Predica de azi

[leonte]

În prealabil postat de fallen

Va rog sa imi iertati ignoranta, dar eu n-am reusit sa inteleg pe deplin de ce a facut Mantuitorul acest lucru (invierea fiului vaduvei din Nain). Pentru ca in general mortii nu mai invie, si trebuie sa acceptam ideea. [...]
Poate ma ajutati. Multumesc!

Informatia la care te expui devine normalitate, pentru mentalul tau. Sa presupunem ca ortodoxia e o poveste. Dar iata:
Daca vei merge sa locuiesti intre budisti, dupa cativa ani, tot ceea ce fac si spun ei, va deveni pentru tine o a doua natura. Dupa ce pleci de la budisti, vii sa locuiesti in Bucuresti, in Ferentari eventual. Violenta si imoralitate pe care le vei descoperi acolo te vor soca, la inceput. Cu timpul insa, vei ajunge sa intelegi motivatiile acelor oameni, proxeneti, traficanti, ucigasi, aurolaci,... Dupa inca un timp, iti vei face prieteni dintre ei, pentru ca in final sa te identifici cu bucurile suferintele si practicile lor.

Spune-mi dar! Care este adevarul? Care este sursa adevarului? Experimentarea unei iluzii foarte intense? Un viciu pe care il practica in mod nepasator 10 milioane de inisi, trebuie socotit comportament firesc datorita numarului mare de practicanti?

Moartea nu este ceva firesc, ci un efect al denaturarii sufletesi si al abuzului pe care eu insumi il fac asupra mea(pacatul). Pana nu ajungi sa intelegi coerenta si pertineta rationala ale acestei afirmatii, inca nu ai inteles mai nimic despre crestinism.

Deprinderiile societatii laice (includ aici si pe impostorii deghizati in povatuitori duhovnicesti) sunt o iluzie ce convinge prin catintativ, iluzie la care orice prunc este expus si hranit cu aceasta pana ajunge sa creada fara umbra de indoiala in ceea ce i se serveste de lumea in care s-a nascut si de Stapanitorul Veacului acestuia.

Tare am impresia ca de fapt, acesta era raspunsul la intrebarea pe care nu ai avut curaj sa o formulezi. ASA E?

[glykys]

"Dar sarmanul de la poarta, lepadat, dispretuit, are nume. Cu inteles ne spune dumnezeiasca Evanghelie, pentru ca numele este Lazar, care inseamna in limba ebraica Dumnezeu ajuta (El Azar). Deci il dezvaluia pe el in taina firii lui, a sufletului, a constiintei lui. Constiinta lui se identifica, era una cu numele lui, pentru ca el credea ca Dumnezeu il ajuta; si simtea aceasta, in saracia lui. Aici e una dintre taine. El se afla intr-o asemenea saracie incat s-ar fi multumit doar cu firmiturile care cadeau de la masa bogatului; si nici pe acelea nu le avea. in schimb, aveau mila de el cainii. De buna seama, cainii erau hraniti de-a binelea, pentru ca il pazeau pe bogat. Dar nu ajungeau firmiturile la el; doar mangaierea cainilor, care se dovedeau mai milostivi decat omul. El insa nu blestema; nu-l blestema nici pe bogat, nu-si blestema nici “destinul”, cu atat mai mult nu-L blestema pe Dumnezeu. Nu e usor sa te afli sarac, sa vezi pe cineva imbuibat si intolit imparateste, iar tu nici de firmituri sa nu ai parte de la masa lui; sa te afli in zdrente, vara si iarna, zi si noapte, sa stai acolo, ca-n gunoi; si in dispretul lumii sa te rogi, sa-I multumesti lui Dumnezeu; si starea aceasta sa o primesti drept mangaiere. Cum zic Parintii: “Facutu-s-a tie ocara celorlalti drept cinste”. Aici sunt stari de limita, de hotar. Cine poate sa ajunga acolo nu e departe de imparatia lui Dumnezeu."
Mai mult aici:

