Papalitatea

[Noesisaa]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Pai Maica Domnului e....femeie!!

Poate ca pe vremuri s-or fi purtat, dar in aceste vremuri ce gen de barbati ar purta o asemenea culoare la pantof????

Purtau si imparatii barbati

Daca o iei asaa, in timpul de azi ce barbati mai poarta rochii?? Si iata ca preotii poarta roochii. Asa si cu pantofii rosii...pana la urma nu-s pantofi cu toc sau ceva de genul...

Sfantul Nectarie de Eghina: Marturii istorice despre nedeplasarea lui Sf. Apostol Petru la Roma, de la anul 41 pana la anul 66

Consider ca si aceste informatii sunt utile pentru aceasta tema.

[bogdan81]

Dar eu cred ca totusi Sf. Petru a fost la Roma, pentru ca exista marturii inclusiv de la unii din parintii apostolici, de exemplu Irineu de Lyon.
Si pe temeiul asta, ca nu exista date istorice clare, putem nega si faptul ca Sf. Andrei ar fi fost in Dobrogea. Ca nu exista marturii istorice.
Si totusi traditia spune ca Sf. Andrei a fost si pe la noi.
Nu e bine sa negam traditia ca atunci unde ajungem?

[catalin2]

În prealabil postat de bogdan81

Dar eu cred ca totusi Sf. Petru a fost la Roma, pentru ca exista marturii inclusiv de la unii din parintii apostolici, de exemplu Irineu de Lyon.
Si pe temeiul asta, ca nu exista date istorice clare, putem nega si faptul ca Sf. Andrei ar fi fost in Dobrogea. Ca nu exista marturii istorice.
Si totusi traditia spune ca Sf. Andrei a fost si pe la noi.
Nu e bine sa negam traditia ca atunci unde ajungem?

