Sunt sfintii supraoameni ?

Va multumesc pentru modul cum ati inteles sa raspundeti.Sinceritatea este o haina rara a omului in ziua de astazi.O sa va spun si eu ce cred,cat mai clar pot eu,avand aceleasi limite ca si dvs dpdv al luptei zilnice cu pacatul.Ma uitam ieri la o icoana cu Sfanta Paraschiva,frumos pictata,si am observat,pe langa impresionanta figura ascetica tipica picturii rasaritene,ca tinea in mana un pergament pe care scria un verset din Fericiri: ,,Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!"(Matei 5:8).Vazind acest lucru mi-am amintit un verset din Profetul Isaia(40:21-25) unde Cel de Sus spune asa:

,,Nu stiti? N-ati auzit? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului? El sade deasupra cercului pamantului, si locuitorii lui sunt ca niste lacuste inaintea Lui; El intinde cerurile ca o marama subtire si le lateste ca un cort, ca sa locuiasca in el. El preface intr-o nimica pe voievozi si face o nimica din judecatorii pamantului. De abia sunt saditi, de abia sunt semanati, de abia li s-a inradacinat tulpina in pamant; si El sufla peste ei de se usuca, si un vartej ii ia ca pe niste paie. "Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el? - zice Cel Sfant."

Cumva te blochezi cand citesti asa ceva.Daca asa este Dumnezeu,Sfant in esenta Sa,cum pot eu sa ma aseaman cu EL,sa incerc sa fiu desavirsit,sfant? Sfantul Grigore din Nyssa,comentand Fericirile spunea ca desi aparent nimeni nu poate sa-L vada pe Cel de Sus,prin despatimire,curatare interioara a inimii,care vine prin smerenie si pocainta,poate vedea lumina,chipul divinitatii, pus de Cel de Sus in fiecare om,creat dupa ,,dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra".

Toti Parintii Bisericii,toti ascetii din Pateric indeamna spre asta.Despatimire,smerenie,pocainta.Exact ce a lipsit omului mereu,posibilitatea de a vedea chipul dumnezeirii din el,eliberator si transformator.Primul pas spre sfintenie cred ca acesta este,o despatimire,o lepadare dura si fara oprire de buruienile pacatului ce cresc in noi.Daca ne gandim cate pacate savirsim zilnic,cu gandul,fapta sau vorbire ne ingrozim.Colcaim de pacate,despatimirea pana la obtinerea inimii curate pare un pod prea indepartat.Nu a spus nimeni ca drumul spre sfintenie este usor.Multi alergam spre mantuire dar putini spre sfintenie,asa cum remarca si dna Dobrin.Si asta cam arata cam cat putem noi ca oameni si cam cat reusim in mod normal.Daca ne-ar fi lasat Cel de Sus strict in faptele si putintele noastre eram teminati demult.

Omul care ajunge la acest indemn al Fericirilor cred ca a inceput sa calce pe greul drum spre sfintenie.Odata ce implineste acest lucru face voia Tatalui si implineste ce a spus Mantuitorul,marea porunca: ,,"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau." (Matei 22:37).Exista dovada de iubire mai mare fata de Cel de Sus decat ascultarea prin lupta cu tot ce inseamna pacat?Oare cel care face asta nu urmeza sa-si iubeasca si semenii?Exista oare iubire egoista de Dumnezeu sau iubirea fata de EL implica si "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei 22:39)?

Iubirea de aproape.Cat de grea,cat de mult ne luptam cu noi insine.Nu doar iubirea normala,naturala, ci aceea care este cel mai greu de atins:iubirea aratata de Hristos.In Biblie se arata o cale de ajunge la desavirsire,care are la baza aceasta iubire predicata de Hristos,izvorata chiar in faptele vietii sale: ,,Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati?Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit."