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...zar-97225.html

[cristiboss56]

"Era un sarac pe nume Lazar..."(Luca 16, 20)

Iubitii mei, este cunoscuta pilda pe care am auzit-o in Evanghelia din Duminica de astazi...Sa explicam toata toata Evanghelia de astazi? Ne-ar trebui mult. De aceea, din toate imaginile pe care le prezinta pilda, vom explica doar una.Vom vedea, cum traia saracul Lazar in aceasta lume de aici.
***

Lazar era un om nefericit. Asupra lui se abatusera multe nenorociri. Priviti-le: Lazar era mai intai de toate sarac. Nu avea nici mosii, nici bani, nici casa.

Si altii sunt saraci. Dar acestia sunt sanatosi. Se duc unde vor, lucreaza, isi primesc plata sau salariul si traiesc. Desigur ca nu traiesc ca bogatii. Dar traiesc acceptabil. De ce nu si fericiti? Cand cineva este sanatos, atunci o bucata de paine, cateva masline si o ceapa le mananca cu pofta. Cand insa este bolnav, atunci si cele mai bune mancaruri i se par lipsite de gust. Asadar, Lazar pe langa saracie avea si boala.

Desigur ca si altii sunt saraci si bolnavi. Dar au rude si prieteni, oameni care se intereseaza de ei si nu-i lasa fara ingrijire, hrana si medicamente. Dar Lazar nu era doar sarac si bolnav. Era si cu totul singur. N-avea pe nimeni care sa-i arate atentie.

Dar iarasi va spune cineva: Si altii sunt saraci, bolnavi si singuri pe lume. Da. Dar ei traiesc in cartiere sarace, intr-o multime de oameni nefericiti. Si vazand ca nenorocirea ii imbratiseaza pe toti acesti oameni, simt o oarecare mangaiere in nenorocirea lor comuna. Saracii au o compatimire unul fata de celalalt si o solidaritate. Dar Lazar nu se afla printre saraci. Era in apropierea unui palat. Acolo traia un bogat. Traia si se desfata de toate bunatatile vietii. Cele mai alese mancaruri, cele mai alese bauturi, cele mai scumpe haine, cele mai luxoase mobiliere, cele mai talentate cantarete si dansatoare...Nimic nu-i lipsea. Cu orice dorea se desfata. Ca sa-si faca chefurile, cheltuia fara mila. Din cele pe care le cheltuia ar fi putut sa faca o cantina si sa hraneasca zilnic un intreg cartier de saraci. Ar fi putut sa zideasca un spital, sa-i adune pe saracii bolnavi si sa-i vindece. Ar fi putut sa faca multe lucruri bune. Dar el nu a facut niciunul. Era neindurator, aspru, lipsit de omenie. Lazar era ca un lepadat la poarta palatului bogatului. Bogatul intra si iesea din palat, il vedea pe Lazar intr-o stare mizerabila, pe caini lingandu-i ranile, topindu-se zilnic ca ceara, de durere si de nenorocire, si bogatul nicio privire de compatimire nu i-a aruncat niciodata. Nu-i pasa de nenorocirea lui Lazar. Cu siguranta s-o fi bucurat cand Lazar a murit. Pentru ca i s-a curatat curtea de neplacutul fenomen...

Stiti cu cine s-a asemanat Lazar in fata palatului bogatului nemilostiv? Situatia lui Lazar era cea a unui infometat in fata unei mese pline de toate mancarurile. Cel infometat priveste mancarurile, dar i se interzice sa le atinga. Una este sa moara cineva de foame intr-un loc pustiu, unde nu exista nimic, si alta sa moara intr-un loc plin de bunatati. Una este sa moara cineva de sete intr-un pamant pustiu si fara de apa, unde nu exista picatura de apa, si altceva sa moara langa un izvor cu apa imbelsugata, pentru ca un om rau sta deasupra izvorului si-l pazeste si nu-i permite omului insetat sa bea putina apa si sa-si stinga flacara setei, care-i arde cele dinlauntru. Intr-o astfel de situatie se afla Lazar.

