Sunt sfintii supraoameni ?



În prealabil postat de Nenumitul

minunat



Într-adevăr, suntem cu toţii egali în neştiinţa noastră, când vine vorba de Dumnezeu. Scopul final al nostru (al celor conştienţi) ar trebui să fie întoarcerea la Dumnezeu, de unde am venit. Acolo este adevărata cunoaştere.

Bineînţeles, pentru a ne întoarce, trebuie să ne mântuiască El. Iar pentru asta, trebuie să ajungem plăcuţi Lui.

Eu zic să încercăm să facem asta; să lucrăm la asta.



Averile lumeşti nu sunt o ţintă pentru un creştin adevărat.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ +++++++++


Domnu Dumnezeu sa ne descopere calea adevaru si drumul spre fintenie ca sa fim bine placuti lui .
minunat gIndesti si spui ceia ce gIndesti asa ar trebui sa fim toti .
Doamne ajuta neputintelor noastre aminamin amin

Slavit sa fie Domnul amin amin amin

[Azzuurra]

S-ar putea sa ma repet....

Cand am vazut intrebare, raspunzul mi se parea evident, ca sfintii nu sunt supraoameni, ci doar oameni normali care s-au luptat cu ei insisi.

Dar ca cineva sa se gandeasca la sfintenie sau sa se compare cu Sfintii mi se parea absurd. Adica sa-ti doresti manrtuirea da, dar sa te gandesti ca ai putea sa copiezi viata sfintilor, traind o viata de mirean, mi se parea aberant.

Mai exact: as fi"acceptat" intrebarea daca am putea dori sfintenia doar de la o persoana care traia macar in aparenta o viata ca a sfintilor(nepunand la socoteala gandurile, rugaciunea, trairea interioara): adica feciorelnic, care sa vrea numai binele si sa faca numai binele.... Sau POATE si de la un mirean cu viata de familie, care ar avea celelalte calitati, mai putin fecioria. Pentru restul, ma gandeam: sa zicem saru'mana daca ne mantuim si sa facem tot ce ne sta in putere pentru asta, fara sa ne mai propunem a visa la o viata de sfintenie.

...

Astazi, am vrut sa ma uit la televizor, voiam sa gasesc ceva interesant. Si am zis sa ma uit si pe Trinitas(ma uit foarte rar), sa vad ce este. Si cand am deschis, tema emisiunii era :"Sfintenia, telul vietii crestine"(am deschis la sfarsit si nu stiu continutul emisiunii, dar am inteles ca vor reveni asupra subiectului). M-am simtit cu musca pe caciula.

Si m-am gandit ca am fost cam rea in postari. In primul rand nu cunosc trairea duhovniceasca a nimanui. In al doilea rand, poate nu si-am permis nimeni sa creada ca viata de mirean se poate compara cu cea a unui Sfant.

Si cred ca duritatea in postare se datoreaza faptului ca m-am gandit ca "vorbesc cu oameni mari". Poate am gresit.

Adica, daca un copil de clasa a 4-a mi-ar spune ca vrea sa faca doctoratul si m-ar intreba daca cred ca poate ajunge acolo, i-as spune:" Bineinteles ca poti face doctoratul si poti ajunge acolo. Pastreaza-ti visul acesta in minte. Dar momentan trebuie sa te concentrezi sa treci in clasa a 5-a. Daca inveti bine, vei trece si peste celelalte etape si usor usor, cu pasi marunti vei ajunge la doctorat. Tu concentreaza-ti atentia asupra prezentului si a ceea ce trebuie sa faci acum, dar nu uita niciodata de visul tau. "

Nu vad de ce ar trebui sa fie diferit in cazul altor "copii". Ca pana la urma, "majoritatea dintre noi suntem copii intr-ale credintei".

Iertare.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Azzuurra

S-ar putea sa ma repet....

Cand am vazut intrebare, raspunzul mi se parea evident, ca sfintii nu sunt supraoameni, ci doar oameni normali care s-au luptat cu ei insisi.

Dar ca cineva sa se gandeasca la sfintenie sau sa se compare cu Sfintii mi se parea absurd. Adica sa-ti doresti manrtuirea da, dar sa te gandesti ca ai putea sa copiezi viata sfintilor, traind o viata de mirean, mi se parea aberant.

