raspunsul la provocari

În prealabil postat de timeea89

Vad raspunsuri frumoase, si cu care sunt total de acord. Si eu banuiam ca cel mai bine e sa nu raspundem. Dar pentru ei e bine acest lucru? Poate traiesc cu ideea ca sunt nedreptatiti, ca toti au ceva cu ei. Trebuiesc lamuriti invre-un fel? E nevoie sa le dam explicatii?

Mandrie si smerenie; pacat si virtute! Intre aceste doua coordonate se desfasoara cele mai multe momente din viata noastra de crestin.

Mandria a fost numita, pe drept cuvant, "mama tuturor pacatelor"! Smerenia este virtutea corespondenta, "antidotul" pentru mandrie, numita si ea, "mama virtutilor"! Intelepciunea se arata ca o trasatura a unui om prin care acesta reuseste sa perceapa in chip simtitor si rational granita dintre Bine si rau. Am scris "bine" cu majuscula deoarece, in lucrarea Intelepciunii doar unul este binele real: cel care este in legatura directa cu Dumnezeu, deci este un atribut al Divinitatii. Intelepciunea, in cazul unui crestin, trebuie sa mearga "brat la brat" cu dorinta de a alege Binele si a respinge raul. Daca acestea doua (Intelepciunea si dorinta de Bine) exista in om, terenul este pregatit! Acel om va auzi fara indoiala glasul lui Dumnezeu si se va intoarce spre El. Ce spune acest Glas? Este o chemare catre regasire, o chemare plina de dor a Tatalui catre un fiu pierdut! Unii dintre cei care aud Glasul se imbarca neintarziat pe corabia-Biserica si pleaca spre Tara Tatalui. Altii se ratacesc insa si pier pe cai gresite si pustii!

Mandrie si smerenie! Mandria spune: "trebuie sa am grija de cei din jurul meu, ca uite ce rai sunt, trebuie sa-i fac sa inteleaga!". Smerenia zice: "trebuie sa am grija de mine ca uite ce rau sunt, suflete al meu, pocaieste-te!". Mandria spune iar: "dar nu poti sa-i lasi pe cei de langa tine sa fie rai, invata-i la bine!". Smerenia plange si-ti cere: "vai tie, innegritule suflete, vezi tu ce rele ai savarsit pana acum fara sa te pocaiesti si lasa grija de altii ca esti prea cuprins de cele rele, incat si invatator de-ai fi tot nu mai poti sa inveti pe altul; pocaieste-te, suflete!". Dialogul continua si fiecare va avea o alegere proprie intre mandrie si smerenie pana la urma.

Atat! Ma mai intreb doar, ce rost au aceste discutii, aici? Poate pe unii ii ajuta in mod adevarat si asta e bine. Poate pe altii ii smintesc si asta este rau! Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Deci, timeea89, pentru tine intreaba si caieste-te, dar de ce te interesezi ce fac ceilalti? Tu cauta sa mergi spre Bine si cine va avea ochi va vedea si va merge cu tine! Pentru "orbi" insa, exista in Biserica indrumatori; limiteaza-te la a-i trimite acolo, cu exemplul propriu si cu rugaciunea ta catre Domnul, pentru ca "daca orb pe orb va calauzi, vor cadea amandoi in groapa". Iar ca sa-i pedepsesti cumva... Nici vorba! Raul nu aduce dacat rau!

Domnul sa ne calauzeasca spre bine!

[Rodica50]

Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Adevarat, Parinte Gheorghe! Va multumim pentru sfaturi!

În prealabil postat de Rodica50

Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Adevarat, Parinte Gheorghe! Va multumim pentru sfaturi!

Lui Dumnezeu se cuvine sa-I multumim pemntru toate. Ajutorul este de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul!

Sa fim copiii Lui! Doamne ajuta-ma!