Sarac, bolnav, singur, abandonat, Lazar statea inaintea palatului unui bogat, care nu-i dadea nicio bucata de paine, nici un pahar cu apa. Iata de ce bogatul a fost aruncat in iad. Si daca n-ar fi existat iad, pentru astfel de bogati ar trebui sa se faca un iad, zice Sfantul Ioan Gura-de-Aur, a carui Liturghie o ascultam in fiecare duminica.

***

De atunci, iubitii mei, de cand Hristos a zis aceasta pilda, au trecut douazeci de secole. Dar Lazarii continua sa existe si astazi in aceasta lume a nedreptatii si a nemilostivirii. Cati nu mor zilnic in toata lumea de foame! Cati bolnavi raman pe dinafara spitalelor, fara medici si medicamente! Cati n-au fost aruncati din casele lor si cati n-au fost parasiti de copiii nemilostivi! Voi aminti doar un exemplu:Intr-un sat, nu foarte departe de Florina, era un batran nefericit. Copiii il parasisera, se dusesera in strainatate si nu-i trimiteau nicio scrisoare. Batranul nu mai putea sa mai lucreze. Cazuse la pat. Nimeni nu cauta la el. Nimeni nu-si intorcea capul sa vada daca traieste sau daca a murit, Un om milos, care observase ca trecura zile de cand nu mai iesise din casa, s-a dus, a intrat inauntru, dar nu a putut sa inainteze. Toata casa era murdara. Batranul era cazut la pat, acoperit. Abia mai respira... si asta cu greu. Omul milos a deschis ferestrele, ca sa iasa afara duhoarea, l-a ridicat, l-a curatat, l-a luat si l-a dus la azilul din Florina. Si sa fi fost numai acest batran...Iata un Lazar, iata multi nenumarati Lazari.

Ah! Voi care aveti bani si-i aruncati ici si colo si traiti ca bogatul cel nemilostiv din Evanghelie, opriti-va putin din chefurile voastre si ganditi-va la Lazari. Indurati-va de ei si ajutati-i. Infricosati-va de iadul cel vesnic. Nu uitati, ca "pe cel neindurat Hristos il va osandi cu ateii".

balla georgeta

Link permanent catre articolul complet http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1767.htm

[andra_v]

Bogatul nemilostiv si saracul Lazar – Duminica a XXII-a dupa Rusalii

Scris de : Diacon Bogdan GOREŢCHI

Continuând sa ne hranim din nesecata intelepciune a duhovnicestilor cuvinte ale Sf.Parinti ce ne-au adus mai aproape de noi intelesurile pericopei evanghelice a bogatului nemilostiv si saracului Lazar.

Sf. Ioan Gură de Aur, arătând cu spiritul lui duhovnicesc adânc această parabolă, găseşte multe virtuţi săracului Lazăr, tot aşa descoperă bogatului multe însuşiri negative pentru care a fost lepădat de la faţa lui Dumnezeu.

Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea şi lipsa de dragoste; el nu ştia ce este mila. Era nemilostiv nu numai faţă de Lazăr, ci faţă de toţi, căci nu se milostivea spre cel pe care-l vedea zilnic la poarta lui; cum s-ar fi milostivit asupra altora? Se întâmplă uneori să fim de faţă la o nenorocire – de pildă I s-a facut rau cuiva şi tu treci nepăsător mai departe dar, daca ai frica de Dumnezeu te intrebi: „Ce-am făcut? Omul acela suferă?” Şi te mustră conştiinţa şi te întorci şi-l ajuţi. Dar bogatul acela, în fiecare zi vedea pe acel sărac chinuindu-se la poarta lui şi rămânea la fel de nepăsător. Necredinta îl face pe om crud şi împietrit, fraţi creştini. De aceea, nu trebuie să-i fericim întotdeauna pe cei bogaţi, tocmai din cauza acestei dări de seamă cumplite în faţa lui Dumnezeu. De aceea, să căutăm adevărata cinste şi bucurie, şi nu umbra – care este păcatul şi ispita. Nu uitaţi că bucuria cea adevărată nu vine din mulţimea bogăţiilor, ci din fapta cea bună şi din apropierea de Dumnezeu.