Mai exact: as fi"acceptat" intrebarea daca am putea dori sfintenia doar de la o persoana care traia macar in aparenta o viata ca a sfintilor(nepunand la socoteala gandurile, rugaciunea, trairea interioara): adica feciorelnic, care sa vrea numai binele si sa faca numai binele.... Sau POATE si de la un mirean cu viata de familie, care ar avea celelalte calitati, mai putin fecioria. Pentru restul, ma gandeam: sa zicem saru'mana daca ne mantuim si sa facem tot ce ne sta in putere pentru asta, fara sa ne mai propunem a visa la o viata de sfintenie.

...

Astazi, am vrut sa ma uit la televizor, voiam sa gasesc ceva interesant. Si am zis sa ma uit si pe Trinitas(ma uit foarte rar), sa vad ce este. Si cand am deschis, tema emisiunii era :"Sfintenia, telul vietii crestine"(am deschis la sfarsit si nu stiu continutul emisiunii, dar am inteles ca vor reveni asupra subiectului). M-am simtit cu musca pe caciula.

Si m-am gandit ca am fost cam rea in postari. In primul rand nu cunosc trairea duhovniceasca a nimanui. In al doilea rand, poate nu si-am permis nimeni sa creada ca viata de mirean se poate compara cu cea a unui Sfant.

Si cred ca duritatea in postare se datoreaza faptului ca m-am gandit ca "vorbesc cu oameni mari". Poate am gresit.

Adica, daca un copil de clasa a 4-a mi-ar spune ca vrea sa faca doctoratul si m-ar intreba daca cred ca poate ajunge acolo, i-as spune:" Bineinteles ca poti face doctoratul si poti ajunge acolo. Pastreaza-ti visul acesta in minte. Dar momentan trebuie sa te concentrezi sa treci in clasa a 5-a. Daca inveti bine, vei trece si peste celelalte etape si usor usor, cu pasi marunti vei ajunge la doctorat. Tu concentreaza-ti atentia asupra prezentului si a ceea ce trebuie sa faci acum, dar nu uita niciodata de visul tau. "

Nu vad de ce ar trebui sa fie diferit in cazul altor "copii". Ca pana la urma, "majoritatea dintre noi suntem copii intr-ale credintei".

Iertare.

Intervin aici sa iti povestesc o intamplare care iti va da raspuns bun dilemei tale. Am mai spus-o eu pe forum, nu mai tin minte pe ce thread dar acum o repet pentru tine.
In primavara acestui an am fost impreuna cu sotul meu la Manastirea Ormilia din nordul Greciei, metoc al Manastirii SimonPetras din Sfantul Munte. Acolo, dupa o primire minunata a maicii starete, cu care am vorbit multe, atingand si subiecte de istorie crestina, maica stareta l-a intrebat pe sotul meu cum se numeste, nereusind sa retina numele spus in romaneste. Aici sotul s-a scuzat, ca nu are nume de sfant si a repetat numele sau. Atunci maica stareta cu un zambet pe fata i-a spus: nu e nimic dragul meu, fii tu sfant si astfel numele tau va fi de sfant. Nu e imposibil totul este sa vrei, a continuat maica stareta.
In acea seara am avut o discutie cu duhovnicul meu, legat de acest aspect. Si parintele mi-a spus asa: sfintenia este acolo unde nu te astepti, o babuta de la tara fara multe scoli poate sa poarte sfintenia in ea.

in concluzie vreau doar sa iti spun ca daca pleci la razboi cu gandul ca esti slab si nu vei izbandi atunci cu siguranta nu vei izbandi.
Scopul nostru este desavarsirea asa cum ne indeamna Iisus, iar desavarsirea inseamna sfintenia.