Ti-am scris in alt mesaj: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...postcount=1876
Sfantul Nectarie nu neaga ca a fost la Roma.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Se făcu, chiar în plin ev mediu, protest contra operei papale, în
Occident, fără a socoti marele şi constantul protest al Orientului creştin; dar
protestările occidentale au fost absorbite în opinia admisă aproape universal; şi
când, la aurora renaşterii, câţiva bărbaţi instruiţi se aflară în faţa marii erori
papale, ei nu îndrăzniră să o atace de-a dreptul; ei se alipiră pe lângă un sistem
intermediar pe care îl considerau că va putea da satisfacţie ştiinţei fără a lovi
prea mult prejudiciul în genere primit.
Cel dintâi care formulă acest sistem într-un mod explicit a fost
cardinalul de Cusa, în cartea sa Despre Concordanţa catolică. Este de observat
că acest cardinal învăţă la Roma sistemul său, în secolul al cincisprezecelea, şi
se bucură de cea mai înaltă reputaţie de sfinţenie. Mărturia sa posedă deci cea
mai mare valoare. Dar, el învăţa întâi că întâietatea unui episcop în Biserică era
de drept divin; al doilea că ea fusese dată Sfântului Petru.
Printre aceste două afirmaţii el făcea concesiuni erorii admise pe care nar
fi putut îndrăzni să o atace de-a dreptul. El primea sau părea că afectează de a
interpreta Sfânta Scriptură după cum era obiceiul de a o interpreta la Roma; dar,
în acelaşi timp nu voia să conteste documentele istorice care probează că
întâietatea episcopului Romei nu are decât o origine ecleziastică.
El adăuga dar: întâi că întâietatea, la moartea sfântului Petru, a trecut la
Biserică care avea dreptul de a o conferi cui ar vrea şi în condiţiile ce ar decide;
al doilea că ea a acordat-o episcopului Romei; al treilea că dacă acest episcop sar
face nedemn de dânsa, ea ar putea-o conferi oricărui alt episcop pe care şi l-ar
alege.
După acest sistem, este evident că episcopul Romei n-ar poseda
întâietatea decât din dreptul ecleziastic, şi că el nu s-ar bucura decât de
prerogative acordate întâietăţii de Biserică.
Cardinalul de Cusa a avut discipoli. În Franţa, în secolul al
şaisprezecelea, doctrina sa era în general admisă; Dominic de Soto o învăţa în
Spania; şi cardinalul d’Ailly este de acord asupra acestui punct cu doctul
Fauchet41.
Roma era foarte departe de a condamna acest bătrân galicanism care, ca
să zicem aşa, luase naştere în sânul său. Dar numaidecât apărură iezuiţii care-şi
făcură o datorie din a sistematiza doctrina pe care papalitatea încercase să o
dezvolte în cursul evului mediu, şi de a-i da aparenţe ştiinţifice precum şi o
mască de catolicitate.
Bellarmin poate fi considerat ca fondatorul papismului modern; el este
cel care a pus principiile ale căror consecinţe practice s-au manifestat în zilele
41 Pet. de Aliaco, ap. Gerson; t. 1-er; Fauchet. Traite de liberte de L’Eglise gallicane.
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
23
noastre, în Syllabus şi în Decretele consiliului din Vatican. Toţi iezuiţii au venit
în ajutorul părintelui lor Bellarmin, sau prin opere scrise în acelaşi sens, sau prin
învăţământul şcolar. Neîncetat practicată de papalitate, doctrina iezuitică cuceri
numeroşi şi puternici adepţi, şi gallicanismul, din secolul al XVII-lea, a fost
obligat de a se modifica pentru a înlătura o sciziune cu Roma.
Atunci Bossuet încercă un compromis între vechiul gallicanism şi
papismul iezuiţilor. El primi, în principiu, că papa posedă întâietatea din drept
divin, dar adause că prerogativele acestei întâietăţi trebuie să fie exercitate în
unire cu episcopatul şi în limitele fixate de legile ecleziastice.
Papalitatea nu condamnă acest sistem; ea înţelegea că printr-însul nu se
făcea decât un pas înainte către doctrina iezuitică; că el era nelogic, şi că nu va
ţine piept multă vreme înaintea acţiunii neîncetate, energice a iezuiţilor, în sânul
Bisericii romane. Bossuet avea prea mult geniu pentru a nu înţelege incoerenţa
unui sistem în care o autoritate divină, posedată din drept divin de către unul
singur, era subordonată la inferiori şi la legi ecleziastice. Dar el credea să aducă
pe Roma, prin concesiuni, ca să renunţe la nişte pretenţii exagerate; el credea că
a doua propunere a sistemului său va anula pe cea dintâi. Contrariul se întâmplă.
Galicanismul lui Bossuet şi al adunării galicane din 1682 căzu puţin câte
puţin din concesiuni în concesiuni până la acela al lui D. Frayssinous şi al
cardinalului de Bausset, pentru a ajunge în fine la al lui D.D. Maret, Gratry şi
Daupanloup. Învăţământul şi acţiunea iezuiţilor formase o masă papistă pentru
care orice doctrină trebuia să dispară înaintea doctrinei papei atotputernic şi
infailibil. Această masă inaptă şi fanatică în ignoranţa sa a devenit atât de
puternică, în Biserica romană, încât a impus voinţa sa episcopilor, în prezenţa şi
cu consimţământul cărora Pius IX a formulat şi promulgat ca atâtea dogme
divine, toate punctele doctrinei iezuitice.

Va urma cu
Până în zilele noastre putea cineva să discute asupra naturii şi întinderii
doctrinei papiste.



PS. Nota mea:
iar cine sunt iezuiţii... mi se zburleşte şi pielea numai când mă gândesc la ei.
Iată cine a fondat aşadar papalitatea: nu Hristos ci sălbaticul iezuism care a transformat creştinsimul în satanism în numele lui Hristos. Deci mai rău decât satanismul pur. Să ne ferească Dumnezeu de Papalitate în veac!
De aceea şi papa are papucii roşii... de sângele creştinilor pe care i-a ucis, prin iubiţii săi iezuiţi, şi în care apoi a călcat.

