Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

În prealabil postat de stefan florin

am spus ceea ce as face eu pentru ca NU sunt un ipocrit, si DA...am un duhovnic

Şi duovnicul tău ce spune despre folosirea prezervativului?

[Cornel Urs]

domnule "ioan cezar", dumneavoastra sunteti adeptul unei anumite scoli de psihanaliza, nu toti cei in domeniu sunt de parere ca masturbatia copiilor de 2 ani este un fapt dorit si care influenteaza pozitiv dezvoltarea lor !

În prealabil postat de Cornel Urs

domnule "ioan cezar", dumneavoastra sunteti adeptul unei anumite scoli de psihanaliza, nu toti cei in domeniu sunt de parere ca masturbatia copiilor de 2 ani este un fapt dorit si care influenteaza pozitiv dezvoltarea lor !

Cornel, de unde ai scos-o pe asta cu influenta pozitiva a masturbatiei asupra dezvoltarii psihice/sufletesti? Oare am spus eu asa?
Mai intai te rog sa revezi textul meu, ca sa nu ramai cu o impresie gresita, foarte gresita.

Cat priveste insa dezvoltarea, te rog sa fii o clipa atent. E datoria mea sa lamuresc chestiunea, daca tot am inceput-o si daca vad ca tu ai inteles altfel decat ma asteptam.

Observatiile empirice ale comportamentului infantil au adus constatarea ca majoritatea copiilor isi cerceteaza organele genitale, in etapa de debut a formarii eului fizic (schema mintala despre propriul corp, un fel de harta psihica asupra teritoriului privat al fiintei proprii, anatomic si functional). Copiii investigheaza fiecare parte a corpului propriu si, fireste, la un moment dat manutele lor intalnesc si organele genitale. In aceasta intalnire, dupa cum e de asteptat, ei traiesc o senzatie de placere (deoarece organele respective au senzori pentru placere, inutil sa mai amintesc aceasta) si repeta gestul atingerii pentru a procura din nou senzatia de placere. Apoi, copiii experimenteaza tot felul de manevre, cu aceleasi organe, descoperind posibilitati noi de operare motorie si, ca o consecinta, traind noi si variate senzatii de placere.
Astfel, zi dupa zi, copiii au o activitate motorie insotita de placere, iar organele respective sunt organele genitale. Adultii numesc asta masturbatie, desi la rigoare nu prea e masturbatie sau, in orice caz eu nu cred ca e acelasi lucru. Nu exact acelasi, desi sunt multe lucruri comune. Parerea mea, nu insist.
Necazul este ca parintii, considerind ca pruncii lor se masturbeaza si fac asadar un lucru rusinos, ba chiar un pacat, intervin foarte drastic asupra copilului, certindu-l si pedepsindu-l, uneori bestial (un caz il cunosc din experienta mea privata cu o pacienta sever tulburata in relatiile sociale, care a fost bestial pedepsita pentru ca se masturba in jurul varstei de 3 ani si care intre timp devenise lesbiana si satanista). Ba chiar, cum putem citi frecvent in literatura de specialitate, unii parinti le repeta de multe ori copiilor (intrucat conduita respectiva nu dispare asa usor) ca sunt rai, pacatosi etc.
Consecinta - in imaginea de sine a copilului se fixeaza o imagine pe care copilul o verbalizeaza asa: sunt rau, sunt pacatos etc. Cand auzi un copil de 5-6 ani sau mai mult, ca spune astfel de vorbe, ti se face parul maciuca... Pe mine ma apuca furia. Si scarba fata de acei parinti cu totul nepriceputi in intelegerea si indrumarea vietii copilului. Si e datoria mea sfanta sa vorbesc de cate ori am ocazia despre aceste mari greseli ale parintilor si sa incerc astfel sa particip la efortul mai larg al celor din aceeasi breasla de a impiedica sau atenua lantul mare de erori care se petrec in educatia copiilor.

