Articolul de azi - Ce este prea mult strica

[catalin2]

În prealabil postat de Yasmina

Da,la biserica ortodoxa greaca toata lumea se impartaseste si fara a tine postul alimentar(suntem in post,dar gustarile de dupa slujba nu sunt iar lumea mananca).Preotul din comunitate pune accent pe postul spiritual:rugaciuni pt vecini,pt oameni in nevoie,milostenie pt familii defavorizate,acte caritabile,voluntariat.
Nu sunt deloc stricti ca noi;totusi daca nu exista o anume strictete Impartasania este probabil vazuta ca si miruitul.Plus ca iau impartasania nespovediti,caci spovada se face numai in posturile mari(as stii lucrul acesta pt ca Biserica are program cu toata activitatea in fiecare zi a saptamanii).

Cred ca te referi la BO Greaca din SUA, care e cu mult mai laxa decat in alte tari, in special in cele majoritar ortodoxe. Eu am citit ca inainte preotii ii impartaseau si pe catolici, iar ortodocsii se impartaseau la catolici in tarile care se aflau sub jurisdictia Patriarhiei de Constantinopol. Nu stiu daca se mai face la fel acum, cel putin in BOR s-a dat o hotarare in privinta asta.

[Hartford]

În prealabil postat de catalin2

Cred ca te referi la BO Greaca din SUA, care e cu mult mai laxa decat in alte tari, in special in cele majoritar ortodoxe. Eu am citit ca inainte preotii ii impartaseau si pe catolici, iar ortodocsii se impartaseau la catolici in tarile care se aflau sub jurisdictia Patriarhiei de Constantinopol. Nu stiu daca se mai face la fel acum, cel putin in BOR s-a dat o hotarare in privinta asta.

Grecii din USA sau modernizat nu tin regulile asa ca in Grecia, da sint cozi interminabile la impartasit si eu ma intrebam Doamne da oamenii astia toti au venit cu stomacul gol? nu.... vin mancati si cu cafeau bauta. Nici chiar asa

<<Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecaturi
Arhimandritul Filotei Zervakos (1884 – 1980)

Textul de fata reprezinta o scrisoare a Arhimandritului Filotei Zervakos catre un fiu duhovnicesc, publicata sub acest titlu în revista “Orthodoxos. Philoteos Martyria“, nr. 40-42, ianuarie-septembrie, Tesalonic, 1991, p. 139-143.

Staretul Filotei a fost de foarte tânar sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Enghina facatorul de minuni, pe care l-a avut parinte duhovnicesc.

Din 1930 pâna la moartea sa (adica aproape pentru 50 de ani) a fost staretul Mânastirii Loggobardas din Paros, fiind unul din cei mai apreciati duhovnici. A încercat o unire a spiritualitatii liturgice sacramentale cu cea filocalica isihasta.

Punctul de vedere exprimat de Patriarhul Filotei Kokkinos (+1379) în chestiunea Sfintei Împartasanii, prezentat si însusit de staretul Filotei Zervakos, îsi pastreaza actualitatea si are o importanta deosebita din punct de vedere teologic si duhovnicesc:

1. “Patriarhul Filotei Kokkinos este un ucenic si adept al Sfântului Grigore Palama (+1360), contribuind cel mai mult la apararea si raspândirea palamismului si isihasmului, care insista asupra posibilitatii vederii slavei sau luminii dumnezeiesti necreate, prin curatirea inimii si rugaciunea mintii.

2. Prin cele spuse în scrisoare, Patriarhul Filotei arata clar ca isihasmul si împartasirea sacramentala nu se exclud, ci se presupun si se completeaza reciproc, rugaciunea mintii fiind însasi simtirea prezentei euharistice sacramentale a lui Hristos în noi, împartasirea sacramentala implicând si împartasirea duhovniceasca, simtirea lui Hristos.

3. Pozitia echilibrata a Patriarhului Filotei poate sa aduca o lumina în mult disputata discutie ce se continua înca pâna în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împartasiri. Împartasirea euharistica este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însasi fiinta si rostul tainei Cuminecaturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fara nici o conditie, lucru care se uita de obicei de cei ce insista exclusiv pe împartasirea fizica.

Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifesta o deschidere generoasa.

Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânastiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregati pe toti prin Taina Marturisirii, decât în parohiile mari, unde datorita numarului mare de credinciosi, practic este aproape imposibila pregatirea acestora prin Taina Marturisirii în vederea împartasirii lor duminica de duminica.

Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care sa fie pregatiti pe rând pentru împartasire în fiecare duminica. Problema este foarte importanta si vom mai reveni asupra ei.>>

http://www.calauzaortodoxa.ro/credin...-impartasanie/

Pe mine m-a intristat si m-a surprins articolul domnului Adrian Cocosila.

De mic copil am invatat ca nu trebuie sa-i vorbim de rau pe preoti, si mai tarziu, citind scrierile Sfintilor Parinti, am aflat acelasi lucru. Mai stiu ca Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: <<Ştiţi de ce sărutăm mâna preotului? Pentru că mâna preotului ne dă ceea ce nici o altă mână de muritor nu ne poate da, Sfânta Împărtăşanie!>>(De fapt, aceste vorbe le-am citit prima data intr-un interviu al Parintelui Rafail Noica).

Despre impartasirea cu Sfintele Daruri „mai rar sau mai des”, poti sa scrii carti intregi, in zilele noastre. Dar daca ne impartasim mai rar sau mai des, cred ca optiunea, dorinta, gandul ne apartin noua, in primul rand.

Nu cred ca in ziua de azi mai sunt preoti care sa dea canoane mari credinciosilor(opriri de la Sfanta Impartasanie mai mult de 3-5 ani).

Pe mine m-a socat un articol, aparut prin 2003/2004 al Parintelui Roman Braga; se numea ”Cerberii Sfantului Potir”.
http://biserica.org/Publicatii/2003/NoVII/06_index.html
Dar am citit apoi un articol/raspuns al Parintelui Gheorghe Calciu.
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...ie/#more-49558

Sunt doua articole ”emblematice” pentru cele doua opinii: impartasirea mai des sau mai rar. Veti gasi in ele raspuns la multe dintre problemele care-i framanta azi pe crestinii ortodocsi si care, din nefericire, vor ajunge sa-i dezbine.

Stiu ca preotii nostri au reusit sa intretina vie credinta ortodoxa, in sufletul crestinilor ortodocsi, timp de 45 de ani de ateism comunist; preotii nostri stiu sa ne pastoreasca, sa ne dea sfatul cel bun. Asa cum pot sa fie crestini ortodocsi nevrednici, probabil ca sunt si preoti ortodocsi nevrednici.

Sfantul Siluan Athonitul spunea ca duhovnicii sunt buni atunci cand fiii duhovnicesti sunt buni. Iar Parintele Arsenie Boca spunea: „Daca vreti preoti buni nasteti copii crestini!”

Noi trebuie sa ne rugam pentru duhovnicii nostri, noi trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu inainte de spovedanie sa-i dea Parintelui duhovnic, cuvantul potrivit fiecaruia dintre noi. Noi trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca El sa vorbeasca prin glasul parintelui nostru duhovnic. Dar daca noi nu respectam poruncile, daca noi nu ne straduim sa fim vrednici, daca nu ascultam de duhovnic, cum sa luam Sfanta Impartasanie?

Daca vreme de sute si sute de ani de crestinism pe pamantul romanesc, oamenii- chiar nestiutori de carte – prin glasul preotilor au invatat cuvantul Mantuitorului Hristos si au reusit sa fie crestini, chiar spovedindu-se si impartasindu-se doar de 4 ori pe an, in cele patru posturi, (sau cel mai des la intervale de 40 de zile) de ce acum, cand nici pe departe nu putem sa vorbim despre respectarea poruncilor lui Dumnezeu si despre adevarata traire crestin ortodoxa(vezi numarul urias de avorturi, divorturile, prostitutia, crimele, hotia, saracia crunta si bogatia etc.) trebuie sa cerem „impartasire cu Sfintele Taine, mai des”? MERITAM? Suntem vrednici? Cine ne impiedica sa devenim vrednici?