[Azzuurra]

În prealabil postat de dobrin7m

Intervin aici sa iti povestesc o intamplare care iti va da raspuns bun dilemei tale. Am mai spus-o eu pe forum, nu mai tin minte pe ce thread dar acum o repet pentru tine.
In primavara acestui an am fost impreuna cu sotul meu la Manastirea Ormilia din nordul Greciei, metoc al Manastirii SimonPetras din Sfantul Munte. Acolo, dupa o primire minunata a maicii starete, cu care am vorbit multe, atingand si subiecte de istorie crestina, maica stareta l-a intrebat pe sotul meu cum se numeste, nereusind sa retina numele spus in romaneste. Aici sotul s-a scuzat, ca nu are nume de sfant si a repetat numele sau. Atunci maica stareta cu un zambet pe fata i-a spus: nu e nimic dragul meu, fii tu sfant si astfel numele tau va fi de sfant. Nu e imposibil totul este sa vrei, a continuat maica stareta.
In acea seara am avut o discutie cu duhovnicul meu, legat de acest aspect. Si parintele mi-a spus asa: sfintenia este acolo unde nu te astepti, o babuta de la tara fara multe scoli poate sa poarte sfintenia in ea.

in concluzie vreau doar sa iti spun ca daca pleci la razboi cu gandul ca esti slab si nu vei izbandi atunci cu siguranta nu vei izbandi.
Scopul nostru este desavarsirea asa cum ne indeamna Iisus, iar desavarsirea inseamna sfintenia.

:) Multumesc foarte mult pentru ca ne-ai impartasit aceasta istorioara. :) Si-mi place foarte mult ce-ai scris la sfarsit.

Legat de mine, cred ca fiecare avem niste idei formate, care sa presupunem ca ne fac bine si se pot imbunatati cu ajutorul cunostintelor celorlalti.

Dar gandirea mea poate nu face bine altui om si e prilej de sminteala. Adica un duhovnic iti cunoaste viata, te cunoste pe tine ca persoana si-ti raspunde in functie de capacitatea ta de intelegere si de nevoile tale. De exemplu, sa zicem ca un duhovnic ar considera ca un mirean nu merita Impartasania, dar pentru ca isi da seama de marea nevoie ce o are acea persoana de aceasta, ii da voie sa se impartaseasca. Si uite asa creste el duhovniceste. Pe cand altul, in alt caz, zice ca mai bine e sa nu-i vorbeasca lui de Impartasanie, ca favoare mare ii face daca ii "arata lungu' nasului" si-l invata cele de trebuinta lui si se smereste, si uite asa, si acesta creste duhovniceste. Adica fiecare are nevoie de un anumit tratament si o anumita invatatura.

Cat despre sfintenie, mai bine nu mai vorbesc despre subiect, in primul rand ca nu vorbesc in cunostinta de cauza, si-n al doilea rand mi se pare ca as putea fi prilej de ratacire pentru altii, in loc sa-i ajut sa creasca duhovniceste.

"Sfintenia este acolo unde nu te astepti, o babuta de la tara fara multe scoli poate sa poarte sfintenia in ea." Desigur, sfintenia nu tine de diplome, "fatau" sau imbracaminte. Cand am vorbit de aparenta, ma refeream la aparenta traire duhovniceasca.

P.S. Vreau sa adaug ceva off topic, care n-are legatura cu ce ai vrut tu sa spui prin istorisire, ci cu alt subiect(si cu ceva din poveste, dar tu prin acel fragment ai vrut sa spui cu totul altceva).

Cu toate ca , un om care poarta un nume sfant nu este mai sfant decat altul care nu a primit unul la nastere( si nu trebuie sa ne simtim prost ca s-a intamplat asa), nu inseamna ca nu trebuie sa dam importanta Botezului viitorilor nostri copii, ci ar trebui sa le punem un nume sfant.
Adica este diferenta intre a nu stii ca trebuie sa-i pui nume sfant copilului si sa-i alegi un ocrotitor si alta este sa stii si sa nu te interesezi de ce este bine sa faci asa, si sa preferi sa-i pui nume de fite.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Azzuurra

:) Multumesc foarte mult pentru ca ne-ai impartasit aceasta istorioara. :) Si-mi place foarte mult ce-ai scris la sfarsit.

Legat de mine, cred ca fiecare avem niste idei formate, care sa presupunem ca ne fac bine si se pot imbunatati cu ajutorul cunostintelor celorlalti.

