Ce inseamna "Doamne Iisuse miluieste-ma"

În prealabil postat de florin.oltean75

Care este intelesul acestei rugaciuni scurte:

"Doamne Iisuse Hrisoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul?"

,,Cercati dar, si voi, calea Numelui de Lumină
Călătoria cea preaînaltă.
Si de la moarte la viată veti trece
cu firea îndumnezeită,
ca toti să cântăm laolată
limpede si fără ispită:
Bucură-Te, temeiul prin care si în noi Dumnezeu Se încape;
Bucură-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucură-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dăruit;
Bucură-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură-Te, răgazul în care Logosul în noi Se ascultă;
Bucură-Te, pătrundere si împăcare cu firea noastră tăcută;
Bucură-Te, blândete prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucură-Te, Călătorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-Te, însingurare în care Cerul din inimă izbucneste;
Bucură-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucură-Te, curătie prin care Numele de slavă e în lume;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârsită rugăciune. (...)

"Foc am venit să cobor pre pământ",
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Si Preacurată, furtuna dragostei Lui
să ne aprindă cu tot răscolul pârjolului
si să ne umple de lumină nemăsurat
ca pre Tine, fecioară, care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit,
Si cu fiece fir smerit de răsuflare
să se aprindă în noi a Numelui chemare,
Să ne ardem de pară în Dumnezeu
din toată dragostea Numelui Său.
Si-nvăpăiati de sărbătoare în Domnul asa
ca flăcările dragostei să strigăm: Aleluia!"
http://saraca.orthodoxphotos.com/aca...gul_aprins.htm

[iuliu46]

Doamne Iisuse Hrisoase, Fiul Lui Dumnezeu inseamna marturia lui Petru, o forma prescurtata a Crezului :
Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând, Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.

Miluieste-ma inseamna speranta mantuirii.
Pe mine pacatosul inseamna smerenia.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Lucrarea mantuirii se face prin cooperarea harului (gratiei) cu noi. Dar, in aceasta lucrare, harul ne precede mereu. El este independent de meritele noastre, de aceea i se mai spune "dar", astfel incat "darul lui Dumnezeu" si "harul lui Dumnezeu" se refera la unul si acelasi lucru: ajutor gratuit oferit de Domnul spre mantuire si viata de veci. Fara acesta, noi nu putem face nici cele mai simple lucruri. Cand spunem "m-am rugat" ori "am postit" sau "am citit cuvantul Domnului", in realitate, Dumnezeu ne-a dat sa constientizam nevoia rugaciunii si El ne-a oferit si cuvintele potrivite. Dumnezeu ne-a dat ideea "noastra" sa postim si ne-a mai dat taria ca asta sa nu fie o simpla idee, ci sa o ducem la capat. El ne-a insuflat setea dupa cuvantul Sau si ne-a facut sa-i patrundem intelesul. Caci El, dupa expresia sfintilor parinti sinodali, confera "si dorinta, si putinta".

Dac-ar fi stat lucrurile aşa şi în cazul sutaşului Corneliu! A se vedea Fapte 10, 1-4. "Iar Corneliu, cătând spre el şi înfricoşându-se, a zis: „Ce este, Doamne?“ Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu." În urma acestora Corneliu a primit vizita apostolului Petru şi intrarea în Biserică. În urma învăţăturii lui Augustin s-a ajuns să se pună totul pe seama harului, ajungând aproape la excluderea bunei-credinţe a unora dintre oameni, în cazul de mai sus fiind vorba despre buna-credinţă a lui Corneliu înaintea lui Dumnezeu. În cazul lui Corneliu, care este un model, este clar că nu harul lui Dumnezeu a precedat rugăciunile şi milosteniile lui, ci acestea au precedat şi au determinat mişcarea harului lui Dumnezeu înspre el. Evident că în cele din urmă, într-un fel sau altul, tot la Dumnezeu ajungem, fiind Creatorul, dar asta nu exclude acel ceva pe care unii oameni îl au iar alţii nu îl au şi care ţine de buna-credinţă a eului unora şi care nu este în mod necesar şi întotdeauna produsul propriu-zis al harului lui Dumnezeu, ci este o alegere tainică, un proces care în cazul unora are loc iar în cazul altora nu are loc, fiind de rea-credinţă.

Dacă lucrurile nu ar sta aşa, ci cum învăţa Augustin, atunci este clar că nu putem vorbi decât despre o predestinare a unora la condamnarea veşnică, şi asta tocmai pentru că harul lui Dumnezeu nu le-ar da "şi dorinţa, şi putirinţa". Dacă Dumnezeu le dă numai unora prin har "şi dorinţa şi putinţa", atunci înseamnă că decizia de condamnare a unora la moarte veşnică a fost luată de Dumnezeu în mod aprioric; Dumnezeu ar fi deci plănuitorul condamnării veşnice a unora, pentru că El este cel care dă harul spre dorinţă şi putinţă numai celorlalţi. Dacă acesta este Dumnezeul vostru, nu este şi Dumnezeul meu.