[Delirul]

Apropos era unul pe aicea, ateu convins care postase ceva legat de crestinism si de ce suntem crestini samd Vad ca nu mai este threadul lui si sincer mi-ar parea rau daca l-a sters vreun moderator fiindca acestor oameni nu tebuie sa li se raspunda astfel ci pur si simplu trebuiesc ignorati. Pt ei din cate am vazut nu exista un rau mai mare decat sa nu le raspunda nimeni la provocari.

[IonelS]

Trebuuie sa ne rugam pt vrasmasi ! ATAT ! Mai mult , trebuie sa-i si iubim !

În prealabil postat de IonelS

Trebuuie sa ne rugam pt vrasmasi ! ATAT ! Mai mult , trebuie sa-i si iubim !

Uşor de spus,greu de făcut! Suntem tari la teorie. Acei care pot face aceasta deja sunt sfinţi şi nu oameni căci, porunca iubirii este cea mai mare dar şi cea mai greu de înfăptuit.

În prealabil postat de dorinastoica14

Uşor de spus,greu de făcut! Suntem tari la teorie. Acei care pot face aceasta deja sunt sfinţi şi nu oameni căci, porunca iubirii este cea mai mare dar şi cea mai greu de înfăptuit.

"Este o muncă grea pentru lucrătorul de pământ a conduce plugul, a trage brazdele, a arunca sămânţa, a suferi vremea rea şi frigul, a abate de la ogor apa cea de prisos, a săpa canale prin mijlocul ogorului şi a fâneţelor. Dar această muncă obositoare şi foarte grea i se face uşoară şi suferită când priveşte cu duhul semănăturile cele înverzite, secera cea ascuţită, aria cea plină de snopi şi bucuria cu care se aduc acasă roadele coapte.

Tot aşa corăbierul cutează a se arunca în valurile sălbatice, nu se teme de furtună şi de marea cea foarte adeseori vuitoare, rabdă vânturile cele nestatornice, valurile cele grozave ale mării şi durata cea lungă a călătoriei pe mare. Toate acestea le rabdă şi le suportă, căci gândeşte la povara mărfurilor, la limanuri şi la pieţele de comerţ, şi vede cu duhul înaintea sa câştigul cel nemăsurat pe care-l nădăjduieşte.

De asemenea, ostaşul suferă cu bărbăţie rănile, nu se teme de armă, rabdă foamea şi frigul, marşurile lungi şi toate primejdiile bătăliei, gândind la biruinţă, la semnele triumfale şi la cununa biruinţei, pe care nădăjduieşte să o dobândească.

Dar ce zic eu acestea şi la ce trebuiesc toate aceste exemple? Eu am voit să mă folosesc de acestea, pentru ca să vă îndemn să ascultaţi cu sârguinţă cuvântul lui Dumnezeu, şi să vă faceţi râvnitori şi osârdnici la fapta cea bună. Căci dacă cei mai sus numiţi, lucrătorul de pământ, corăbierul şi ostaşul, cu linişte suferă greutăţile pentru nădejdea şi privirea la lucrurile viitoare, deşi acelea sunt numai nişte lucruri care se sfârşesc odată cu viaţa pământească, cu cât mai vârtos sunteţi voi datori să ascultaţi fără obosire învăţătura cea dumnezeiască şi să luptaţi pentru viaţa cea veşnică, să răbdaţi cu tărie de suflet toate ostenelile şi greutăţile? Nădejdea ce o au aceia se întinde numai la nişte bunuri pământeşti, şi acestea foarte nesigure. Ba încă adeseori ei mor, fără de a fi putut vedea împlinirea aşteptărilor lor; ei se bucură de nădejdile lor, dar adeseori nu dobândesc nimic, deşi au răbdat tot felul de supărări.

Lucrătorul de pământ, de pildă, după toate ostenelile şi luptele sale, tocmai când gândea să-şi ascute secera şi să înceapă secerişul, trebuie să se întoarcă acasă cu mâinile deşarte, căci grâul s-a pălit, sau l-au stricat lăcustele, ori o ploaie peste măsură, sau a venit altă nenorocire de la vremea cea rea. El a întrebuinţat toată osteneala şi a făcut tot lucrul, însă nu gustă roadele nădejdii sale.

