mai... buni decat ceilalti. Iti propun un exercitiu simplu: cand esti in genunchi, in fata Sfintei Cruci pe care este rastignit Mantuitorul, priveste-i picioarele strapunse de cuie si spune cu convingere: "Eu sunt mai bun decat ei!" Oare nu cumva vei vedea cu ochii tai cum, pe langa cuie, se mai prelinge o picatura de sange? Nu cumva, prin atitudinea asta ostila, fata de toti ceilalti (unii mai naivi, altii mai caldicei, iar altii bieti atei care inca nu le-a fost dat sa ajunga nici macar la cea mai de jos treapta a intelepciunii), nu facem decat sa-L mai rastignim de mii de ori zilnic, pe Mantuitor? Ne place sa credem despre noi ca suntem diferiti, dar privindu-ne adanc in suflet, oare ce crede Dumnezeu despre asta? Poate chiar avem dreptate in rationamentul nostru, dar avand o atitudine ostila si aroganta, nu vom aduce in veci, rod, in bunele noastre intentii. Stiu, fiecare cade, din cand in cand, in aceasta latura, (eu cu atat mai mult), dar daca nu incercam sa ne indreptam, nu suntem cu nimic mai buni decat cei pe care ii blamam!

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Cred eu că s-au rezolvat problemele. Frate Cătălin, citeşte ultimele două posturi ale mele, şi dacă eşti de acord cu ele, îl linişteşti şi pe fratele Dalian. Se pune diferenţa între ecumenic şi ecumenism. Deci terminaţia -ism şi -ic, frate Cătălin, asta îl sminteşte pe Dalian şi poate şi pe Eliza sau alţii. Deci să luăm aminte.

Acum, vă rog, dacă cunoaşteţi cărţi asemănătoare, cu cea prin care s-a lansat topicul, să mai recomandaţi cărţi pentru sufletele pierdute ale neo-protestanţilor.

Vin şi eu cu încă o carte, să o recomand călduros:

Arhimandrit Mina Prodan - Călăuza cunoaşterii şi combaterii sectelor. Se mai găsesc vreo două volume pe okazii.ro



Bucurii.

[Dalian]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Vin şi eu cu încă o carte, să o recomand călduros:
Bucurii.

PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL
Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului

Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon. Acest articol a fost publicat în două numere ale revistei „Kivotós” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485). Fostul monah franciscan venit la Ortodoxie (la obârşie, un nobil catalan din Barcelona) a studiat în Grecia, la Atena şi Halki. Acolo a fost hirotonit ierodiacon în 1953 şi ieromonah în 1954. Prima sa slujire preoţească a fost în Constantinopol (1954-1959), apoi în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii (1959-1984). În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, în New York, cu scaunul în Mexic. Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost strălucită şi remarcabilă, punându-i-se din păcate capăt prin moartea sa prematură. A fost ucis la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii slujită în capitala Mexicului în anul 1984, de un fanatic romano-catolic. La înmormântarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cunoştea lucrarea misionară a energicului episcop. În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost strămutate din porunca Patriarhiei Ecumenice într-un monument aparte, în curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de México. (F.O.)

O DILEMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE
Întoarcerea mea la Ortodoxie a început într-o zi când făceam ordine în cataloagele din biblioteca mănăstirii de care aparţineam. Această mănăstire este a ordinului Franciscanilor şi se află în patria mea, Spania.
Pe când aranjam diferite documente vechi referitoare la Inchiziţie, mi-a căzut în maini un manuscris cu adevărat şocant, ce data din anul 1647. În acest manuscris se spunea despre o decizie a Inchiziţiei care anatematiza ca eretic pe orice creştin ce cuteza să creadă, să accepte şi să transmită altora faptul că Apostolul Pavel avea drept suport al propovăduirii sale autoritatea apostolică.
Era vorba de o descoperire de-a dreptul cutremurătoare, pe care mintea mea n-o putea cuprinde. M-am gandit pe moment, ca să-mi liniştesc sufletul, că poate este vorba de vreo greşeală de tipar sau de vreo plastografie – lucru de altminteri obişnuit în Biserica Apuseană din acea perioadă, căci despre ea era vorba în acel manuscris. Dar tulburarea şi surprinderea mea a devenit şi mai mare când am cercetat şi am constatat că acea hotărâre a Inchiziţiei la care făcea referire acel text a existat în realitate, era autentică!
Într-adevăr, deja în două cazuri anterioare, adică la 1327 şi respectiv la 1351, Papii Ioan al XXII-lea şi Clement al VI-lea condamnaseră succesiv şi anatematizaseră pe oricine ar fi îndrăznit să tăgăduiască că Apostolul Pavel, pe toată durata lucrării sale apostoleşti, ar fi fost subordonat în totalitate autorităţii monarhico-bisericeşti a primului Papă şi Împărat al Bisericii – adică Apostolului Petru. Mai apoi, în 1907 şi 1920, Pius al XX-lea şi Benedict al XIV-lea au respectat aceleaşi anateme şi aceleaşi condamnări. În consecinţă, se exclude orice posibilitate de inadvertenţă sau plastografie. Şi astfel am întâmpinat îndată probleme de conştiinţă! Personal mi-era cu neputinţă să accept că Apostolul Pavel îşi desfăşura lucrarea apostolică sub vreo oarecare comandă sau ordin al Apostolului Petru.
Independenţa lucrării sale apostolice printre neamuri, faţă de ceea ce caracteriza apostolia lui Petru între cei tăiaţi-imprejur, era pentru mine un fapt de nezdruncinat, propovăduit cu glas mare de către Sfânta Scriptură[1].
Lucrurile erau foarte clare pentru mine, de vreme ce lucrările exegetice ale Sfinţilor Părinţi cu privire la acest subiect, nu lasă loc nici celei mai mici îndoieli. „Pavel” – scrie sfinţitul Gură-de-Aur – „propovăduieşte egalitatea lui cu ceilalţi apostoli şi se poate compara nu doar cu ceilalţi apostoli, ci şi cu primul dintre ei, ca să dovedească că fiecare din ei are aceeaşi autoritate”. Cu adevărat, toţi Sfinţii Părinţi acceptă într-un glas că „toţi ceilalţi apostoli erau la fel cum era şi Petru, adică erau înzestraţi cu aceeaşi autoritate şi cinste”. Era cu neputinţă pentru oricine din ei să exercite vreo stăpanire mai presus de ceilalţi pe temeiul că titlul apostolic ce-l avea era „cea mai mare autoritate, vârful tuturor supremaţiilor”. „Toţi erau păstori, în timp ce turma era una. Iar această turmă era păstorită de apostoli cu împreună-înţelegerea unanimă a tuturor”.
Chestiunea era deci foarte limpede. Şi, totuşi, învăţătura romano-catolică era în acest punct contrară evidenţei. Astfel, pentru prima oară în viaţa mea, am intrat într-o dilemă infricoşătoare. Ce să fi ales? Pe de-o parte se aflau Sfânta Evanghelie şi Sfânta Tradiţie, pe de altă parte învăţătura Bisericii mele. Potrivit teologiei catolice, este de neapărată trebuinţă pentru mântuire să credem că Biserica e o monarhie nepătată, al cărei conducător şi monarh este Papa. Astfel, Conciliul Vatican I, expunând pe scurt toate condamnările anterioare, a declarat oficial: „Dacă cineva zice… că Petru (considerat a fi primul Papă) n-a fost rânduit de Hristos ca mai-mare al apostolilor şi cap văzut al Bisericii… să fie anatema”!