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

PS. Nota mea:
iar cine sunt iezuiţii... mi se zburleşte şi pielea numai când mă gândesc la ei.
Iată cine a fondat aşadar papalitatea: nu Hristos ci sălbaticul iezuism care a transformat creştinsimul în satanism în numele lui Hristos. Deci mai rău decât satanismul pur. Să ne ferească Dumnezeu de Papalitate în veac!
De aceea şi papa are papucii roşii... de sângele creştinilor pe care i-a ucis, prin iubiţii săi iezuiţi, şi în care apoi a călcat.[/font]

Domnule doctor, chiar credeti astfel?! Va asumati cele gandite si scrise? Nu in fata unor pacatosi de forumisti, dintre care cel dintai, si un idealist imbecil sub toate aspectele, sunt eu, ci in fata Cuiva de Sus. Aveti idee ce e satanismul?!!? "Pur" sau nu?
Si mie mi s-a facut o piloerectie sinistra, care parca imi antreneaza toata pielea trupului...si nu de frig, la care, din voia Domnului, sunt imun. Va las sa ghiciti pe dvs. de ce.
Cu aleasa consideratiune. (Imi place mai mult romana oarecum mai veche. Are distinctie; asta mai noua, forjata in anii comunismului si mai apoi ai neocapitalismului bestial, mi se pare tinzand spre golanesc si derizoriu).

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Domnule doctor, chiar credeti astfel?! Va asumati cele gandite si scrise? Nu in fata unor pacatosi de forumisti, dintre care cel dintai, si un idealist imbecil sub toate aspectele, sunt eu, ci in fata Cuiva de Sus. Aveti idee ce e satanismul?!!? "Pur" sau nu?
Si mie mi s-a facut o piloerectie sinistra, care parca imi antreneaza toata pielea trupului...si nu de frig, la care, din voia Domnului, sunt imun. Va las sa ghiciti pe dvs. de ce.
Cu aleasa consideratiune. (Imi place mai mult romana oarecum mai veche. Are distinctie; asta mai noua, forjata in anii comunismului si mai apoi ai neocapitalismului bestial, mi se pare tinzand spre golanesc si derizoriu).

ISTORIA SECRETĂ A IEZUIŢILOR (http://www.scribd.com/doc/33213430/I...a-a-Iezuitilor)
de Edmond Paris
CUPRINS
PARTEA I Fondarea Ordinului Iezuit
1. Ignaţiu de Loyola, pag.
2. Exerciţii spirituale, pag.
3. Fondarea companiei, pag.
4. Spiritul Ordinului, pag.
5. Privilegiile companiei, pag.
PARTEA II Iezuiţii în Europa în sec. XVI şi XVII
1. Italia, Portugalia, Spania, pag.
2. Germania, pag.
3. Elveţia, pag.
4. Polonia şi Rusia, pag.
5. Suedia şi Anglia, pag.
6. Franţa, pag.
PARTEA III Misiuni în străinătate
1. India, Japonia, China, pag.
2. America; Statul Iezuit al Paraguaiului, pag.
PARTEA IV Iezuiţii în societatea europeană
1. Învăţătura iezuiţilor, pag.
2. Morala iezuiţilor, pag.
3. Eclipsa companiei, pag.
4. Renaşterea Societăţii lui Isus (iezuiţii) în sec. XIX, pag.
5. Al doilea Imperiu (francez ) şi Legea Falloux - Războiul din 1870,
pag.
6. Iezuiţii la Roma - "Syllabus" (Programa), pag.
7. Iezuiţii în Franţa între 1870 şi 1885, pag.
8. Iezuiţii şi Generalul Boulanger, pag.
Iezuiţii şi afacerea Dreyfus.
9. Anii dinaintea Primului Război mondial 1900-1914, pag.
PARTEA V Ciclul infernal
1. Primul Război mondial, pag.
2. Pregătiri pentru cel de al doilea război mondial, pag.
3. Agresiunea germană şi iezuiţii. Austria şi Polonia, pag.
Cehoslovacia şi Iugoslavia
4. Mişcarea iezuită în Franţa înainte şi în timpul războiului 1939-45,
p. 1
5. Gestapo-ul şi iezuiţii, pag.
6. Lagărele morţii şi cruciade1e antisemite, pag.
7. Iezuiţii şi Collegium Russicum, pag.
8. Papa Ioan al XXIII-lea ridică masca, pag.
2
Concluzie – pag.
INTRODUCEREA EDITORULUI
Nu există persoană mai autorizată să facă introducerea la cartea lui
Edmond Paris, „Istoria secretă a iezuiţilor”, decât dr. Alberto Rivera, un
fost preot iezuit sub jurământ, care a fost educat la Vatican şi cunoaşte
bine istoria iezuiţilor.
Informaţiile din această carte sunt reale şi pe deplin documentate şi
ar trebui citite de orice credincios biblic. Biblia spune: „Poporul piere din
lipsa de cunoştinţă” – Osea 4:6.
INTRODUCEREA DR. RIVERA
Cei mai periculoşi oameni sunt cei ce apar ca foarte religioşi, în
special atunci când sunt organizaţi şi au o autoritate. Ei se bucură de un
respect adânc din partea celor ignoranţi, care nu văd dorinţa lor necurată
de putere.
Aceşti oameni religioşi, care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu, vor
recurge la crimă, vor incita la revoluţii şi războaie dacă este în sprijinul
cauzei lor. Sunt şireţi, inteligenţi, politicieni religioşi şlefuiţi care trăiesc în
lumea secretelor, a intrigii şi a falsei sfinţenii. Acest model, arătat în
"Istoria secretă a iezuiţilor", poate fi văzut, din punct de vedere spiritual,
în cărturarii, fariseii şi saducheii din timpul lui Isus Hristos. Acelaşi duh rău
i-a făcut pe imperatorii romani să dea cele zece decrete ucigătoare prin
care a fost persecutată biserica primară.
„Părinţii bisericii” au luat seamă mai mult la străvechiul sistem
babilonian, la teologia ebraică şi la filozofia grecească. Ei cu toţii au
pervertit cele mai multe din învăţăturile lui Hristos şi ale apostolilor şi au
pavat drumul pe care maşina romano-catolică a venit la existenţă. În
modul cel mai pios, ei au atacat, au pervertit, au adăugat şi au scos din
Biblie. Acest duh religios anticreştin care a lucrat prin ei se poate vedea
acum din nou când Ignaţiu de Loyola a creat Ordinul iezuiţilor, cu scopul
secret de a îndeplini două deziderate majore ale instituţiei romanocatolice:
1. puterea politică universală şi 2. o biserică universală, ca
împlinire a proorociei din Apocalipsa cap.6, 13, 17 şi 18.
La vremea apariţiei pe scenă a lui Ignaţiu de Loyola, reforma protestantă
cauzase pagube serioase sistemului romano-catolic. Ignaţiu de
Loyola a ajuns la concluzia că singura cale prin care "biserica" sa putea
supravieţui, era întărirea canoanelor şi doctrinelor puterii temporare a
papei şi instituţiei romano-catolice; nu numai prin distrugerea vieţii fizice
a oamenilor, cum făcuseră preoţii dominicani prin Inchiziţie, ci prin
infiltrarea şi penetrarea fiecărui sector al vieţii omului. Protestantismul
trebuia cucerit şi folosit în beneficiul papei. Aceasta a fost, printre altele,
3
propunerea lui Ignaţiu de Loyola făcută Papei Paul al III-lea. Imediat iezuiţii
au trecut la treabă infiltrându-se în secret în TOATE grupările protestante,
inclusiv în familiile lor, la locurile lor de muncă, spitale, şcoli, licee,
universităţi, etc. Astăzi, iezuiţii aproape că şi-au îndeplinit misiunea.
Biblia aşează puterea unei biserici locale în mâna unui om al lui
Dumnezeu, un pastor adevărat. Dar iezuiţii vicleni au reuşit de-a lungul
anilor să îndepărteze această putere înspre mâinile conducătorilor denominaţiunilor,
iar acum au împins toate denominaţiunile protestante în
braţele Vaticanului. Aceasta este exact ceea ce şi-a propus Ignaţiu de
Loyola: o biserică universală şi sfârşitul protestantismului.
Citind "Istoria secretă a iezuiţilor", veţi observa o paralelă între
domeniul religios şi cel politic. Autorul, Edmond Paris, pune în evidenţă
penetrarea şi infiltrarea iezuiţilor în guvernele şi naţiunile lumii pentru a
manipula cursul istoriei prin ridicarea dictatorilor şi slăbirea democraţiei,
cum ar fi în Statele Unite, pavând astfel drumul pentru anarhia socială,
politică, morală, militară, educaţională şi religioasă.
DESPRE EDMOND PARIS
Într-un sens profetic, Edmond Paris a devenit un martir al lui Isus.
Descoperind această conspiraţie, el şi-a expus viaţa pentru ca aceste
adevăruri să fie cunoscute. Edmond Paris nu m-a cunoscut, dar eu îl ştiam
fără să-l fi întâlnit personal atunci când, fiind preot iezuit sub jurământ,
am fost avertizat asupra numelor de instituţii şi persoane care erau
periculoase pentru instituţia romano-catolică. Numele lui a fost amintit.
Alte lucrări ale lui Edmond Paris sunt: „Vaticanul contra Franţei”,
„Genocid în statul satelit (al Germaniei naziste) Croaţia”, „Vaticanul contra
Europei”.
Lucrările lui Edmond Paris asupra romano-catolicismului i-au
determinat pe iezuiţi 1. să-l distrugă, 2. să-i distrugă reputaţia, inclusiv
familia şi 3. să-i distrugă lucrările. Chiar şi acum aceste lucrări deosebite
ale lui Edmond Paris sunt falsificate, dar noi ne rugăm ca Dumnezeu să
păstreze integritatea lor, pentru că ele sînt necesare la salvarea romanocatolicilor.
Dr. Alberto Rivera
4
„Dragostea de adevăr este unica
noastră salvare”
Jean Guehenno – Academia Franţei
„De aceea, lăsaţi-vă de
minciună: fiecare dintre voi să
spună aproapelui său adevărul”
Efeseni 4:25
va urma cu un