Pentru a nu bloca dezvoltarea copilului (care consta in primul rand in a invata cum sa interpreteze ceea ce simte si cum sa diferentieze senzatiile de placere intre ele), parintele bun/hranitor/grijuliu/priceput gaseste momentul si modalitatea de a ii indruma copilului atat conduita mintala explicativa precum si comportamentul motor. Pe aceasta cale copiii cu parinti buni invata usor ca organele genitale nu sunt pentru placere si iar placere, inteleg ca atunci cand vor fi mari vor face un lucru minunat si sfant numit copii, prin harul lui Dumnezeu si, treptat, copiii inteleg coret, capata repere sanatoase si renunta la comportamentul autoerotic, fiecare dupa ritmul sau personal. Mai greu renunta copiii frustrati, cu carente afective etc., deoarece placerea aceea pareaza cumva, panseaza afectiv ranile produse de parintii si educatorii nepriceputi si distructivi/agresivi/badarani ai bietilor copilasi. De fapt, masturbatia si alte adictii apar de obicei la oamenii cu neajunsuri emotionale generate din alte cauze, iar peste suferinta deja existenta se suprapune, din pacate si adictia cu inselatoarele beneficii pe termen scurt dar cu mari pagube pe termen mediu si lung, unele ireparabile.

In schimb, copiii pudibonzilor ignoranti si persecutori, nu inteleg in ruptul capului de ce un lucru asa placut cum este atingerea organelor genitale este rau sau periculos sau pacatos etc. Ei se supun pe moment, dar, fie practica masturbatia pe ascuns, fie o amana pentru mai tarziu. De aici majoritatea frustratilor, obsedatilor si, de data aceasta, a pacatosilor desfranati despre care vorbim si noi pe forum.
Adaug faptul ca un copil care a introiectat eticheta nenorocita ca e pacatos, rau, scarbos, curva mica, labagiu, nenorocit si alte asemenea scarbosenii din capul stricat al parintilor care se cred crestini virtuosi (in fapt asasini ordinari ai pacii si linistii sufletesti a propriilor copii), un astfel de copil va dobandi treptat un sentiment de vinovatie morbid, patologic CARE NU ARE NIMIC COMUN CU SENTIMENTUL DE CAINTA AL CRESTINULUI si care, chiar mai rau, INDUCE CONFUZIA INTRE VINOVATIA MORBIDA SI CAINTA CRESTINULUI.
In timp ce primul este un sentiment nevrotic si trebuie abordat psihologic, cu multa rabdare si pricepere din partea terapeutului si cu multa suferinta si daruire de sine din partea clientului, celalalt sentiment, sentimentul de cainta este un castig sufletesc, obtinut pe masura maturizarii constiintei morale, dirijat in chip luminos de duhovnicii priceputi si mereu luminat de harul Duhului Sfant.

Dar savantele si savantii din mahalalele invecinate cu adevarata Biserica vor carti intotdeauna cand li se aduc astfel de precizari. Pentru ca oamenii acestia nu sunt din Biserica ci de pe langa, ba chiar impotriva Ei. Iar mie imi e greu sa ii compatimesc. Marturisesc ca ii detest si ii rabd, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru ca stiu roadele interventiilor lor maladive: boala, suferinta, tulburarea celor duhovnicesti, deturnarea copiilor, si nu numai, de pe Cale.

Iata ce probleme ridica ignoranta, in chiar viata crestinilor. A fi crestin nu inseamna a fi ignorant, nepriceput, grosolan, grabit, persecutor in fata fenomenelor extrem de delicate din viata copilului. A fi crestin nu inseamna a dispretui prosteste (si evident cu mandrie groasa) descoperirile valoroase ale oamenilor de stiinta (pe motiv ca nu ne-am straduit sa pricepem), printre care se numara si cercetatorii pasionati si jertfelnici din psihologia copilului si din alte ramuri psi.

Sau ma insel ?...

[stefan florin]

În prealabil postat de ioan cezar

Cornel, de unde ai scos-o pe asta cu influenta pozitiva a masturbatiei asupra dezvoltarii psihice/sufletesti? Oare am spus eu asa?
Mai intai te rog sa revezi textul meu, ca sa nu ramai cu o impresie gresita, foarte gresita.

