Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Secretul în boală este să te lupţi pentru a dobândi harul lui Dumnezeu

Mult folos avem din boli, este de-ajuns să le răbdăm fără cârtire şi să-L slăvim pe Dumnezeu, cerând mila Lui. Când ne îmbolnăvim, problema nu este să nu luăm medicamente sau să mergem să ne rugăm la Sfântul Nectarie. Trebuie să cunoaştem şi celălalt secret: să ne luptăm pentru a dobândi harul lui Dumnezeu. Acesta este secretul. Despre celelalte ne va învăţa harul, adică despre cum ne vom lăsa în voia lui Hristos. Altfel spus, noi dispreţuim boala, nu ne gândim la ea, ne gândim la Hristos, simplu, imperceptibil, dezinteresat, iar Dumnezeu face minunea Sa pentru ceea ce este de folos sufletului nostru. Precum zicem la Dumnezeiasca Liturghie: „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

Dar trebuie să vrem să dispreţuim boala. Dacă nu vrem, este greu, nu putem să spunem „o dispreţuiesc". Şi aşa, în vreme ce noi socotim că o dispreţuim şi că nu-i dăm însemnătate, de fapt îi dăm, o avem mereu în mintea noastră şi nu putem dobândi pace lăuntrică. Iar asta am să v-o dovedesc. Zicem: „Cred că o să mă tămăduiască Dumnezeu. Nu iau medicamente. O să fac aşa: priveghez toată noaptea şi-L rog pentru asta. O să mă asculte Dumnezeu". Ne rugăm toată noaptea, cerem, implorăm, strigăm, îl silim pe Dumnezeu şi pe toţi sfinţii să ne facă bine. Ne silim zi şi noapte. Alergăm ici şi colo. Ei, nu arătăm prin asta că n-am dispreţuit boala? Cu cât stăruim şi-i silim pe sfinţi şi pe Dumnezeu să ne facă bine, cu atâta trăim boala. Cu cât ne îngrijim s-o alungăm, cu atâta o trăim. De aceea nu se întâmplă nimic. Şi noi avem impresia că oricum se va petrece o minune; însă, de fapt, n-o credem, şi astfel nu ne facem bine.

Facem rugăciuni, nu luăm medicamente; însă nu ne potolim, şi minunea nu se întâmplă. însă vei spune: „Dar n-am luat medicament; cum n-am credinţă?" Cu toate acestea, în adâncul nostru există o îndoială, o teamă, şi ne gândim: „Oare o să se întâmple?" Aici este valabil cuvântul Scripturii: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul acesta, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi te aruncă în mare, va fi aşa (Matei 21, 21). Când credinţa este adevărată, fie iei medicament, fie nu iei, ea va lucra. Dumnezeu lucrează şi cu doctorii şi cu medicamentele. Grăieşte înţelepciunea lui Sirah: Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. Şi doctorului dă-i loc, că şi pe el l-a făcut Domnul; şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă (înţ. lui Isus Sirah 38, 1; 4; 12).

Tot secretul este credinţa; fără de margini, lină, simplă şi nevinovată. întru smerenia şi nevinovăţia inimii [69]. Să avem credinţă că Dumnezeu ne iubeşte nespus şi că voieşte să devenim ai Lui. De aceea îngăduie bolile, până ce ne vom preda Lui cu încredere.

Să-L iubim pe Hristos şi toate se vor schimba în viaţa noastră. Să nu-L iubim pentru a primi răsplată, de pildă sănătatea. Ci să-L iubim cu înflăcărare, din recunoştinţă, fără să ne gândim la nimic, numai la iubirea dumnezeiască. Nici să ne rugăm mânaţi de un scop anume, zicând lui Dumnezeu: „Fă-I pe cutare sănătos, ca să vină aproape de tine". Asta nu e potrivit, să-i arătăm noi mijloacele lui Dumnezeu. Cum să-l spunem lui Dumnezeu: „Fă-mă bine"? Cum să-L înştiinţăm noi pe Cel ce ştie toate? Noi ne vom ruga, dar este cu putinţă ca Dumnezeu să nu vrea să ne asculte.

