Marturisirea credintei

[catalin2]

Citez din link-ul dat mai sus:

Cele două aripi ale vieţii duhovniceşti sunt cunoaşterea şi făptuirea. Cunoaşterea se referă la înţelegerea învăţăturii dumnezeieşti a Bisericii.Trebuie să cunoşti, pentru a şti cum să făptuieşti mai departe în viaţa ta. Cunoaşterea şi făptuirea merg mână în mână. Una fără cealaltă nu se poate. Dacă te străduieşti să ai doar cunoştinţă, faci Teologia, de exemplu, şi înveţi la şcoală, şi aduni o mulţime de informaţii; dacă ele nu se adresează vieţii tale, nu se raportează la ea, ci au legătură numai cu mintea ta, ai acumulat doar simple cunoştinţe şi atât. Eşti asemenea unui om care aleargă după vânt. Vrei să îl prinzi şi nu prinzi nimic. Capeţi cunoştinţe, date, noţiuni, dar ele nu au nici o influenţă asupra vieţii tale. Nu te alegi cu nimic din acest mod de a învăţa. Există şi situaţia inversă: nu cunosc mare lucru despre învăţătura Bisericii, dar practic din tradiţie, pentru că aşa e bine, anumite lucruri şi obiceiuri. De multe ori practica acesta este un lucru mecanic, un automatism. Dacă eu nu ştiu de ce fac cutare lucru, ci singurul meu argument este acela că e bine sa fac aşa pentru că astfel s-a moştenit, actul săvârşit de mine reprezintă o închinare la idoli, pentru că practic ceva din inerţie. Acestea sunt lucruri moarte, nu au nici un ecou în sufletul tău, fiindcă înţelesul, sensul pentru care tu le faci, nu există. Sunt absolut necesare atât cunoştinţa, cât şi făptuirea. Ignoranţa este, după cum spun Sfinţii Părinţi, o mare primejdie. Împreună cu uitarea şi nepăsarea, ea constituie unul dintre cele mai mari rele care pândesc sufletul omului. Sfântul Ioan Damaschin le numeşte „proptele ale păcatului“.
Citirile din cărţile cu conţinut duhovnicesc sunt absolut necesare. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune într-un loc că mântuirea are două feţe, două aspecte. Ea se finalizează atât prin cunoaştere, cât şi prin trăire. O pasăre nu poate zbura niciodată cu o singură aripă.