Noi date stiintifice despre Giulgiul din Torino

[Dumitru73]

În prealabil postat de laurastifter

Am urmărit în grabă mesajele de pe paginile anterioare şi, din acest motiv, n-am reţinut tot ceea ce s-a discutat pe acest topic. Totuşi, voi încerca să vă răspund la obiecţia dvs. repetată, potrivit căreia Biserica ar fi incompatibilă cu ştiinţa.
Aşa cum v-a răspuns domnul Erethorn prin argumente deosebit de pertinente, Biserica, în întreaga ei istorie, a fost deschisă faţă de orice formă de cunoaştere şi progres (ştiinţă, artă, literatură, filosofie etc). Noi credem că ştiinţa şi credinţa sunt perfect compatibile şi între ele nu există niciun conflict real (chiar dacă habotnicii din ambele tabere au creat numeroase conflicte artificiale), deoarece ştiinţa studiază universul (lumea creată de Dumnezeu), iar credinţa îl pune pe om în relaţie cu Dumnezeu Însuşi (Creatorul universului de care se ocupă ştiinţa). Astfel, ştiinţa şi credinţa, departe de a se exclude una pe cealaltă, rămân perfect complementare, căci studiază realitatea din perspective diferite. Ştiinţa a fost folosită în polemicile teologice şi filosofice atât de către credincioşi, cât şi de către atei. Totuşi, ştiinţa nu poate nici nega, nici dovedi existenţa lui Dumnezeu, deoarece obiectul ei de studiu nu este Divinitatea, sau Revelaţia divină, ci universul creat, care poate fi înţeles în mod empiric şi raţional.
Dumnezeu, fiind transcendent, poate fi cunoscut în măsura în care doreşte să Se reveleze pe Sine fiinţei raţionale create - omul. Ştiinţa nu studiază lumea spirituală, ci universul material şi, de aceea, nu poate da verdicte (nici pozitive, nici negative) asupra acestei dimensiuni a existenţei, care nu intră în aria ei de cercetare şi se poate cunoaşte prin alte mijloace. În acelaşi sens, teologia nu poate contesta rezultatele ştiinţei pe baza textului biblic, deoarece scrierea cărţilor sacre a avut drept scop, aşa cum a evidenţiat şi domnul Erethorn, relaţia omului cu Dumnezeu şi înţelegerea acestei lumi spirituale, despre care am afirmat că nu intră în domeniul de cercetare al ştiinţelor. Biblia ne învaţă prin ce metode putem practica ştiinţa duhovnicească, iar celelalte ştiinţe ne oferă informaţii despre lumea fizică creată de Dumnezeu.
Astfel, prin ştiinţă Îl putem înţelege în mod indirect pe Dumnezeu (Revelaţia naturală), iar a contesta realizările ştiinţifice ar putea constitui un motiv suficient de bine întemeiat de a fi suspectaţi de erezie, căci anumiţi eretici din perioada de început a creştinismului (de exemplu, adepţii ereziilor gnostice) susţineau dualismul (lumea spirituală bună versus materia rea şi demnă de dispreţ) şi respingeau orice avea legătură cu lumea materială. Noi susţinem că, în realitate, cunoaşterea acestei lumi, în care Dumnezeu a rânduit să trăim şi să progresăm spiritual, este absolut necesară, iar cunoscuta maximă aiuristică "crede şi nu cerceta" este total străină de spiritualitatea creştină şi nu se găseşte nicăieri în Sfânta Scriptură.

cine ti-a spus ca Biserica a fost mereu deschisa catre stiinta si progres?!
te afli intr-o grava eroare.

[laurastifter]

În prealabil postat de Dumitru73

cine ti-a spus ca Biserica a fost mereu deschisa catre stiinta si progres?!
te afli intr-o grava eroare.