Un om m-a întrebat cu ceva timp în urmă:

- Când o să mă fac bine?

- A! îi zic. Dacă zici: „Când o să mă fac bine?", niciodată n-o să te faci bine. Nu este cuviincios să-L rogi pe Dumnezeu pentru astfel de lucruri. Te rogi din răsputeri lui Dumnezeu să-ţi ia boala. Dar atunci aceasta te cuprinde şi te strâmtorează mai mult. Nu trebuie să ne rugăm pentru asta.

S-a înfricoşat şi a zis:

- Să nu fac rugăciune!?

- Aoleu! îi zic. Să faci chiar multă rugăciune, dar ca să îţi ierte Dumnezeu păcatele şi să-ţi dea putere ca să-L iubeşti şi să I te dăruieşti. Căci cu cât te rogi să plece boala, cu atâta se lipeşte de tine, te îmbrăţişează, te strânge şi nu se mai desparte de tine. Fireşte, dacă simţi ca om o greutate lăuntrică şi o neputinţă, atunci să-L rogi cu smerenie pe Domnul să-ţi ridice boala.

Să ne lăsăm cu încredere în seama iubirii lui Dumnezeu

Atunci când ne predăm lui Hristos, se linişteşte organismul nostru duhovnicesc, având drept rezultat funcţionarea fiziologică a tuturor organelor. Toate sunt influenţate. Ne facem bine, încetăm să suferim. Chiar şi având cancer, dacă îl lăsăm pe acesta în seama lui Dumnezeu şi astfel sufletul nostru se linişteşte, harul dumnezeiesc poate ca prin această liniştire să lucreze tămăduirea cancerului şi a celorlalte.

Iar, dacă vreţi să ştiţi, şi ulcerul la stomac tot de la nevroză se face. Sistemul simpatic, dacă este presat, se strânge şi suferă, şi astfel se naşte ulcerul. Una, două, trei - strânsoare, strânsoare, strânsoare, strâmtorare,strâmtorare, strâmtorare, frământare, frământare, frământare, hop! - ulcer. Ulcer sau cancer, depinde. Când în sufletul nostru există încurcături, ele influenţează trupul, iar sănătatea nu merge bine.

Lucrul cel mai desăvârşit este de a nu ne ruga pentru sănătatea noastră. Să nu ne rugăm să ne facem bine, ci să ne facem buni. Şi eu pentru mine însumi aşa mă rog, vă spun. Aţi auzit? Nu buni, adică virtuoşi, „să devenim asta, asta, asta...", ci să dobândim râvnă dumnezeiască; să ne lăsăm cu încredere în seama iubirii lui Dumnezeu, să ne rugăm mai degrabă pentru sufletul nostru, pe care îl înţelegem în-trupat înlăuntrul Bisericii, împreună cu toţi semenii noştri şi cu toţi fraţii cei întru Hristos.

Şi eu deschid mâinile şi mă rog pentru toţi. în faţa Sfântului Potir, când mă împărtăşesc, îmi deschid sufletul să-L primească pe Domnul şi-mi plec capul şi mă rog pentru voi, pentru acela, pentru acela, pentru întreaga Biserică. Aşa să faceţi şi voi. Aţi înţeles? Să nu vă rugaţi pentru sănătatea voastră. Să nu spuneţi: „Doamne, fă-mă bine". Nu! Ci „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă", cu negrijire de sine, cu iubire, fără să aşteptaţi nimic. „Doamne, tot ce voieşte iubirea Ta..."; numai astfel veţi lucra de acum înainte, iubindu-L pe Hristos şi pe fraţii noştri. lubiţi-L pe Hristos. Deveniţi sfinţi. Lăsaţi-vă numai în seama prieteniei lui Hristos, a iubirii lui, a dragostei dumnezeieşti.