Cat priveste insa dezvoltarea, te rog sa fii o clipa atent. E datoria mea sa lamuresc chestiunea, daca tot am inceput-o si daca vad ca tu ai inteles altfel decat ma asteptam.

Observatiile empirice ale comportamentului infantil au adus constatarea ca majoritatea copiilor isi cerceteaza organele genitale, in etapa de debut a formarii eului fizic (schema mintala despre propriul corp, un fel de harta psihica asupra teritoriului privat al fiintei proprii, anatomic si functional). Copiii investigheaza fiecare parte a corpului propriu si, fireste, la un moment dat manutele lor intalnesc si organele genitale. In aceasta intalnire, dupa cum e de asteptat, ei traiesc o senzatie de placere (deoarece organele respective au senzori pentru placere, inutil sa mai amintesc aceasta) si repeta gestul atingerii pentru a procura din nou senzatia de placere. Apoi, copiii experimenteaza tot felul de manevre, cu aceleasi organe, descoperind posibilitati noi de operare motorie si, ca o consecinta, traind noi si variate senzatii de placere.
Astfel, zi dupa zi, copiii au o activitate motorie insotita de placere, iar organele respective sunt organele genitale. Adultii numesc asta masturbatie, desi la rigoare nu prea e masturbatie sau, in orice caz eu nu cred ca e acelasi lucru. Nu exact acelasi, desi sunt multe lucruri comune. Parerea mea, nu insist.
Necazul este ca parintii, considerind ca pruncii lor se masturbeaza si fac asadar un lucru rusinos, ba chiar un pacat, intervin foarte drastic asupra copilului, certindu-l si pedepsindu-l, uneori bestial (un caz il cunosc din experienta mea privata cu o pacienta sever tulburata in relatiile sociale, care a fost bestial pedepsita pentru ca se masturba in jurul varstei de 3 ani si care intre timp devenise lesbiana si satanista). Ba chiar, cum putem citi frecvent in literatura de specialitate, unii parinti le repeta de multe ori copiilor (intrucat conduita respectiva nu dispare asa usor) ca sunt rai, pacatosi etc.
Consecinta - in imaginea de sine a copilului se fixeaza o imagine pe care copilul o verbalizeaza asa: sunt rau, sunt pacatos etc. Cand auzi un copil de 5-6 ani sau mai mult, ca spune astfel de vorbe, ti se face parul maciuca... Pe mine ma apuca furia. Si scarba fata de acei parinti cu totul nepriceputi in intelegerea si indrumarea vietii copilului. Si e datoria mea sfanta sa vorbesc de cate ori am ocazia despre aceste mari greseli ale parintilor si sa incerc astfel sa particip la efortul mai larg al celor din aceeasi breasla de a impiedica sau atenua lantul mare de erori care se petrec in educatia copiilor.

Pentru a nu bloca dezvoltarea copilului (care consta in primul rand in a invata cum sa interpreteze ceea ce simte si cum sa diferentieze senzatiile de placere intre ele), parintele bun/hranitor/grijuliu/priceput gaseste momentul si modalitatea de a ii indruma copilului atat conduita mintala explicativa precum si comportamentul motor. Pe aceasta cale copiii cu parinti buni invata usor ca organele genitale nu sunt pentru placere si iar placere, inteleg ca atunci cand vor fi mari vor face un lucru minunat si sfant numit copii, prin harul lui Dumnezeu si, treptat, copiii inteleg coret, capata repere sanatoase si renunta la comportamentul autoerotic, fiecare dupa ritmul sau personal. Mai greu renunta copiii frustrati, cu carente afective etc., deoarece placerea aceea pareaza cumva, panseaza afectiv ranile produse de parintii si educatorii nepriceputi si distructivi/agresivi/badarani ai bietilor copilasi. De fapt, masturbatia si alte adictii apar de obicei la oamenii cu neajunsuri emotionale generate din alte cauze, iar peste suferinta deja existenta se suprapune, din pacate si adictia cu inselatoarele beneficii pe termen scurt dar cu mari pagube pe termen mediu si lung, unele ireparabile.

