In jurul vostru sunt oameni credinciosi?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Sunteti inconjurati de oameni credinciosi?
Eu, din oamenii printre care ma invart mai des, nu am unul din care sa curga invatatura ortodoxa si inspre mine, care sa simt ca pune inca o caramida inspre a ma apropia de Dumnezeu. Uneori ma simt obosita, obosita pentru ca tare frumos banuiesc ca este sa privesti cu ochii, sa auzi cu urechile si sa simti cum se zideste in viata ta de zi cu zi inca o mica invatatura. Intr-adevar, nu e necesar sa spuna lucruri care tin de credinta oamenii in mod deschis ca sa inveti, se pot citi printre randuri cand Il cautam pe Dumnezeu, dar totusi simt oboseala uneori.

Va am pe voi si Biserica.

Voi cum stati?

Doamne ajuta!

...Complicat lucru!... O sa incep cu o pilda pe care Dumnezeu a oranduit s-o aud de mai multe ori in timpuri diferite, cand pe "Trinitas", cand pe "Romania Actualitati"... Probabil stia El de ce. Se spune ca intr-un oras a ajuns un vizitator si curios, s-a apropiat de un intelept si l-a intrebat cum sunt oamenii pe-acolo. Inteleptul i-a raspuns printr-o intrebare: "Dar prin locurile de unde vii tu, cum sunt oamenii?" "Pai sunt rai si egoisti, pizmasi si rautaciosi!" Inteleptul l-a privit cu tristete si i-a raspuns: "Din pacate si pe-aici tot asa sunt!". Mai tarziu, un alt om care vizita acel oras, se apropie de intelept si il intreba acelasi lucru: "Fii bun, omule si spune-mi, cum sunt pe-aici oamenii?" "Dar prin locurile tale, cum sunt?" "Doamne, nici n-am plecat bine de acolo ca deja imi e dor de ei. Sunt buni si saritori, mereu cu o vorba inteleapta pe buze si o privire calda!". Inteleptul isi lumina privirea si zambi larg: "Pai ai nimerit foarte bine, ca si pe-aici tot asa sunt!". Dupa ce strainul se indeparta, un om care intamplator trebaluia in preajma inteleptului si care ascultase ambele raspunsuri, il intreba: "Pai cum se face ca intre cele doua intrebari identice, ai raspuns atat de diferit?" "Lumea este la fel peste tot: asa cum o vedem noi!"
Acum sa nu-mi fie luata in nume de rau pilda aceasta. Poate ca nu se potriveste chiar intocmai cu cazul de fata, dar poate fi un... inceput. Vorbind pe concret, ce este lumea, daca nu noi insine? Oare ce reprezentam noi pentru cei din jurul nostru? Care e reactia celui de pe strada, atunci cand isi intersecteaza privirea cu a noastra? Se incrunta? Este indiferent? Se lumineaza la fata? Care este gandul nostru intr-o biserica, la vederea unor persoane de un caracter (candva) indoielnic? Ne dezgusta? Suntem indiferenti? Ne este mila de ei?
Din experienta spun, pentru aceasta dorinta, e nevoie de multa, multa rabdare. La un moment dat, vom vedea bunatatea lui Dumnezeu in tot ce misca in jurul nostru si cu atat mai mult in oamenii de langa noi!

[eliza-georgiana]

La fel ar putea servi ca exemplu si parabola lingurilor de lemn:

Un om sfant , adancit intr-o discutie tainica cu Dumnezeu , a indraznit sa ceara : "Doamne, as vrea stiu cum arata raiul si iadul !" Si a fost condus pe un coridor lung pana cand au ajuns in dreptul a doua usi.

Domnul a deschis una din ele si i-a facut semn omului sfant sa se uite inauntru .In mijlocul unei camere uriase , era asezata o imensa masa rotunda pe care se odihnea o oala gigantica cu o mancare atat de delicioasa incat aromele ei i-au lasat gura apa omului nostru.

Oamenii raspanditi in jurul mesei era slabanogi si suferinzi, parand sa fie infometati la culme. Tineau in maini niste linguri avand cozi foarte lungi, cu care puteau ajunge la vasul cu mancare , dar pe care le era imposibil sa si le aduca la gura. Omul cel sfant s-a cutremurat la vederea suferintelor si nenorocirii lor. Dumnezeu i-a zis "Acum ai vazut iadul".


Apoi, au mers in dreptul celei de-a doua usi. Dupa ce a deschis-o , omul a vazut o priveliste aproape identica cu cea din prima camera. Exista si acolo o imensa masa rotunda avand in centru o oala gigantica cu o mancare care i-a facut o pofta la fel de mare omului cel sfant. Oamenii din a doua camera tineau in maini acelasi fel de linguri cu cozile lungi , dar , spre deosebire de cei dintai , ei erau grasuti , veseli si vorbareti.

Omul cel sfant a spus : "Doamne, nu inteleg". "Este simplu" , i-a raspuns Dumnezeu, "trebuie doar sa te uiti cu atentie!! Vezi tu, oamenii de aici au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, ducandu-si la gura unii altora lingurile lor. Acesta este raiul !"

adica toti depindem unul de altul, pentru Binele comun: Mantuirea!!

[iustin10]

E greu de definit un om credincios. Oare lui i-ar conveni sa fie considerat vastfel? Nu ar considera-o o lauda nejustificata ? Si cum sa ii definim?
Prin invataurile care ei ni le spun ,propui tu . Un criteriu bun
Dar eu nu am intalnit inca un astfel de om in viata de zi cu zi,chiar si preot de ar fi.Poate doar asa,sa aminteasca din cand in cand cate ceva.
Atunci? Ca stim ca ei merg la slujba sau ca tin post? Dar cu ce ne ajuta pe noi , mantuirea lor ?
Singurul criteriu care mai ramine , sunt faptele,care prin acestea sa se vada credinta.
Faptele acestora ne afecteaza direct, ne inalta sau ne coboara,ne aduc multumire sau mahnire.
Oamnei despre care stim ca sunt credinciosi,si sunt si atenti la modul de comportare cu ceilalti ,si au pt fiecare ceva de daruit,am intalnit
Acesti oameni sunt ca niste faclii ,care ii bucura pe ceilalti,.Credinta lor se vede din caracterul lor, si nu din numarul de slujbe la care au participat. Ei aduc bucurie tuturor ,si sunt o binecuvantare pt toti.
Slavit fie Dumnezeu, ca a insemnat cu uleiul bucuriei,si a trimis in lume,printre noi,astfel de oameni.
Dar si cei considerati necredinciosi,despre care nu avem date ca ar fi credinciosi(desi poate ei sunt,cine stie) dar se comporta in acelasi fel cald,si plin de atentie pt fiecare ,si acestia ne aduc la fel de aproape de Dumnezeu.
Credinta se masoara prin fapte ,iar pt a ajunge la fapte ,trebuie credinta.

[anisoara]

Foarte frumos .Doamne ajuta sa avem mai multa credinta !

[Solveig]

