Poezii preferate...

[dobrin7m]

Anton Pann

Vulpea şi pădurarul

O vulpe, urmărită de vânători, îi cere pădurarului să o ascundă în casa sa din pădure. După un timp, vânătorii ajung la el şi îl întreabă de vulpe. Acesta răspunde, arătând cu mâna spre casă, că nu a văzut-o.
Vânătorii nu înţeleg gestul lui şi pleacă mai departe. Vulpea iese din casă, îl priveşte pe pădurar o clipă, apoi pleacă fără să-i mulţumească.
Pleci fără să-mi mulţumeşti că te-am salvat, îi reproşează pădurarul.
Ţi-aş fi mulţumit cu prisosinţă, dacă mâinile şi gura ta ar fi făcut acelaşi lucru, răspunde vulpea.
Nu nega cu faptele, ceea ce spun vorbele tale.

"Invatatura data rau se sparge in capul tau."

DESPRE CUSURURI
SAU URÂCIUNI
Aideti sã vorbim degeabã,
Cã tot n-avem nici o treabã.
Fiindcã
Gura nu cere chirie,
Poate vorbi orice fie.
De multe ori însã
Vorba, din vorbã în vorbã
Au ajuns si la cociorbã (vãtrai de lemn)
S-atunci vine proverbul:
Vorba pe unde a iesit
Mai bine sã fi tusit.
De aceea
Când vei sã vorbesti, la gurã
Sã aibi lacãt si mãsurã.
Adicã:
Vezi bârna din ochiul tãu
Si nu vorbi p-alt’ de rãu.
Spre pildã:
Când vei vorbi de mucos,
Nici tu sã fii urduros.
Cã nu e mai urât când cineva
Face pe frumos cã e ponevos
Si pe cel urât cã e aurit.
Altul iar
Trânteste cuvântul tronc,
Ca closca când face clonc.

Si se pomeneste vorbind:
Frumoasã nor dobândisi,
Dar se uitã cam piazis.
Si cã
Dupã ce e neagrã, o cheamã si Neagã;
Dupã ce e mutã, apoi e si slutã.
Sau
Urât mester a croit-o,
Rãu ciocan a ciocânit-o.
Sau
Bun ciocan te-a ciocãnit,
Cã frumos te-a potrivit.
Si
Urât tatã a avut,
Sã-i semene l-a fãcut.
Sau
Fã-mã, tatã, ca sã-ti seamãn
Ca frate cu frate geamãn.
Dar însã
A semãnat crastaveti
Si au rãsãrit scãieti.
Sau cã
Tata avea armãsar,
Dar el a iesit mãgar.
Si asa,
Cu vorbe îmbolditoare
Îl atinge unde-l doare.
De aceea niciodatã
Chelului despre chilie
Sã nu-i spui vro istorie.
Si
Cu plesuvul când vorbesti
Tigvã sã nu pomenesti.

Si nici
Sã nu râzi de mãgar cumva,
Cã poate îl încaleci cândva.
Totdauna
Gura care e-mputitã
Altui e nesuferitã,
Cã dacã
Mie-mi miroasã a floare,
Dar altuia a putoare.
Si în scurt,
Noi râdem de unul-doi
Si patruzeci râd de noi.
Pentru cã
Nu este rãsur sã n-aibã cusur.