Incerc sa rezist...

[dobrin7m]

Casa Memoriala Alexandru Vlahuta
Manastirea Agapia, Judetul Neamt

Scrisoare , adresata de Alexandru Vlahuta fiicei sale Margareta

Sa traiesti Mimilica draga si sa fii buna. Sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Sa fii buna pe cat poti pana in ultima clipa a vietii tale. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, realizari chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca cei rai nu pot fi iubiti, si al doilea.... al doilea, de! Castigurile intamplatoare si celelalte "pere malaiete", care se aseamana cu el vin de afara de la oameni, de la imprejurari, asupra carora nu ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta este o opera de fiecare clipa, cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat, si iar trebuie sa o iei de la inceput. Si de aceea vezi atat de putini oameni fericiti. Atatia cati merita!
Daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit ne-am examina mai des si mai cu nepartinire ( lesne-i de zis!) am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de faptura.
Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora!
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine imi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Smereste-te, fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: Uitati-va la mine! dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: sa nu faci nici o fapta a carui amintire te=ar putea face vreodata sa rosesti! Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata!
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!

Te imbratiseaza cu drag
Alexandru Vlahuta
Cand ai implinit saptesprezece ani

[Daniel_Ortodox]

Călugăreşte-te.

Pe ce vă bazaţi când îl îndemnaţi la călugărie? Aceasta ar fi o "chemare", nu o soluţie pentru orice problemă. De Dumnezeu ne putem apropia şi fără să fim călugări(ţe).

Cumplit e să ajungi călugăr fără să ai chemare către așa ceva. (e cumplit pentru starea duhovnicească a omului, nu pentru starea lui psihologică, situația exterioară sau mai știu eu ce). Părintele Rafail explica într-o conferință ce risc imens e să îndemni pe cineva spre călugărie sau căsătorie, dar mai ales spre călugărie. De altfel pacea ți-o poți găsi la fel de bine și ca celib în lume, același părinte spune asta (și părintele Porfirie). Cred că mulți ar fi surprinși să afle ce procentaj dintre cei de pe forum trăiesc singuri în lume.

[Petre.]

Am vrut sa traiesc ca un calugar sa vad cum e si daca e pentru mine: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14342

La calugarie m-am gandit si eu, credeam ca asta e totul, ''leapada tot ce ai, ia-ti crucea si urmeaza-mi mie'', ''cautati imparatia lui Dumnezeu si toate celelealte vi se vor adauga voua'' , asa ziceam eu in mintea mea, insa odata ajuns la manastire si traind la un calugar o saptamana si ceva, si vorbind cu staretul de acolo, el mi-a spus vazandu-ma ca nu e pentru mine calugaria, ca ar trebui sa imi intemeiez o familie, mi-a zis ca e ca o chemare pentru cei alesi pentru asa ceva.

Mi-a mai zis ca mantuirea se poate dobandi si prin casatorie, nu numai prin calugarie si m-a indemnat sa-mi fac o familie. Am fost acum aproape un an acolo, si cred ca o sa mai trec pe la ei cand o sa am momente grele.

Desi problemele care le am m-au apropiat pe Dumnezeu si acum il caut si am nevoie de El ca de aer, situatia are doua taisuri, daca aleg calea mai simpla de rezolvare a problemelor, ajung sa renunt definitiv la mantuire prin sinucidere, insa in fiecare dimineata cand ma trezesc imi doresc sa nu o fi facut, sa raman in somnul vesnic...

[Nicador]

În prealabil postat de Petre.

Am vrut sa traiesc ca un calugar sa vad cum e si daca e pentru mine: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14342

La calugarie m-am gandit si eu, credeam ca asta e totul, ''leapada tot ce ai, ia-ti crucea si urmeaza-mi mie'', ''cautati imparatia lui Dumnezeu si toate celelealte vi se vor adauga voua'' , asa ziceam eu in mintea mea, insa odata ajuns la manastire si traind la un calugar o saptamana si ceva, si vorbind cu staretul de acolo, el mi-a spus vazandu-ma ca nu e pentru mine calugaria, ca ar trebui sa imi intemeiez o familie, mi-a zis ca e ca o chemare pentru cei alesi pentru asa ceva.