Nu le-a cerut oare Mantuitorul Apostolilor: ,,Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii." (Ioan 13:34-35)? Nu punea Apostolul Pavel: ,,Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea"(I Corinteni 13:13)? Nu i-a spus Mantuitorul lui Nicodim: ,,Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica"(Ioan 13:6)

Esenta lumii,esenta lucrarii Mantuitorului,acesta iubire transformatoare,lipsita de egoism,plina de sacrificiu,poate chiar dureroasa ca efecte in lumea asta.Oare cine reuseste asta,sa urmeze acest indemn,sa-si curete inima si sa iubeasca in acest mod,nu este oare pe drumul spre sfintenie? Nu din acesta dragoste divina pusa in om si aplicata de om iese lumina in lume? Multi incerca, cu greu, sa se lupte pentru mantuire.La acest tip de iubire sfanta parca nici nu ne mai gandim dar sa o mai si aplicam.Lumea si duhul ei parca ne-au intunecat de tot lumina pusa in noi.

Inima noastra,plina de pacat, parca si-a pierdut orice putere de a-L vedea pe Cel de Sus.Apostolul Ioan ne-a avertizat: ,,Vestea, pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim, este ca Dumnezeu e lumina, si in El nu este intuneric. Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam in intuneric, mintim si nu traim adevarul.Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat." (I Ioan 1:5-7).Nu ne-am impotrivit inca pacatului pana la sange,avea dreptate Apostolul Pavel,tot robi ai lui aratam ca suntem.Va las ce spunea Parintele Nicolae Steinhardt:

,,Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi; sau măcar a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi. Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii."

Sa ne ajute Cel de Sus ca prin pocainta si smerenie sa gasim drumul prin intuneric,luptand cu pacatul, spre o inima curata,spre lumina din noi,spre spre iubirea de Dumnezeu si de aproape,asa cum ne-a invatat Hristos.Atunci si doar atunci vom merge pe drumul spre sfintenie.Doamne ajuta.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Va multumesc pentru modul cum ati inteles sa raspundeti.Sinceritatea este o haina rara a omului in ziua de astazi.O sa va spun si eu ce cred,cat mai clar pot eu,avand aceleasi limite ca si dvs dpdv al luptei zilnice cu pacatul.Ma uitam ieri la o icoana cu Sfanta Paraschiva,frumos pictata,si am observat,pe langa impresionanta figura ascetica tipica picturii rasaritene,ca tinea in mana un pergament pe care scria un verset din Fericiri: ,,Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!"(Matei 5:8).Vazind acest lucru mi-am amintit un verset din Profetul Isaia(40:21-25) unde Cel de Sus spune asa:

,,Nu stiti? N-ati auzit? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului? El sade deasupra cercului pamantului, si locuitorii lui sunt ca niste lacuste inaintea Lui; El intinde cerurile ca o marama subtire si le lateste ca un cort, ca sa locuiasca in el. El preface intr-o nimica pe voievozi si face o nimica din judecatorii pamantului. De abia sunt saditi, de abia sunt semanati, de abia li s-a inradacinat tulpina in pamant; si El sufla peste ei de se usuca, si un vartej ii ia ca pe niste paie. "Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el? - zice Cel Sfant."

Cumva te blochezi cand citesti asa ceva.Daca asa este Dumnezeu,Sfant in esenta Sa,cum pot eu sa ma aseaman cu EL,sa incerc sa fiu desavirsit,sfant? Sfantul Grigore din Nyssa,comentand Fericirile spunea ca desi aparent nimeni nu poate sa-L vada pe Cel de Sus,prin despatimire,curatare interioara a inimii,care vine prin smerenie si pocainta,poate vedea lumina,chipul divinitatii, pus de Cel de Sus in fiecare om,creat dupa ,,dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra".

Toti Parintii Bisericii,toti ascetii din Pateric indeamna spre asta.Despatimire,smerenie,pocainta.Exact ce a lipsit omului mereu,posibilitatea de a vedea chipul dumnezeirii din el,eliberator si transformator.Primul pas spre sfintenie cred ca acesta este,o despatimire,o lepadare dura si fara oprire de buruienile pacatului ce cresc in noi.Daca ne gandim cate pacate savirsim zilnic,cu gandul,fapta sau vorbire ne ingrozim.Colcaim de pacate,despatimirea pana la obtinerea inimii curate pare un pod prea indepartat.Nu a spus nimeni ca drumul spre sfintenie este usor.Multi alergam spre mantuire dar putini spre sfintenie,asa cum remarca si dna Dobrin.Si asta cam arata cam cat putem noi ca oameni si cam cat reusim in mod normal.Daca ne-ar fi lasat Cel de Sus strict in faptele si putintele noastre eram teminati demult.

Omul care ajunge la acest indemn al Fericirilor cred ca a inceput sa calce pe greul drum spre sfintenie.Odata ce implineste acest lucru face voia Tatalui si implineste ce a spus Mantuitorul,marea porunca: ,,"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau." (Matei 22:37).Exista dovada de iubire mai mare fata de Cel de Sus decat ascultarea prin lupta cu tot ce inseamna pacat?Oare cel care face asta nu urmeza sa-si iubeasca si semenii?Exista oare iubire egoista de Dumnezeu sau iubirea fata de EL implica si "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei 22:39)?

Iubirea de aproape.Cat de grea,cat de mult ne luptam cu noi insine.Nu doar iubirea normala,naturala, ci aceea care este cel mai greu de atins:iubirea aratata de Hristos.In Biblie se arata o cale de ajunge la desavirsire,care are la baza aceasta iubire predicata de Hristos,izvorata chiar in faptele vietii sale: ,,Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati?Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit."

Nu le-a cerut oare Mantuitorul Apostolilor: ,,Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii." (Ioan 13:34-35)? Nu punea Apostolul Pavel: ,,Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea"(I Corinteni 13:13)? Nu i-a spus Mantuitorul lui Nicodim: ,,Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica"(Ioan 13:6)

Esenta lumii,esenta lucrarii Mantuitorului,acesta iubire transformatoare,lipsita de egoism,plina de sacrificiu,poate chiar dureroasa ca efecte in lumea asta.Oare cine reuseste asta,sa urmeze acest indemn,sa-si curete inima si sa iubeasca in acest mod,nu este oare pe drumul spre sfintenie? Nu din acesta dragoste divina pusa in om si aplicata de om iese lumina in lume? Multi incerca, cu greu, sa se lupte pentru mantuire.La acest tip de iubire sfanta parca nici nu ne mai gandim dar sa o mai si aplicam.Lumea si duhul ei parca ne-au intunecat de tot lumina pusa in noi.

Inima noastra,plina de pacat, parca si-a pierdut orice putere de a-L vedea pe Cel de Sus.Apostolul Ioan ne-a avertizat: ,,Vestea, pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim, este ca Dumnezeu e lumina, si in El nu este intuneric. Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam in intuneric, mintim si nu traim adevarul.Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat." (I Ioan 1:5-7).Nu ne-am impotrivit inca pacatului pana la sange,avea dreptate Apostolul Pavel,tot robi ai lui aratam ca suntem.Va las ce spunea Parintele Nicolae Steinhardt:

,,Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi; sau măcar a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi. Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii."

Sa ne ajute Cel de Sus ca prin pocainta si smerenie sa gasim drumul prin intuneric,luptand cu pacatul, spre o inima curata,spre lumina din noi,spre spre iubirea de Dumnezeu si de aproape,asa cum ne-a invatat Hristos.Atunci si doar atunci vom merge pe drumul spre sfintenie.Doamne ajuta.

Ati vorbit acum exact ca un ortodox adevarat. Domnul sa fie cu dvs mereu!
Va vad ortodox in esenta desi scrieti ca sunteti protestant.

Atunci cand dobandesti smerenia atunci dobandesti si iubirea aproapelui. Aceasta iubire de aproape ne arata gradul nostru de smerenie si pocainta.
Aceasta ne ajuta sa vedem cum suntem cu adevarat si astfel sa ne trezim din adormirea in care ne cufunda duhul cel lumesc.

În prealabil postat de Scotland The Brave

,,Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi; sau măcar a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi. Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc. Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii."

Sa ne ajute Cel de Sus ca prin pocainta si smerenie sa gasim drumul prin intuneric,luptand cu pacatul, spre o inima curata,spre lumina din noi,spre spre iubirea de Dumnezeu si de aproape,asa cum ne-a invatat Hristos.Atunci si doar atunci vom merge pe drumul spre sfintenie.Doamne ajuta.

AMIN!
Va multumesc pentru frumoasa sinteza pe care ati avut bunavointa sa o impartasiti.
Bunavointa si luciditate...
Cu recunostinta, multumesc.