De aceea Iisus ni-l dă ca exemplu pe Lazăr, ca să fie pentru noi ca un dascăl, el care îi întrecea pe toţi prin mărimea suferinţei lui, pe care o purta plin de bărbăţie şi curaj. De multe ori întâlnim oameni cărora – deşi aparent nu fac nici un rău, ci fac numai bine – le merge totul rău. Iar altora care fac rău, le merg toate bine. Şi văzând acestea, avem o mare revoltă în suflet. Dar spun sfinţii Părinţi oamenii răi se bucură aici pe pământ pentru fărâma de bine care există în răul lor, iar cei buni suferă aici pentru răul pe care-l conţine binele lor – aşa încât, dincolo, fiecare să fie răsplătit cu toată dreptatea, şi pentru bine şi pentru rău. Câte gânduri, câte vorbe, câte pofte ne răscolesc lăuntrul nostru şi ne întinează haina albă a botezului! Noi avem înainte viaţa şi ne angajăm atât de mult în viaţa aceasta pământească, încât uităm că murim; ni se pare că moartea priveşte pe altul, nu ne priveşte pe noi, şi aceasta este o mare înşelare. Trecerea de la prezentarea evenimentelor acestei lumi la lumea de dincolo e redată într-un singur verset: “Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. ” Dacă privim atent la cuvintele versetului vedem că în cazul lui Lazăr se vorbeşte de o singură moarte: “Şi a murit săracul” şi a fost dus în faţa dreptului judecâtor. Iar bogatul are două morţi: “A murit şi” şi “şi a fost înmormântat“. Luaţi aminte: Domnul nu pomeneşte de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne necunoscut în toată desfăşurarea pildei, pe când Lazăr este numit si pe pământ şi în cer. Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe cel bogat, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi ştiut cum il cheamă. Săracii trec prin lumea materiala ca nişte umbre, pe când numele celor vicleni răsună pe toate buzele. Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomeneşte numele celor fara Dumnezeu, nici îngerii nici sfinţii nu-l au pe cereştile lor buze, e şters din Cartea Vieţii.

Dacă la săracul Lazăr putem vorbi de o trecere de la moarte la viaţă la bogatul nemilostiv viata se termină prin cea de a doua moarte, adică: uitarea. Lazăr însă trăia în nădejde şi nu striga la nimeni în lumea cea plină de chin, pe când iadul/chinul bogatului nu mai poate fi depăşit este veşnic. Bogatul cere de la Avraam milă, milă pe care el nu a ştiut să o ofere. Nu-i cere lui Lazăr milă, din mândrie poate, sau din ruşine probabil, nu a îndrăznit bogatul.

Toţi oamenii ce fac fapte bune sunt indepărtaţi de oamenii răi. Toţi oamenii cumsecade sunt indepărtaţi de oamenii care nu sunt cumsecade, chiar dacă trăiesc împreună. Sunt de multe ori în aceiaşi familie. Nu se potriveşte soţul cu soţia,in acelasi gand, nu se potrivesc părinţii cu copiii, nu se potrivesc fraţii între ei. De ce? Pentru că între unii şi alţii e marea prăpastie CREDINTA de a FACE BINE.Să ştiţi că nu vin toţi oamenii LA FEL în lumea aceasta: unul aduce o moştenire rea, altul una bună; din părinţi, din bunici, aduc în lumea aceasta o moştenire. Talanţii pe care îi dă Dumnezeu în existenţa lor.

Cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Rostul nostru e să-1 mărturisim pe Dumnezeu prin ceea ce vorbim, prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim şi să arătăm aceasta. Să se simtă că avem credinţa în Dumnezeu, că avem nădejde şi iubire în sufletul nostru şi că am scos URA din NOI.

