Despre simplitate

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

Din cate am inteles deocamdata, daca o fi bine cum am inteles, crestinii folosesc termenul "simplitate" in primul rand cu referire la neamestec, la curatirea de orice element patimas, la sfintire (ca proces neincetat de-a lungul vietii).
Pot duce o viata simpla, imi pare acum, in sensul ordinar al termenului, adica sa fac cat mai putine lucruri si in afara confortului, dar aceasta inca nu e simplitate crestina. Pot de pilda sa stau in pat o luna si sa ma uit in tavan dar sa nu am simplitate ci o multime confuza, pestrita, de ganduri si imagini si o multime de emotii contrarii, un intreg zbucium. Sau, poate, vid sufletesc care, desigur, nu e simplitate. Caci simplitatea nu e golire ci, dimpotriva, plinire (umplere de Dumnezeu).
Faptul cu nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu si lui mamona, cred ca se refera exact la simplitate. Tot la ea si fericirea saraciei cu duhul.
Dar daca merg la Sfanta Liturghie si acolo vorbesc cu tanti Zambila despre pretul la taitei, asta nu mai e un fapt al simplitatii. E imprastiere prin combinarea de nedorit a "ingredientelor" sufletesti, a tintelor, a cailor.
Similar, daca ma rog la Dumnezeu si in acelasi timp fac planuri de razbunare pe nevasta sau vecin, iar nu mai e simplitate.
In fine, simplitatea nu e un fapt ordinar ci unul cu adevarat extraordinar. Sfintii ne ilustreaza din plin aceasta.
Tinerea poruncilor Mantuitorului netezeste drumul spre simplitate.
Pacatul e cadere din simplitate, din har.
In afara Bisericii nu cred ca exista simplitate. Cel mult simplificari, anulari, negari si amputari pana la deplina desfiintare a umanului. Pana la caricatura si monstru.
Domnul nu spune lasa toate si urmeaza mie, ci "lasa toate ale tale", asadar despatimire, dezlipire de atasamente, daramarea idolilor. Iar pentru asta avem atat de MULT de facut, nu e deloc simplu... Nu e simpla simplitatea si nu-i simplu sa devin unit, unitar, consecvent, cu totul daruit vietii crestinesti.
Un om "simplu" e un om golit de amestecuri in sensul sustragerii definitive din perpelirea intre Dumnezeu si mamona. In sensul indumnezeirii, desigur, ca daca e golit de Dumnezeu e un om mort, de-o avea fie si 1000 de ani de "trait".
Teribil nu imi pare ca Noe avea 800 ani, ci ca a trait 800 de ani simplitatea! De-as trai-o macar o zi, o clipa macar...
Domnul sa ne ajute intru simplitate. AMIN+

Ai zugravit foarte frumos simplitatea crestina.
Simplitatea crestina consta intr-o inima curata, incredere deplina in Dumnezeu , iubirea curata si simpla pe care trebuie sa o nutrim fata Dumnezeu si fata de oameni. Acestea le putem dobandi prin neamestecul, asa cum frumos ai spus, de elemente patimase. practic este cam asa:
"Întrebare:
Cum trebuie să îmi trăiesc viața?


Răspuns:
Să-ți trăiești viața așa: când te scoli din somn, să-i
mulțumești și să te rogi lui Dumnezeu. Când vii de la Biserică
să citești dintr-o carte ceva spre folosul sufletului tău, apoi să
te apuci de lucru. După ce ai lucrat destul să te rogi din nou.
După ce te-ai rugat să citești iar și să te apuci iar de lucru.
Și așa să faci totul pe rând, să te rogi, să citești, să
lucrezi. Dar și la lucru și în osteneli să îți ridici mintea ta
la Hristos, să te rogi Lui ca El să te miluiască și să te ajute.
Dacă vei face totul așa pe rând, atunci față de toate - și față
de citire, și de rugăciune, și de lucru - vei avea tragere de
inimă și sârguință. Schimbarea provoacă tragerea de inimă și
sporește râvna. Să pomenești deseori moartea, judecata lui
Hristos și veșnicia. Cu aceste gânduri ca și cu un bici se alungă
tristețea și plictiseala. (Sfântul Tihon de Zadonsk)

„Întrebare:
Cum să transformăm trupul nostru în instrument al dreptăţii?


Răspuns:
Păcătosul se uită la ceea ce este ispititor, la ceea ce este
necurat, la imagini imorale (statui dezgolite, afişe păcătoase),
se uită la ceea ce îi stârneşte pofta (spectacole smintitoare),
iar dreptul îşi îndreaptă ochii săi către imaginile sfinte care
trezesc gândurile sfinte, către fotografiile stareţilor, ale
asceţilor, ale mănăstirilor. Păcătosul ascultă şi spune
lucruri deşarte şi păcătoase, cântă cântece ispititoare,
ascultă muzică săltăreaţă şi din gura lui, în afară de
acestea se aud des fie osândiri, fie vorbe de ocară, iar dreptul
iubeşte cântarea duhovnicească, discuţiile despre credinţă,
serioase şi îndeosebi tot ce este bisericesc. Păcătosul merge în
locuri de distracţii, de veselie, iar picioarele dreptului nu cunosc
căile necredincioşilor şi cele către faptele cele rele; paşii
lui se îndreaptă spre Biserica lui Dumnezeu, spre mănăstiri,
spre locurile sfinte unde au vieţuit şi s-au nevoit plăcuţii lui
Dumnezeu. Mâinile păcătosului slujesc ca instrument al
nedreptăţii: el răpeşte cu ele avutul străin, îi face rău
aproapelui; iar mâinile dreptului slijesc ca instrument al binelui:
el ba îşi face cu ele semnul crucii, ba îşi săvârşeşte lucrul
pentru folosul familiei sale, spre folosul societăţii. Păcătosul
îşi odihneşte, îşi răsfaţă, îşi desfată şi îşi hrăneşte
cu bunătăţi trupul său, iar dreptul nu socoteşte că trupul e al
său, ci al Domnului. El îl osteneşte prin muncă neîncetată,
prin metanii şi îl păzeşte în curăţie şi sfinţenie.” (1000
de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească)