Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Miha-anca

Daca Pr. Staniloae gaseste de cuviinta sa citeze doar atat din Sf. Maxim Marturisitorul referitor la placere, restul citatului referindu-se la Iisus Hristos, Care isi gaseste inceputul intr-o nastere fara voluptate pacatoasa, atunci nu consider ca am scos din context, dand un inteles gresit spuselor.
In rest, ai dreptate: nu ma incred in parerile nimanui, ci doar in scrierile sfintilor, care vorbesc din stiute, nu din imaginatie. M-am ars dand crezare unora, care vorbeau de la ei, asa ca Fani te rog sa ma ierti ca nu iau drept buna orice afirmatie, mai ales cand nu e insotita si de un citat sau macar de trimitere la o lucrare.
Au existat multi sfinti, care au fost casatoriti, dar din cate am citit, acestia au ajuns la sfintenie si indumnezeire abia dupa ce sotia sau sotul au murit, iar ei, liberi de orice legatura trupeasca, s-au putut concentra asupra dragostei lor pentru Dumnezeu. Primul, care imi vine in minte, este Sf. Luca al Crimeei, dar sunt si altii.

Eu am mai dat citeva exemple si inca mai putem adauga pe :

- inca un mitropolit actual : IPS Laurentiu Streza , casatorit, o fiica, preuteasa decedata, calugarit ... etc.
- parintele Ilarion Argatu, casatorit, 4 copii, preutesa decedata , calugarit, ajuns mare exorcist si cu darul inaintevederii, etc .

Si daca ar fi fost cuiva de folos as fi continuat pina miine .

Eu , prin mila Domnului, citesc Proloagele zilnic (dar nu ce este prescurtat aici pe forum), sau aproape, iar ce citesc acolo imi este spre exemplu cu virf si indesat , numai ca nevrednicia mea este atit de mare incit, vorba gheronului Cleopa, nu fac mai nimic , ci stau aici de vorba cu voi si de implinit ...ba !


NB: si pt. ca tot am amintit de dulcele si intransigentul parinte Cleopa , am sa-mi marturisesc dorinta si aspiratia mea de induhovnicire , parafrazindu-l :
am citit mult despre sfinti , mi-a ajutat Dumnezeu ca sa si vad sfinti , am povestit si altora despre ei ... dar eu inca nu fac nimic din ai urma pe acestia ci pierd scumpul timp al mintuirii cautind intelepciunea lumii si acolo unde ea nu este deloc !

În prealabil postat de zaharia_2009

numai ca nevrednicia mea este atit de mare incit, vorba gheronului Cleopa, nu fac mai nimic , ci stau aici de vorba cu voi si de implinit ...ba !

De luat aminte.

Sper ca toti considera ca noi aici discutam pe o tema sau alta, chiar si in contradictoriu, nu ne certam, ca ar fi regretabil.

Am cautat pe net si iata am gasit un articol de pe site-ul nostru:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...are-80262.html

Sfantul Antonie ne invata unele lucruri despre placere; e de citit.
Dar ca sa nu ma dezmint, dau si un citat:

"Sufletul coborandu-se in trup indata se intuneca de intristare si de placere, si se pierde. Intristarea si placerea sunt ca niste tumori ale trupului. Dar mintea iubitoare de Dumnezeu lucrand impotriva, intristeaza trupul si mantuieste sufletul, ca doctorul care taie si arde trupul."

In rest m-as bucura daca spusele mele nu ar fi interpretate gresit.
"Nasterea fara voluptatea pacatoasa" (Pr. Staniloae), de care noi, oamenii obisnuiti nu suntem in stare, se refera la nasterea fara pacatul originar, nimic altceva. Nu cumva sa creada cineva altceva, ca ar fi gresit. Este stiut, ca pacatul originar il au toti oamenii fara exceptie si se sterge prin botez.

[stefan florin]

În prealabil postat de Miha-anca

"Sufletul coborandu-se in trup indata se intuneca de intristare si de placere, si se pierde. Intristarea si placerea sunt ca niste tumori ale trupului. Dar mintea iubitoare de Dumnezeu lucrand impotriva, intristeaza trupul si mantuieste sufletul, ca doctorul care taie si arde trupul."

mai sa fie! Placerea este o tumora a trupului!? Dar placerea asta trupeasca CINE a facut-o? Nu Dumnezeu? Dumnezeu a creeat ceva rau pentru trupul uman?

În prealabil postat de stefan florin

mai sa fie! Placerea este o tumora a trupului!? Dar placerea asta trupeasca CINE a facut-o? Nu Dumnezeu? Dumnezeu a creeat ceva rau pentru trupul uman?

odata ce cuvintele apartin Sf. Antonie.
Am dat si link-ul unde gasesti tot articolul despre Sf. Antonie, caci nu e suficient sa te multumesti doar cu o frantura, care, neavand si o explicatie, ci fiind ca si o concluzie, te poate soca.

