Animalele au suflet?

[Shyman]

deci, oameni buni intelegeti un lucru. Omul este inzestrat cu suflet, el se poate mantui, cu el lucreaza Dumnezeu, el se roaga lui Dumnezeu, sufletul lui se roaga practic. Animalul, dobitocul altfel numit, nu are suflet!!!!! nu este om, Doamne-fereste, ca doar de aceea el este incadrat in alt regn biologic. Animalul are acel instinct, are viata, normal ca are. are duhul de viata suflarea care ii porneste aceste asa zise sentimente : ca animalul se bucura, e trist, il doare.. normal, doar e fiinta vie, dar sufletul e cel mai bogat dar cu care poate fi inzestrat o fiinta si aceea este numai OMUL.

Diferenta de importanta dintre om si animale a fost evidentiata chiar de Mantuitorul nostru prin cuvintele din Predica de pe Munte: "Priviti la pasarile cerului. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?" (Matei 6, 26) sau "Cu cat se deosebeste omul de oaie!" (Matei 12, 12).
Sufletul animal detine numai ceea ce Sfintii Parinti au numit putere pasiva in care, pe langa puterea vitala (in baza careia sufletul isi zamisleste trupul si il intretine viu) intra doar dorinta si pofta.
Dintr-un astfel de suflet lipsesc puterile care il fac pe om ipostas al unei constiinte de sine statatoare, o persoana: puterea duhovniceasca, puterea contemplativa, puterea rationala.
Orientand dragostea noastra spre oameni, o orientam spre Dumnezeu in mod direct,caci numai in fiintele umane Il putem gasi salasluit pe Hristos.
Sfantul Siluan Athonitul (despre care nu se poate spune ca nu iubea creatia lui Dumnezeu, din moment ce se intrista pentru ruperea fara motiv a florilor) ne-a invatat ca nu trebuie nici sa vorbim cu animalele, caci ne coboram astfel la treapta lor de necuvantatoare. In lipsa comuniunii ramane ca dragostea sa imbrace haina milei.

[heaven]

În prealabil postat de Ana.Maria.

Sfantul Siluan Athonitul (despre care nu se poate spune ca nu iubea creatia lui Dumnezeu, din moment ce se intrista pentru ruperea fara motiv a florilor) ne-a invatat ca nu trebuie nici sa vorbim cu animalele, caci ne coboram astfel la treapta lor de necuvantatoare. In lipsa comuniunii ramane ca dragostea sa imbrace haina milei.

Cu tot respectul pe care il am pentru oamenii sfinti care au trait pe acest pamant,sunt sigura ca si ei au avut micile lor erori,puncte de vedere diferite chiar ei intre ei.
Oricine are o legatura mai aparte cu natura,florile,animalele,stie ca ele raspund si vibreaza cu iubire la cuvant,sentimentele frumoase pe care le transmitem catre ele,care in primul rand e necesar sa imbrace forma iubirii si a respectului si abia apoi cea a compasiunii.
Nu exista superior si inferior in Creatia Tatalui,ci si cea mai aparent neinsemnata gaza are rostul sau bine stabilit.Dumnezeu se afla in fiecare fir de iarba,iar lipsa de iubire si respect fata de Lucrarea Tatalui,inseamna lipsa de iubire si respect chiar fata de El...

[Yasmina]

În prealabil postat de Ana.Maria.

Diferenta de importanta dintre om si animale a fost evidentiata chiar de Mantuitorul nostru prin cuvintele din Predica de pe Munte: "Priviti la pasarile cerului. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?" (Matei 6, 26) sau "Cu cat se deosebeste omul de oaie!" (Matei 12, 12).
Sufletul animal detine numai ceea ce Sfintii Parinti au numit putere pasiva in care, pe langa puterea vitala (in baza careia sufletul isi zamisleste trupul si il intretine viu) intra doar dorinta si pofta.
Dintr-un astfel de suflet lipsesc puterile care il fac pe om ipostas al unei constiinte de sine statatoare, o persoana: puterea duhovniceasca, puterea contemplativa, puterea rationala.
Orientand dragostea noastra spre oameni, o orientam spre Dumnezeu in mod direct,caci numai in fiintele umane Il putem gasi salasluit pe Hristos.
Sfantul Siluan Athonitul (despre care nu se poate spune ca nu iubea creatia lui Dumnezeu, din moment ce se intrista pentru ruperea fara motiv a florilor) ne-a invatat ca nu trebuie nici sa vorbim cu animalele, caci ne coboram astfel la treapta lor de necuvantatoare. In lipsa comuniunii ramane ca dragostea sa imbrace haina milei.

Pe mine una,din contra,m-au impresionat intotdeauna dragostea si infratirea dintre sfiintii din pustie si animalele;asta din cate am citit,desigur.
Iata un mic fragment din viata Sfantului Fanurie:

"Si atata milostenie avea, incat si pe fiarele care se atacau intre ele, le impaca, ingrijindu-le, daca erau ranite si aranjandu-le culcusuri bune, ca nu de putine ori, l-a gasit parintele lui (pustnicul), culcat alaturi de vreun sarpe mare, care in timpul somnului lui Fanurie il pazea in gura vizuinei ca sa nu-l atace vreo alta fiara.
De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacati de multe fiare de prin pustietati, sa le certe pe ele si sa le porunceasca lor a se salaslui mai departe intr-o prapastie si sa nu mai supere pe vreun om, incat si fiarele cele mai de temut, cand erau atacate de om sau de alta fiara mai puternica, desi nu aveau grai, intorceau ochii spre coliba lui Fanurie si indata erau scapate. Deci s-a facut iubit de toate pustiile, din imprejurimi si mai departe, iara toti locuitorii pustiului multumeau lui Dumnezeu ca le-a trimis lor pe acel tanar prea imbunatatit, care si fiarele le imblanzeste si pe oameni ii tamaduieste. "

Este exact tabloul mental pe care-l am cand ma gandesc la un sfant, si mai nou,tare l-am indragit pe acest Sf.Fanurie pentru inima lui frumoasa si buna!