Predica de azi

Mie mi se pare că a făcut-o de mila mamei care-l pierduse, nu ca să arate ceva (parcă aici spune Evanghelia că Domnul a lăcrimat). Pur şi simplu i l-a dat înapoi în dar; un dar dumnezeiesc, cum altfel?

La fel cum, mai târziu, tot din milă, pentru Marta şi Maria de data asta, îl va învia pe Lazăr.

Da, şi eu m-am întrebat de ce atunci, fiind în trup, iar după înălţare nu, sau foarte rar (lucrând prin sfinţi). Oricare ar fi răspunsul, ştiu că viaţa cea adevărată, netrecătoare (singura care contează), ne-o dăruieşte tuturor, în Biserică, unde Îl întâlnim într-un altfel de trup.

Un alt gând: S-a întâlnit aici moartea cu Viaţa. Din El iradia viaţa, deşi nu fără voia Lui, însă e nefiresc ca în jurul lui Dumnezeu, în apropierea Sa să existe moarte. De aceea, ce a făcut acolo a fost o restabilire a firescului, a normalităţii care este viaţa. Înviindu-l pe fiul văduvei din Nain, oamenii au putut vedea că El este Cel care dă viaţă. Hristos Se purta pretutindeni dumnezeieşte nu pentru a demonstra ceva, nu pentru a-i determina pe oameni să creadă în El, ci pentru că aşa era pentru El firesc să se poarte, conform cu dumnezeirea Sa, ascunsă de trupul omenesc.