Inteleptul Solomon, spune: “Atunci va sta dreptul cu indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au necajit pe el si a celor ce au lepadat ostenelile lui si vazand se vor tulbura cu frica groaznica si se vor minuna de vederea cea preaslavita.” Astfel a rânduit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul să se mântuiască prin celălalt. Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei şi a patimilor. Este reprobabilă imaginea cerşetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduinţă a creştinilor miloşi. Nicolae Iorga spunea: “Dacă aş fi scris eu cele 10 porunci aş mai fi adăugat una “să nu cerseşti!”. Deci fapta milosteniei trebuie să aiba ca persoană de destinaţie chiar pe oamenii nevoiaşi. Şi acest lucru este forte bine vizibil dacă veţi privi cu ochii sufletului la situaţia oamenilor.

Mai rea decât criza financiară este criza de umanitate, deficitul de omenie, când oamenii nu mai sunt umani, când nu mai sunt milostivi, când nu mai sunt iertători. Când nu mai sunt binevoitori faţă de semenii lor, atunci se află cu adevărat într-o criză pierzătoare de suflet. Deci, nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora. Nu e suficient să nu ucizi, să nu furi, să nu jigneşti, să nu asupreşti pe semenul tău, ci este necesar şi să-i faci bine după putinţă. Un stejar, oricât ar fi de mare, nu-i de la început mare. Te uiţi la el cât este de mare şi te gândeşti de la ce a început – de la o ghindă mică. Tot aşa şi răutăţile omului, încep de la cele mici şi apoi se întăresc şi ajunge de nu le mai poate scoate omul din sufletul său, pentru că îl stăpânesc. Nu bucuria lăcomiei şi a îmbuibării egoiste, fără cumpătare şi fără milostenie, ci bucuria iubirii smerite şi milostive, bucuria vieţii în comuniune cu alţii este adevărata bucurie a vieţii.

Nădăjduiesc şi sper ca, măcar de acum în colo, când vedem pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru să nu mai trecem pe lângă el făcându-ne că nu vedem, ci să-i acordăm tot sprijinul nostru posibil, stiind că faptele bune de azi sunt comori adunate în ceruri, ca sa nu fim ştersi din Cartea Vieţii.

Amin!

Sursa: Ziua Veche

[fallen]

În prealabil postat de leonte

Informatia la care te expui devine normalitate, pentru mentalul tau. Sa presupunem ca ortodoxia e o poveste. Dar iata:
Daca vei merge sa locuiesti intre budisti, dupa cativa ani, tot ceea ce fac si spun ei, va deveni pentru tine o a doua natura. Dupa ce pleci de la budisti, vii sa locuiesti in Bucuresti, in Ferentari eventual. Violenta si imoralitate pe care le vei descoperi acolo te vor soca, la inceput. Cu timpul insa, vei ajunge sa intelegi motivatiile acelor oameni, proxeneti, traficanti, ucigasi, aurolaci,... Dupa inca un timp, iti vei face prieteni dintre ei, pentru ca in final sa te identifici cu bucurile suferintele si practicile lor.

Spune-mi dar! Care este adevarul? Care este sursa adevarului? Experimentarea unei iluzii foarte intense? Un viciu pe care il practica in mod nepasator 10 milioane de inisi, trebuie socotit comportament firesc datorita numarului mare de practicanti?

Moartea nu este ceva firesc, ci un efect al denaturarii sufletesi si al abuzului pe care eu insumi il fac asupra mea(pacatul). Pana nu ajungi sa intelegi coerenta si pertineta rationala ale acestei afirmatii, inca nu ai inteles mai nimic despre crestinism.

Deprinderiile societatii laice (includ aici si pe impostorii deghizati in povatuitori duhovnicesti) sunt o iluzie ce convinge prin catintativ, iluzie la care orice prunc este expus si hranit cu aceasta pana ajunge sa creada fara umbra de indoiala in ceea ce i se serveste de lumea in care s-a nascut si de Stapanitorul Veacului acestuia.