<<Un om il intreaba intr-o zi pe Sfantul Serafim: "Parinte, cum vezi asa de limpede toata inima mea si viata mea?" Si Sfantul Serafim a marturisit: "Eu nu vad nimic, eu nu stiu nimic; eu ma rog, si primul gand care vine in inima mea il iau drept cuvant de la Dumnezeu, si pe acela il dau. E Dumnezeu care stie taina vietii tale si taina inimii tale; eu sunt numai un duhovnic". >>


<<Revin: aici intervine o noua greutate in a fi duhovnic bun; intervine ca in toate tainele bisericesti. Cum se savarsesc tainele bisericesti? in virtutea vredniciei noastre de om? Biserica, de la inceput si pana astazi, spune: nu pentru vrednicia preotului. Si-l mangaie pe credincios: "nu pentru vrednicia preotului - n-ai nevoie sa-l critici sau sa-l ataci daca vezi in preot nevrednicii -, ci pentru credinta ta"; pentru rugaciunea ucenicului se naste in preot, vrednic sau nevrednic, cuvant de la Dumnezeu.

As vrea sa aduc doua cuvinte - unul de la Sfantul Siluan: un tanar i-a pus Sfantului Siluan intrebarea asta tragica pe care si-o pune si Prea Sfintitul: "De ce sunt asa de putini duhovnici buni astazi?" Si Sfantul Siluan ii da un raspuns probabil neinteles de tanar si neinteles de mine multi ani, dar in perspectiva pe care o dezvolt acum e din ce in ce mai inteles. Sfantul Siluan zice: "Fiindca nu sunt ucenici buni". Cuvantul Sfantului Siluan a fost un joc de cuvinte. Pe ruseste, "ucenic" - mai ales in cadrul manastiresc - se spune "paslusnik"; "paslusnik" inseamna si "ascultator". Deci, mai ales in cadrul calugariei, ucenicului i se spune "ascultatorul"; e staretul si ascultatorul. Deci: de ce nu sunt stareti buni? Fiindca nu sunt ascultatori buni.>>
(Citate din Parintele Rafail Noica, Despre duhovnicie)
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...cie-68686.html

[sophia]

@Nastya - foarte interesant articolul despre scrisoarea aceea.
Pacat ca ea nu mai exista integrala, ca asa spicuita si comentata este mai greu de urmarit.
Pe site-ul citat de tine macar se face diferenta intre citat si comentarii prin culoare.
Tu nu spui insa parerea ta cu privire la acest subiect si de asta raspunsul este cam greu de priceput. Eu deduc ca tu lasi la alegere desimea impartasaniei.

N-am inteles de ce te-a intristat articolul lui Adrian Cocosila. Faptul ca ii critica pe preoti?
Nu e vorba ca ii critic, el mai degraba a vrut sa evidentieze cele doua opinii generale d eprin biserici.

Si eu cred ca opiniile acestea contradictorii vin de la o lipsa de informatii si intelegere.
Uite in scridsoarea cealalta sunt date niste elemente care nu stiu cat de cunoscut sunt: faptul ca pe atunci (acum 2000 ani) nu se postea, sau postul avea alta semnificatie, nu ca cea din ziua de azi. Ca nu scrie nicaieri de postul care exista azi (40 zile sau in ce fel, cand, la ce ore, cu ce alimente).
Se spune acolo ca Sfintii Apostoli posteau, dar asta pentru ca ei in general mancau foarte modest. Doar mancau laolalta cu Invataorul lor (Iisus) si erau mereu pe drum si in saracie. Cam viata monahilor de azi.

Eu sunt de acord cu ce scrie acolo, daca am inteles bine (repet este pacat ca nu este textul scrisorii integral).

Concluzia este ca trebuie gasit un drum, o cale de mijloc, prin care sa putem sa ne apropiem mai mult, dar cu respect de Sangele si Trupul Domnului. Nu extreme.

"3. Pozitia echilibrata a Patriarhului Filotei poate sa aduca o lumina în mult disputata discutie ce se continua înca pâna în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împartasiri. Împartasirea euharistica este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însasi fiinta si rostul tainei Cuminecaturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fara nici o conditie, lucru care se uita de obicei de cei ce insista exclusiv pe împartasirea fizica.

Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifesta o deschidere generoasa. Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânastiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregati pe toti prin Taina Marturisirii, decât în parohiile mari, unde datorita numarului mare de credinciosi, practic este aproape imposibila pregatirea acestora prin Taina Marturisirii în vederea împartasirii lor duminica de duminica. Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care sa fie pregatiti pe rând pentru împartasire în fiecare duminica. Problema este foarte importanta si vom mai reveni asupra ei."