In schimb, copiii pudibonzilor ignoranti si persecutori, nu inteleg in ruptul capului de ce un lucru asa placut cum este atingerea organelor genitale este rau sau periculos sau pacatos etc. Ei se supun pe moment, dar, fie practica masturbatia pe ascuns, fie o amana pentru mai tarziu. De aici majoritatea frustratilor, obsedatilor si, de data aceasta, a pacatosilor desfranati despre care vorbim si noi pe forum.
Adaug faptul ca un copil care a introiectat eticheta nenorocita ca e pacatos, rau, scarbos, curva mica, labagiu, nenorocit si alte asemenea scarbosenii din capul stricat al parintilor care se cred crestini virtuosi (in fapt asasini ordinari ai pacii si linistii sufletesti a propriilor copii), un astfel de copil va dobandi treptat un sentiment de vinovatie morbid, patologic CARE NU ARE NIMIC COMUN CU SENTIMENTUL DE CAINTA AL CRESTINULUI si care, chiar mai rau, INDUCE CONFUZIA INTRE VINOVATIA MORBIDA SI CAINTA CRESTINULUI.
In timp ce primul este un sentiment nevrotic si trebuie abordat psihologic, cu multa rabdare si pricepere din partea terapeutului si cu multa suferinta si daruire de sine din partea clientului, celalalt sentiment, sentimentul de cainta este un castig sufletesc, obtinut pe masura maturizarii constiintei morale, dirijat in chip luminos de duhovnicii priceputi si mereu luminat de harul Duhului Sfant.

Dar savantele si savantii din mahalalele invecinate cu adevarata Biserica vor carti intotdeauna cand li se aduc astfel de precizari. Pentru ca oamenii acestia nu sunt din Biserica ci de pe langa, ba chiar impotriva Ei. Iar mie imi e greu sa ii compatimesc. Marturisesc ca ii detest si ii rabd, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru ca stiu roadele interventiilor lor maladive: boala, suferinta, tulburarea celor duhovnicesti, deturnarea copiilor, si nu numai, de pe Cale.

Iata ce probleme ridica ignoranta, in chiar viata crestinilor. A fi crestin nu inseamna a fi ignorant, nepriceput, grosolan, grabit, persecutor in fata fenomenelor extrem de delicate din viata copilului. A fi crestin nu inseamna a dispretui prosteste (si evident cu mandrie groasa) descoperirile valoroase ale oamenilor de stiinta (pe motiv ca nu ne-am straduit sa pricepem), printre care se numara si cercetatorii pasionati si jertfelnici din psihologia copilului si din alte ramuri psi.

Sau ma insel ?...

nota 10 prietene, nota 10

În prealabil postat de stefan florin

nota 10 prietene, nota 10

Of, m-ai bagat in necaz...:)
Iti dai seama cati de 1 voi primi, doar asa, pentru "echilibru"?....

P.S. Daca chiar consideri ca iti e de folos ce-am scris, eu sunt multumit si iti multumesc pentru opinie/feedback.
Slava lui Dumnezeu ca are mila, necontenit, de noi, asa cum suntem fiecare...!

[Cornel Urs]

În prealabil postat de ioan cezar

Cornel, de unde ai scos-o pe asta cu influenta pozitiva a masturbatiei asupra dezvoltarii psihice/sufletesti? Oare am spus eu asa?

eu asa am inteles din acest text care va apartine:

În prealabil postat de ioan cezar

Toti copiii au o etapa in dezvoltare (prin care, daca nu trec, e semn ca au probleme de sanatate trupeasca si/sau psihica), in jurul varstei de 2 ani, in care se masturbeaza spontan, adica fara sa vada vreun model.

[Cornel Urs]

as dori sa mentionez din nou ca in ceea ce ma priveste, vad ca si pacate grave o relatie sexuala fara binecuvantarea Bisericii, adica concubinaj, de asemenea perversiuni sexuale in cadrul casatoriei, o relatie cu o alta femeie in afara sotiei, deci adulter.

pentru mine acestea sunt pacate mari.

dar folosirea unor mijloace contraceptive care nu distrug celula-ou, chiar daca nu e ceea ce Dumnezeu doreste pentru noi, totusi nu putem sa o punem la acelasi nivel cu pacatele mai sus mentionate.

