Poezii preferate...

[Parascheva16]

Pedeapsă pentru un preot bețiv

La un Preasfinţit Episcop
au venit din eparhie
plângeri contra unui preot
cu năravul la beţie.
*
Şi precum aceste plângeri
stăruiau necontenit,
s-a găsit de cuviinţă
să-l oprească de slujit.
*
S-a alcătuit scrisoare
spre a lui canonisire,
ca prin asta parohia
şi cei mari să aibă ştire.
*
Dar când dă să iscălească
Preasfinţitul la sfârşit,
s-a făcut un vuiet mare,
mii de glasuri s-au pornit:

*

„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
şi scăpând din mână pana
tulburatu-s-a la duh.
*

Cugetând puţin bătrânul
s-a gândit că-i o părere,
căci îi ţiuie urechea
uneori de priveghere.
*
Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
dar în clipa-aceea iarăşi
se aude glăsuire!
*
„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se aude lămurit,
şi de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.
*
Dar venindu-şi iar în fire,
vrea să termine de scris,
socotind acele glasuri
nălucire ca de vis.
*
Dar a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.
*
Aruncând din mână pana
a lăsat neiscălit
şi chemând pe cel cu vina,
cu blândeţe i-a grăit:
*
„Preacucernice Părinte!
Iată, am aceste ştiri,
Adevăr ne scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”
*
„Toate sunt adevărate,
Preasfinţitul meu stăpân,
mă înşel cu băutura
şi de rău cu drept mă ţin!
*
De la alte patimi rele
Dumnezeu m-a izbăvit,
dar năravul băuturii
deseori m-a biruit.”
*
„Dar, (îi zice lui Vlădica)
slujba cum ţi-o împlineşti?
căci de-acuma ai pedeapsă
şapte ani să nu slujeşti!”
*
„Preasfinţite, eu din ziua
întru care m-ai sfinţit,
n-a rămas în parohie
nici un om nepomenit.
*
Mai cu seamă eu, smeritul
foarte mult mă sârguiesc
ca pe cei trecuţi din viaţă
pururea să-i pomenesc.”
*
Auzind Vlădica asta
a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice:
„Mergi la parohia ta!
*
Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri
aş putea nedreptăţi!
*
Cei din viaţă cer pedeapsă
după faptul arătat,
iară cei din altă lume
solitor te-au câştigat!
*
Am aicea zeci de plângeri
scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri
strigă astăzi să te iert!
*
Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Şi să nu mă uiţi pe mine
la a slujbei rânduieli!”
*

(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul,
Hrană duhovnicească,
ed. Lumină din Lumină,
Bucureşti 2000,
p. 140-142)

[glykys]

LUCIAN BLAGA, PRIMĂVARĂ

A cunoaşte. A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce înseamnă?
A iubi - de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-o dată, iar şi iară,
a iubi e primăvară.

din ciclul postum CÂNTECUL FOCULUI

[cristiboss56]

MAMA versuri Traian Dorz



Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene…
Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei,
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inima crescură.
În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.
De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.
Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.
… A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie
m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.
Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Si cu inima zdrobita, m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,
Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.
…Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă
Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă
Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.
Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere
Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere,
Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie

[cristiboss56]

Tată deschide-mi poarta

Mi-e dor de Tatăl meu ceresc
Mi-e dor de-a Lui mustrare,
Mi-e dor de Edenul din care
Adam şi Eva cu tot neamul lor lipsesc.
Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt
Şi plâng îngenunchiat
La poarta Raiului ce e încuiată
Că-i frig şi bate vântul pe Pământ!
Tăticule, deschide-mi poarta
O clipă doar să mă-ncălzesc.
Să fug din iadul cel lumesc.
Am să te-ascult, te rog,
Deschide-mi poarta!

de Dorina Stoica

[cristiboss56]

Rugăciune

Autor: Zorica Lațcu

Doamne, încă să nu-mi dai
Frumusețile din rai.
Și încă nu-mi dărui
Ale slavei bucurii.

Nu mă-ndemn încă să-ți cer
Fericirile din cer.
Până când, prin lume-ți duci
Tu, povara sfintei Cruci,

Până când însângerat
Și lovit și înspinat,
Treci pe calea cu dureri,
Fericire cum să-Ți cer?

Dă-mi, Stăpâne, Crucea Ta
Și mă-nvață a o purta.
Și în inimă, cu jale,
Dă-mi durerea Maicii Tale

Și în piept, cu frângere,
Dă-mi a Maicii plângere.
Dă-mi, Stăpâne, să-ți sărut
Urma pașilor, în lut

Și mai dă-mi, cu sârg, s-alerg
Tălpile să Ți le șterg,
Cu iubirea mea duioasă,
Ca femeia păcătoasă.

Predica la Înălțarea Domnului a părintelui Galeriu m-a dus către această poezie, care a fost scrisă și pe zidul de la Universitate, de către frumoșii visători din 1989:

Suntem datori pământului

Pământ avar,
E-aşa puţin din tine în noi
Şi aşa curând
Ne ceri puţinul înapoi.
Aşa curând,
Pământ avar!
Ţi-l dăm sfinţit de suferinţi
Transfigurat de vis
De fericiri, de paradis,
De prăbuşiri şi năzuinţi,
Şi sfâşieri
Şi-atât amar.
Ţi-l dăm,
Căci tu mereu ni-l ceri
Pământ avar.


(Vasile Bogrea)