Scopul acestor discutii nu este sa citim doar ceea ce scrie unul si altul pentru a ne trece timpul, ci este acela de a ne mari orizontul, citind articolele si cartile la care se face trimitere. Este incredibil cat se poate acumula in acest fel. Este si un mod de a controla corectitudinea afirmatiilor, care se fac, avand in vedere ca traim vremurile cu multi prooroci mincinosi, cum scrie in profetii. Exista si carti si articole de care trebuie sa ne ferim, dar cum sa stim acest lucru, daca nu ne formam o baza solida si sigura in ceea ce priveste ortodoxia?!?

Deci, oricat de socanta ar fi afirmatia, la care faci referire, trebuie sa incercam sa intelegem motivul pentru care Sf. Antonie ne lasa asemena invatatura. Nu cred ca e cineva, care poate pune la indoiala spusele Sf. Antonie; si atunci e bine sa incercam sa intelegem ce vrea sa spuna.

În prealabil postat de stefan florin

mai sa fie! Placerea este o tumora a trupului!? Dar placerea asta trupeasca CINE a facut-o? Nu Dumnezeu? Dumnezeu a creeat ceva rau pentru trupul uman?

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

[Fani71]

În prealabil postat de ioan cezar

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

Asa spus, sunt de acord si eu.
Nu sunt de acord sa se spuna ca placerea IN SINE ar fi rea si poacatoasa asa cum PARE sa spuns sfantul Maxim in citatul dat de Anca (si daca chiar spune, as zice ca postarea lui Mihalic de mai sus ar putea fi aplicata si acestul citatl).
Trebuie vazuta literatura patristica in ansamblu pentru a uintelege aceasta problematica si a o explica cu citate, asa cum vrea Anca. Eu nu ma pot lauda ca as fi citit in intregime parintii si ca as putea face asta. Dar promit ca, daca dau de un citat mai concludent, din care sa reiasa clar ca nu placerea, ci abuzul, deformarea de tip 'canceros', autonomizarea deci, este rea - o sa il postez.

[Teodosie]

Placerea este de la Dumnezeu dar nu trebuie despartita de scopul ei in cazul celei sexuale de a o uni cu dorinta sincera de a zamisli. Constiinta iti spune cat ai actionat in dorinta inmultirii sau nu. Sigur ca mai sunt dragalaseniile ca in cantarea cantarior care nu le-as numi platonice ci mai degraba divine , relatii trupesti minunate care nu sunt sex bineinteles, comparate cu sexul ar fi ca o simfonie pe langa o manea.
Dar ca sa poti sa fii corect , trebuie sa ai ca prima placere pe Domnul - Cine este ca El ?
Cand Cel ce este marginea doririlor este prima noastra placere cum e normal atunci restul placerilor vin fara vinovatie. Altfel or fi ele firesti dar vin in pacate.



din vietile sfintilor de maine , foarte interesante , legat de subiect Sf Andronic si sotia sa Atanasia :

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calen...ate=1349755200

În prealabil postat de Fani71

Asa spus, sunt de acord si eu.
Nu sunt de acord sa se spuna ca placerea IN SINE ar fi rea si poacatoasa asa cum PARE sa spuns sfantul Maxim in citatul dat de Anca (si daca chiar spune, as zice ca postarea lui Mihalic de mai sus ar putea fi aplicata si acestul citatl).
Trebuie vazuta literatura patristica in ansamblu pentru a uintelege aceasta problematica si a o explica cu citate, asa cum vrea Anca. Eu nu ma pot lauda ca as fi citit in intregime parintii si ca as putea face asta. Dar promit ca, daca dau de un citat mai concludent, din care sa reiasa clar ca nu placerea, ci abuzul, deformarea de tip 'canceros', autonomizarea deci, este rea - o sa il postez.

Fani, tu te legi doar de starea omului casatorit, caruia ii e ingaduita placerea si ii e sters pacatul respectiv prin Sf. Taina a Cununiei.
Sa nu uitam insa, ca noi mostenim ca specie pacatul adamic, iar acesta se datoreaza tocmai placerii. Altfel cum iti inchipui, de ce Domnul Iisus nu S-a nascut din placere, ci din umbrirea Duhului Sfant?!? Tocmai acest lucru trebuia evitat, pentru ca El sa fie curat, pentru a invinge moartea.

Noi, ca specie avem cu totii acest pacat stramosesc, fara exceptie.
Pe de alta parte, placerea este o ispita, cu care au fost incercati si cei mai mari sfinti in timpul vietii lor pamantesti. Unii au cazut, caci nu au rezistat placerii; altii au rezistat si au invins.

Si ca sa mai clarificam un lucru, va intreb pe toti: cati spun rugaciune in timp ce simt placere? Ori rugaciunea trebuie sa fie continua, daca vrei sa fii fara de pacat. Deci numai simplul fapt ca te impiedica la rugaciune, este un pacat. Gresesc cumva?

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

Subscriu asetiunii tale frate Ioan Cezar. Sunt intru totul de acord.

Din nefericire sunt multi care cosidera ca placerea sexuala este "mama tuturor relelor"... pentru acestia frigiditatea, impotenta (masculina si feminina) este "calea" spre sfintenia garantata.

Doamne ajuta.