La fel se întâmplă adeseori corăbierului. încă de mult se bucura de încărcătura sa cea mare şi scumpă, cu multă satisfacere dezvelea vâslele şi naviga pe marea cea întinsă. Acum este aproape a intra în liman, dar deodată se izbeşte de un mal sau de un şir de stânci ascunse sub apă, sau i se întâmplă altă nenorocire neprevăzută şi pierde toată încărcătura, ba încă adeseori abia poate el însuşi cu trupul gol a scăpa.

Tot aşa soldatul, poate că a rezistat la sute de bătălii şi a biruit pe vrăjmaşi, dar se întâmplă ca în momentul biruinţei celei hotărâtoare el să-şi piardă viaţa, şi toate ostenelile şi zbuciumările lui să fi fost zadarnice.

Dar cu creştinul nu merge aşa. Nădejdile lui sunt tari, sigure şi nepieritoare; ele nu pier împreună cu moartea, ci sunt îndreptate către viaţa cea veşnică, fericită, nemuritoare, şi nu se pot zădărnici aici de vremea cea rea, nici de nenorociri neaşteptate, şi nici chiar de moarte. Astfel, împlinirea nădejdii noastre şi marea răsplătire cea viitoare ne luminează chiar în mijlocul nenorocirii. De aceea zice Sfântul Pavel: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe” (Romani 5, 3)."

.................................

Tocmai aceasta o spune Sfântul Pavel, acest mare dascăl al căii celei cereşti, când zice: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe”, adică noi, înainte de a ajunge la împărăţia cea veşnică şi la cununile cele cereşti, tragem din necazuri un folos slăvit, că prin necontenitele suferinţe sufletul nostru se întăreşte şi priceperea noastră se face mai tare şi mai înţeleaptă.

Ştiind toate acestea, iubiţilor, să suportăm cu răbdare şi cu statornicie necazurile şi suferinţele care ne vin, căci Dumnezeu le lasă şi ele ajută la mântuirea noastră. Să nu fim fără inimă, să nu cădem biruiţi de ispite, ci să ne întărim cu puterea bărbătească şi totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile ce ne-a arătat, ca să ne îndulcim atât de bunurile de acum, cât şi de cele viitoare să ne facem părtaşi, prin harul şi prin mila şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh se cuvine slava şi cinstea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

(Fragment din:
Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvânt la Duminica Tuturor Sfinţilor
La cuvintele Apostolului: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm, şi în suferinţe” (Romani 5, 3))

[Danut7]

În prealabil postat de Pr.Gheorghe

Mandrie si smerenie; pacat si virtute! Intre aceste doua coordonate se desfasoara cele mai multe momente din viata noastra de crestin.

Mandria a fost numita, pe drept cuvant, "mama tuturor pacatelor"! Smerenia este virtutea corespondenta, "antidotul" pentru mandrie, numita si ea, "mama virtutilor"! Intelepciunea se arata ca o trasatura a unui om prin care acesta reuseste sa perceapa in chip simtitor si rational granita dintre Bine si rau. Am scris "bine" cu majuscula deoarece, in lucrarea Intelepciunii doar unul este binele real: cel care este in legatura directa cu Dumnezeu, deci este un atribut al Divinitatii. Intelepciunea, in cazul unui crestin, trebuie sa mearga "brat la brat" cu dorinta de a alege Binele si a respinge raul. Daca acestea doua (Intelepciunea si dorinta de Bine) exista in om, terenul este pregatit! Acel om va auzi fara indoiala glasul lui Dumnezeu si se va intoarce spre El. Ce spune acest Glas? Este o chemare catre regasire, o chemare plina de dor a Tatalui catre un fiu pierdut! Unii dintre cei care aud Glasul se imbarca neintarziat pe corabia-Biserica si pleaca spre Tara Tatalui. Altii se ratacesc insa si pier pe cai gresite si pustii!