În prealabil postat de iustin10

E greu de definit un om credincios. Oare lui i-ar conveni sa fie considerat vastfel? Nu ar considera-o o lauda nejustificata ? Si cum sa ii definim?
Prin invataurile care ei ni le spun ,propui tu . Un criteriu bun
Dar eu nu am intalnit inca un astfel de om in viata de zi cu zi,chiar si preot de ar fi.Poate doar asa,sa aminteasca din cand in cand cate ceva.
Atunci? Ca stim ca ei merg la slujba sau ca tin post? Dar cu ce ne ajuta pe noi , mantuirea lor ?
Singurul criteriu care mai ramine , sunt faptele,care prin acestea sa se vada credinta.
Faptele acestora ne afecteaza direct, ne inalta sau ne coboara,ne aduc multumire sau mahnire.
Oamnei despre care stim ca sunt credinciosi,si sunt si atenti la modul de comportare cu ceilalti ,si au pt fiecare ceva de daruit,am intalnit
Acesti oameni sunt ca niste faclii ,care ii bucura pe ceilalti,.Credinta lor se vede din caracterul lor, si nu din numarul de slujbe la care au participat. Ei aduc bucurie tuturor ,si sunt o binecuvantare pt toti.
Slavit fie Dumnezeu, ca a insemnat cu uleiul bucuriei,si a trimis in lume,printre noi,astfel de oameni.
Dar si cei considerati necredinciosi,despre care nu avem date ca ar fi credinciosi(desi poate ei sunt,cine stie) dar se comporta in acelasi fel cald,si plin de atentie pt fiecare ,si acestia ne aduc la fel de aproape de Dumnezeu.
Credinta se masoara prin fapte ,iar pt a ajunge la fapte ,trebuie credinta.

Eu sunt un pic mai practica :) Am incercat pe cat posibil sa imi gasesc prieteni credinciosi,dar am si avut ocazia, asa ca nu m-am straduit foarte mult.
Cum definim un credincios? Pentru mine a participa macar la Liturghia de duminica, a tine post, a te impartasi regulat si a avea o conceptie de viata crestina (vorba Parintelui Arsenie Boca) - sunt suficiente criterii. Si am descoperit cata bucurie au acesti oameni, incat de multe ori ma minunez. Cred ca conteaza foarte mult numarul de slujbe la care participa cineva; imposibil sa nu te schimbe Tainele Bisericii.
Si invers, daca vad ca un om e inversunat impotriva credintei, a preotilor, a Bisericii, nu ma voi apropia de el, pentru ca nu pot, nu vorbim aceeasi limba.
Putem, desigur sa discutam si sa zicem ca de fapt credincios e numai sfantul etc. Dar si noi, care tinem de Biserica, suntem credinciosi in oarecare masura, pentru ca altfel nu ne-ar duce inima intr-acolo.

[iustin10]

În prealabil postat de Solveig

Eu sunt un pic mai practica :) Am incercat pe cat posibil sa imi gasesc prieteni credinciosi,dar am si avut ocazia, asa ca nu m-am straduit foarte mult.
Cum definim un credincios? Pentru mine a participa macar la Liturghia de duminica, a tine post, a te impartasi regulat si a avea o conceptie de viata crestina (vorba Parintelui Arsenie Boca) - sunt suficiente criterii. Si am descoperit cata bucurie au acesti oameni, incat de multe ori ma minunez. Cred ca conteaza foarte mult numarul de slujbe la care participa cineva; imposibil sa nu te schimbe Tainele Bisericii.
Si invers, daca vad ca un om e inversunat impotriva credintei, a preotilor, a Bisericii, nu ma voi apropia de el, pentru ca nu pot, nu vorbim aceeasi limba.
Putem, desigur sa discutam si sa zicem ca de fapt credincios e numai sfantul etc. Dar si noi, care tinem de Biserica, suntem credinciosi in oarecare masura, pentru ca altfel nu ne-ar duce inima intr-acolo.

Da ,o definitie normal ca se poate da . Ea pleaca din interior ,adica ca persoana respectiva sa cunoasca ,sa creada si sa se roage lui Dumnezeu,si ajunge catre exterior cu articipare la slujbe,post. Dar mai este un pas esential de facut :trebuie sa ajunga si la ceilalti . Exact asta solicita deschizatoarea threadului : sa primeasca invataturi sau macar sa vada ca si model astfel de oameni.
Eu am subliniat ca degeaba avem credinta in interior , sau in acte de cult ,daca ea nu ajunge cumva sa ii bcure si pe ceilalti. Nu neaparat tinindu-le predici,dar afisindu-ne credinta,si insotind-o cu blindete si fapte care vin in intampinarea celorlalti.
Toata credinta noastra, cand suntem in mijlocul celorlalti,trebuie sa se concentreze intr-un singur punct : iubirea aproapelui. Aceasta naste iscusinta in comportare ,impacarea cu sine, respectul celorlalti,si de abia pe ultima treapta,la care putini ajung ,invatarea celorlalti.