Tare am impresia ca de fapt, acesta era raspunsul la intrebarea pe care nu ai avut curaj sa o formulezi. ASA E?

Nu stiu. Cam profund pentru mine la ora asta. (Nu sunt la slujba ca sa nu imprastii virusi in toata biserica; poate ma duc mai la sfarsit).
In orice caz, am inteles ideea cu viata si cu moartea dpdv. duhovnicesc, al sufletului, pe care intr-adevar Mantuitorul si numai El il poate resuscita (pe al oricui Ii cere asta).
Cat priveste traitul intr-o alta lume, intr-adevar asa se intampla, dar important ar fi ca cei care au primit invatatura lui Hristos sa nu o uite si sa nu o lepede indiferent unde ar trai (daca se poate lucrul asta, dar se pare ca doar cei care au devenit sfinti au reusit sa faca lucrul asta in ciuda tuturor impedimentelor si chiar prigonirilor la care au fost supusi).

[Florin-Ionut]

"Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort."

Mi-a rămas gîndul la acei tîlhari. Oare ce s-a ales de ei pe urmă? S-au pocăit sau au continuat tot aşa? Unde sînt ei acum?

[nutucutu]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Mi-a rămas gîndul la acei tîlhari. Oare ce s-a ales de ei pe urmă? S-au pocăit sau au continuat tot aşa? Unde sînt ei acum?

Am sa va spun o intamplare din viata sfantului Francisc de Assisi. Una din manastirile intemeiate de Francisc de Assisi se afla intr-o padure in munte, intr-un loc izolat. Se stia ca padurea adapostea si o banda de talhari care a facut multe lucruri rele cu calatorii care se incumetau sa merga prin acea padure.

Intr-o noapte rece si umeda, cand Francisc nu se afla in manastire, acei talhari au batut la poarta manastirii sa ceara o bucata de paine. Calugarii i-au alungat, chiar cu vorbe urate. Dupa o vreme s-a intors si fratele Francisc, iar calugarii i-au povestit ca au fost vizitati de talhari dar au fost alungati. Francisc de Asissi i-a dojenit pe fratii calugrai si i-a trimis in padure, in miez de noapte, sa-i caute pe talhari si sa le ceara in genunchi iertare pentru ca au pacatuit prin lipsa de caritate si pentru ca s-au uitat la fata omului. Calugarii au facut intocmai, iar dupa o vreme s-au intors cu acei talhari. Iar acei talhari au ramas in manastire toata viata, devenind calugari.

Si talharii au parte de bunii lor samariteni. Astazi am vazut un interviu cu o fata condamnata la inchisoare pentru tentativa de omor. Am fost uimita sa vad o persoana calma, echilibrata, chiar inteleapta. A fost intrebata de reporter ce reprezinta pentru ea inchisoarea. Iar ea a raspuns ca e un loc in care s-a regasit, un loc in care a invatat ce inseamna rabdarea etc.. Tot asa, imi amintesc ca acum vreo cativa ani erau niste inundatii teribile prin tara. Se strangeau ajutoare de peste tot, insa era nevoie totusi de bani pentru constructiii. Imi amintesc ca detinutii de la un penitenciar au cerut ca banii alocati pentru hrana lor pentru o zi sa fie trimisi sinistratilor. Va imaginati ce duh de unire a fost in acel penitenciar de vreme ce toti, violatori, hoti sau criminali, au renuntat la hrana lor pentru a ajuta aproapele aflat in suferinta?

Asa ca eu cred ca multi dintre talharii lumii au parte de niste buni samariteni, iar acesti talhari, asemenea talharului cel bun, ajung in Imparatia Cerurilor inaintea multor crestini practicanti, insa cam caldicei.

[glykys]

În prealabil postat de Florin-Ionut

"Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort."

