Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[fallen]

În prealabil postat de Yasmina

Nu degeaba exista in mai toate culturile obiceiul ca inainte de casatorie sa mergi acasa la viitoarea sotie/viitorul sot si sa-i cunosti familia,casa,rudele.
Asa iti poti da seama in ce conditii a fost crescut,ce filozofii i-au fost implementate si ce asteptari are de la viata.

Este destul de clar,ca un barbat provenit dintr-o familie in care taica-su era un tiran si-si trata sotia prost,nu va fi vreun"mototol" care sa-ti aduca micul dejun la pat sau sa te ajute prin casa cu treburile.Va fi sub demnitatea lui,asa cum a inteles-o de la tatal lui.Depinde si de restul familiei,insa.
Daca toti membrii masculini ai acelei familii sunt identici in rolul de sot sau numai tatal este deosebit.

Asa spun si psihologii, insa de cele mai multe ori barbatul in cauza se jura ca "el nu va fii ca tatal lui" si tu chiar te astepti ca iti va aduce micul dejun la pat. Si chiar si asteptarile tale sunt ca cel care si-a vazut mama chinuita si suferind din dragoste pentru ei, sa o inteleaga si sa incerce sa nu faca aceleasi greseli pe care le-a facut tatal lui.

În prealabil postat de AlinB

fallen, ca sa-ti zic asa direct, tu te chinui sa ingramadesti intr-un tipar ideal o relatie care pute de la distanta, si te minunezi si filosofezi ca de ce nu intra, cand raspunsul este sub ochii tai, dar refuzi pur si simplu sa-l vezi.

Oricum, nimic nou, sunt femei care sunt batute cu anii si tot refuza sa inteleaga ca persoana de langa ele nu e cum trebuie.

Dar respectivele au de obicei o scuza mult mai buna, chiar sunt maritate cu persoana in cauza, cam tarzior sa mai faca o a doua alegere, mai ales daca mai e si un copil (sau mai multi) la mijloc.

Dar tu, chiar nu ai nici una (desi sigur ca-ti inventezi o gramada).

Pai poate e "the best I can get". Poate pentru pacatele si greselile pe care le-am facut pana l-am intalnit, acum primesc ceea ce merit. Mai ales, sa nu uitam , ca eu am fost cea care i-am cerut lui Dumnezeu un potential sot, o relatie stabila. Poate ca mi-a dat ceea ce meritam. (Cand regele David a fost mazilit de catre fiul sau, s-a luat dupa el un taran care dealtfel habar n-avea ce facuse acesta, insa il hulea fiindca asa facea toata lumea, si l-a facut in toate felurile, insa el nu s-a suparat fiindca in fata lui Dumnezeu se stia vinovat de omor si de curvie si stia ca tot ce i se intampla i se intampla pentru nelegiuirile facute).

Iar in conditiile astea, mai devreme saumai tarziu, tot mi-as fii vandut sufletul unui barbat mai rau sau mai bun, pentru ca la momentul respectiv aveam o multime de nevoi atat materiale, cat si trupesti; desigur pentru astea doua categorii de nevoi oamenii de obicei sunt nevoiti sa-si vanda doar trupul , nu si sufletul, insa cand mai au nevoie si de dragoste, de sustinere morala, etc, atunci...e adevarat ca daca stiam la momentul respectiv ca trebuie sa-L caut mai intai pe Hristos si Imparatia cerurilor, nu s-ar fii ajuns probabil in atare situatie. Dar din pacate suntem ispititi sa credem mai mult in ceea ce simtim ca e langa noi, ne cere de mancare si ne face sa suferim in momentul respectiv. Cum tocmai am scris si aici(http://www.crestinortodox.ro/forum/s...734#post525734), e foarte posibil ca raportandu-ne la un moment fizic, agresorul de langa noi (sau de ce nu din interiorul nostru) sa aibe castig de cauza chiar siin fata Celui Atotputernic.

[Parascheva16]

Poate sa se schimbe acel barbat daca se uita in adancul lui si isi iarta parintele care ia provocat suferinta. Si tatal violent a fost la randul sau o victima. Si ciclul continua pana se hotareste cineva sa rupa lantul. Se poate schimba un barbat si sa nu fie ca tatal sau, dar nu spunand ca nu va fi, asta nu ajuta. Si de unul singur nu va putea face. Are nevoie de duhovnic si/sau de un psiholog ortodox.