Cu litere italice sunt spusele patriarhului, bolduite sunt comentariile.

Epistola aceasta a fost trimisa parintilor sinaiti, care se împartisera în doua tabere. Una socotea nu numai ca e permisa deasa Împartasanie, dar ca e obligatorie. Si aducea marturie canoanele 18 si 19 apostolice si ca mai înainte, Sfânta Împartasanie nu impunea postul, fiindca crestinii din primele veacuri nu posteau, dar nici canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintelor Sinoade Ecumenice nu se refera la post înainte de Sfânta Împartasanie. Cealalta tabara socotea ca, pentru a se împartasi cineva, trebuie sa treaca cel putin 40 de zile de la ziua în care s-a împartasit pentru a se putea împartasi iarasi, deoarece nu e vrednic, si ca înainte de Sfânta Împartasanie crestinul trebuie sa posteasca trei zile. Aduc si ei marturie obiceiul Bisericii care, vazând ca multi dintre crestini se apropie de Taina Sfintei Împartasanii fara nici o pregatire si curatire prealabila, fara o metanoia si marturisire sincera si curata, fara teama, credinta si dragoste de Dumnezeu, recomanda crestinilor sa se înfrâneze câteva zile, pentru a se putea sa se reculeaga, sa-si dea seama si sa cugete la pacatele lor, sa le paraseasca prin baia pocaintei si a marturisirii, ca si prin postul dupa putere, pentru ca postul curat, care se face în cunostinta si discernamânt, cere de la om teama, smerenie, strapungerea inimii si plânsul aducator de bucurie, lacrimi care purifica si curata sufletul omului de orice pângarire.

Iata ce mai spune despre deasa impartasanie:

"Spuneti adevarul ca împartasania deasa este impusa de canoane si ca crestinii din timpurile apostolice se împartaseau la fiecare Liturghie, dar trebuie sa spuneti si ceea ce Sfântul Apostol Pavel, gura lui Hristos, zice: “Sa se cerceteze omul pe sine însusi si asa sa manânce din pâine si sa bea din pahar. Caci cel ce manânca si bea cu nevrednicie, manânca si bea siesi osânda, ca unul care nesocoteste Trupul Domnului” (I Co 11, 28-29). Daca vreti sa va împartasiti des, ca Sfintii Apostoli si primii crestini, trebuie sa se cerceteze fiecare pe sine si sa va gânditi bine daca sunteti si voi ca Sfintii Apostoli, daca sunteti la masura virtutilor Sfintilor Apostoli si a primilor crestini."

Mai cititi si voi din link si vedeti cum se facea inainte...

http://www.calauzaortodoxa.ro/credin...-impartasanie/

[cezar_ioan]

Confruntarea între cele două atitudini privind Sfânta Împărtăşanie este cunoscută şi în cercul de credincioşi apropiaţi mie. Iar poziţiile cunoscuţilor variază în zonele de înţelesuri circumscrise de cele două articole (P. Roman şi P. Calciu).

În icoana pe care o am lângă mine Mântuitorul se află la Masa Cinei înconjurat de Apostoli.
Ioan Îi şade la piept, Iuda se află în lateral, pitit oarecum după un alt Apostol, ţinîndu-şi strâns la piept punga cu arginţii trădării. Are capul plecat, faţa tristă şi mâhnită, iar chipul exprimă sugestiv refuzul: "Nu!", spune Iuda, şi e simultan prins de negativism şi amărăciune. Nu ştiu dacă amărăciunea e a unei furii reprimate sau exprimă neputinţa de a da curs gestului pe care îl face Mântuitorul precum şi conştientizarea acestei neputinţe. La care, însă, Iuda ţine, ca la un bun de mare preţ, precum dealtfel toţi oamenii ţin la neputinţele lor dragi...

Acesta este contextul: în centru Domnul, în jurul Lui sunt Apostolii, Ioan şade la piept, ceilalţi Îl înconjoară cu expresie de uimită seriozitate, iar Iuda se ţine deoparte, cu tristeţă mare şi cu punga bine strânsă în mână, mica şi unica lui avere...

Ce face, însă, Domnul în acest context?
Şade drept, priveşte înainte, adică spre noi, şi face un gest ferm şi solemn: arată cu mâna dreaptă, mai exact cu degetul arătător, spre potirul pe care îl ţine cu stânga. Alături de potir se află o pâine, în centrul mesei.
Privind de multe ori această icoană, care se află în spaţiul unde îmi petrec majoritatea timpului de acasă, am conştientizat un amănunt care mi-a scăpat multă vreme: Domnul nu roagă, nu invită, nici măcar nu recomandă, ci, pur şi simplu, reiese din atmosfera întregii scene şi din expresia trupului, chipului şi ochilor Mântuitorului: Domnul porunceşte. Gestul este ferm şi nu lasă loc de interpretări, bâjbâieli sau amânare: Fă asta!, spune Domnul.

"Luaţi, mâncaţi..." şi "Beţi..." nu sunt, cred eu, invitaţii de complezenţă, nici gesturi amicale, nicidecum scene de taifas şi banchet. Ci porunci ale Domnului, chemări ferme ale Împăratului către slugile Sale, strunire de Păstor. Cine nu vine, se va pierde.

De aceea, Împărtăşirea nu este gest opţional al creştinului, după cum îi spune dorinţa, înclinaţia minţii sau a inimii, dispoziţia de moment sau de durată. Nu atârnă de judecata, alegerea şi cheful omului, ci numai de Hotărârea Celui Care a formulat-o. De cunoaşterea, dispoziţia şi Voia Stăpânului.

Dar aceasta nu înseamnă deloc că toată lumea trebuie să se repeadă la Taină, fără nici o oprelişte sau făr discernământ. Dumnezeu cheamă pe toţi, dar nu pe oricine şi oricum. Ne cheamă de câte ori vine, adică la fiecare Sfântă Liturghie, mai întâi, dar nu independent de faptele şi starea noastră ci, dimpotrivă, tocmai ţinînd cont de starea vieţuirii noastre. Mulţi chemaţi, puţini aleşi...

Aşadar, chemaţi fiind cu toţii la Dumnezeire, să ne învrednicim de a intra la Împăratul, comportîndu-ne potrivit cu această chemare şi cu Persoana Celui Care ne cheamă, fiind aşadar demni de Chemarea Lui. Că nu i se cuvine slugii să intre fluierînd şi ţopăind, distrat şi cu ţinuta în dezordine, atunci când e chemat să se înfăţişeze Stăpânului. Care nu e altul decât Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului şi Judecătorul tuturor.
Aşa înţeleg că stau lucrurile cu dilema aceasta, ca răspuns schematic la bogăţia de necuprins a Tainei.
Să fiu iertat că am îndrăznit...

Eu îți mulțumesc pentru că ai îndrăznit.

[sophia]

În prealabil postat de cezar_ioan

Confruntarea între cele două atitudini privind Sfânta Împărtăşanie este cunoscută şi în cercul de credincioşi apropiaţi mie. Iar poziţiile cunoscuţilor variază în zonele de înţelesuri circumscrise de cele două articole (P. Roman şi P. Calciu).

În icoana pe care o am lângă mine Mântuitorul se află la Masa Cinei înconjurat de Apostoli.
Ioan Îi şade la piept, Iuda se află în lateral, pitit oarecum după un alt Apostol, ţinîndu-şi strâns la piept punga cu arginţii trădării. Are capul plecat, faţa tristă şi mâhnită, iar chipul exprimă sugestiv refuzul: "Nu!", spune Iuda, şi e simultan prins de negativism şi amărăciune. Nu ştiu dacă amărăciunea e a unei furii reprimate sau exprimă neputinţa de a da curs gestului pe care îl face Mântuitorul precum şi conştientizarea acestei neputinţe. La care, însă, Iuda ţine, ca la un bun de mare preţ, precum dealtfel toţi oamenii ţin la neputinţele lor dragi...

Acesta este contextul: în centru Domnul, în jurul Lui sunt Apostolii, Ioan şade la piept, ceilalţi Îl înconjoară cu expresie de uimită seriozitate, iar Iuda se ţine deoparte, cu tristeţă mare şi cu punga bine strânsă în mână, mica şi unica lui avere...