Mi-a rămas gîndul la acei tîlhari. Oare ce s-a ales de ei pe urmă? S-au pocăit sau au continuat tot aşa? Unde sînt ei acum?

Acum, daca e sa vedem sensul alegoric si nu doar cel literal, daca samarineanul milostiv este, de fapt, Hristos, talharii sunt diavolii...

[cristiboss56]

Duminica a 25-a după Rusalii
(Pilda samarineanului milostiv)
Lc. 10, 25-37

Suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune
Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu fată de oameni
Preacuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi,
Sunt cunoscute tuturor cuvintele de la slujbe:
„ Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Sunt cuvinte de preamărire a lui Dumnezeu pentru mila Lui cea mare, pentru iubirea lui faţă de noi, sunt cuvinte care ne încredinţează de bunătatea lui Dumnezeu, de aceea noi cerem cu încredere mila lui Dumnezeu când zicem “Doamne Miluieşte!”. La rugăciunile de dezlegare pe care le rostesc preoţii, se afirmă şi că mila lui Dumnezeu este tot atât de mare cât de mare este mărirea lui Dumnezeu şi zicem că „precum este mărirea Ta aşa este şi mila
Ta”.
Toate ale lui Dumnezeu, precum Dumnezeu însuşi, sunt nemărginite şi El este nemărginit. Avem încredinţarea aceasta că Dumnezeu, Care a trimis pe Fiul Său să se jertfească şi să sufere pentru mântuirea noastră, pentru ca lumea să aibă viaţă, a făcut aceasta din iubire. Atât de mare este iubirea Lui încât pe Unul-Născut, Fiul Său, L-a dat pentru noi, ca toţi cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, scrie că dacă Dumnezeu L-a dat pe Fiul său pentru noi oare nu ne va da toate împreună cu El? (Rom. 8, 32)
Sfânta Liturghie, în întregimea ei, este o arătare a milei lui Dumnezeu către oameni. Preotul spune, vorbind cu Dumnezeu: „Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la cer, de şederea cea de-a dreapta, de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire. Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate “.
Pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim jertfa Mântuitorului, pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim învierea Domnului nostru Iisus Hristos – pentru că învierea se întemeiază pe jertfă – şi mai pomenim mila lui Dumnezeu şi când pomenim înălţarea la ceruri şi şederea de-a dreapta Tatălui şi cea de-a doua venire. Toate s-au făcut şi se vor face pentru binele nostru sufletesc.
Pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim de întruparea Mântuitorului, venirea în lume, Naşterea din Preasfânta Fecioară Măria, pentru că toate s-au făcut din iubire şi toate sunt cuprinse în Crucea Mântuitorului care este Faţa lui Dumnezeu îndreaptă către lume, pentru că pomeneşte iubirea lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
E bine să ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, la Părintele ceresc cel bun, mai bun decât părinţii noştri cei pământeşti, în cartea proorocului Isaia, găsim cuvântul lui Dumnezeu prin proorocul Isaia:
“Oare va uita mama pe copiii săi, oare nu-i va fi milă de fiu pântecelui ei şi chiar dacă mama va uita pe fiii săi, Eu nu te voi uita pe tine”.
Mila lui Dumnezeu faţă de noi ne obligă să avem milă fată de alţii
Toate acestea şi altele ca acestea, iubiţi credincioşi, ne aduc în faţa lui Dumnezeu cu înţelegerea că mila lui Dumnezeu ne este dată nouă tuturor, dar mila lui Dumnezeu faţă de noi ne îndatorează ca şi noi să avem milă faţă de oameni. A zis Domnul Hristos “Milă voiesc, iar nu jertfă” (ML 9,13 şi 12,7). Cuvântul este din proorocul Osea. Domnul Hristos 1-a adus în conştiinţa credincioşilor, a fost însemnat în Sfânta Evanghelie şi-1 găsim în 2 locuri: în Evanghelia de la Matei,« milă voiesc…, duceţi-vă şi vă întrebaţi ce înseamnă „milă voiesc, iar nu jertfa”».
Deci, vreau să fiţi milostivi unii cu alţii, nu vreau să-mi aduceţi jertfe de animale! Mila voastră este jertfa cea adevărată, mila faţă de oameni, mila faţă de cei ce au trebuinţă de ajutorul vostru, angajarea oamenilor cu bunăvoinţă. La aceasta ne îndeamnă Domnul nostru Iisus Hristos când ne recomandă pe samarineanul milostiv.
Duminica trecută, din cele citite din Sfânta Evanghelie, la Sfânta Liturghie, a fost pomenit un om nemilostiv, un om bogat care nu dădea, care nu avea bunăvoinţă faţă de cei lipsiţi. Şi am aflat din Sfânta Evanghelie – aceea cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv – că bogatul nemilostiv s-a dus în iad. Dumnezeu vrea ca noi să fim milostivi şi să fim milostivi cum a fost samarineanul milostiv.
S-a citit astăzi la Sfânta Liturghie despre un om pe care Domnul Hristos ni-1 recomandă şi nouă, ca să facem şi noi la fel ca el. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege: “Du-te şi fă şi tu asemenea “, fa şi tu la fel. Astfel, Domnul Hristos a vorbit şi cu noi – care citim Evanghelia, spunându-ne să fim la fel ca samarineanul milostiv.
Ce a făcut samarineanul milostiv? Din pilda cu samarineanul milostiv aflăm că în timp ce doi oameni, un preot şi un levit (oameni de la care s-ar fi aşteptat toţi să fie mai binevoitori), au trecut cu nepăsare pe lângă un om care avea trebuinţă de ajutor pentru că a fost prădat de tâlhari şi bătut, fiind lăsat aproape mort, pe marginea drumului, mai la urmă, a trecut şi un om care făcea parte dintr-un popor hulit, dintr-un popor nebăgat în seamă, dintr-un popor dispreţuit, samarinenii. Domnul Hristos ni-1 arată pe acela că a fost milostiv şi nu s-a mulţumit numai să privească la necazul omului, cum au făcut cei doi care au trecut mai departe cu nepăsare, ci el s-a apropiat nu ca să privească si să facă un reportaj despre asta, ci ca să se încredinţeze de starea omului şi să vadă ce poate face pentru el.
Continuare :

Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian
Continuare :
http://www.voscreasna.com/194/pilda-...eofil-paraian/


glykys

[fallen]

În prealabil postat de glykys

Acum, daca e sa vedem sensul alegoric si nu doar cel literal, daca samarineanul milostiv este, de fapt, Hristos, talharii sunt diavolii...

In duminica aceea eram foarte racita si am mers la slujba abia spre final, sa nu dau la toata lumea raceala, mai ales ca vin f multi copii mici la imparatasit, si intamplator am ramas singura acasa si am urmarit o parte din slujba la Trinitas. Acolo s-a tinut predica imediat dupa citirea Sfintei Evanghelii si exact asa s-a interpretat : ca omul care a plecat de la Ierusalim la Ierihom este cel care a lasat dreapta credinta si a luat-o pe calea pierzaniei, a pacatului. Talharii care l-au despuiat si l-au batut si l-au lasat gol pe marginea drumului sunt diavolii, respectiv propriile lui pacate si greseli pe care le face omul in viata.
Preotii si levitii sunt cei la care s-ar fi asteptat toata lumea sa-l ajute, dar care n-au putut (sau n-au vrut) sa o faca, iar "samarineanul" este desigur un personaj trimis de Dumnezeu, dar la care nu s-ar fi asteptat nimeni din partea lui sa-l poata ajuta pe cel cazut sa se ridice. Si paradoxal cred ca asa se si intampla. Cat isi bat capul parintii, rudele, profesorii, chiar si preotii, sa aduca pe cate unul pe calea cea buna, si nu reusesc, si pana la urma, cine stie ce nenorocire se intampla sau in ce necazuri cumplite ajunge omul de se intoarce la credinta!