CUVÂNT ÎNAINTE

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Domnule doctor, chiar credeti astfel?! Va asumati cele gandite si scrise? Nu in fata unor pacatosi de forumisti, dintre care cel dintai, si un idealist imbecil sub toate aspectele, sunt eu, ci in fata Cuiva de Sus. Aveti idee ce e satanismul?!!? "Pur" sau nu?
Si mie mi s-a facut o piloerectie sinistra, care parca imi antreneaza toata pielea trupului...si nu de frig, la care, din voia Domnului, sunt imun. Va las sa ghiciti pe dvs. de ce.
Cu aleasa consideratiune. (Imi place mai mult romana oarecum mai veche. Are distinctie; asta mai noua, forjata in anii comunismului si mai apoi ai neocapitalismului bestial, mi se pare tinzand spre golanesc si derizoriu).

F.M. Dostoievski IDIOTUL
Roman în patru părţi
Traducere din limba rusă NICOLAE GANE pag.417-418
http://www.scribd.com/doc/47076844/F...%C4%83r%C5%A3i

- Pavlişcev era un spirit luminat şi un creştin, un adevărat creştin,
declară brusc prinţul. Cum a putut el să treacă la o credinţă care nu e
creştină?... Catolicismul nu este de fapt o religie creştină! adăugă el
deodată, învăluind dintr-o privire scînteietoare întreaga societate.
— Asta-i cam prea mult, murmură „înaltul demnitar" şi se uită cu
mirare la Ivan Feodorovici.
— Cum vine asta, că religia catolică nu este o credinţă creştină? se
răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinţă este?
— Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste
măsură de tăios prinţul. Asta în primul rînd, iar în al doilea rînd
catolicismul roman e chiar mai rău decît ateismul, iată părerea mea! Da!
asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărgineşte la negare, reduce
totul la zero, pe cînd catolicismul merge mai departe: predică un Hristos
denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care este contrariu
celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E
convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile şi care m-a
făcut să sufăr cumplit... Catolicismul roman crede că biserica nu poate să
trăiască pe pămînt dacă lumea întreagă nu este supusă puterii sale
politice şi strigă: Non possumus. După mine, catolicismul nici nu este
propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, şi
totul în el, începînd cu credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus
stăpînire pe pămînt, pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul
merge aşa, numai că săbiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea,
fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de sentimentele
poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai
arzătoare; au vîndut toate şi totul numai pentru bani, pentru o josnică
stăpînire pămîntească. Şi să nu spunem atunci că-i învăţătura lui Antihrist?
Cum să nu fi dat ea naştere ateismului? Ateismul izvorăşte din însăşi
esenţa catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului.
Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieşi? Ateismul s-a
hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna şi de
neputinţa lor spirituală! Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai
anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni
Pavlovici. şi anume cele care şi-au pierdut rădăcinile; în schimb acolo,
în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a şubrezit
- întîi şi întîi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism,
din ură faţă de biserică şi faţă de creştinism! Prinţul se opri puţin pentru aşi
trage răsuflarea. Vorbise prea repede şi agitat; era palid, se sufoca. Toţi
schimbau priviri nedumerite între ei, şi doar bătrînelul îşi dădu drumul
pufnind de rîs. Prinţul N. îşi scoase lornionul şi fără nici o jenă începu să-l
examineze pe orator. Poetul, neamţ de obîrşie, se urni din colţul lui şi cu un
zîmbet maliţios pe buze îşi trase scaunul mai aproape de masă.
-Exa-ge-rezi din cale-afară, spuse tărăgănat şi cu oarecare plictiseală
în glas Ivan Petrovici, stînjenit parcă de întorsătura pe care o luase
discuţia. Biserica de acolo numără şi ea reprezentanţi de vază, vrednici de
toată stima şi plini de virtuţi.
- Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al
bisericii, luat separat. Am avut în vedere catolicismul roman, ca atare,
privit în însăşi esenţa lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putinţă ca o
biserică să dispară cu totul? N-am afirmat niciodată aşa ceva!
- Admit, dar sînt lucruri prea cunoscute şi n-are rost să mai vorbim...
asta ţine de teologie...
- A, nu, nu! Nu numai de teologic, vă asigur! Asta ne priveşte mult
mai de aproape decît vă închipuiţi. Tocmai aici e greşeala noastră
principală, că nu vrem, sau poate nu sîntem în stare să înţelegem că nu
este vorba despre o problemă cu caracter pur teologic! Pentru că şi
socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenţă catolică! Şi el,
ca şi fratele său bun, ateismul, deşi opus catolicismului din punct de
vedere etic, este şi el un rezultat al desperării, în măsura în care tinde să
se substituie puterii morale, Pe care religia n-o mai are, spre a potoli
aspiraţiile spirituale ale omenirii însetate de adevăr şi a o mîntui, dar nu
prin învăţătura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenţă. E
aceeaşi eliberare prin violenţă, aceeaşi unire prin sabie şi sînge!,,Nu-ţi este
îngăduit să crezi în Dumnezeu,nu-ţi este îngăduit să ai avere, nu-ţi este
îngăduit să ai personalitate, fraternite ou la mort, două milioa- ne de
capete!" După faptele lor, îi vei cunoaşte - iată adevărul de netăgăduit! Şi
să nu vă închipuiţi că lucrurile acestea sînt chiar atît de inofensive şi nu
prezintă nici o primejdie pentru noi! O să trebuiască să ne împotrivim, să
dăm o ripostă, şi cît mai curînd fără multă zăbavă! Să opunem
Occidentului adevărul întrupat în Hristos al nostru, adevăr pe care noi l-am
păstrat, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar! Trebuie să ne înfăţişăm
înaintea lor ca purtători ai unei civilizaţii a noastre, şi nicidecum să ne
lăsăm prinşi orbeşte în mrejele lor iezuite! Iată care trebuie să fie poziţia
noastră faţă de ei! Şi să nu se mai spună la noi că predica iezuiţilor este
subtilă şi elegantă, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri...
— Dă-mi voie, dă-mi voie, te rog, se nelinişti Ivan Petrovici privind
înspăimîntat înjur, ideile dumitale sînt desigur lăudabile şi pline de
patriotism; mi se pare totuşi că ceea ce ai afirmat acum e cam exagerat
şi... cred că ar fi mai bine... să lăsăm discuţia asta...
— Nu, nu-i deloc exagerat, mai degrabă e atenuat; fără îndoială, e atenuat, pentru că nu sînt în stare să mă exprim;