Ce face, însă, Domnul în acest context?
Şade drept, priveşte înainte, adică spre noi, şi face un gest ferm şi solemn: arată cu mâna dreaptă, mai exact cu degetul arătător, spre potirul pe care îl ţine cu stânga. Alături de potir se află o pâine, în centrul mesei.
Privind de multe ori această icoană, care se află în spaţiul unde îmi petrec majoritatea timpului de acasă, am conştientizat un amănunt care mi-a scăpat multă vreme: Domnul nu roagă, nu invită, nici măcar nu recomandă, ci, pur şi simplu, reiese din atmosfera întregii scene şi din expresia trupului, chipului şi ochilor Mântuitorului: Domnul porunceşte. Gestul este ferm şi nu lasă loc de interpretări, bâjbâieli sau amânare: Fă asta!, spune Domnul.

"Luaţi, mâncaţi..." şi "Beţi..." nu sunt, cred eu, invitaţii de complezenţă, nici gesturi amicale, nicidecum scene de taifas şi banchet. Ci porunci ale Domnului, chemări ferme ale Împăratului către slugile Sale, strunire de Păstor. Cine nu vine, se va pierde.

De aceea, Împărtăşirea nu este gest opţional al creştinului, după cum îi spune dorinţa, înclinaţia minţii sau a inimii, dispoziţia de moment sau de durată. Nu atârnă de judecata, alegerea şi cheful omului, ci numai de Hotărârea Celui Care a formulat-o. De cunoaşterea, dispoziţia şi Voia Stăpânului.

Dar aceasta nu înseamnă deloc că toată lumea trebuie să se repeadă la Taină, fără nici o oprelişte sau făr discernământ. Dumnezeu cheamă pe toţi, dar nu pe oricine şi oricum. Ne cheamă de câte ori vine, adică la fiecare Sfântă Liturghie, mai întâi, dar nu independent de faptele şi starea noastră ci, dimpotrivă, tocmai ţinînd cont de starea vieţuirii noastre. Mulţi chemaţi, puţini aleşi...

Aşadar, chemaţi fiind cu toţii la Dumnezeire, să ne învrednicim de a intra la Împăratul, comportîndu-ne potrivit cu această chemare şi cu Persoana Celui Care ne cheamă, fiind aşadar demni de Chemarea Lui. Că nu i se cuvine slugii să intre fluierînd şi ţopăind, distrat şi cu ţinuta în dezordine, atunci când e chemat să se înfăţişeze Stăpânului. Care nu e altul decât Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului şi Judecătorul tuturor.
Aşa înţeleg că stau lucrurile cu dilema aceasta, ca răspuns schematic la bogăţia de necuprins a Tainei.
Să fiu iertat că am îndrăznit...

Ce icoana ai tu cu cina cea de taina? M-am uitat acum pe net si nu am gasit nici una care este cum descrii tu. Majoritatea nici nu au cupa cu vin si painea. Au alte celea pe masa. Si Domnul nu porunceste! Niciodata. EL este atat de smerit si bland.

Doamnei (Sophia)

E bine ca ati propus ca tema de topic articolul „Ce este prea mult strica?” si eu va multumesc pentru asta. De mai bine de 15 ani aceasta dilema: sa ne impartasim des sau sa ne impartasim rar, pare sa fie un subiect de prima pagina. Sunt multe discutat si multe de inteles. Eu am vreo doua pagini de link-uri despre spovedanie si impartasanie.
Dar cred ca trebuie sa facem totul cu intelepciune, "cu frica de Dumnezeu cu credinta si cu dragoste''ca atunci cand vrem sa ne apropiem de Sfintele Taine.

De ce m-a intristat articolul domnului Adrian Cocosila?
Pentru ca refuz sa cred ca duhovnicii români sunt “Cerberi ai Sfantului Potir”. Daca acceptam acest gand si chiar il promovam, il propovaduim, inseamna ca refuzam sa vedem realitatea, inseamna ca sute si sute de ani de crestinism românesc s-au scurs inutil. Si pierdem toti: si duhovnicii si fiii lor duhovnicesti.


Eu nu stiu daca sunt preoti care sa refuze sa-i impartasesca des pe credinciosi si mai ales preoti care sa refuze sa-i spovedeasca pe credinciosi de cate ori simt nevoia sa o faca.
Nu cred ca preotii ar merge pe ideea "ce este prea mult strica". Stiu insa cu siguranta ca, de multe ori parintele nostru ne-a spus, cu diverse prilejuri, ca Impartasirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine inseamna foc.