Oare nu se întâmplă şi cu mine - care simt această râvnă, această adorare - acelaşi lucru, adică a nu mă lăsa biruit în boală sau în cancer, deşi îmi simt trupul putrezit? Nu trebuie să vorbesc, dar iubirea mea pentru voi şi pentru întreaga lume nu mă lasă să tac. Vorbind, plămânii mei rămân fără oxigen şi este foarte rău, căci suferă inima. Am pătimit ceva mai rău decât un infarct. însă trăiesc. Nu-i asta lucrarea lui Dumnezeu? Da, iar eu fac ascultare voii lui Dumnezeu, în boală. îndur fără cârtire şi... cu mustrare de sine, căci Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necuraţi? [70]. Sunt rău, suferă şi duhul meu.

îi spun unui pustnic cu care ţin legătura:

- Roagă-te pentru mine. Eu te iubesc! lubeşte-mă şi tu, şi miluieşte-mă - rugându-te pentru mine - ca Dumnezeu să mă miluiască.

- Ei, tu să te rogi, îmi zice.

- Eu, îi zic, încep să am lipsuri acum în toate cele pe care le-am făcut atâţia ani. Cum spune un tropar?

„Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?" [71]

Pentru mine grăieşte acest tropar, în el mă văd pe mine însumi. Mă gândesc că, dacă n-aş fi făcut aceea şi aceea, n-aş suferi acum, aş fi mai aproape de Hristos. O spun pentru mine, care sunt necugetat...

Dacă vreţi să aveţi sănătate şi să trăiţi mulţi ani, ascultaţi ce zice înţeleptul Solomon: începutul înţelepciunii este frica lui Dumnezeu, şi priceperea este ştiinţa celui sfânt. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă (Pildele lui Sol. 9, 10-11). lată secretul: să dobândim această înţelepciune, această cunoaştere, iar atunci toate vor merge bine, toate se vor rândui şi vom trăi cu bucurie şi sănătate.

[cristiboss56]

Despre Patimi

Cand faci un pacat si te stapaneste si devine patima, efectiv intra demonul in tine intr-un anumit fel si te chinuie. Si daca ai o patima, sa zicem betia, desfraul, maina, razbunarea, nu ea in sine te chinuie, ca patima in sine nu are nici trup, nici suflet, ci demonul care o aprinde, care te bombardeaza si te imboldeste sa o faci, care te indeamna: “intra aici!“, “Razbuna-te pe cutare. Iata-l ca vrea sa te omoare. Da-i tu in cap!“, “Iata dincolo! Intra in casa pacatului!“, “Du-te si ucide-ti pruncul!“, “Lasa-ti sotul! Uite te asteapta altul sau alta!“. Nu patima in sine e cea care te chinuie, desi ea este o deprindere, ci demonul, diavolul. De aceea spune Sfantul Efrem Sirul ca la sfarsitul vietii faptele bune se transforma in ingeri si faptele rele in diavoli, si ingerii sau faptele bune il insotesc pe suflet de-a dreapta, iar cele rele de-a stanga, pana la tronul judecatii lui Hristos.

PICATURI DE INTELEPCIUNE DE LA STARETUL DIONISIE DE LA COLCIU

Daca treci cu vederea greseala, jignirea pe care ti-a facut-o celalalt, atunci il lumineaza harul Duhului Sfant si pe celalalt sa fie mai bun.
Blandetea este cel mai bun medicament du*hovnicesc pentru o viata buna si sanatoasa, atat sufle*teasca, cat si trupeasca.
Smerenia adevarata nu se poate castiga fara un povatuitor, mai ales astazi, cand egoismul este se*manat inca din pruncie. Trebuie sa ne supunem sub un povatuitor care sa aiba scop bun. Una e ca ni se pare noua ca ne smerim si alta este adevarul. Adevarul in incercari se da la iveala.
In Biserica trebuie sa ascultam cuvintele dum*nezeiesti ca [si] cum le-am soarbe, ca cum am fi insetati, asa sa ne facem o dispozitie launtrica, si atunci vom avea rabdare si ne vom folosi duhovniceste.
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...bim-intre-noi/

