![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Dacă postarea Dvs. referitoare la "criticile" aduse BO pentru binecuvântarea liderilor "mai puțin ortodocși ai țării" vizează comentariile mele de mai devreme, vă rog să recitiți cu mai multă atenție ce am scris pentru că ați înțeles greșit scopul și sensul mesajului meu. În ce privește partea a doua a mesajului Dvs., așa cum a spus mai devreme și N.Priceputu, omul are o conlucrare cu Dumnezeu, astfel că Îl poate îndupleca "să Se răzgândească" - expresie ce trebuie luată cum grano salis. Cât despre Purcederea Duhului, ea nu are loc și de la Fiul, după cum nu are loc numai de la Tatăl. Ci este de la Tatăl prin Fiul, iar acest "prin" nu trebuie înțeles la nivelul mișcării și distribuirii Duhului în istorie, ci chiar în sensul iconomiei intratrinitare. De vreme ce Duhul este Cel în Care Se odihnește iconomia divină al cărei sens este cel de afirmare a unității identității ontologice cu diferența ontologică fundamentală a Principiului cu Sine, este clar că nu putem concepe afirmarea Acestui al Treilea "Moment" fără Cel de al Doilea Care este condiția de ființialitate a Diferenței în Sine. Dacă nu se ține cont de Fiul, se cade în aseitatea pură a unui Tată care nu ar avea nevoie de realitatea diferenței, a alterității. Adică, am cădea în sabelianism sau, în alte forme, în arianism. Se agreează formula "prin" față de "și de la" întrucât Fiul are ca origine pe Tatăl și "contribuția" Sa la Cel de al Treilea "Moment" e diferită de a Tatălui Care este fără de origine. Astfel se prezervă "monarhia" Tatălui și, totodată, nu are cum să se cadă în erezii de tipul "Duhul ar fi o creatură" sau ceva subordonat Fiului și Tatălui. Această din urmă neînțelegere a fost oarecum comună într-o vreme când textele circulau mai prost între Orient și Occident, astfel că unele traduceri nefericite la care s-au adăugat incidente istorice cu prea puțină legitimitate sau legătură față de chestiune, au creat certuri de cuvinte și dispute inutile și false care au mers până acolo încât chiar unii sfinți teologi de calibrul unui G. Palamas, fiind induși fără voia lor în eroare, au avut o înțelegere inadecvată a poziției catolice și au luat atitudine în consecință, respingând-o. Toate astea pentru că, până la modernitate, nu s-a purtat un dialog real între părți în care să se ia în considerare cu adevărat ce spune partea adversă de către fiecare parte. |
|