Mandrie si smerenie! Mandria spune: "trebuie sa am grija de cei din jurul meu, ca uite ce rai sunt, trebuie sa-i fac sa inteleaga!". Smerenia zice: "trebuie sa am grija de mine ca uite ce rau sunt, suflete al meu, pocaieste-te!". Mandria spune iar: "dar nu poti sa-i lasi pe cei de langa tine sa fie rai, invata-i la bine!". Smerenia plange si-ti cere: "vai tie, innegritule suflete, vezi tu ce rele ai savarsit pana acum fara sa te pocaiesti si lasa grija de altii ca esti prea cuprins de cele rele, incat si invatator de-ai fi tot nu mai poti sa inveti pe altul; pocaieste-te, suflete!". Dialogul continua si fiecare va avea o alegere proprie intre mandrie si smerenie pana la urma.

Atat! Ma mai intreb doar, ce rost au aceste discutii, aici? Poate pe unii ii ajuta in mod adevarat si asta e bine. Poate pe altii ii smintesc si asta este rau! Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Deci, timeea89, pentru tine intreaba si caieste-te, dar de ce te interesezi ce fac ceilalti? Tu cauta sa mergi spre Bine si cine va avea ochi va vedea si va merge cu tine! Pentru "orbi" insa, exista in Biserica indrumatori; limiteaza-te la a-i trimite acolo, cu exemplul propriu si cu rugaciunea ta catre Domnul, pentru ca "daca orb pe orb va calauzi, vor cadea amandoi in groapa". Iar ca sa-i pedepsesti cumva... Nici vorba! Raul nu aduce dacat rau!

Domnul sa ne calauzeasca spre bine!

Parinte hai ca esti bun.. Dumnezeu sa te binecuvanteze, sa iti dea intelegere , putere , intelepciune , dragoste, smerenie si har in slujirea ta.

[timeea89]

În prealabil postat de Pr.Gheorghe

Mandrie si smerenie; pacat si virtute! Intre aceste doua coordonate se desfasoara cele mai multe momente din viata noastra de crestin.

Mandria a fost numita, pe drept cuvant, "mama tuturor pacatelor"! Smerenia este virtutea corespondenta, "antidotul" pentru mandrie, numita si ea, "mama virtutilor"! Intelepciunea se arata ca o trasatura a unui om prin care acesta reuseste sa perceapa in chip simtitor si rational granita dintre Bine si rau. Am scris "bine" cu majuscula deoarece, in lucrarea Intelepciunii doar unul este binele real: cel care este in legatura directa cu Dumnezeu, deci este un atribut al Divinitatii. Intelepciunea, in cazul unui crestin, trebuie sa mearga "brat la brat" cu dorinta de a alege Binele si a respinge raul. Daca acestea doua (Intelepciunea si dorinta de Bine) exista in om, terenul este pregatit! Acel om va auzi fara indoiala glasul lui Dumnezeu si se va intoarce spre El. Ce spune acest Glas? Este o chemare catre regasire, o chemare plina de dor a Tatalui catre un fiu pierdut! Unii dintre cei care aud Glasul se imbarca neintarziat pe corabia-Biserica si pleaca spre Tara Tatalui. Altii se ratacesc insa si pier pe cai gresite si pustii!

Mandrie si smerenie! Mandria spune: "trebuie sa am grija de cei din jurul meu, ca uite ce rai sunt, trebuie sa-i fac sa inteleaga!". Smerenia zice: "trebuie sa am grija de mine ca uite ce rau sunt, suflete al meu, pocaieste-te!". Mandria spune iar: "dar nu poti sa-i lasi pe cei de langa tine sa fie rai, invata-i la bine!". Smerenia plange si-ti cere: "vai tie, innegritule suflete, vezi tu ce rele ai savarsit pana acum fara sa te pocaiesti si lasa grija de altii ca esti prea cuprins de cele rele, incat si invatator de-ai fi tot nu mai poti sa inveti pe altul; pocaieste-te, suflete!". Dialogul continua si fiecare va avea o alegere proprie intre mandrie si smerenie pana la urma.

