"EU sunt invierea si viata"

[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

Foarte des se repetă expresia [inadecvată după umila mea părere] "învierea trupului". Se pare că topicul a ajuns într-un impas major şi ar fi foarte potrivit ca cineva avizat să facă o exegeză a expresiei. Eu nu am asemenea veleităţi, dar am încercat să determin incidenţa expresiei în mult hulita versiune Cornilescu. Spre surprinderea mea şi mai mare a dumneavoastră stimaţi creştini, în cele peste 130 de versete care se ocupă cu învierea, expresia apare aproximativ o (1) singură dată. Spun aproximativ, pentru că versetul (Romani 8,11) "beneficiază" [doar] la Cornilescu de o traducere defectuoasă. În consecinţă expresia este nebiblică, ea posibil provenind din Sfânta Tradiţie şi fiind deci irelevantă pentru neoprotestanţi.

Dacă totuşi cineva doreşte să facă o exegeză a acestui unic verset, m-ar interesa iarăşi, căci el conţine cheia tâlcuirii (corecte) a pasajului 1 Petru 3,18-20 - alt argument foarte uzitat de cei ce cred în "nemurirea sufletului".

@Tricessimus (100-1), Grassu si alti AZ7

Partea 1
Discutia despre Inviere trebuia sa porneasca ab initio de la definirea termenilor cheie care intra in discutie: moarte, trup, suflet cu precizarile si nuantele lingvistice si duhovnicesti de rigoare.

Intai de toate, ca sa vorbim despre Inviere, trebuie explicat la ce se refera cuvantul moarte (pt. ca e clar ca vorbim limbi diferite fata de AZ7 in privinta asta), ce inseamna om alcatuit din trup si suflet (materie + suflarea de la Dumnezeu), cu distinctia clara dintre cum era alcatuit omul inca de la inceput si cum e alcatuit dupa cadere cand Dumnezeu ii ADAUGA in constitutie ceva ce nu avea. Si cum anume a restaurat Hristos starea initiala de dinainte de pacat?

Inainte de a vorbi despre inviere, sa stabilim mai intai ce inseamna moartea. De cate feluri de moarte e vorba in Scriptura? La ce anume se refera moartea trupului si de ce exista?


Am mai scris intr-o postare anterioara (dar nu s-a obosit nici un adventist sa o comenteze punctual) despre ideea ca initial, omul, creat din tarana si suflarea de viata de la Dumnezeu fusese creat dupa chipul lui Dumnezeu si deci NEMURITOR pt. a ajunge prin virtuti la asemanarea cu El, traind o viata izvorata din Dumnezeu, o viata care nu ar fi avut niciodata sfarsit.

Toata antropologia crestina porneste de la 2 idei esentiale:
1. omul de dinainte de cadere –chip al lui Dumnezeu si deci NEMURITOR de la bun inceput. In virtutea acestei trasaturi, omul este numit in greaca „ on theologiko” – adica fiinta teologica, destinat sa aiba Viata harica izvorata din Dumnezeu (in greaca Scripturii, pt. termenul Viata pe care o avea omul inainte de cadere, se foloseste termenul zoe)

2. omul de dupa cadere, caruia i s-a adaugat dupa cadere ceva ce nu avea, si anume: „vesmintele de piele” (de care ni se vorbeste in versetul 21 din cap 3 al Facerii). „Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat”.

Odata cu aceasta noua trasatura ADAUGATA la starea initiala si care nu facea parte natural din crearea omului, Dumnezeu i-a dat in schimbul Vietii harice (zoe), pe care nu o mai putea avea, i-a dat viata biologica ( in greaca Scripturii – bios).
Viata harica (zoe) izvoraste din Dumnezeu si NU ARE CUM SA SE OPREASCA, de aceea omul aflat in legatura cu Hristos, nu mai are cum sa se opreasca din a a fi Viu. „Cel ce crede in Mine, chiar de va muri (biologic), va trai ( avand Viata izvorata din El). Cel ce crede in Mine nu va muri in VEAC.”
Doar omul care prin pacat iese din acest fluviu al harului, ce izvoraste si curge la infinit din Dumnezeu, doar un asemenea om se opreste din a fi Viu.