Imparatia Cerurilor este Raiul? Care este Pamantul celor blanzi?

Exista o dilema in legatura cu Luca 17,21.Marturisesc ca este unul dintre versetele mele preferate dar este posibil sa mai existe un sens al acestui verset.In forma mentionata apare doar in Luca si est spus fariseilor,ceea ce este extrem de ciudat,ucenicii,cei carora Hristos le spuse ,,vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor"(Matei 13,11) neprimind acesta profunda invatatura in acesta specifica formula(cel putin conform relatarilor scrise ale Noului Testament).In versetul 20 Mantuitorul afirmase caracterul tainic al venirii Imparatiei,odata cu venirea Sa,in opozitie cu asteptarile politice triumfaliste ale spectrului religios evreu al mometului.

Ar fi fost putine sanse ca fariseii,care il respingeu cu indaratnicie semnele evidente ale venirii Sale,preferand o ipocrizie religioasa confortabila si aducatoare de stima publica,sa fi gasit imparatia lui Dumnezeu inauntrul lor sau sa fi fost dispusi sa o caute acolo,stiut fiind faptul ca ei asteptau o venire exterioara,izbitoare si impunatoare,nicidecum una umila si discreta.
Sintagma ἐντός (entos) din textul grecesc are intradevar sensul de inauntru dar mai are si intelesul de(in acesta situtia)de ,,printre voi"ceea ce,logic vorbind,ar fi mai apropiat de contextul textului.Asta inseamna ca Mantuitorul le spunea,in fapt, fariseilor ca degeaba asteptau ceva conform sperantei lor lumesti,adevarata Imparatie,odata cu venirea Sa,era printre ei,in fata lor,dar ei,impietriti,erau incapabili sa sesizeze acest lucru,desi semnele erau clare iar ei,ca niste invatati ai Legii,ar fi trebuit sa le observe.

Este doar o opinie,nu o luati de buna dar sincer nu cred,in contextul textului,ca Hristos le-ar fi spus (doar) fariseilor ceva ce era evident ca nu exista ,,înăuntrul "lor iar acestia,incapabili sa admite minuni evidente cu atat mai putin ar fi fost capabili de o asemenea profunda introspectie,in completa antiteza cu modul lor mort de intelegere.

Împărăţia Cerurilor este-n voi!
Ne-ai spus, cu focul duhului, pe cale
Tămăduind şi-nmiresmînd, agale
Putreziciunea ghiolului din noi...

Uituci, cătam bezmetici împrejur.
Priviri demente, sânge, praf şi glorii!
Extaziaţi de regi şi de istorii
Visam cel mult ... un bec şi-un abajur:

Să depănam în tihnă noi versete,
În nopţi de iască să pocim lecturi,
Cuvântule, să Te sluţim pe guri
Mereu prea lacome şi pururi prea şirete...

Dar Tu ne-ai dat, cu Glasul, înapoi!
„Vă pocăiţi!” e verbul Tău dintâi.
Şi chiar prin ăst cuvânt Tu azi rămâi
Să umpli hăul, golul orb din noi...

Da, Sfinte, Cerul Tău Îl ştiu in mine!
Dar eu, nebunul, umblu pe pământ...
Şi mă închin la roşcove şi-n vânt
Pun bâzâit de viespi, iar nu de-albine...

Împărăţia Cerurilor este-n noi!
De la-nceput, precum în munţi, izvorul.
Iar noi, oh, prea îndrăgostiţi de dorul
De-aŢi oferi cînd pietre, când vreun sloi...