[fallen]

Si nu numai atat. Are nevoie mai ales de o persoana care sa ii tina piept si sa nu ii tolereze sub nici o forma acest comportament abuziv. Se pare ca orice forma de tolerare a unui abuz din partea cuiva nu e altceva decat o acceptare tacita, o incurajare chiar. "Agresorul" va abuza pana cand persoana de langa el nu va mai putea suporta si va ceda, intr-un fel sau altul. Sau, vorbea un individ care probabil studiase psihologia sau fusese cel putin pacient despre o situatie aparte, un anume "sindrom stockholm?" care ar consta in "fraternizarea" victimei cu agresorul, impartasirea frustrarilor si indreptatirea revendicarilor acestuia, etc. Adica cu alte cuvinte ajungi sa crezi ca el are dreptate si de fapt el e victima si tu esti cel care ii faci rau. Ceea ce poate nu e tocmai neadevarat, intodeauna.
Parasirea unui astfel de agresor e soluitia cea mai buna pt victima, dar nu neaparat si pt agresor, pt ca atunci va interpreta ca femeia (victima) nu a facut fata, sau a fost ingrata, tradatoare, etc, daca mai fuge si la /cu altul, mai e denumita si in alte feluri...
Cateodata, sa ajuti pe cineva, sa-i faci un bine, sa-ti iubesti aproapele, nu inseamna neaparat sa ii dai ceea ce vrea, sa-i faci pe plac, sa-i implinesti dorintele si sa-l faci "fericit", mai ales daca constati ca acele dorinte si placeri ale lui nu iti fac bine nici tie, nici altora, nici lui, pe termen lung. Sa-l lasi sa-ti faca rau posibil sa nu fie altceva decat o forma de razbunare tacita.
Dar din pacate o astfel de persoana care sa "rupa lanturi" se naste, probabil, odata la multe generatii si se pare ca nu suntem noi astfel de persoane.

[Parascheva16]

Depinde foarte mult cum tine piept, caci daca foloseste violenta fizica sau/si verbala, nu face nimic, din contra. Pune paie pe foc. Noi trebuie sa ii ajutam sa se vindece, sa ne rugam ptr. ei, sa luptam. Daca ii iubim si daca vrem sa ii iubim.

Luam un caz. O sotie este agresata fizic de sotul ei. Ce optiuni are, mai ales daca il iubeste? Apeleaza la lege, caci teoretic este de partea ei. Si bine ar fi ca agresorul sa fie dat afara din casa, de la caldurica, nu victima sa plece la centre ptr. femei sau asa. Apoi, dupa ce e inchis, ii face vizite, ii duce de mancare, se roaga ptr. el, pana cand incepe si el sa se schimbe. Cand barbatul e bolnav de cancer sau alta boala, sotia il abandoneaza sau are grija de el? Chiar si agresiv fiind, fuge la spital si sa caute solutii. Bine ar fi sa incercam sa ii vindecam, nu sa ii lasam in plata Domnului, caci asa nu rezolvam nimic. Daca il iubim il ajutam. Dar ajutorul nu se rezuma la a sta si a suporta si nici la a fugi mancand pamantul.

Daca el bombaneaza mult, nu e bai. Daca e f.violent e problema. Si daca violenta mai este legata si de bautura.

Au fost cazuri cand femeile au divortat pe diferite motive si s-au recasatorit cu un barbat care era si mai rau. Exemplu: o femeia a divortat ptr. ca sotul ei avea patima alcoolului. Sotul cand se imbata, nu era violent sau asa, dar vorbea mult si bombanea. A avut si copii cu el. E, a divortat si s-a recasatorit cu alt barbat. Cu al doilea barbat a facut cam 4 avorturi. In aceasta situatie, primul barbat era mai bun decat celelalt, chiar daca primul avea problema asta cu bautura. Primul o cicalea, al doilea a pus-o sa omoare. (in caz de avort nu e vinovata doar femeia, ci si cel/cei care o imping/e sa faca avort. tot canon de avort i-au si complicii.)

Maica Siluana a spus sa nu blestemam sau sa injuram peroana care ne deranjeaza, nici macar in gand! Ci sa o binecuvantam si sa ne rugam pentru ea.

Nici noi sa nu ne punem in masura de victime, iar pe ei in postura de agresori. Ambele tabere au vina lor. Am mai auzit femei sau barbati dand toata vina pe celalalt, ei fiind ingerasi.

