GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

Capitolul VII

Invatatura ortodoxa a Sfintilor Parinti despre lupta si biruirea patimilor (II)

,,O multime de patimi/boli pot afecta sufletul omului cazut, si anume tot atatea cate miscari patologice pot avea diferitele lui facultati, in plus, numarul lor creste prin combinarea unora dintre ele. Sfantul Ioan Casian, ilustrandu-si afirmatiile de mai sus,ne da urmatoarea clasificare: "Daca este infectata de viciu partea rationala va da nastere la vicii ca: chenodoxia, trufia, pizma, mandria, infumurarea, sfada,erezia.Daca va fi ranita vointa (partea irascibila) va produce furie, nerabdare, tristete,nepasare, lasitate, cruzime. Iar daca va strica partea poftitoare va zamisli:gastrimarghia, desfranarea, arghirofilia, avaritia si poftele vatamatoare si pamantesti".

Sfantul Ioan Damaschin, care foloseste acelasi principiu de clasificare, ne ofera o lista mai detaliata. In alta parte, el da o alta lista, inca si mai lunga, pe baza deosebirii dintre patimile sufletului si patimile trupului: "Patimile sufletului sunt uitarea, negrija si nestiinta, cele trei patimi prin care ochiul sufletului - mintea - este orbit si inrobit tuturor celorlalte patimi, care sunt: lipsa de credinta, parerea gresita,adica orice erezie, blasfemia, pornirea nestapanita, mania, amaraciunea, furia, ura semenilor, pizma, calomnia, judecarea semenilor, tristetea peste masura, frica,lasitatea, cearta, impotrivirea, gelozia, slava desarta, mandria, ipocrizia, minciuna,lipsa de credinta, lacomia, iubirea celor materiale, iubirea avutiilor pamantesti, trandavia, putinatatea de suflet, nerecunostinta, cartirea, sminteala, ingamfarea,laudarosenia, iubirea de stapanire, dorinta de a placea oamenilor, viclenia,nerusinarea, nesimtirea, lingusirea, prefacatoria, siretenia, falsitatea, consimtireasufletului cu pacatul, obisnuinta cu pacatul, ratacirea gandurilor, iubirea de sine (...),iubirea de arginti (...), cruzimea si rautatea.

Iar patimile trupului sunt: lacomia,imbuibarea pantecelui, betia (...), desfraul, adulterul, nerusinarea, necuratia, placerea simturilor si iubirea placerilor de tot felul, ademenirea copiilor (...), poftele cele rele sitoate patimile nerusinate cele impotriva firii; hotia, pangarirea celor sfinte, talharia,uciderea, placerile carnii si toate cele care se fac pentru indulcirea trupului; ghicitul,vrajile, prevestirile, iubirea de podoabe, usuratatea, nepasarea (...), lenea, distractiile, jocurile de noroc, reaua folosire in chip patimas a placerilor lumesti, viata iubitoare detrup".

In ceea ce-l priveste, Sfantul Maxim Marturisitorul, adoptand clasificarea stabilita pe baza celor trei functiuni principale ale sufletului, in paralel mai face o clasificare a patimilor in alte trei categorii: cele care provin din cautarea placerii, cele care provin din ferirea de durere si, in sfarsit, cele care se nasc din unirea acestor doua porniri. "Cautand placerea din pricina iubirii trupesti de noi insine si straduindu-ne sa fugim de durere, din aceeasi pricina, nascocim surse neinchipuite de patimi facatoare de stricaciune. Astfel, cand ne ingrijim prin placere de iubirea trupeasca de noi insine, naste lacomia pantecelui, mandria, slava desarta, ingamfarea, iubirea de arginti, zgarcenia, tirania, fanfaronada, aroganta, nechibzuinta, nebunia, parerea de sine, infumurarea, dispretul, injuria, necuratia, usuratatea, risipa, neinfranarea,umblarea cu capul prin nori, moleseala, pornirea de a maltrata, de-a lua in ras,vorbirea prea multa, vorbirea la nevreme, vorbirea urata si toate cate sunt de felul acesta.

Iar cand ascutim mai mult prin durere modul iubirii trupesti de noi insine,naste mania, pizma, ura, dusmania, tinerea de minte a raului,calomnia,barfeala,intriga, intristarea, deznadejdea, defaimarea Providentei, lancezeala, neglijenta,descurajarea, deprimarea, putinatatea de suflet, plansul la nevreme, tanguirea, jalea,sfaramarea sufletului, ciuda, gelozia si toate cate tin de o dispozitie care a fost lipsitade prilejurile placerii, in sfarsit, cand din alte pricini se amesteca in placere durerea,dand perversitatea (caci asa numesc unii intalnirea partilor contrare ale rautatii),naste fatarnicia, ironia, viclenia, prefacatoria, lingusirea, dorinta de a placeaoamenilor si toate cate sunt nascociri ale acestui viclean amestec". "A le numara pe toate si a le spune toate, cu infatisarile, modurile, cauzele si vremurile lor, nu e cuputinta", adauga Sfantul Maxim.

Iata deci ca aceasta lista, cu toata intinderea ei, nu este decat partiala, ca si cea Sfantului Ioan Damaschin, citata mai sus, o simpla privire rapid aruncata asupra nenumaratelor patimi care-l pot lovi pe omul cazut.Printre aceste multiple boli spirituale, exista totusi unele care sunt fundamentale, mai generale si generice, acest ultim termen aratand ca ele, intr-un anumit fel, le contin si le zamislesc pe toate celelalte.

Aceste patimi principale sunt in numar de opt. Evagrie le clasifica astfel: "Gandurile cele mai generale, in care se cuprind toate celelalte, suntin numar de opt. Primul este gandul lacomiei; dupa el, vine cel al curviei; al treilea este cel al iubirii de arginti; al patrulea, gandul tristetii; al cincilea, al maniei; al saselea, al akediei; al saptelea, al slavei desarte; al optulea, al mandriei".Cele opt patimi generice corespund celor sapte neamuri care trebuie invinse, in afara de Egipt, cucerit deja, despre care vorbeste Deuteronomul (7, l). Cateodata, Sfintii Parinti, socotind mandria si slava desarta o singura patima, vorbesc numai despre sapte patimi, in acest caz ele corespunzand celor sapte demoni de care vorbeste Evanghelia (Mt. 12, 45; Mc. 16, 9; ).

Izvorul acestor opt patimi principale si al tuturor celorlalte pacate care se nasc din ele este filautia sau iubirea egoista de sine. Toate patimile provin din aceasta, dar ea produce in primul rand trei patimi fundamentale, care le preced si le zamislesc pe celelalte cinci, dintre cele opt principale, apoi pe toate celelalte: acestea sunt gastrimarghia, arghirofilia si chenodoxia. "Iubirea trupeasca de sine, cum s-a spus adeseori, e pricina tuturor gandurilor patimase. Caci din ea se nasc cele trei ganduri mai generale ale poftei: al lacomiei pantecelui, al iubirii de arginti si al slavei desarte".

"Dintre demonii carese impotrivesc lucrarii (praxis) noastre, cei dintai care se ridica cu lupta sunt cei incredintati cu poftele lacomiei pantecelui, cei ce ne furiseaza in suflet iubirea de arginti si cei ce ne momesc cu slava de la oameni. Toti ceilalti vin dupa acestia.... "De aceea, arata el in continuare, si diavolul aceste trei ganduri I le-a infatisat Mantuitorului: intai, indemnandu-L sa faca pietrele paini; al doilea, fagaduindu-I toata lumea daca i Se va inchina, si al treilea spunandu-I ca va fi acoperit cu slava daca va asculta de el". Aceste trei patimi primordiale sunt, intr-un anume fel, cele mai imediate, cele care apar in primul rand si cele mai raspandite la oameni. Ele sunt cele care deschid poarta pentru toate celelalte: "Nu este cu putinta sa alunge cineva de la sine pe diavolul, daca n-a dispretuit aceste trei ganduri", scrie Evagrie. Atata vreme cat omul nu le rapune pe acestea trei, nu se poate elibera de celelalte; si, dimpotriva, atunci cand a reusit sa le biruiasca, poate cu usurinta sa le indeparteze pe celelalte."(va urma)

Scurte consideratii practice plecand de la experienta biblica

,,Analizand cauzele aparitiei bolilor psihice, iti dai seama cu usurinta ca diversitatea lor este greu de incadrat intr-o schema. Omul care a fost intr-un spital de psihiatrie, care a vazut, a auzit sau a comunicat cu oameni bolnavi psihic poate afirma ca "duhul” unei astfel de institutii este foarte apasator. In cazul dat, am in vedere nu atat impresia lasata de cele vazute, cat simtamantul launtric al inimii. Am vorbit despre faptul ca, in cazul patologiei psihice asa-zis "naturale”, simptomatologia se dezvolta din cauze biologice. Dar "atmosfera" din clinicile psihiatrice se deosebeste totusi intr-o masura insemnata de cea care este, spre exemplu, intr-un stationar de boli somatice. Care sa fie cauza ? Oare se intalneste uneori combinatia dintre indracire si boala fizica? Cel mai degraba, da.

Ierarhul Luca (Voino-Iasenetki) spunea pe aceasta tema: "Cauzele multor boli sufletesti nu sunt cunoscute nici de cei mai savanti dintre psihiatri. Spre exemplu, nu stim cauzele nebuniei furioase, dar mi se pare neindoielnic faptul ca dintre cei afectati de ea un anumit procent sunt indraciti sadea”. De exemplu, exista o categorie de bolnavi psihic ce nu suporta nici un lucru legat de Biserica: nici rugaciunea, nici stropirea cu apa sfintita, nici mirosul de tamaie etc. Cunosc cazuri cand bolnavi de epilepsie, aflandu-se intr-o stare disforica (rautacioasa, agresiva), au incercat sa smulga crucile de la pieptul celor din familie, au avut o atitudine profanatoare fata de icoane si fata de alte lucruri sfinte. Acest comportament era insotit de injuraturi, racnete, amenintari.Nu o data am observat ca debutul bolii psihice a survenit atunci cand cineva din familia celui in cauza a inceput sa se ocupe cu metode oculte de "tratament", cu magie, vrajitorie.

Am observat, de asemenea, dezvoltarea unei patologii psihice la copii dupa sinuciderea tatalui sau a mamei. Faptul ca intre parinti si copii exista o foarte stransa legatura spirituala este binecunoscut de multa vreme. Se stie ca, atunci cand parintii fac pacate grele, cand nu se pocaiesc si nu se indreapta, copiii sufera deseori, iar cateodata se si imbolnavesc psihic. Experienta mea practica m-a facut sa ajung la concluzia urmatoare: la majoritatea covarsitoare a copiilor nascuti din relatii extraconjugale apar diverse devieri psihopatologice sau comportamentale.

In articolul sau "Boala psihica: pedeapsa sau cruce?" mitropolitul Antonie Bloom scrie: "In scrierile Sfantului Ioan din Kronstadt exista un pasaj care ne poate pune pe ganduri, dar care nu poate fi dat deoparte. Pomenind de bolile sufletesti, Sfantul scrie ca sunt suflete pana intr-atat de fragile, ca s-ar sfarama de grosolania si de cruzimea lumii inconjuratoare - si Domnul ingaduie ca intre ele si lume sa se lase perdeaua bolii psihice, ca sa le fereasca de ceea ce le-ar putea distruge integritatea. Iar indaratul acestei perdele sufletul se maturizeaza si se transforma, si omul creste. Acest pasaj mi-a ramas intiparit in memorie, pentru ca am vazut eu insumi asa ceva.Cu multi ani in urma, cand inca eram medic in Franta, mi s-a cerut sfatul cu privire la un artist, in mediul nostru era un iconar de exceptie, care incepuse sa-si iasa din minti. Mama si sora lui faceau cum fac multi: nu voiau sa-l supere, si cand spunea ca simte miros de pucioasa, ele se prefaceau ca adulmeca aerul si spuneau: "Da, da, chiar asa..." - cand de fapt nu simteau nimic, fiindca nu mirosea a pucioasa.

Cand boala a inceput sa progreseze, mi s-a cerut parerea. Cum am zis mai sus, pe atunci eram medic si am fost consultat in aceasta calitate. Mi-au zis: "L-am stropit cu aghiasma, s-a spovedit, i s-au facut molifte, maslu, a fost impartasit -dar nu s-a vindecat. Continua sa fie bolnav... Ce este de facut ?" Am raspuns atunci: "Trimiteti-l la spital ca sa ii faca electroterapie". Imi amintesc cu cata indignare mi s-a raspuns atunci: "Ce, esti necredincios ?! Crezi ca socurile electrice pot ce n-a putut face rugaciunea?! Dar daca lucreaza in el diavolul?!" Atunci am dat un raspuns sincer si provocator. Am zis: "Stiti, daca este a mijloc lucrarea diavoleasca, socurile electrice n-o sa-i faca diavolului nici un rau, dar pe om pot sa-l salveze..." Propunerea mea a fost intampinata cu mare nemultumire, dar bolnavul tot a trebuit dus la spital. In spitalul cu pricina lucram eu, si ca atare il vedeam in fiecare zi de la Dumnezeu. Nimeni nu putea intra in contact cu el...
Dar apoi si-a venit dintr-o data in fire.Cand a iesit din spital vindecat multumita ajutorului medical, s-a dovedit ca se intamplase cu el ceea ce a spus Sfantul Ioan din Kronstadt. Iconarul inca neexperimentat, inca nematurizat deplin, desi foarte daruit, a iesit din spital ca iconar matur, cum nu fusese inainte".

In majoritatea cazurilor de tulburare psihica exista si un "diagnostic" duhovnicesc. Granitele sunt aici foarte transparente. Inca ceva. Nu o data am avut prilejul sa vad oameni bolnavi psihic de multa vreme, la care cu mila lui Dumnezeu, pe masura imbisericirii, au disparut diferite manifestari greu de vindecat sau nevindecabile ale bolii. Rugaciunea, Sfintele Taine le-au modificat radical starea psihica. Dispareau idei delirante, halucinatii persistente. Ochii bolnavilor se limpezeau, incepeau sa se simta cu mult mai bine. In locul "mastii nebuniei", pe figura se rasfrangea pecetea duhovniciei.

In lucrarea sa "Psihiatria si problemele vietii duhovnicesti", profesorul D. E. Melehov scria: "Sub influenta pacatului, sufletul omenesc viu, fara sa-si piarda constiinta, traieste simtamantul vinovatiei, al tristetii, al chinului si al necesitatii de a scapa de pacat. Omul credincios merge dupa ajutor la biserica, apeleaza la o persoana cu experienta duhovniceasca. El traieste durere si suferinta duhovniceasca, iar cateodata poarta si urmarile fizice ale pacatului.

Prima sarcina a duhovnicului, ca si a psihiatrului credincios, este aceea de a pune "diagnosticul duhovnicesc", adica este neaparata nevoie sa stabileasca care componenta a suferintei omului are o cauza duhovniceasca nemijlocita si se poate supune tratamentului duhovnicesc. Trebuie stabilit totodata ce anume din suferintele lui reprezinta manifestare a unei boli sufletesti care isi are cauza in tulburari ale activitatii cerebrale sau a intregului organism, si ca atare cere competenta medicala...Sau, in fine, bolnavul are tulburari psihofizice ce reprezinta urmari indirecte ale pacatelor personale sau familiale, si atunci are nevoie de combinarea metodelor duhovnicesti de tratament cu cele psihiatrice. In asemenea cazuri, insanatosirea duhovniceasca poate duce la insanatosire psihiatrica si fizica".

Iata inca o observatie duhovniceasca(Arhimandrit Sofronie Saharov, "Sfantul Siluan Athonitul")foarte importanta: "Vrajmasul a cazut prin trufie. Trufia este inceputul pacatului; in ea sunt cuprinse toate felurile raului: slava desarta, iubirea de slava, iubirea de stapanire, raceala, cruzimea, nepasarea fata de suferintele aproapelui; visarea mintii, lucrarea sporita a inchipuirii, expresia demonica a ochilor, caracterul demonic al intregii fizionomii, intunecarea, tanjala, deznadejdea, ura; invidia, deprimarea, la multi caderea in pofta trupeasca; nelinistea launtrica chinuitoare, neascultarea teama de moarte sau, dimpotriva, cautarea de a incheia cu viata si, in fine, lucru ce se intampla nu rareori, deplina nebunie. Iata semnele spiritualitatii demonice. Insa atata vreme cat ele nu se manifesta cu putere, raman nebagate in seama de multi"(Dr. Dimitrie Avdeev,preluare de pe cresinortodox.ro) va urma

Salut initiativa Pelerinului de a elabora, cu statornicie, acest topic pe care il gasesc cu totul folositor pentru zidirea noastra sufleteasca. Macar ca avem cateva repere adunate din Biserica preocupata cu adevarat de mantuirea sufletelor noastre.
Voi incerca sa ma alatur si eu Pelerinului, cu nadejdea ca fac un lucru potrivit si folositor si ca nu stanjenesc demersul initiatorului topicului.
Deoarece biblioteca mea personala e undeva in Baragan iar eu sunt acum in Bucuresti, voi posta un fragment din singura lucrare pe care o port deocamdata cu mine: despre viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama, de P. Dumitru Staniloae. Multumesc fratelui N.Priceputu ca mi-a pus la dispozitie aceasta carte pretioasa in care gasim repere limpezi si ferme ale gandirii si vietuirii patristice. Desi continutul cartii NU apartine, strict, perioadei din istoria Bisericii pe care o numim "patristica", prin persoana Sfantului Grigorie Palama, prin modul cum Sfantul isi desfasoara marturisirea, consider ca ne aflam in continuitatea vietii patristice si,practic, in duhul ei din miezul cel mai sfant.
Deocamdata ma limitez la a selecta cateva paragrafe din prefata alcatuita de Parintele Staniloae.

"Controversa isihasta a fost episodul cel mai important in istoria spiritualitatii ortodoxe dupa epoca patristica. Ea s-a produs prin ciocnirea scolasticii apusene, deplin cristalizata in veacul al XIV-lea, cu gandirea religioasa traditionala a Rasaritului si a prilejuit o ultima precizare a caracterelor doctrinei ortodoxe si a pozitiei ei fata de noua cugetare apuseana.
Pe cat de mult este crescuta doctrina Sfantului Grigorie Palama din mediul rasaritean, teoretic si practic, pe atat de mult ii precizeaza ea si ii formuleaza acestui mediu notele caracteristice, asa incat astazi nu putem spune nimic SERIOS SI CONCRET despre ortodoxie fara a tine seama de doctrina acestui profund ganditor rasaritean.
In controversa aceasta se infrunta mistica rasariteana, care afirma o cunoastere directa si duhovniceasca a lui Dumnezeu, cu rationalismul scolastic, care nu crede decat in ce descopera ratiunea deductiva din natura;
mistica rasariteana care asteapta "indumnezeirea" omului sau unirea lui cu Dumnezeu prin harul necreat izvorator din fiinta dumnezeiasca, cu secularismul apusean care nu asteapta decat o imitare a lui Dumnezeu din partea omului prin sfortari proprii, neunindu-se acesta cu Dumnezeu printr-un har necreat, ci printr-unul creat care mentine deci pe om tot in izolare de Dumnezeu. Se refiefeaza spiritul Rasaritului care, cu doctrina lui despre DEOSEBIREA dintre fiinta si lucrarile dumnezeiesti, nu transforma prin cugetare pe Dumnezeu intr-o entitate abstracta, intr-un absolut de piatra lipsit de caracterele personale ale iubirii, milei, supararii, maniei, intr-un Dumnezeu care nu mai poate fi subiect ce primeste rugaciunile, ci doar obiect de speculatie fada."

Multumesc din suflet pentru ajutor,este o mare bucurie.Oricine este binevenit sa contribuie cu ce considera ca ar fi de folos dpdv al gandirii si invataturii patristice.Topicul are un singur scop:sa le prilejuiasca dreptcredinciosilor(si nu numai)o intalnire cu izvorul de apa vie numita gandirea patristica.Intr-o perioada in care timpul tuturor de cautare s-a diminuat,invataturile straine colcaie iar resursele financiare(in vedere achizitionarii de carti)au scazut dramatic,acest topic incearca sa reuneasca(pe scurt,gandirea patristica neputand fi cuprinsa intr-un topic)intr-o forma cat mai accesibila informatii de baza despre modul in care Sfintii Parinti au trait si au inteles adevarata viata in Hristos.Este o munca facuta din entuziasm si dragoste pt Sfintii Parinti iar cea mai mare bucurie este ca din ce se poate citi aici credinciosii sa retina cat se poate si sa aplice in viata lor,povetele fara traire fiind,dupa cum spunea Parintele Cleopa,precum un izvor desent pe un perete.Se vor indica mereu sursele pt ca cei interesati sa poata cauta si aprofunda.Lectura placuta si folos duhovnicesc.Doamne ajuta!+

Intentia mea este sa reamintesc importanta fundamentelor dogmatice pentru orice demers duhovnicesc si/sau de imbisericire a omului. Iluzia ca suntem oameni ai Bisericii, indiferent de continutul dogmatic al invataturii noastre, ne paste pe toti atunci cand ne abatem de la dreapta credinta. In lucrarea pomenita vedem tocmai lupta dintre Sfantul Grigorie si reprezentantii unei scoli de gandire care opereaza in duh strain de invatatura Parintilor.
Mai intai sa ne aducem aminte ca, pe la mijlocul secolului 14, Sfantul Grigorie Palama combate in trei randuri ratacirile de la invatatura Parintilor: mai intai in controversa cu Varlaam, apoi prin polemica cu Achindin si, in al treilea stadiu al controversei, impotriva lui Nichifor Gregora. In cursul acestor confruntari, Sfantul face dese trimiteri, pentru confirmare si sprijin, la Sfanta Scriptura, frecvent la Apostolul Pavel precum si la cuvintele Parintilor (Grigorie Teologul, Vasile Cel Mare, Ioan Hrisostom, Chiril, Simeon Noul Teolog, Isaac Sirul, Maxim Marturisitorul).

Invatatura sustinuta de Sfantul Palama se poate rezuma in aceasta propozitie (scrie parintele Staniloae):

1. Exista o deosebire intre fiinta dumnezeiasca si lucrarile dumnezeiesti. 2. dar aceste lucrari nu sunt despartite de fiinta. 3. si nu altereaza simplitatea si unitatea ei.

Va propun sa vedem cum detaliaza Sfantul aceasta afirmatie, in polemica cu Achindin!

Lucrarea este manifestarea puterii intrinseci. Este miscarea puterii fiintiale.
Numai manifestarea lucrarii incepe si se sfarseste. Lucrarea insa este, potential, vesnica.
Lucrarile nu se adauga accidental lui Dumnezeu, ci El le are in natura Sa.

(pag. 133, op. cit.)

Numai o nota contradictorie intre lucrari si fiinta - ca de ex. acelea sa fie create iar fiinta necreata - ar impiedica simplitatea si unitatea lui Dumnezeu.
Chiar daca se deosebeste lucrarea dumnezeiasca de fiinta dumnezeiasca, ATAT IN LUCRARE CAT SI IN FIINTA ESTE O SINGURA DUMNEZEIRE SI SIMPLA.

Lucrarea are toate insusirile dumnezeirii.

Nu in ce priveste dumnezeirea sta deosebirea, ci intrucat una este izvor iar cealalta este emanatie din el.

Deosebirea intre fiinta si lucrari se reduce la aceea ca fiinta e cauza sau izvor iar lucrarile sunt efectele cauzei. SUNT EMANATII NEDESPARTITE DE EA.
(gasesc aici argumentul pentru a sustine ca harul este energie necreata, altfel spus necreata si vesnica este lucrarea dumnezeiasca a vietii, luminii, bunatatii, milei, dreptatii s.a.m.d., care coboara la noi - nota mea)

Iar deosebirea in acest punct exista si intre Tatal si celelalte si celelalte doua Persoane fara ca de aici sa rezulte ca Dumnezeu e compus.
Precum Fiul e al doilea dupa Tatal, in ce priveste ordinea nu natura, asa si lucrarile sunt subordonate fiintei dumnezeiesti in ce priveste ordinea sau cauza, iar nu natura. Aceasta (natura) este tot dumnezeiasca.

Deosebirea este ca lucrarile sunt din fiinta iar fiinta nu e din lucrari.

Deosebirea este reala, caci daca nu s-ar deosebi lucrarile de fiinta nu s-ar zice ca sunt din fiinta. Caci la doua lucruri care nu se deosebesc nu se zice ca unul e din celalalt.
Altceva este cel ce voieste si altceva voirea, altceva cel ce lucreaza si altceva lucrarea.
Primul e cel ce misca, ultima e miscarea. Dar ambele sunt de aceeasi natura necreata la Dumnezeu, create la fapturi, si nedespartite.

Palama reprosa lui Achindin ca Il face pe Dumnezeu sau fiinta fara lucrari si deci fara puteri, caci lucrarea e manifestarea puterii, sau lucrare simpla. Amandoua alternativele exprima insa nonsensuri, imposibilitati. Fiinta fara putere si fara lucrare nu exista, iar lucrare suspendata in vid nu se poate inchipui.

Alchindin explica teza nedeosebirii intre fiinta si lucrari in sensul ca Dumnezeu este si fiinta si lucrare dar fiinta nu-i altceva decat lucrare si lucrarea nu-i altceva decat fiinta la Dumnezeu: "Socotim pe Dumnezeu fiinta lucratoare dar lucrarea nu e altceva decat fiinta."
Palama raspunde ca acestea sunt vorbe goale. Unul si acelasi nu poate fi si fiinta si lucrare, in sensul de identitate totala.

E firesc ca cele doua doctrine atat de deosebite intre ele sa aiba si consecinte deosebite in ce priveste raportul lui Dumnezeu cu lumea si cu omul. (Va urma)

(pag. 133-134)

[Adrianna]

Evreii ii numeau intr-adevar parinti pe invatatorii lor, insa Domnul a interzis aceasta apelatie spunand sa nu numim pe nimeni tata (parinte) decat pe cel Ceresc si pe nimeni invatator decat pe El.
Ap. Pavel insa se autointituleaza parinte conform obiceiului evreiesc de a numi parinte pe invatatorii mai importanti, le spune credinciosilor ca aveau multi invatatori dar putini erau si parinti.
Aceasta afirmatie a apostolului este utilizata de multi pentru a afirma ca ceea ce ceruse Domnul nu s-ar aplica si la conducatorii spirituali. Cuvantul Domnului insa este foarte clar "Sa nu numiti pe nimeni " invatator... Tata...
La aceasta nimeni nu a dat vreodata vreo explicatie in bisericile traditionale de astazi, desi ar merita una. Iar cum Domnul este mai presus de Apostol, explicatia ar trebui data invers: de ce apostolul se autointituleaza invatator si parinte cand cele doua apelatii au fost interzise de Domnul tocmai in domeniul spiritualitatii.
Daca are cineva vreo explicatie, multumesc de raspuns.

[iustin10]

În prealabil postat de Adrianna

Evreii ii numeau intr-adevar parinti pe invatatorii lor, insa Domnul a interzis aceasta apelatie spunand sa nu numim pe nimeni tata (parinte) decat pe cel Ceresc si pe nimeni invatator decat pe El.
Ap. Pavel insa se autointituleaza parinte conform obiceiului evreiesc de a numi parinte pe invatatorii mai importanti, le spune credinciosilor ca aveau multi invatatori dar putini erau si parinti.
Aceasta afirmatie a apostolului este utilizata de multi pentru a afirma ca ceea ce ceruse Domnul nu s-ar aplica si la conducatorii spirituali. Cuvantul Domnului insa este foarte clar "Sa nu numiti pe nimeni " invatator... Tata...
La aceasta nimeni nu a dat vreodata vreo explicatie in bisericile traditionale de astazi, desi ar merita una. Iar cum Domnul este mai presus de Apostol, explicatia ar trebui data invers: de ce apostolul se autointituleaza invatator si parinte cand cele doua apelatii au fost interzise de Domnul tocmai in domeniul spiritualitatii.
Daca are cineva vreo explicatie, multumesc de raspuns.

Tot apostolul Pavel spune : sa nu aveti alt cap in afara de Hristos.
Apostolul se intituleaza invatator pentru ca Duhul lui Hristos vorbeste prin el.
Deci se pastreaza valabila porunca Mantuitorului. Prin apostol ,vorbeste tot Hristos. Invatatura lui nu e a lui,ci a lui Hristos.
Altfel ar insemna ca Hristos a tacut 2000 de ani ,si Duhul nu ar fi fost trimis spre mangaierea noastra

În prealabil postat de Adrianna

Evreii ii numeau intr-adevar parinti pe invatatorii lor, insa Domnul a interzis aceasta apelatie spunand sa nu numim pe nimeni tata (parinte) decat pe cel Ceresc si pe nimeni invatator decat pe El.
Ap. Pavel insa se autointituleaza parinte conform obiceiului evreiesc de a numi parinte pe invatatorii mai importanti, le spune credinciosilor ca aveau multi invatatori dar putini erau si parinti.
Aceasta afirmatie a apostolului este utilizata de multi pentru a afirma ca ceea ce ceruse Domnul nu s-ar aplica si la conducatorii spirituali. Cuvantul Domnului insa este foarte clar "Sa nu numiti pe nimeni " invatator... Tata...
La aceasta nimeni nu a dat vreodata vreo explicatie in bisericile traditionale de astazi, desi ar merita una. Iar cum Domnul este mai presus de Apostol, explicatia ar trebui data invers: de ce apostolul se autointituleaza invatator si parinte cand cele doua apelatii au fost interzise de Domnul tocmai in domeniul spiritualitatii.Daca are cineva vreo explicatie, multumesc de raspuns.

Aici. PS:nu restrangeti la Sfantul Apostol Pavel titulatura invocata ci priviti si in Faptele Apostolilor 7,2.As dori sa va precizez ca daca veti avea curiozitatea sa cititi cele postate pe acest topic veti realiza ca acesta titulatura NU se doreste a fi o uzurpare a vorbelor lui Hristos,cum aberant si sferodoct se afirma in cercuri lejer sectare,ci este doar o confirmare a altor aspecte iar daca doriti sa fiti justitiara pana la capat,in numele Evangheliei,atunci precis ati observat ca spusele Domnului,luate strict in litera si deloc in duh,nu contin nici o exceptie si prin urmare Apostolul Pavel ar avea o serioasa problema,lucru pe care el nu l-a considerat a fi in acest mod.O sa va omoare pe unii Litera intr-un final.

Am o rugaminte:lasati acest topic in afara razei dvs de actiune cu subinteles distructiv.Daca considerati ca au incalcat cumva spusele Mantuitorului cu acesta denumire,sau ca Biserica a incalcat spusele Mantuitorului atunci va rog cu si mai mare politete sa treceti la un studiu aprofundat al patristicii ca sa va clarificati o eroare fundamentala de acest tip.Multumesc.