[Mosh-Neagu]

Pacatul, oricare ar fi el, ramane pacat. Nuanta de interpretare este discutabila. Problema apare in momentul in care omul pacatuieste cu buna stiinta. Adica el stie ca ceea ce urmeaza sa faca, este cumva impotriva voii lui Dumnzeu si totusi, din anumite motive, o face. Si-abia acum urmeaza "judecata": ce motiv are sa savarseasca acest pacat? Placerea impreunarii? Este Dumnezeu impotriva acestei placeri, atat timp cat ea are loc intre doua persoane unite in fata Sfantului Altar? Daca omul nu face din asta un mod de "dezmat" sau exces de zel, si daca e constient de pacatul sau si se roaga sa-i inteleaga Dumnezeu sufletul si sa-l ierte, eu nu cred ca se pune problema nemantuirii, mai ales daca se spovedeste regulat. Probabil de aici si ideea de "toleranta" din partea duhovnicilor, care si ei sunt tot oameni. In plus mai exista si cazuri prin care protectia este obligatorie: din anumite motive, femeia nu are voie sa mai aiba copii fiindca este in pericol de moarte; unul dintre parteneri are virusul unei hepatite sau a altei boli la care este imun, dar il poate transmite, etc, etc. Sa inteleg ca in aceste cazuri, se impacheteaza "sculele" si se pun in pod? Asta este voia lui Dumnezeu? De aceea spuneam chiar in primul mesaj de pe acest topic: in alta parte trebuie sa cautam inainte de orice. Abia cand am rezolvat toate celelalte probleme legate de patimi si slabiciuni, de ura si rautate, de barfa, de manie, de invidie, de nerabdare, si cate alte adevarate pacate care ne osandesc dar pe care noi nici macar nu le observam, abia atunci sa vedem cum ne impacam cu gandul impreunarii fara de pacat. Pana atunci este ca si cum am vorbi despre facultate pe cand suntem abia la grupa pregatitoare (clasa 0 mai nou) la gradinita.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Este Dumnezeu impotriva acestei placeri, atat timp cat ea are loc intre doua persoane unite in fata Sfantului Altar?

Dar nici nu e binecuvântat dezmăţul sau evitarea voită de a avea copii. "Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: "Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!" (Geneză 9, 1)

Când este evitată concepţia copilului, este nepermisă şi ruşinoasă chiar împreunarea cu soţia legitimă. - Sfântul Augustin

Sf. Ioan Gura de Aur spune că se poate întâmpla şi desfrânare între soţi atunci când soţii nu au ca scop împlinirea iubirii şi naşterea de prunci, ci se urmează instincul carnal, adică provocarea sexuală, sau consumarea plăcerii.

Din scrierile patristice aflăm că imboldul trupesc a fost lăsat de Ziditorul spre naşterea de prunci, căci judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Deci cel ce urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată, socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Aşadar, unul ca acesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie, împreunându-se cu ea. - Sfântul Maxim Mărturisitorul

În acelaşi duh filocalic, Sfântul Ioan Casian menţionează: De fapt îmboldirea trupului a fost lăsată de Ziditorul spre naşterea de prunci şi spre continuarea neamului omenesc prin coborâre unii de la alţii, nu spre curvie [...] Prin urmare, nu firea în sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom învinovăţi pe Ziditor? Oare cel ce a dat fierul spre o întrebuinţare necesară şi folositoare e vinovat dacă cel ce l-a primit îl foloseşte pentru ucidere? - Sfântul Ioan Casian

Desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile unei patimi ce domină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale prin exces şi perversiune, exagerări necunoscute acestora, întrucât ele urmează instinctului nepervertit. Până şi împreunarea lor trupească (a animalelor sălbatice — n.n.) urmează legile firii şi are loc numai în scop de procreare, iar nu pentru desfrâu. - Atenagora Atenianul

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Daca omul nu face din asta un mod de "dezmat" sau exces de zel, si daca e constient de pacatul sau si se roaga sa-i inteleaga Dumnezeu sufletul si sa-l ierte, eu nu cred ca se pune problema nemantuirii, mai ales daca se spovedeste regulat.