Atat! Ma mai intreb doar, ce rost au aceste discutii, aici? Poate pe unii ii ajuta in mod adevarat si asta e bine. Poate pe altii ii smintesc si asta este rau! Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Deci, timeea89, pentru tine intreaba si caieste-te, dar de ce te interesezi ce fac ceilalti? Tu cauta sa mergi spre Bine si cine va avea ochi va vedea si va merge cu tine! Pentru "orbi" insa, exista in Biserica indrumatori; limiteaza-te la a-i trimite acolo, cu exemplul propriu si cu rugaciunea ta catre Domnul, pentru ca "daca orb pe orb va calauzi, vor cadea amandoi in groapa". Iar ca sa-i pedepsesti cumva... Nici vorba! Raul nu aduce dacat rau!

Domnul sa ne calauzeasca spre bine!

Lucram pentru o doamna cu handicap. Ea se certa cu toata lumea ca i se parea ca toti isi bat joc de ea. Ca atare s-a plans si de mine (dar in acelasi timp nu vroia sa plec, si aveam si momente cand ne intelegeam bine, deci eu cred ca nu avea ceva personal cu mine). Intrebarea mea este: trebuia sa-i explic ca nu avem nimic cu dansa si ca vrem s-o ajutam cat putem, si sa-i spunema ca ceea ce pe dansa o vexeaza nu facem intentionat, asa cum isi imagina ea? Sau sa tacem, considerand ca daca ii raspundem o invatam?

[I.Calin]

În prealabil postat de timeea89

Lucram pentru o doamna cu handicap. Ea se certa cu toata lumea ca i se parea ca toti isi bat joc de ea. Ca atare s-a plans si de mine (dar in acelasi timp nu vroia sa plec, si aveam si momente cand ne intelegeam bine, deci eu cred ca nu avea ceva personal cu mine). Intrebarea mea este: trebuia sa-i explic ca nu avem nimic cu dansa si ca vrem s-o ajutam cat putem, si sa-i spunema ca ceea ce pe dansa o vexeaza nu facem intentionat, asa cum isi imagina ea? Sau sa tacem, considerand ca daca ii raspundem o invatam?

Persoanele cu handicap sunt destul de greu de împăcat și ne asumăm o cruce când relaționăm sau "lucrăm" cu ele.
Felicitări că reușești să ai relații pozitive cu doamna respectivă: "in acelasi timp nu vroia sa plec", aceasta înseamnă o bulină albă pentru tine, chiar dacă "s-a plans si de mine". E foarte dificil pentru mulți dintre noi să ne comportăm potrivit necesităților unor astfel de persoane. Personal, nu știu dacă aș putea.
Poți, spun eu, să-i explici că nu ai intenții rele, dar poți mai ales să-i demonstrezi prin atitudinea ta de zi cu zi. Dacă este și mai în vârstă ca tine, recomandabil ar fi să acționezi extrem de prudent când îi spui anumite lucruri să nu considere "ca daca ii raspundem o invatam". Dar tăcerea de multe ori poate spune mai mult decât cuvintele.
Câți dintre noi acceptă să fie dădăciți și să accepte cu seninătate sfaturi și recomandări? Mulți suntem sănătoși și ne revoltăm (reacționăm ostil) când alții "fac pe deștepții" și vor să ne învețe ceva chiar dacă au perfectă dreptate? Că doar nu o fi ei mai buni ca mine! Înțelegere față de suferința ei care nu este mică, spun că asta ar fi calea cea mai bună. Și răbdare, Doamne, câtă răbdare ne trebuie cu ceilalți ca să fie bine. Și mai ales, nu dădăci. Sunt puțini oamenii care-și pot impune punctele de vedere față de ceilalți și să fie și iubiți. Pot fi respectați, dar iubiți?