Si mai ales, nu cred ca aici poti sa aplici niste reguli cu strictete, la fel ca atunci cand faci o reactie chimica sau ca atunci cand prepari un medicament.
Nici cand faci o prajitura, dupa o reteta, nu poti sa o respecti cu strictete; de ex. la cozonac, daca ouale sunt mai mari, cantitatea de lapte pe care o folosesti scade/1 kg. de faina; daca ouale sunt mai mici, atunci canitatea de lapte creste. DECI: daca la un cozonac, nu poti sa aplici niste reguli fixe, cum s-o faci la un om!

Nu cred ca e bine sa ne impartasim in fiecare duminica. Am auzit pe la mai multe biserici ca se practica deja acest sistem. Mi se pare o inventie care nu ajuta la imbunatatirea starii de sanatate duhovniceasca a neamului nostru.
Nu vad si n-am vazut că noi, crestinii ortodocsi români, am fi mai buni, mai toleranti, mai intelepti, mai crestini in ultimii 15-20 de ani, de cand s-a dat liber la idei de genul: sa ne impartasim mai des.

Si nu vad ca s-a imbunatatit aceeasi stare de duhovnicie nici de cand manastirile au ajuns puncte de atractie turistica( desi rostul lor este altul) si de cand a crescut simtitor numarul bisericilor sau de cand, din pacate, oficiali din partea Patriarhiei Române dau declaratii rasunatoare despre numarul mare de pelerini care se inchina la Sfintele Moaste in zilele de Hram (Sf. Paraschieva, Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Nectarie etc.) sau despre veniturile obtinute cu aceste prilejuri.

Asta nu inseamna ca e rau ca avem biserici multe; sa dea Dumnezeu sa fie atatea biserici cat sa ne adune pe toti si sa fie prilej de credinta adevarata, de rugaciune si inchinare adevarata; sa ne ajute Dumnezeu sa fim pregatiti cu credinta si iubire de Dumnezeu si de aproapele, ca la a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos Pamantul sa fie un Rai, indeplinind cuvantul Domnului din Rugaciunea Domneasca Tatal Nostru” Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant”.

E adevarat ca e trist cand, la chemarea preotului "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", nu se apropie nimeni, sau se apropie putini sau doar cativa copii.

Dar cine ne opreste sa fim curati, sa nu clevetim, sa nu judecam pe nimeni, sa nu avem patimi(lacomie, betie etc.)? Cine ne opreste sa traim respectand poruncile lui Dumnezeu? Cine ne opreste sa fim milostivi? Cine ne opreste sa participam la Sf. Liturghie in fiecare duminica? Cine ne opreste sa mergem in zi de duminica, dupa Sf. Liturghie, sa vizitam un om bolnav, sa ducem un cuvant bun, intelept si plin de duhovnicie si de dragoste crestina acolo unde e nevoie? Cine ne opreste sa respectam poruncile ca sa devenim vrednici sa ne Impartasim cu Sfintele Taine?


Avem un duhovnic? Ne sfatuim, pe cat posibil, in problemele mai grele pe care trebuie sa le rezolvam?

Cati dintre noi, avand un duhovnic au fost opriti de la Sfanta Impartasnie doar pe motivul, pana nu de mult perfect acceptat si valabil, ca n-au trecut minimum 40 de zile de la ultima impartasanie?

Sa-i lasam duhovnicului dreptul de a hotari in privinta apropierii de Sfintele Taine, de Sfantul Potir. Si sa uitam: la spovedanie, prin glasul preotului vorbeste Dumnezeu. Preotul este doar un martor.
Sa nu-i mai percepem pe duhovnici, asa cum rau suntem indemnati, ca „Cerberi ai Sfantului Potir”.


M-au impresionat vorbele Parintelui Ilarion Argatu (citându-l pe Parintele Paisie Olaru) : <<Cel mai greu este totusi sa apreciezi – asa cum spunea parintele Paisie Olaru: „De doua lucruri ma tem când mi-o ieși sufletul: că am legat pe cine nu trebuia să leg și am dezlegat pe cine trebuia să leg.” Eu m-am gandit, insa, de multe ori ca daca il sperii cu un canon mare, il pierzi, si apoi chiar e mai rau. Sau daca il vad ca se apropie si vine la biserica... Prima data aste e: sa iubeasca Biserica, sa nu se departeze; biserica este cea care ne salveaza>>
(Ghid practic al crestinului ortodox, Canon de pocainta catre Domnul Nostru Iisus Hristos pentru pruncii avortati, Insotit de cuvinte de folos ale unor cunoscuti duhovnici români de astazi, Editura Bizantina, pag.60).