Mi-a mai zis ca mantuirea se poate dobandi si prin casatorie, nu numai prin calugarie si m-a indemnat sa-mi fac o familie. Am fost acum aproape un an acolo, si cred ca o sa mai trec pe la ei cand o sa am momente grele.

Desi problemele care le am m-au apropiat pe Dumnezeu si acum il caut si am nevoie de El ca de aer, situatia are doua taisuri, daca aleg calea mai simpla de rezolvare a problemelor, ajung sa renunt definitiv la mantuire prin sinucidere, insa in fiecare dimineata cand ma trezesc imi doresc sa nu o fi facut, sa raman in somnul vesnic...

Si zici ca la pustnicie te-ai gandit?

[Petre.]

În prealabil postat de Nicador

Si zici ca la pustnicie te-ai gandit?

Da, m-am gandit, undeva numai eu du Dumnezeu, si de aici a venit ideea de a trai mai retras printre calugari, dupa care urma pasul logic al pustniciei.

Nu e pentru mine singuratatea, asta simt, desi se zice ca daca il ai pe Domnul, nu iti mai trebuie nimic altceva, insa deocamdata nu il am pe Domnul in suflet, sau mai bine zis nu ii simt prezenta in mine si in jurul meu. De fapt nelinistea si starea mentala de disperare are printre cauze si singuratatea.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Petre.

in fiecare dimineata cand ma trezesc imi doresc sa nu o fi facut, sa raman in somnul vesnic...

Petre, hai sa lamurim aspectul asta:
Spui ca o solutie pentru chinul tau ar fi sa ramai in somnul vesnic.
Probabil, spui aceasta deoarece in timpul somnului, cand dormi acasa, constiinta ta nu mai e muncita de gandurile si emotiile acelea dureroase, de simtamantul golului si lipsei de sens, de alte si alte trairi care te perpelesc si te muncesc nespus.

Si consideri, probabil, ca daca ai ramane in somn, o vesnicie, ai scapa pentru totdeauna de suferinta pe care o traiesti in starea de veghe.

Daca ti se intampla asa cum presupun eu aici, te rog sa imi raspunzi la o intrebare:
Oare somnul de acasa, unde te odihnesti de cele de peste zi, in casa parintilor tai, in familia ta e totuna cu somnul vesnic dobandit prin sinucidere?

A dormi acasa, in familie, e totuna cu a fi mort in urma suicidului?

Starea de somn a celui viu, e totuna cu starea de moarte?

Crezi ca daca nu te vei mai trezi, nu va mai fi nimic? Chiar nimic si chiar nimeni?


Draga Petre, eu consider ca tocmai pe aceasta presupunereatragatoare se bazeaza mersul fragil al gandirii noastre omenesti atunci cand vedem moartea ca pe o solutie.
Somnul odihnitor de acasa e una. Iar moartea vesnica in ruptura definitiva de Dumnezeu, e altceva, frate drag!
Nu e nicidecum somnul nocturn sau diurn pe care ni-l cautam ca resursa in familie...

Draga Petre, depresia si necazurile vietii sunt insotite adeseori de o forta seducatoare, ca o vraja dulce, care ne ispiteste sufletul ranit. Da-ti te rog seama de asta!
Moartea e o tarfa foarte priceputa. Cu totul si cu totul seducatoare! Da-ti seama de asta, cat mai grabnic, daca se poate chiar acum!