Dar gandirea mea poate nu face bine altui om si e prilej de sminteala. Adica un duhovnic iti cunoaste viata, te cunoste pe tine ca persoana si-ti raspunde in functie de capacitatea ta de intelegere si de nevoile tale. De exemplu, sa zicem ca un duhovnic ar considera ca un mirean nu merita Impartasania, dar pentru ca isi da seama de marea nevoie ce o are acea persoana de aceasta, ii da voie sa se impartaseasca. Si uite asa creste el duhovniceste. Pe cand altul, in alt caz, zice ca mai bine e sa nu-i vorbeasca lui de Impartasanie, ca favoare mare ii face daca ii "arata lungu' nasului" si-l invata cele de trebuinta lui si se smereste, si uite asa, si acesta creste duhovniceste. Adica fiecare are nevoie de un anumit tratament si o anumita invatatura.

Cat despre sfintenie, mai bine nu mai vorbesc despre subiect, in primul rand ca nu vorbesc in cunostinta de cauza, si-n al doilea rand mi se pare ca as putea fi prilej de ratacire pentru altii, in loc sa-i ajut sa creasca duhovniceste.

"Sfintenia este acolo unde nu te astepti, o babuta de la tara fara multe scoli poate sa poarte sfintenia in ea." Desigur, sfintenia nu tine de diplome, "fatau" sau imbracaminte. Cand am vorbit de aparenta, ma refeream la aparenta traire duhovniceasca.

P.S. Vreau sa adaug ceva off topic, care n-are legatura cu ce ai vrut tu sa spui prin istorisire, ci cu alt subiect(si cu ceva din poveste, dar tu prin acel fragment ai vrut sa spui cu totul altceva).

Cu toate ca , un om care poarta un nume sfant nu este mai sfant decat altul care nu a primit unul la nastere( si nu trebuie sa ne simtim prost ca s-a intamplat asa), nu inseamna ca nu trebuie sa dam importanta Botezului viitorilor nostri copii, ci ar trebui sa le punem un nume sfant.
Adica este diferenta intre a nu stii ca trebuie sa-i pui nume sfant copilului si sa-i alegi un ocrotitor si alta este sa stii si sa nu te interesezi de ce este bine sa faci asa, si sa preferi sa-i pui nume de fite.

"Legat de mine, cred ca fiecare avem niste idei formate, care sa presupunem ca ne fac bine si se pot imbunatati cu ajutorul cunostintelor celorlalti."
Pentru a putea sa punem inceput bun curatirii noastre ca apoi sa poti pasi pe calea sfinteniei este absolut necesar sa renuntam la ideile formate care credem noi ca ne fac bine. De aceea temelia curatirii si sfintirii este ascultarea - ascultarea de duhovnic pentru ca la inceput nu prea stim noi care idei si ganduri sunt cele bune. De abia mai tarziu, dupa o anumita nevointa, si invatare reusim sa capatam discernamant duhovnicesc si astfel sa stim ce idei sunt bune si ce idei nu sunt bune. Si si atunci cerem binecuvantare de la duhovnic.

Oprirea de la impartasanie pe o perioada de timp tine de canonul dat de duhovnic in masura pacatelor savarsite. Trebuie sa te pocaiesti si sa plangi din suflet pentru gresesile savarsite. Trebuie , prin constiinta sa simti ca te-a iertat Domnul, ca sa poti sa te impartasesti. De aceea duhovnicul opreste de la impartasanie uneori pe oameni. Dar cu toate astea, in postul mare si de sarbatoarea de inviere , deci macar o data pe an, pentru cei cu multe pacate, este voie impartasirea. Fireste asta duhovnicul decide, cunoscandu-ti sufletul. Dar a judeca noi, ca de ce unul este impartasit si altul nu cautand explicatii, dupa mintea noastra eu zic ca e o cale gresita. Noi trebuie sa avem mintea la Domnul si la plangerea pacatelor noastre.
Cresterea duhovniceasca o facem prin savarsirea faptelor bune atat cele vazute (milostenie, ajutor) cat si cele nevazute , in suflet, prin simtaminte de iubire, mila, pace, liniste si rugaciune. Gandul la Domnul si curatirea de pacate cu siguranta ne cresc duhovniceste.