CONFESORUL MEU
În această frământare sufletească, m-am îndreptat către confesorul meu şi i-am expus cu naivitate problema în cauză. Era unul din cei mai renumiţi preoţi ai mănăstirii noastre. M-a ascultat cu mâhnire, dându-şi seama că era vorba de o problemă dificilă. După ce se gândi câteva clipe, căutând zadarnic o soluţie satisfăcătoare, mi-a spus în cele din urmă nişte lucruri pe care, mărturisesc, nu mă aşteptam să le aud:
- Scriptura şi Sfinţii Părinţi ţi-au făcut rău, fiule! Pune-le pe ambele deoparte şi limitează-te să urmezi cu fidelitate învăţăturile infailibile ale Bisericii noastre, şi nu te mai lăsa pradă unor astfel de gânduri. Nu da prilej să ţi se zdruncine credinţa în Dumnezeu şi în Biserică de orice ar putea pricinui aşa ceva dintre făpturile lui Dumnezeu!
Acest răspuns, dat cu multă naturaleţe, a făcut ca nedumerirea mea să ia proporţii. Întotdeauna eram de acord că Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru ce nu poate fi desfiinţat. Fără ca să mi se dea răgazul de a face vreo obiecţie, confesorul meu a adăugat:
- În schimb, am să-ţi dau un catalog cu operele a diverşi scriitori în care credinţa ta se va întări şi odihni, căci în ele vei afla învăţătura Bisericii noastre fără vreo pată sau zbarcitură.
Şi, întrebându-mă dacă aveam altceva care să prezinte „mai mult interes”, a pus capăt discuţiei noastre.
Câteva zile mai târziu, confesorul meu plecă din mănăstire pentru a ţine nişte predici pe la diferite biserici de-ale Ordinului nostru. Mi-a lăsat lista cu scriitorii respectivi, recomandându-mi să-i citesc. Şi m-a rugat să-i fac cunoscute progresele mele pe parcursul acestei lecturi, prin scrisori pe care i le-aş fi trimis. Deşi vorbele lui nu mă convinseră nicidecum, am adunat acele cărţi şi m-am pus pe citit cu toată imparţialitatea şi atenţia posibilă. Cele mai multe dintre cărţi erau texte teologice şi rezumate ale hotărarilor Papilor, precum şi ale „sinoadelor ecumenice” papiste[2].
M-am afundat în studiu cu o căutare sinceră, având ca singură călăuză Sfânta Scriptură, care era „făclie picioarelor mele şi lumină cărărilor mele”. Pe cât înaintam în citirea acelor cărţi, înţelegeam din ce în ce mai bine că până atunci nu ştiam prea multe despre natura Bisericii mele. De abia fiind convertit la creştinism şi botezat imediat ce-mi terminasem studiile din învăţământul general, am urmat apoi cursuri de filosofie; în perioada în care se întamplau toate acestea, mă aflam de abia la începutul studiilor teologice. Era vorba de o ştiinţă cu desăvârşire nouă pentru mine. Până atunci, creştinismul şi Biserica Romano-Catolică erau în viziunea mea un amalgam, ceva absolut nedefinit. În viaţa mea monahală mă preocupa doar aspectul lor suprafiresc; încă nu mi se dăduse prilejul să examinez mai în profunzime temeiurile şi perceptele fundamentului organic al Bisericii mele.

[Mihailc]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Doamne ajută.

Cred eu că s-au rezolvat problemele. Frate Cătălin, citeşte ultimele două posturi ale mele, şi dacă eşti de acord cu ele, îl linişteşti şi pe fratele Dalian. Se pune diferenţa între ecumenic şi ecumenism. Deci terminaţia -ism şi -ic, frate Cătălin, asta îl sminteşte pe Dalian şi poate şi pe Eliza sau alţii. Deci să luăm aminte.

Acum, vă rog, dacă cunoaşteţi cărţi asemănătoare, cu cea prin care s-a lansat topicul, să mai recomandaţi cărţi pentru sufletele pierdute ale neo-protestanţilor.

Vin şi eu cu încă o carte, să o recomand călduros:

Arhimandrit Mina Prodan - Călăuza cunoaşterii şi combaterii sectelor. Se mai găsesc vreo două volume pe okazii.ro



Bucurii.

Excelentă recomandare, ce să zic!? Cu o ditamai blasfemie pe copertă. Cred că cel care a ales această imagine ar trebui să catehizeze întâi pe el însuşi şi abia după aceea să să se-apuce de recuperat neoprotestanţi la ortodoxie. La fel şi cei care o recomandă!