De acord te spovedeşti, dar căinţa constă şi în a nu mai face păcatul, adică dacă eşti conştient de păcat, nu-l mai fă sau străduieşte-te să nu mai cazi. Ţine şi de voinţa noastră...

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Probabil de aici si ideea de "toleranta" din partea duhovnicilor, care si ei sunt tot oameni. In plus mai exista si cazuri prin care protectia este obligatorie: din anumite motive, femeia nu are voie sa mai aiba copii fiindca este in pericol de moarte; unul dintre parteneri are virusul unei hepatite sau a altei boli la care este imun, dar il poate transmite, etc, etc. Sa inteleg ca in aceste cazuri, se impacheteaza "sculele" si se pun in pod?

Cam da. Care este rostul împreunării, dacă soţia este în pericol în cazul în care ar răâne însărcinată? Cu atât mai mult recurgi la abstinenţă. Suntem un "trup" numai la bine? Si la rău suntem două? Păi dacă jumătatea e bolnavă, cel sănătos frumos ar fi să rabde, să fie un "trup" şi la greu, la boală, nu numai la bine.

Părintele Arsenie Boca le vorbeşte şi duhovnicilor. Dacă eşti atent părintele Arsenie nu se abate de la cele ce au spus unii Sfinţi (am postat mai sus).

"În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare „că de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vremurilor noastre n-au mai urmarit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adica din căsătoria creştină. Aşa se face ca, „lipsind preotului conoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă că aceea (desfrânarea dintre soţi) nu-i păcat".

Voluptatea este egoistă, prin urmare este păcat. Sexualitatea în familie nu trebuie a fi folosită pentru a procura plăcerea, pentru că aceasta din urmă nu trebuie văzută ca scop, ci ca mijloc în împreunarea trupească. Este condamnabilă împreunarea pentru plăcere, nu cea pentru procreaţie. Nu faptul în sine, ci abaterea de la rânduiala lui constituie o ruşine, faptul fiind chiar binecuvântat de Dumnezeu: "Creşteţi şi vă înmulţiţi, fiind blestemată ieşirea din rosturile lui în adultere, ticăloşii, lupanare. - Tertulian

În prealabil postat de Cornel Urs

eu asa am inteles din acest text care va apartine:

Aha... OK, poate ca formularea permite o multime de interpretari.
Tocmai de aceea am nuantat in postarea ulterioara si poate ca acum e mai limpede sensul la care m-am referit.
E o problema de dezvoltare totusi, aceasta situatia in care micutii nu sunt atrasi de zonele genitale. Ceva nu e in regula, nu e normal sa nu reactionezi la intalnirea cu acele senzatii... Ori e ceva cu senzorii, ori cu alte componenete ale sistemului nervos (cai nervoase, arii corticale), ori prelucrarea psihica este pe undeva obturata/blocata... Nu stiu, de obicei se cerceteaza fiecare caz in parte si intotdeauna apar surprize urate, asta o pot spune praticienii din domeniu (medici, psihologi etc.). S-a scris mult, foarte mult, nu insist. Cine e din domeniu cunoaste ce zic, cine nu este desigur ca e mirat, cum am fost si eu cand am intalnit aceste surprinzatoare (pentru cunostintele mele de atunci) date si intelesuri.

As insista pe faptul ff important ca: una e experienta de la 2-3 ani a copilului (alt sens, alte rosturi, alte mecanisme, alt impact in dezvoltarea psihica) si alta e masturbatia adultului, ori, ca sa fie si mai clar prin plasarea la extreme, malahia monahului...

Sa facem bine distinctie, ca e strigator la cer!

Si sa invatam sa percepem copiii cu specificul lor! Asadar, sa NU ne inchipuim ca sunt "adulti in miniatura" (eroare de perceptie a copiilor de catre adulti, pe care o numim in psihologie cu termenul de ADULTRISM, o nenorocita de tendinta a adultilor lipsiti de cunostinte si capacitati/competente spi/pricepere in intalnirea cu universul atat de aparte si de fascinant al copilul...).