[Ekaterina]

Leon (un oarecare ofiter - n. rea. ruse) s-a indragostit, dragostea s-a dovedit a fi fara speranta, si el se chinuie. Poftim leu!!! Si inca nu leu simplu, ci leu ofiteresc! Altora le comanda: „La drea-a-a-pta!", iar el trage la stanga. Siesi ar trebui sa isi comande: „La drea-a-a-pta!" Si mars-mars... Ce rost are o astfel de purtare ? Daca ar fi fost vreo nadejde, era logic sa mai astepte, dar daca n-are ce astepta ? Aceasta nu e dragoste, ci o durere rea a inimii, de care se apropie vrajmasul si o atata.

Patima orbeste, iar vrajmasul baga in ceata. Si se chinuie omul, si stai de te minunezi ca-i place sa se chinuie si nu vrea sa se departeze de chinul sau. Asta nu are nici o noima. Omul trebuie sa comande inimii: „Ciocul mic, nu sufla, ca te fac zob!", iar apoi sa inceteze a se mai gandi la „ea"... Sa arunce cat mai departe tot ce ii aminteste de „ea", sa caute pete in soarele mandretii „ei" si sa se uite mai mult la acestea. Iata o apica destul de rece pentru racorirea inimii, mai ales daca lipsa de sperante a dragostei tine de simtamintele fetei.

Va trece suferinta; o sa mai vina cateodata, insa nu foarte arzatoare. Eu aveam douazeci de ani cand am trecut prin asta. Mi-am dat porunca... si a trecut. Au mai fost crize, dar am rabdat, fiindca aveam in vedere un alt tel. Bine este pentru cel ce sufera de aceasta boala sa aiba ceva de facut. Daca nu are, sa-si gaseasca. Domnul sa va binecuvanteze pe voi toti si toate lucrurile voastre.
Sfantul Teofan Zavoratul

[Inna3003]

Buna seara. Acum trei saptamani am nascut un baietel sanatos cu Apgar 10 la nastere, dar care a murit dupa 19 ore de viata. Din momentul in care l-am nascut mi-a fost luat de langa mine si am fost despartiti definitiv. Din raportul anchetei la clinica unde am nascut a reiesit ca a fost culpa medicala. De atunci, eu si familia mea nu putem sa avem liniste sufleteasca si sa ne revenim psihic.Nu stiu ce acatist sa citesc sa imi gasesc linistea. Imi doresc sa tin in brate un copil , sa ii ofer dragostea mea de mama. Nu stiu ce as putea face sa imi revin. Nu vreau sa port ura doamnei doctor, vreau sa ma pregatesc sa psihic pentru urmatorul copil.Va rog daca puteti sa ma ajutati cu un sfat .

[MihaiG]

Doamnă, în primul rând, condoleanţele mele.

În al doilea rând, vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc să vă răspund, deşi nu cred că pot să vă înţeleg cu adevărat situaţia şi durerea.

Nu sunt un mare iubitor de oameni adulţi, dar iubesc mult copiii, şi de aceea îmi îngădui să vă răspund.

Dar nu sunt multe de zis într-o asemenea situaţie.

Poate, doar: "Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ".

Rugaţi-vă, pentru sufletul copilului dumneavoastră, Maicii Domnului. Ea ştie ce înseamnă să-ţi vezi copilul murind. Ea va duce rugăciunea unei mame la Fiul ei, care va dărui copilului dumneavoastră Viaţa veşnică în Împărăţia Sa, iar dumneavoastră alţi copii.

Îmi cer iertare dacă mesajul nu este foarte de folos. Îngăduiţi-mi să mă rog pentru sufletul micuţului dumneavoastră.