Ai dreptate insa acolo cand spui ca fiecaruia ii revine alt tratament. de aceea trebuie ascultare de duhovnic. doar el stie tratamentul potrivit pentru fiecare.

Legat de numele de botez. Este bine sa punem nume de sfant copilului. Da, are un ocrotitor de mic. Acum daca nu este nume de sfant, nu e nimic, ca doar nu in nume sta sfintenia. Iar lipsa ocrotitorului se rezolva, alegandu-ti singur un ocrotitor la care sa ai evlavie si dragoste.



[Azzuurra]

În prealabil postat de dobrin7m

"Legat de mine, cred ca fiecare avem niste idei formate, care sa presupunem ca ne fac bine si se pot imbunatati cu ajutorul cunostintelor celorlalti."
Pentru a putea sa punem inceput bun curatirii noastre ca apoi sa poti pasi pe calea sfinteniei este absolut necesar sa renuntam la ideile formate care credem noi ca ne fac bine. De aceea temelia curatirii si sfintirii este ascultarea - ascultarea de duhovnic pentru ca la inceput nu prea stim noi care idei si ganduri sunt cele bune. De abia mai tarziu, dupa o anumita nevointa, si invatare reusim sa capatam discernamant duhovnicesc si astfel sa stim ce idei sunt bune si ce idei nu sunt bune. Si si atunci cerem binecuvantare de la duhovnic.

Am vrut sa spun ca am niste idei. Poate mi le impartaseste si duhovnicul, poate nu. Dar ca poate alti oameni au nevoie sa li se spuna lucrurile altfel si privesc lucrurile altfel. E bine sa invatam mereu. Dar poate eu spunandu-i unui om ca pana la sfintenie e cale lunga, il smintesc. Cine stie in ce mod il afecteaza. Poate are nevoie sa creada ca va atinge sfintenia. Nu-i cunosc eu necesitatile. Si a vorbi despre "sfintenie" mi se pare o problema prea delicata, si ca sa-i spun cuiva ce cred, poate ca l-ar afecta.

În prealabil postat de dobrin7m

Oprirea de la impartasanie pe o perioada de timp tine de canonul dat de duhovnic in masura pacatelor savarsite. Trebuie sa te pocaiesti si sa plangi din suflet pentru gresesile savarsite. Trebuie , prin constiinta sa simti ca te-a iertat Domnul, ca sa poti sa te impartasesti. De aceea duhovnicul opreste de la impartasanie uneori pe oameni. Dar cu toate astea, in postul mare si de sarbatoarea de inviere , deci macar o data pe an, pentru cei cu multe pacate, este voie impartasirea. Fireste asta duhovnicul decide, cunoscandu-ti sufletul. Dar a judeca noi, ca de ce unul este impartasit si altul nu cautand explicatii, dupa mintea noastra eu zic ca e o cale gresita. Noi trebuie sa avem mintea la Domnul si la plangerea pacatelor noastre.
Cresterea duhovniceasca o facem prin savarsirea faptelor bune atat cele vazute (milostenie, ajutor) cat si cele nevazute , in suflet, prin simtaminte de iubire, mila, pace, liniste si rugaciune. Gandul la Domnul si curatirea de pacate cu siguranta ne cresc duhovniceste.

Ai dreptate insa acolo cand spui ca fiecaruia ii revine alt tratament. de aceea trebuie ascultare de duhovnic. doar el stie tratamentul potrivit pentru fiecare.

Eu ti-am dat 2 cazuri reale nu imaginare, si nu prin propia-mi judecata.

Dar folosul lor era altul, nu realitatea lor. Eu am vrut sa fiu mai subtila, adica sa fac un paralelism. Adica poate unii oameni au nevoie sa auda ca trebuie sa ajunga la sfintenie, si le face bine; poate unora le face bine sa le scoti in evidenta lipsurile, sa le spui ca mai este drum lung de mers pana acolo si sa se smereasca si sa faca chestile x.

Eu, expunandu-mi punctul de vedere, poate i-as face rau unui om care are nevoie sa auda cu totul altceva.