Pomenirea ( parastasele )

[fallen]

Iata ce situatie am intalnit zilele astea, si chiar mi se pare o idee buna, numai sa fie "ortodoxa": a venit o clienta la mine, sim-a intrebat daca vreau o inghetata, luase mai multe vreo 4-5, iar eu i-am zis "bodaproste"; dansa atunci raspunde "sa fie de sufletul meu, ca nu stiu dupa ce-oi muri cine si daca o sa mai imi imparta ceva". Si intr-adevar mi-am dat seama ca nici mie sunt sanse sa nu aiba cine sa ma mai pomeneasca, daca nu o sa am copii, iar parintii se vor duce inaintea mea, si chiar ar trebui sa ma gandesc serios la treaba asta, sa vorbesc cu preotul chiar sa vad daca nu ar fii bine sa fac si o "plata in avans"?

Cui să-i faci plata asta? N-a „plătit” Hristos?
Știu că în popor este obiceiul de a se da de pomană pentru cei morți, iar unii au început să-și dea singuri de pomană. Ce poți cumpăra cu 5-6 înghețate?

Să faci milostenie însoțită de rugăciune, asta este altceva.

[fallen]

Ba da, dar tot trebuie sa platesti ceva, macar simbolic, pentru slujbele de pomenire pe care ti le face biserica, nu?
Desi, din cauza asta, multa lume a inceput sa creada ceea ce au sustinut acum 500 de ani primii "reformatori"...

Tocmai, trebuie să ne ferim de înțelesul acela, cu plata (în bani) pentru absolvirea de păcate.
Ce duce creștinul la biserică este un dar, o ofrandă care-l pune pe el însuși în starea de jertfă, căci rupe, cu dragoste, ceva din ale sale, pentru care s-a ostenit.
La rândul lor, preoții sunt jertfitori, aducând lui Dumnezeu jertfa obștii, dar și pe a lor personală, rugăciunea și osteneala lor.
Rugăciunea lor, însă, nu este condiționată de vreo plată din partea credincioșilor.
Este bine să fii pomenit în biserică, la Liturghie, după ce te vei fi dus de-aici, cu siguranță. Dar asta înseamnă că cineva care te-a cunoscut se roagă pentru tine. Dacă nu mai rămâne după noi nimeni să ne pomenească din suflet, este trist, însă poate însemna și că n-am făcut nimănui un bine pe care să nu-l uite (și pe noi, totodată).

[fallen]

Si asta e adevarat, dar e posibil totodata ca cei carora le-am facut bine sa nu fie suficient de credinciosi incat sa ma creada ca pomenirea lor va face vreo diferenta (asta daca nu punem la socoteala cainii vagabonzi si pasarile pe care le-am hranit, vreo ganganie pe care am eliberat-o in loc sa o omoram, etc...ca tot mai era pe aici o discutie pe tema asta...).
Dar si asta poate fii interpretat cum ca nu am reusit prin exemplul nostru sa le dovedim celorlalti ca Dumnezeu exista...

Dacă nu te vor pomeni la biserică, te vor pomeni în inimile lor, și asta nu-i puțin. Iar binele făcut făpturilor care nu te pot pomeni însuși Dumnezeu îl ține minte pentru veșnicie.
Cred că suntem datori să facem în viața asta toate faptele iubirii pe care le putem face, și asta la modul gratuit, nu pentru noi înșine, nu pentru a ne asigura un loc mai bun dincolo. Din contră: fericiți vom fi numai dacă vom uita de grija pentru noi.
Iar pomenirile după ce vom muri nu sunt grija noastră, ci a celor care ne-au iubit.