Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

Din scrierile patristice aflăm că imboldul trupesc a fost lăsat de Ziditorul spre naşterea de prunci, căci judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Deci cel ce urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată, socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Aşadar, unul ca acesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie, împreunându-se cu ea. - Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a doua, cap. 17, în FR, vol. II, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 71.


În acelaşi duh filocalic, Sfântul Ioan Casian menţionează: De fapt îmboldirea trupului a fost lăsată de Ziditorul spre naşterea de prunci şi spre continuarea neamului omenesc prin coborâre unii de la alţii, nu spre curvie [...] Prin urmare, nu firea în sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom învinovăţi pe Ziditor? Oare cel ce a dat fierul spre o întrebuinţare necesară şi folositoare e vinovat dacă cel ce l-a primit îl foloseşte pentru ucidere? - Sfântul Ioan Casian, Despre cele 8 gânduri ale răutăţii, în FR, vol. I, p. 117

Voluptatea este egoistă, prin urmare este păcat. Sexualitatea în familie nu trebuie a fi folosită pentru a procura plăcerea, pentru că aceasta din urmă nu trebuie văzută ca scop, ci ca mijloc în împreunarea trupească. Este condamnabilă împreunarea pentru plăcere, nu cea pentru procreaţie. Nu faptul în sine, ci abaterea de la rânduiala lui constituie o ruşine, faptul fiind chiar binecuvântat de Dumnezeu: «Creşteţi şi vă înmulţiţi», fiind blestemată ieşirea din rosturile lui în adultere, ticăloşii, lupanare.
- Tertulian, Despre suflet, XXVII, 4, trad. Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, în col. PSB, vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 297

Nu trebuie idolatrizată plăcerea. Dumnezeu vrea ca iubirea să fie constructivă, creatoare, nu un egoism carnal, căci în acest caz lipseşte finalitatea, care este procrearea şi dăruirea de sine reciprocă. A avea legături sexuale, nu cu scopul de a avea copii, înseamnă a batjocori natura - Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. X, 95.3., trad., note şi indici de Pr. Prof. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 284