Asta am constatat din scrierile patristice pe care le-am citit. Sfinţii Părinţi erau foarte deschişi faţă de filosofia vremii lor şi, nu în ultimul rând, faţă de ştiinţa de atunci, pe care mulţi dintre ei chiar au practicat-o. Astfel, unii dintre termenii teologici din literatura patristică sunt preluaţi din filosofie şi, în acelaşi sens, unii dintre Sfinţii Părinţi au fost mari oameni de cultură ai vremii lor. De exemplu, Sfântul Vasile cel Mare (330-379) şi prietenul său, Sf. Grigorie Teologul, au studiat filosofia la şcoli renumite ale vremii, având 8 profesori, dintre care 7 erau păgâni. Sf. Vasile a studiat şi practicat, de asemenea, medicina şi, aşa cum probabil că ştiţi, a înfiinţat un întreg centru de ajutor pentru cei nevoiaşi ("Vasiliada"), în care existau şcoli şi spitale pentru aceştia. Sf. Ioan Gură de Aur (+ 407) a studiat, de asemenea, filosofia, dar şi dreptul. Sf. Ambrozie al Milanului (sec. al IV-lea) a fost avocat, ca şi apologetul Tertulian (+ 240) şi alţii. Ştiu, nu i-am luat în ordine cronologică, ci în ordinea în care mi-au venit în minte. :) Ar mai fi multe exemple în acest sens, dar doar citind literatură patristică vă veţi putea da seama câtă cultură acumulaseră aceşti teologi şi Sfinţi ai Bisericii primare, cărora le datorăm formularea actuală a dogmelor creştine şi monumentale opere de exegeză şi hermeneutică biblică. De aceea, un teolog contemporan a remarcat faptul că Sfinţii Părinţi au fost "genii în planul culturii laice şi teologice, dar şi Sfinţi în planul vieţii duhovniceşti" (am citat din memorie).
Dacă doriţi să aflaţi care este atitudinea Bisericii primare faţă de cultura laică, puteţi citi Epistola 22 către tienri a Sfântului Vasile cel Mare (unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii patristice). În această epistolă, Sf. Vasile le răspunde unor tineri creştini, proveniţi din familii aristocratice care, studiind la şcoli laice (cu mulţi profesori păgâni), se întrebau dacă citirea cărţilor scrise de autori păgâni constituie sau nu un păcat. Răspunsul marelui "dascăl al lumii şi ierarh" Vasile este reprezentativ pentru înţelegerea atitudinii Bisericii primare faţă de cultura laică: tinerii creştini - scria Sf. Vasile - pot citi (şi chiar le este indicat să citească) literatura păgână, selectând din ea ceea ce le este util în viaţă şi ceea ce este compatibil cu religia noastră (ţinând cont de faptul că tinerii de atunci puteau crede în mitologia vremii... Era foarte complicat), aşa cum albinele circulă la diverse flori, dar îşi aleg doar polenul folositor pentru fabricarea mierii. "Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi doar ceea ce ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm." "Restul să-l lăsăm" nu în sensul că trebuie să nu citim (se înţelege din context), ci doar în înţelesul că ne este recomandat să nu credem în ceea ce observăm că e contrar credinţei creştine.
Dacă veţi citi câteva scrieri din opera Sf. Justin Martirul şi Filosoful, a Sf. Grigorie de Nyssa (de exemplu, "Marea cuvântare catehetică", în care adevărurile de credinţă sunt demonstrate prin argumente filosoficefoarte pertinente), Sf. Grigorie Teologul şi scrierile multor alţi Părinţi şi scriitori bisericeşti din primele secole, poate că-mi veţi da dreptate.
De asemenea, atitudinea actuală a profesorilor de teologie faţă de ştiinţă este foarte foarte receptivă, în ciuda nemulţumirii unor credincioşi care, din exces de zel, resping tot ceea ce nu scrie în Sfânta Scriptură, ca şi cum Biblia ar fi fost scrisă pentru ca noi să nu mai studiem lumea aceasta şi să cădem în trândăvie.

Numai bine!

[laurastifter]

Am aflat şi răspunsul la întrebarea domnului Mihnea Dragomir în legătură cu cruciada copiilor din 1212. Învăţasem chiar anul trecut despre asta şi chiar sunt pasionată de istorie, dar acum câteva ore îmi era imposibil să-mi mai amintesc numele celor care au organizat acea cruciadă (care nici n-a fost o cruciadă în adevăratul sens al cuvântului, nefiind iniţiată de către vreun papă sau monarh). Astfel, copiii din Franţa au fost conduşi de către Etienne de Vendome (un păstor), iar cei din Germania au plecat sub conducerea unui copil, Nicolas din Koln. Fiind îmbarcaţi în corăbii pentru a merge în... Palestina (credeau ei) în vederea eliberării Locurilor Sfinte, copilaşii au avut o soartă tragică, căci mulţi dintre ei au murit pe drum (două corăbii chiar au naufragiat), iar cei mai mulţi au fost vânduţi ca sclavi în Africa. Toate acestea s-au întâmplat fără ca Papa şi monarhii de atunci să fi avut vreo responsabilitate... Regele Filip al II-lea August al Franţei (180-223) chiar le-a cerut "cruciaţilor" să-i lase pe copii în familiile lor, dar apelul său a rămas fără rezultat.
Aşadar, toate aceste acţiuni ilogice, absurde din istorie, care n-au nicio legătură cu Biserica ortodoxă sau cu cea catolică, nu ar mai trebui să constituie pentru atei un argument împotriva credinţei!

O seară binecuvântată tuturor!