Când m-am exprimat că sălbaticul iezuism care a transformat creştinsimul în satanism în numele lui Hristos. Deci mai rău decât satanismul pur. m-am referit la faptul că satanismul face crimele pe care le-a făcut papalitatea în numele lui satan, deci recunosc ce fac şi în numele cui şi astfel urâciunea lor arată cât de urât e cu adevărat satan iar prin contrast îl laudă pe Hristos care este atât de frumos. Răutatea mai mare decât a satanismului care este în papalitate este că ea face crimele sataniste (cunoscute şi răscunoscute, pentru care papa şi-a cerut şi iertare în public, dar sistemul teologic care a dus la acestea nu l-a schimbat) dar aceste crime sataniste le face în numele lui Hristos. Făcându-le în numele lui Hristos Îl huleşte pe acesta ca fiind în roadele Lui ca şi satan, că e urât ca şi satan, ceea ce să nu fie în veac. Vedeţi? Vicleşugul este mai rău ca răutatea pură.

Matei 5:16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

E valabilă şi reciproca.

Matei 7:15 Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
Matei 7:16 După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
Matei 7:17 Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
Matei 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Matei 7:19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
Matei 7:20 De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

După roadele istorice cunoaştem pomul papalităţii. Cer cercetând cineva cu luare aminte doctrina papalităţii va cunoaşte că negreşit aduce roade criminale acest pom.
Noi nu avem nimic împotrivă că-L cinstiţi pe Hristos şi pe Maica Domnului şi pe Sfinţii Părinţi ş.a.m.d. deşi sunt ascunse în cinstirea pe care le-o aduceţi multe hule, e o falsă cinstire, ci avem împotriva a pune omul papă pe acelaşi plan cu Dumnezeu, ceea ce este adevărată idolatrie de unde izvorăsc fanatismul papal pentru a-l impune ca locţiitor de dumnezeu şi împărat al acestui pământ, lucru pe care nici Hristos nu L-a dorit:

Ioan 18:36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.

Chiar dacă acum, datorită ecumenismului la modă, papii nu mai fac, la arătare, crimele trecute, poate unii sunt chiar bine intenţionaţi, însă, negreşit, cum se va ridica ecumenismul de pe faţa pământului (ca orice ideologie omenească are un început, prezent şi un sfârşit) şi veţi dobândi din nou putere, veţi începe din nou să ucideţi din fanatism. De aceasta dacă aţi putea scăpa bine ar fi... Dar câtă vreme credeţi în credinţa care a făcut în istorie acestea precis nu veţi putea scăpa...

[nutucutu]

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

PS. Nota mea:
iar cine sunt iezuiţii... mi se zburleşte şi pielea numai când mă gândesc la ei.
Iată cine a fondat aşadar papalitatea: nu Hristos ci sălbaticul iezuism care a transformat creştinsimul în satanism în numele lui Hristos. Deci mai rău decât satanismul pur. Să ne ferească Dumnezeu de Papalitate în veac!
De aceea şi papa are papucii roşii... de sângele creştinilor pe care i-a ucis, prin iubiţii săi iezuiţi, şi în care apoi a călcat.

Stimate Domnule,

Papalitatea a fost intemeiata mult inainte de aparitia ordinul iezuit, iar cind afirmati ca papalitatea a fost intemeiata de iezuiti spuneti o minciuna. Ati cunoscut vreodata vreun iezuit? Ati citit vreo carte scrisa de un iezuit? Un exemplu cunoscut de "iezuita" este maica Tereza de Calcutta. Aceasta, inainte de a intemeia propriul ordin, a trait intr-o minastire de maicute care avea ca regula de viata o adaptare pentru femei a regulii de viata a ordinului iezuit. Macar pentru milioanele de vieti salvate si converite de aceasta femeie ar trebui sa aveti rezerve atunci cind aruncati cu pietre in iezuiti.


PS1 Ce va faceti daca la dumneavoastra in cabinet apare un iezuit cu o problema de sanatate?

[catalin2]

Despre iezuism am dat citatele din ce spuneau corifeii Scolii Ardelene, e insisi greco-catolici.