[Inna3003]

Multumesc. Aproape in fiecare noapte ma trezesc la ora la care a murit , aprind candela si ma rog la Maica Domnului sa aiba grija de sufletul copilasului meu.Singura mea alinare este faptul ca a plecat la Dumnezeu ingeras si ne vegheaza de sus.Cel mai tare ma doare ca a fost luat de langa mine si nu am putut sa il botez cu putina apa curata inainte sa moara.Nu inteleg de ce mi-au sedat copilasul sa nu mai planga, poate avea nevoie de mine cum aveam si eu nevoie de el. De ce ne-au despartit si m-au mintit ca este bine cand el era chinuit saracutul si eu nu stiam nimic de el.Daca au vazut ca nu mai respira de la sedativ , de ce nu i-au dat un antidot si a trebuit sa ii dea presiune mare in plamani pana i-a explodat plamanul. Saracul copilasul meu a murit in chinuri si eu eram fericita ca ne vedem a doua zi si ziceam la toata lumea ce fericita sunt ca am nascut de Sf. Gheorghe si ca o sa fie protejat toata viata lui. Nu mi-a ramas decat sa ma resemnez dupa aceasta grea incercare. ma gandesc ca poate asa a fost voia Domnului sa imi intareasca credinta.

[Demetrius]

Cristos a înviat!

În prealabil postat de Inna3003

Buna seara. Acum trei saptamani am nascut un baietel sanatos cu Apgar 10 la nastere, dar care a murit dupa 19 ore de viata. Din momentul in care l-am nascut mi-a fost luat de langa mine si am fost despartiti definitiv...

Nu ați fost despărțiți definitiv.
Eu spun că, urmare a rugăciunilor dvs, în curând băiețelul va reveni, printr-o altă naștere, în brațele dvs și nu veți mai fi despărțiți.

[AlinB]

Clinica privata?
Unde?

[Inna3003]

Doamne ajuta. Vreau sa va povestesc ce mi s-a intamplat si mi-a dat putere. Copilasul mi-a aparut in vis de 3 ori . Prima data mi-a aparut in vis inainte de a ramane insarcinata cand eram panicata ca nu raman insarcinata dupa doua luni de incercari si mi-a spus" Mami, nu fii ingrijorata o sa ne intalnim." l-am intrebat ce este si mi-a spus ca este baietel.Mi-a mai spus ca mai are o surioara care asteapta si ea sa vina dupa el. Luna urmatoare am ramas insarcinata. A doua oara mi-a aparut in vis dupa ce a murit, cand am ajuns acasa de la spital si mi-a spus ca stia ca o sa moara inainte sa vina pe lume, pentru ca asa a vrut Dumnezeu ,dar nu a putut sa imi spuna acest lucru atunci, ca fiecare om stie cate zile are de trait inainte de a fi conceput. Mi-a spus ca o sa ne intareasca si ca o sa vina in curand urmatorul copilas. A treia oara mi-a venit in vis si mi-a spus ca "ii este mila lui Dumnezeu de mine si o sa imi mai trimita un baietel si ca trebuie sa avem grija mare de el la doua zile de la nastere dar sa nu ne speriem. L-am intrebat daca o sa vina tot el si mi-a zis ca nu . In vis nu i-am vazut niciodata chipul, i-am auzit doar vocea. Cu toate ca visele sunt date de subconstient, simt ca Dumnezeu a vrut sa ma intareasca prin aceste vise, vorbind cu copilasul meu. M-am trezit mult mai linistita dupa ce am vorbit cu el in vis. Cel mai greu i-a fost sotului meu pentru ca de ziua lui i-au scris numele copilului pe cruce si i-am plans de mila saracul si mi se rupea sufletul cand il auzeam ca "asta sa fie oare cadoul de ziua lui?" Dumnezeu mi-a dat putere sa le ridic moralul si lui, si mamei mele care a facut depresie si tatalui meu.Eu trebuia sa ma ascund de ei si sa nu plang decat cand nu ma vedeu ei. Si eu am momente din zi cand plang in hohote si simt ca mi se sfasie sufletul dar citesc Acatistul Maicii Domnului si imi spun ca baietelul meu este bine, langa Dumnezeu si ma mai linistesc.