[Parascheva16]

Studiile privind violenţa în familie realizate în România arată că, pe durata vieţii, 45% dintre femei au fost agresate verbal, 30% au fost abuzate fizic şi 7% au fost abuzate sexual. În România numărul femeilor victime ale violenţei în familie a crescut de 5 ori din 1996 până în 1998. S-au adoptat legi, s-au înfiinţat centre de consiliere şi adăpost pentru victime, fenomenul însă rămâne de amploare. Foarte puţin sau deloc cunoscut este faptul că femeia creştină are la dispoziţie, pe lângă mijloacele oferite de societate, şi mijloace duhovniceşti pentru a-şi vindeca familia de această patimă a mâniei şi agresivităţii.

Violenţa este o boală a sufletului

Ce aţi putea recomanda concret femeii aflate într-o astfel de situaţie? În afară de faptul că poate apela la diferite instanţe, din punct de vedere spiritual poate să facă ceva?

Da, poate şi este timpul să facă. Femeia a fost victimă a violenţei de-a lungul întregii istorii. Violenţa este o boală a sufletului, o patimă, un păcat care a cuprins omenirea încă de la început, de când Cain şi-a ucis fratele. Mânia care i-a fost dată omului de Dumnezeu ca să biruiască răul, a fost îndreptată asupra aproapelui. Şi pe măsură ce omul a devenit mai slăbănogit de păcate şi mai neputincios, şi-a îndreptat violenţa asupra celui mai slab decât el. În felul acesta femeia a devenit o victimă din ce în ce mai „autorizată”, în opinia lumii acesteia. Pentru că… aşa am apucat, aşa a fost dintotdeauna, că femeia e rea de gură şi trebuie bătută şi aşa mai departe…

Ca orice act de violenţă, îndreptat asupra oricui, violenţa asupra femeii este un păcat. Şi cine acceptă păcatul şi nu luptă împotriva lui, devine complice la păcat. Femeia care nu se împotriveşte prin căi spirituale, duhovniceşti, păcatului celui care o agresează, nu mai este doar victima acestui păcat, ci devine complice la păcat.

În privinţa violenţei asupra femeii este atât de greu… Nu pot vorbi fără implicare emoţională, pentru că eu însămi sunt femeie şi am crescut într-o familie în care femeia a fost victima violenţei. Tatăl meu, Dumnezeu să îl odihnească, o bătea pe mama. Şi eu, copil fiind, nu am văzut vreodată că ar fi pe drept. Poate că, omeneşte vorbind, or fi fost vreodată motive pentru care mama era lovită, bătută şi înjurată, dar Părinţii spun: oricare ar fi motivul, nu avem voie să ne mâniem, pentru că Dumnezeu ne dă putere să nu greşim când ne mâniem!

Dacă eu nu-L am pe Dumnezeu, care să mă apere de cel rău, care lucrează şi prin soţul meu, şi prin tatăl meu, şi prin fratele meu, şi prin vecinul meu, atunci eu nu mă pot apăra singură, decât prin act violent. Dacă el mă loveşte, eu îl jignesc, sau îl lovesc şi eu. Pentru că violenţa este o boală, iar când el îşi manifestă această boală, dacă eu îi răspund cu violenţa mea, nu fac decât să îi sporesc răutatea.

Mersul către vindecare la început pare imposibil, de aceea se şi înmulţeşte violenţa în halul acesta. Pentru că există nişte prejudecăţi, nişte concepţii, zidite în mintea căzută, bolnavă de păcat, care favorizează fenomenul. Unul este că „aşa sunt bărbaţii”. Al doilea e că sărăcia ar fi de vină. Trei: că alcoolul este de vină. Dar toate acestea sunt PREjudecăţi. Nu este adevărat. Adevărat este că sărăcia îl face mai violent pe cel violent, că alcoolul îl face mai violent pe cel violent, dar nimeni nu îmi ia mie răspunderea că sunt violent. Violenţa este boală a sufletului meu şi EU trebuie să mă fac sănătos.

[Parascheva16]

Soluţia nu este destrămarea familiei

Multe din femeile respective se hotărăsc foarte greu să părăsească căminul conjugal, nici nu au unde să se ducă şi practic cumva le este limitată posibilitatea de a acţiona în sensul rezolvării problemei, care este despărţirea.