[Demetrius]

În prealabil postat de Decebal

Dac-ar fi stat lucrurile aşa şi în cazul sutaşului Corneliu! A se vedea Fapte 10, 1-4. "Iar Corneliu, cătând spre el şi înfricoşându-se, a zis: „Ce este, Doamne?“ Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu." În urma acestora Corneliu a primit vizita apostolului Petru şi intrarea în Biserică. În urma învăţăturii lui Augustin s-a ajuns să se pună totul pe seama harului, ajungând aproape la excluderea bunei-credinţe a unora dintre oameni, în cazul de mai sus fiind vorba despre buna-credinţă a lui Corneliu înaintea lui Dumnezeu. În cazul lui Corneliu, care este un model, este clar că nu harul lui Dumnezeu a precedat rugăciunile şi milosteniile lui, ci acestea au precedat şi au determinat mişcarea harului lui Dumnezeu înspre el. Evident că în cele din urmă, într-un fel sau altul, tot la Dumnezeu ajungem, fiind Creatorul, dar asta nu exclude acel ceva pe care unii oameni îl au iar alţii nu îl au şi care ţine de buna-credinţă a eului unora şi care nu este în mod necesar şi întotdeauna produsul propriu-zis al harului lui Dumnezeu, ci este o alegere tainică, un proces care în cazul unora are loc iar în cazul altora nu are loc, fiind de rea-credinţă.

Dacă lucrurile nu ar sta aşa, ci cum învăţa Augustin, atunci este clar că nu putem vorbi decât despre o predestinare a unora la condamnarea veşnică, şi asta tocmai pentru că harul lui Dumnezeu nu le-ar da "şi dorinţa, şi putirinţa". Dacă Dumnezeu le dă numai unora prin har "şi dorinţa şi putinţa", atunci înseamnă că decizia de condamnare a unora la moarte veşnică a fost luată de Dumnezeu în mod aprioric; Dumnezeu ar fi deci plănuitorul condamnării veşnice a unora, pentru că El este cel care dă harul spre dorinţă şi putinţă numai celorlalţi. Dacă acesta este Dumnezeul vostru, nu este şi Dumnezeul meu.

44. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
45. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.(Mt5,44-45)

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” este rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”.

[florin.oltean75]

Totusi, ce inseamna "miluieste-ma"?


Folosim reflex acest verb,
dar care este semnificatia lui dincolo de intelesul uzual?



De ce rugaciunea neincetata a inimii nu este la plural, astfel:

Doamne "miluieste-ne".

(toata faptura)

?

Îmi spunea cineva că harul înseamnă mila lui Dumnezeu.
Prin urmare, atunci când Dumnezeu face milă cu mine (mă miluiește), îmi dăruiește harul Său; și iertarea, totodată, pentru că cerând milă mă conștientizez de faptul că greșesc mereu, stăruind în păcat. Oricât ne-am strădui, în fața sfințeniei lui Dumnezeu, tot păcătoși și căzuți suntem, și vinovați de neascultare.
Deci eu așa înțeleg: Doamne, ai milă de mine și iartă-mă mereu, dăruindu-mi harul tău ca să pot trăi, căci fără el (fără Tine) duhul meu nu poate respira și e mort.

Se poate spune și „miluiește-ne”, însă ea fiind, cum spuneam, preluată de la vameșul care era singur în rugăciune, așa o spune și monahul. Iar asta și din cauză că nu îndrăznește să se refere și la păcatele altora, ci doar la ale sale.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de florin.oltean75

Totusi, ce inseamna "miluieste-ma"?


Folosim reflex acest verb,
dar care este semnificatia lui dincolo de intelesul uzual?

"ofara mila (indurarea) Ta". Fiind pacatosi, noi nu cerem sa primim dreptate. Ca, daca ar fi dupa dreptate, am imbulinat-o. Speram sa primim mila.

Sau, in limbajul hinduist, care vad ca va este mai propriu, dintre cele doua aspecte dialectice ale lui Brahma: Vishnu si Shiva, noi cerem ajutorul lui Vishnu.

De ce rugaciunea neincetata a inimii nu este la plural, astfel:

Doamne "miluieste-ne".

Pai, v-a explicat foarte bine dl N. Priceputu chiar cu o postare mai sus. Fiindca astea au fost cuvintele vamesului. La singular.
In alte prilejuri si; mai ales, cand congregatia e adunata spre a savarsi Sf Liturghie impreuna, spunem, la plural: "miluieste-ne pe noi" (Kyrie eleison, Miserere nobis)