Gandul somnului vesnic nu e solutie la problema vietii noastre, ci e dracie inca mult cu mult mai mare!
Nu scapam de chin, ci ne TREZIM in chinuri cu nespus mai mari! CU TOTUL CONSTIENTI, CU MULT MAI VIU SI EXPLICIT, FARA VREO NOUA POSIBILITATE DE A MAI ADORMI MAI APOI.
Dupa momentul mortii urmeaza...: TREZIREA VESNICA! Nu mai e posibil sa inchidem ochii nici o clipa, nici macar un minutel. Odihna ne-a fost luata pentru totdeauna! In veci!
Oricat suna de ingrozitor ce iti spun, oricat de mult te-ar mira ca iti spun asta: suferinta noastra, a celor care suferim inviata aceasa e un mizilic, un fleac, un fulg de praf pe langa incomensurabilul foc al mortii vesnice.
E foarte neplacuta situatia pe care o traversezi, asta am inteles cu totii, OK. Si multi dintre noi stim din propria experienta omeneasca ce inseamna perpelirea depresiei si deznadejdea... Si cautarea, uneori intensa, vie, dureroasa, a lui Dumnezeu.
Insa mai stim si ca somnul mortii auto-dorite intrece de nespus, peste puterile noastre de masura, durerea unei vieti inca nedepline.

In concluzie, ceea ce avem de facut in situatii de mare ispita ca aceasta pe care o traversezi, este sa lepadam mai intai orice speranta ca somnul mortii ne va fi aleanul si limanul. STAREA MORTII VESNICE E UNA DE TREZIRE, NU DE SOMN.

Nu Petre, nu putem scapa cu una cu doua, din ne-intregirea naostra... Ar fi prea usor... "Solutia" asta nu aduce nici un profit, decat in imaginatia ranita...
Solutia reala e, insa, la indemana, e chiar acum la indemana. Muta-ti, doar, ochii mintii in alta parte!
Continua sa vorbesti despre ce ti se intampla, mai intai! Practica marturisirea. Daca ai gasit un om potrivit, tine-te de el! In relatia ta vie, concreta cu acel om va incepe, repejor, sa mijeasca flacara nadejdii si verdele primaverii sufletesti. DUMNEZEU LUCREAZA SI PRIN OAMENI!

Doar nu te-nsingura! Sari din solitudine ca din muscatura sarpelui, frate!
Vei fi izbavit, in curind, prin Mila Domnului.
Curaj, frate! Curaj!

[cezar_ioan]

Fratilor, va rog sa ingaduiti sa port un dialog cu Petre (daca va dori si el, desigur), deocamdata aici pe topic, chiar daca uneori vi se pare ca am spus ceva cu care nu sunteti de acord.
Rog aceasta nu pentru ca m-as lua pe mine prea in serios, ci din motive pe care, daca bine-voiti, le acceptati cu usurinta.
Cred ca daca ingaduiti sa port o conversatie cu Petre asa cum sunt in stare s-o fac, tinind cont de experienta mea de viata (profesional si personal, fiind eu insumi un om care a trecut prin depresie severa, candva) aceasta ar putea sa fie de folos fratelui nostru aflat la necaz.
Rog doar sa gazduiti dialogul fara sa interveniti din lateral, fara sa il deturnati de pe fagasul lui. De ce zic astfel? Pentru ca sunt temator... Stim cu totii ce se intampla uneori cand pe un topic incep sa apara discutii in contradictoriu... Topicul se face praf si nu se alege nici un rod. In acest sens, va rog sa ingaduiti dialogul, daca acesta se va infiripa prin bunavointa lui Petre.
Va multumesc!

P.S. Pe de alta parte, cred ca Petre are nevoie de sprijin, de participare la dialog cu contributia cat mai multor oameni care ii pot impartasi ceva din suferinta si solutiile lor! Cum Il putem cunoaste pe Domnul? Concret, viu, fara dubii... Pare a fi intrebarea de capatai si dorinta cea mai arzatoare a lui Petre, daca am inteles bine... :)
Ma iertati, va rog!