Nu cred că soluţia este distrugerea familiei, distrugerea căsniciei. Soluţia este vindecarea bolii. Dacă o femeie are un bărbat bolnav de hepatită, divorţează? Nu. Îi face tratament. Se ocupă să îi dea mâncare de regim, să îi facă ceaiuri, are grijă să îşi ia medicamentele, până se face sănătos. Dacă soţul e bolnav de cancer, chiar dacă a fost foarte violent, femeia aleargă la medici, poate există totuşi un remediu, se duce la biserică, la maslu, la dezlegări, se străduieşte, să-l facă sănătos. Oare de ce nu încercăm noi tot aşa să ne vindecăm bărbaţii, sau pe cei care ne violentează, de această boală? Pentru că putem face ceva. În primul rând, atunci când este violent, trebuie să îl legăm. Eu nu pot, dar chem poliţia să îl lege. Apoi trebuie să îl ajut să îi fie frică şi ruşine. Nu-i mai este frică sau ruşine de mine sau de Dumnezeu? Apelez la prieteni, la naşi, la părinţi… Strig, ţip, nu mă ruşinez. Ies afară, plec. Îl ameninţ eu pe el, îl ameninţ cu legea, care e de partea mea.

Dar să ştim că nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi şi va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi El a adus leac, vindecare pentru toată neputinţa, pentru toată boala. Şi atunci eu, victima, mă duc la Doctor: „Dă-mi un leac, Doamne, pentru mine şi pentru bărbatul meu!”

Soluţia pe care eu, ca maică, o pot oferi, şi ca făptură care a suferit din cauza agresivităţii bărbaţilor şi care a biruit aceasta cu Dumnezeu, eu vă recomand, surioarelor, să apelăm la Doctorul sufletelor noastre, la Dumnezeu. La Dumnezeu pe care îl găsim în Biserică, care lucrează în Biserică prin Tainele ei, prin rugăciunile ei, prin sfaturile părinţilor duhovnici. Şi vom vedea minuni. Deci concomitent cu apelarea la serviciile acestea ale lumii, care sunt foarte importante, fac tot ce se poate ca să mă vindec pe mine şi pe bărbatul meu, să vindec familia mea.

[Parascheva16]

Victime ale mecanismelor psihologice

Statisticile arată că majoritatea femeilor care sunt agresate au studii medii, sunt de obicei casnice sau au un serviciu plătit prost şi o stimă de sine scăzută. Ne poate ajuta credinţa, mai ales sub aspectul acesta psihologic?

Sigur că da. Nu numai că ne ajută, ne salvează! Pentru că noi rămânem victimele mecanismelor psihologice, unde funcţionează frica, lipsa de preţuire de sine, complexele şi toate cele care sunt produse ale psihismului nostru. Dar noi nu suntem doar psihici, ci şi duhovniceşti, suntem şi duh, şi acolo vine Dumnezeu. Şi când eu voi afla, voi simţi că sunt o fiinţă de nepreţuit în ochii lui Dumnezeu, că sunt de o valoare extraordinară, că lasă 99 de oi ca să mă salveze pe mine, că sunt după chipul Lui şi că vocaţia mea e să fiu sfântă, adică să fiu ca Dumnezeu, atunci cum să mă mai dispreţuiesc pe mine pentru că n-am o diplomă, care ce îmi face? Este ceva aparent, exterior.

Este păcat să nu ai conştiinţa propriei tale valori?

E păcat, pentru că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti produsul biologic al părinţilor tăi. Dar când ştii că eşti Om şi omul e făcut de Dumnezeu ca să fie ca El, mă duc la Dumnezeu şi Îi spun: Doamne, fă-mă ca Tine, fă-mă frumoasă, fă-mă bună, fă-mă unică, Tu pune în mine toate minunile! Asta să cerem, nu că să moară capra vecinului, să-mi reuşească fata la… sau să mă mărit cu cutare. Câte femei n-au făcut… păcate! ca să se căsătorească cu bărbatul care astăzi le agresează… Şi atunci culeg ce am semănat. Dar, nu-i nimic, mă duc şi semăn din nou. Adică: Doamne, Tu ştii, în prostia mea am făcut asta, asta… Dar acum vino în viaţa mea, vino în căminul meu, vino în familia mea, Doamne!

Şi atunci Dumnezeu ne va da putere să fim altceva, ceva astfel încât lui îi va cădea mâna pe lângă trup, n-o să îndrăznească să mă atingă. Ceva care îi va stârni admiraţie şi respect… până la urmă! Dar asta cu multă răbdare, cu rugăciune, cu post, cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu.