Biserica CATOLICA ZGUDUITA DE NOI DEZVALUIRI ! ! !

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aşa cum BOR impune episcopilor celibatul !

Am arătat în postarea mea anterioară că Biserica Ortodoxă nu are cum să impună episcopilor celibatul, fiindcă:

- Episcopatul nu e o opțiune a persoanei (nimeni nu intră în slujirea preoțească visând la episcopat) , ci o alegere specială a Bisericii
- Episcopii sunt aleși dintre monahi, care sunt deja ”celibatari” în virtutea unei alegeri de viață anterioare.

Petru a fost nu numai presbiter, ci şi episcop, deci a "impune preoţilor celibatul" este fix la fel de biblic cu a impune episcopilor celibatul.

Cuvântul ”impunere” e impropriu utilizat în cazul alegerii episcopului ortodox, întrucât în momentul când un scaun episcopal devine vacant, nu organizează nimeni un ”concurs pentru ocuparea postului de episcop ” la care poate să participe oricine dacă respectă niște condiții prealabile.
Dimpotrivă, biserica respectivă (eparhia) își alege păstorul dintre monahii vrednici pe care-l propune sinodului spre cercetare și validare.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihailc

Am arătat în postarea mea anterioară că Biserica Ortodoxă nu are cum să impună episcopilor celibatul, fiindcă:

- Episcopatul nu e o opțiune a persoanei (nimeni nu intră în slujirea preoțească visând la episcopat) , ci o alegere specială a Bisericii

Exact aceeaşi situaţie este şi la romano-catolici, doar cu o treaptă mai jos. Chemarea la preoţie nu este opţiune a persoanei. Cristos îi cheamă. El le spune "Eu v-am ales pe voi". De aceea spunem că preoţia este vocaţie, nu profesie. Semnele că ai vocaţie la preoţie sunt, printre altele, dorinţa de a fi căsătorit mistic cu Domnul şi cu nimeni altcineva.

- Episcopii sunt aleși dintre monahi, care sunt deja ”celibatari” în virtutea unei alegeri de viață anterioare.

Tot aşa sunt aleşi şi presbiterii: dintre cei deja celibatari, în virtutea unei alegeri de viaţă anterioare, din perioada de discernământ vocaţional.

Dimpotrivă, biserica respectivă (eparhia) își alege păstorul dintre monahii vrednici pe care-l propune sinodului spre cercetare și validare.

Rămâne neclar de ce numai dintre monahi (de fapt, dintre preoţii celibi, precum actualul patriarh) şi nu dintre toţi preoţii. Au nu sunt oare vrednici şi cei căsătoriţi ?

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

dorinţa de a fi căsătorit mistic cu Domnul

pai, cam toti crestinii formeaza "mireasa" Domnului...nu doar unii si asta nu presupune absenta unui matrimoniu aici pe Pamant...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Cornel Urs

pai, cam toti crestinii formeaza "mireasa" Domnului...nu doar unii si asta nu presupune absenta unui matrimoniu aici pe Pamant...

Soţia dv nu poate fi călugăriţă atâta vreme cât trăiţi (deşi, cu preoţii ortodocşi care admit divorţul, nu mai poţi să ştii). Şi invers, nu vă puteţi căsători cu o călugăriţă. Deci, poligamia nu este permisă.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

. Deci, poligamia nu este permisă.

asta cu siguranta ca nu se permite!

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Exact aceeaşi situaţie este şi la romano-catolici, doar cu o treaptă mai jos. Chemarea la preoţie nu este opţiune a persoanei. Cristos îi cheamă. El le spune "Eu v-am ales pe voi". De aceea spunem că preoţia este vocaţie, nu profesie. Semnele că ai vocaţie la preoţie sunt, printre altele, dorinţa de a fi căsătorit mistic cu Domnul şi cu nimeni altcineva.

Cum să nu fie o opțiune a persoanei? Dumnezeu când cheamă, așteaptă răspunsul omului, care e o opțiune!
Adică un creștin care viețuiește într-o familie nu poate fi ”căsătorit mistic cu Domnul”? Catolicii n-ar trebui să uite că Hristos are o singură mireasă cu care e ”căsătorit mistic” și anume Biserica, iar oricine este parte a Bisericii este căsătorit mistic cu Hristos, iar viața spirituală nu e un premiu pentru renunțarea la sexualitate.

Tot aşa sunt aleşi şi presbiterii: dintre cei deja celibatari, în virtutea unei alegeri de viaţă anterioare, din perioada de discernământ vocaţional.

Deja o dai puternic în sofisme. Dar dacă un candidat la preoție nu are chemare pentru monahism, înseamnă că nu poate să ajungă preot?
Din păcate, totalitarismul ideologic al catolicismului deturnează atenția candidatului la preoție de la adevărata cercetare a vocației, la drama castrării simbolice voluntare impuse ca o condiție sine qua non pentru hirotonie. De altfel canonul 13 al Sinodului Ecumenic Quinisext spune clar:

”Drept aceea, de s-ar afla cineva vrednic pentru hirotonie întru ipodiacon sau întru diacon, sau întru presbiter, acesta vieţuind împreună cu soţia cea după lege, în nici un chip să fie oprit de la urcarea la o astfel de treaptă, nici cumva să i se ceară în timpul hirotoniei să mărturisească că se va depărta (reţine) de la însoţirea legală cu propria sa soţie, pentru ca să nu fim siliţi a ocărî de aici (din această pricină) căsătoria (nunta) cea le*giuită (rânduită) de Dumnezeu şi cea binecuvântată prin fiinţa sa de faţă (prezenţa sa)”

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihailc

Adică un creștin care viețuiește într-o familie nu poate fi ”căsătorit mistic cu Domnul”?

Nu, am explicat mai înainte (pe scurt) unui alt interlocutor. Este motivul pentru care călugăriţele (ca şi călugării) ortodocşi nu se pot căsători, fiind deja căsătoriţi mistic cu Domnul.

Deja o dai puternic în sofisme. Dar dacă un candidat la preoție nu are chemare pentru monahism, înseamnă că nu poate să ajungă preot?

Nu. Preoţirea înseamnă intrarea într-un ordin. Este sacramentum ordinis.

De altfel canonul 13 al Sinodului Ecumenic Quinisext spune clar:

Străvechea minciună ortodoxă cu acest canon o găsiţi demontată aici: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?celibat=4

[lore86]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Străvechea minciună ortodoxă cu acest canon o găsiţi demontată aici: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?celibat=4

Dintre ideile amintite in acel material expun:
Canonul 6 stabileşte că preoţilor şi diaconilor nu le este permis să se căsătorească după hirotonire.


Canonul 13 : Acest canon decide că preoţii, diaconii şi subdiaconii în Biserica Orientală pot, "în conformitate cu străvechile orânduieli date de Apostoli", pentru desăvârşire şi dreaptă rânduială, să convieţuiască cu soţiile lor şi să facă uz de căsătorie cu excepţia timpului în care slujesc la altar şi săvârşesc sfintele taine, când trebuie să se înfrâneze. Aceasta s-a hotărât de către Părinţii adunaţi la Conciliul din Cartagina, în Africa: "Preoţii, diaconii şi subdiaconii trebuie să se înfrâneze în timpul în care slujesc la altar, pentru ca să păstrăm şi noi ceea ce a fost transmis de către apostoli şi a fost observat din timpurile cele mai vechi, folosind timpul pentru toate, în special pentru rugăciune şi pentru post: aşadar, cei care slujesc la altarul dumnezeiesc trebuie să se înfrâneze întru totul în timpul slujbelor lor sfinte, ca să poată dobândi ceea ce cer de la Dumnezeu cu toată umilinţa". Cine, aşadar, îndrăzneşte, încălcând canoanele apostolilor, să-i lipsească pe slujitorii "in sacris", adică pe preoţi, pe diaconi şi subdiaconi de la unirea şi împreunarea cu soţiile lor legitime, ca şi cel care, sub pretextul evlaviei, îşi alungă soţia şi continuă să trăiască separat de ea, trebuie exclus din cler.


Nu stiu ce nu e clar. Unii incalca flagrant canoanele sfintilor parinti.

Necuratul si-a varat zdravan coada, dezbinand Biserica lui Hristos, biserica primara. Inovatiile aduse reprezinta tichia de margaritar pe capul chelului. Nu de astfel de inovatii are nevoie un traitor crestin pentru a-si atrage harul Duhului Sfant, ci de post, rugaciune si nevointa, de virtuti crestine si de lupta cu pacatul. Fara acestea suntem niste zerouri umflate si atat.

Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ce sa agonisim si ce sa respingem in fiecare moment al vietii noastre. Caci viata noastra duhovniceasca este alcatuita dintr-un lung sir de alegeri.

Fiecare trebuie sa poarte o cruce potrivita pentru el. Daca e prea mare, va cadea sub povara ei. Celibatul mi se pare o cruce prea mare pentru un preot catolic tanar, aflat in mijlocul lumii. E ca si cum ai pune paie langa foc si te-ai ruga apoi sa nu arda!

Abia isi stapaneste gandurile de desfranare si patimile un monah postitor incercat. Nu e gluma. In Vietile Sfintilor scrie cat de greu este sa lupte cu gandul desfranarii, cu patimile in general, chiar si un pustnic. Cum sa vii sa-i ceri sa duca o astfel de lupta unui preot tanar care mai trebuie sa si povatuiasca enoriasele sa fie cuminti? E o cruce prea mare, pe care cred ca aceia care au pus-o pe umerii catolicilor au ales-o din trufie. Ar fi bine sa-si recunoasca neputintele si sa-si ia o cruce pe care pot s-o si duca.

Dupa o perioada de sihastrie, timp in care s-a despatimit, Sfantul Serafim de Sarov a povatuit multi credinciosi si credincioase. Sa luam aminte la viata acestui sfant.

[DragosP]

Şi uite ce meşteşugit ne-am îndepărtat de la ideea topicului fratelui Cristi.