O relatie intre interior si exterior se vede si in psalmul 50:
"Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste.
Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. "

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de iustin10

Da ,o definitie normal ca se poate da . Ea pleaca din interior ,adica ca persoana respectiva sa cunoasca ,sa creada si sa se roage lui Dumnezeu,si ajunge catre exterior cu articipare la slujbe,post. Dar mai este un pas esential de facut :trebuie sa ajunga si la ceilalti . Exact asta solicita deschizatoarea threadului : sa primeasca invataturi sau macar sa vada ca si model astfel de oameni.
Eu am subliniat ca degeaba avem credinta in interior , sau in acte de cult ,daca ea nu ajunge cumva sa ii bcure si pe ceilalti. Nu neaparat tinindu-le predici,dar afisindu-ne credinta,si insotind-o cu blindete si fapte care vin in intampinarea celorlalti.
Toata credinta noastra, cand suntem in mijlocul celorlalti,trebuie sa se concentreze intr-un singur punct : iubirea aproapelui. Aceasta naste iscusinta in comportare ,impacarea cu sine, respectul celorlalti,si de abia pe ultima treapta,la care putini ajung ,invatarea celorlalti.

O relatie intre interior si exterior se vede si in psalmul 50:
"Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste.
Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. "

Imi amintesc de o intamplare in urma cu vreo 2 ani. Imi doream sa pot avea si eu putin ulei de la Sf. Nectarie din Eghina. Dar aceasta dorinta nu am spus-o nimanui; o gandisem, doar. Dupa vreo saptamana, am mers la piata impreuna cu sotia, iar acolo am intalnit o alta pereche pe care eu nu-i cunosteam. Acea femeie (prietena cu sotia mea) fusese cu ceva timp in urma bolnava de cancer, si se vindecase. De atunci calatorea in toata lumea, pe la locuri sfinte, multumind lui Dumnezeu. Cred ca am stat si-am ascultat-o vreo jumatate de ora, vorbindu-ne despre ce vazuse in ultima lor calatorie. Eu si sotul ei, stateam cuminti, in asteptare, dar la drept vorbind, ii sorbeam cuvintele. Cand era gata sa plece, am intrebat intr-o doara daca nu a fost intamplator si pe la Sf. Nectarie din Grecia, si daca nu cumva are putin ulei de-acolo. Surpriza a fost cu atat mai mare cu cat a spus ca are nu numai de la Sf Necatrie, ci si de la Sf. Ioan Rusul, si ca daca vreau mi le daruieste cu tot dragul. Multe am primit de la ea, cand am mers in vizita (asa cum imi ceruse) si - numai noi doi - am ramas "la povesti" vreo doua ore. De-atunci, de cate ori ne vedem, ni se lumineaza fetele de bucurie. Din acel ulei, am dat la fel, cu tot dragul, si cuiva de pe forum care, mai mult sau mai putin intamplator, am aflat ca era chiar de la mine din oras. Ba mai mult, fusesem impreuna la Sihastria si la Parintele Iustin Parvu la Petru Voda. Oare cum am putea sa nu vedem cum Dumnezeu lucreaza prin oameni? Iar oamenii suntem chiar noi. Intr-o singura zi, avem de mai multe ori ocazia sa spunem unui gest "Nu!" sau "Da!" Sa oferim sau sa ne certam!... Uneori e greu, alteori e chiar simplu!...