Noi crestinii (fiii duhovnicesti)sa ne facem datoria noastra. Si sa-i lasam pe preoti sa-si faca datoria lor fara sa ne arogam dreptul de a-i invata sau de a-i ghida in misiunea grea si binecuvantata pe care o au de indeplinit, misiune data de Dumnezeu prin Harul Duhului Sfant primit la Hirotonie spre binele nostru duhovnicesc, pentru mantuirea noastra.

Din nefericire, pentru orice neimplinire cautam Răul sau vinovatul, in afara noastra. Poate ar trebui sa ne mai uitam si in sufletul nostru. Oare ce gasim acolo?


M-a surprins articolul „Ce este prea mult strica?” pentru ca vine la 7 zile dupa articolul: „De ce nu se modernizeaza Biserica Ortodoxa?” cand lucrurile pareau clare: Biserica Ortodoxa nu trebuie sa se modernizeze.
Pai, mai mare modernizare decat sa te impartasesti cu Sfintele Taine saptamanal sau poate si mai des???





{<<De aceea trebuie să fim totdeauna veghetori. Nu e mică pedeapsa pentru cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Adu-ţi aminte cît te-ai revoltat împotriva vânzătorului, împotriva răstignitorilor. Caută, dar, să nu te faci şi tu vinovat de Trupul şi Sîngele lui Hristos! Iudeii au junghiat Prea Sfîntul Trup, dar tu îl primeşti într-un suflet murdar, după ce ai primit atîtea binefaceri.>>

<<Aşadar să nu ne trîndăvim, de vreme ce sîntem învredniciţi de o atât de mare dragoste şi cinste. Nu vedeţi pe copii cu cîtă grabă se îndreaptă spre sînul mamei lor, cu cîtă rîvnă îşi înfig buzele în sîn? Tot cu atîta grabă să ne apropiem şi noi de masa aceasta, de sînul potirului cel duhovnicesc; dar, mai bine spus, să sugem harul Duhului cu mai multa rîvnă decît copiii de lapte. O singură durere să simţim, aceea de a nu ne împărtăşi cu această hrană. Tainele din faţa noastră nu sînt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvîrşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţii nu sîntem decît slujitorii: El este Cel ce le sfinţeşte şi le preface. Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint! Dacă nu eşti ucenic, pleacă! Masa aceasta nu-i primeşte pe unii ca aceştia.>>

<<Cuvintele acestea vi le spun şi vouă care vă împărtăşiţi şi vouă celor ce împărtăşiţi. Este de neapărată trebuinţă să vi se spună şi vouă, ca să împărţiţi aceste daruri cu multă băgare de seamă. Nu mică vă va fi osînda dacă îngăduiţi să se împărtăşească de la această masă cineva pe care-l ştiţi cu vreun păcat. Sîngele lui Hristos din mîinile voastre se va cere.
De-ar fi general, de-ar fi mare dregător, de-ar fi chiar cel cu diadema pe cap, oprește-l dacă se apropie cu nevrednicie! Tu ai mai multă putere decât el.

Dacă ţi s-ar fi încredinţat să ai grijă de curăţenia apei unui izvor din care bea o turmă şi ai vedea că vine la apă o oaie plină toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se aplece să bea, ca să nu tulbure izvorul; aici însă nu ţi s-a încredinţat izvorul unei ape, ci izvorul Sîngelui şi al Duhului. Şi cînd îi vezi pe unii că se apropie, deşi au păcate mai murdare decît pămîntul şi noroiul, nu te revolţi şi nu-i opreşti?
Ce iertare mai poţi avea? Pentru aceasta v-a cinstit Dumnezeu pe voi, preoţilor, cu această cinste, ca să-i deosebiţi pe unii de alţii. Aceasta e vrednicia voastră; aceasta-i trăinicia voastră, aceasta-i toată cununa voastră, nu ca să umblaţi într-o haină albă şi strălucitoare.>>}
(Sfantul Ioan Gura de Aur, Din Omilia LXXXII la Matei, partea morală)
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...gele-domnului/