[Solveig]

În prealabil postat de iustin10

Da ,o definitie normal ca se poate da . Ea pleaca din interior ,adica ca persoana respectiva sa cunoasca ,sa creada si sa se roage lui Dumnezeu,si ajunge catre exterior cu articipare la slujbe,post. Dar mai este un pas esential de facut :trebuie sa ajunga si la ceilalti . Exact asta solicita deschizatoarea threadului : sa primeasca invataturi sau macar sa vada ca si model astfel de oameni.
Eu am subliniat ca degeaba avem credinta in interior , sau in acte de cult ,daca ea nu ajunge cumva sa ii bcure si pe ceilalti. Nu neaparat tinindu-le predici,dar afisindu-ne credinta,si insotind-o cu blindete si fapte care vin in intampinarea celorlalti.
Toata credinta noastra, cand suntem in mijlocul celorlalti,trebuie sa se concentreze intr-un singur punct : iubirea aproapelui. Aceasta naste iscusinta in comportare ,impacarea cu sine, respectul celorlalti,si de abia pe ultima treapta,la care putini ajung ,invatarea celorlalti.

O relatie intre interior si exterior se vede si in psalmul 50:
"Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste.
Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. "

Sigur, sunt de acord.
Dar cred ca initiatoarea subiectului doar cauta persoane cu care sa poata impartasi credinta, nu neaparat pe cineva sa o invete (doar are duhovnicul) sau modele. Nici nu stiu daca pot exista modele neaparat, fiecaruia i se potriveste alt drum; in fine, eu asa am priceput.
Eu am simtit foarte mult nevoia unei comuniuni cu cei "asemanatori "mie, daca pot spune asa. Mai ales la inceput, cand din partea celorlalti primeam mesaje de felul :" e cam anormal ce faci, e deja a doua oara in saptamana asta cand mergi la biserica" :).
E importanta si jertfa exterioara cum o numiti-pentru ca postul si slujbele pot sa ne dea avant sa ne rugam si sa credem mai mult, mai frumos; sigur, daca nu suntem cu totul nesimtitori...
Eu nu vad cum am putea avea credinta in interior fara sa se transmita si asupra celorlalti bucuria si linistea care izvoraste din ea.

[iustin10]

În prealabil postat de Solveig

Sigur, sunt de acord.
Eu nu vad cum am putea avea credinta in interior fara sa se transmita si asupra celorlalti bucuria si linistea care izvoraste din ea.

Lucrurile nu sunt de la sine rezolvate,daca ai credinta. Eu sunt un exemplu in acest sens.
Pentru ca exista tendinta sa te culci pe o ureche sa zici: iubirea,virtutile,le am la degetul cel mic comparativ cu ceilalti,ca doar eu am credinta.
Si in realitate sa fii mult mai uracios ,mai egoist,mai meschin ,ca oricare din ceilalti ce te inconjoara,si care nu merg nici macar la biserica
Cea mai buna cale de a imprastia credinta ,este propriul comportament, dar trebuie sa lucram ca invatatura credintei (iertarea,infranarea,iubirea celui ce ne supara ,nejudecarea )sa o aplicam in viata de zi cu zi. Doar astfel ,aceasta devine o credinta vie,si ne ajuta sa imprastiem mesajul crestin.

[Yasmina]

Mie imi pare putin dubios acest subiect,deoarece din aceasta perspectiva cel care isi pune intrebarea,poate cadea in mandrie"nu sunt deloc credinciosi prin preajma mea,eu sunt singurul credincios...wow!"
Si pare si lipsit de realism,deoarece este practic imposibil ca ceilalti credinciosi sa dispara chiar asa subit.
Sunt multi credinciosi in jurul nostru,cred eu -insa tocmai cei mai multi dintre ei aleg sa nu faca parada ieftina in jurul lor,sa nu epateze.
Nu trebuie sa ne necajim,inca mai sunt destui credinciosi printre noi(mai ales in Romania).