raspunsul la provocari
 

Cum trebuie sa procedam cu cei care-si bat joc de noi, care ne lanseaza atacuri, care incearca cu orice pret sa ne scoata din sarite? Pentru mine e clar ca acesti oameni sunt primii care sufera de pe urma acestor porniri ale lor, dar noi ce ar trebui sa facem? Am observat ca unii chiar nu au limite, e oare bine sa intorci mereu si celalalt obraz?

In asemenea cazuri nu trebuie sa ne lipseasca stapanirea de sine, increderea in Dumnezeu.Nu intotdeauna cand cineva ne necajeste, cei din jur cred ca are si dreptate. Sa avem rabdare si sa ne aplecam asupra muncii- care relaxeaza si mai ales sa nu iutam rugaciunea, care este mama noastra.Chiar trebuie sa ne gandim ce este in spatele unui suflet care recurge la provocari, din ce cauza o face si sa evitam sa fim sursa provocarilor, pe cat posibil.Eu am mai invatat ceva: in lumea aceasta doar de Dumnezeu trebuie sa-mi fie frica.

Ne uităm atent în oglinda minții să vedem dacă are dreptate.
Dacă are dreptate, n-avem de ce să ne supărăm. Ne stăpânim și răspundem în limitele bunului simț.
Dacă nu are dreptate, scoși din sărite cum suntem, n-ar fi OK să reacționăm așijderea, ne calmăm, lăsăm momentul să treacă fără să reacționăm într-un fel și cu mintea descătușată și sufletul detașat de nimicuri (orice provocare nu înseamnă nimic dacă nu îi dai curs), după o anumită perioadă (fie și o zi), răspundem dacă avem la ce. Dacă constatăm că a fost doar o provocare gratuită și practic nu ai la ce răspunde, spre cinstea ta, renunți și cu zâmbetul pe buze treci mai departe și rămâi la fel de cordial(ă).

Vad raspunsuri frumoase, si cu care sunt total de acord. Si eu banuiam ca cel mai bine e sa nu raspundem. Dar pentru ei e bine acest lucru? Poate traiesc cu ideea ca sunt nedreptatiti, ca toti au ceva cu ei. Trebuiesc lamuriti invre-un fel? E nevoie sa le dam explicatii?

Provocărilor colaterale problemelor discutate nu cred că este indicat să lei dai curs, dar dacă consideri că problema în discuție necesită anumite lămuriri sau explicații, de ce nu? Dă-le, în limitele bunului simț, fără a uita că "piatra" pe care ai vrut sau vrei să o iei în mână poate fi un bumerang.

Da, Calin, vesnic un prieten de nadejde si incredere.

Depinde, intr-adevar, daca pui sau nu mana pe o piatra. Cel mai bine este sa te rogi, inainte si asa nu vor veni ispitele.

Cum sa rezistam in fata barfelor?

Lecția lui Socrate

Din viaţa marelui filosof grec Socrate se povesteşte, până astăzi, această întâmplare.

Într-o zi oarecare, Socrate s-a întâlnit, în calea sa, cu un cunoscut. Acela, văzându-l, l-a oprit şi i-a zis:

- Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studenţii tăi?

Auzind aceasta, Socrate zise:

- Stai o clipa. Mai înainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, aş vrea să treci printr-un mic test, numit “Testul celor trei.”

- Trei?

- Da, trei. Înainte de a-mi vorbi despre studentul meu, să stam puţin şi să testam ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei sa-mi spui este adevărat?

- Nu. De fapt doar am auzit despre el.

- E-n regula. Aşadar, în realitate, tu nu ştii daca este adevărat sau nu. Acum, să încercăm testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

- Nu, dimpotrivă…

- Deci, vrei sa-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevarat?

Omul din faţa lui Socrate a dat din umeri, puţin stânjenit de situaţia în care se bagă de unul singur.

Socrate a continuat.

- Totuşi, mai poţi trece testul, pentru că există a treia probă, a folosinţei. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?

- Nu, nu chiar…

În cele din urmă, Socrate încheie discuţia, cu o întrebare retorică:

- Ei bine, dacă ceea ce vrei sa-mi spui nu ştii dacă este adevărat, nici de bine, nici măcar de folos, atunci de ce sa-mi mai spui ?!

Mandrie si smerenie; pacat si virtute! Intre aceste doua coordonate se desfasoara cele mai multe momente din viata noastra de crestin.

Mandria a fost numita, pe drept cuvant, "mama tuturor pacatelor"! Smerenia este virtutea corespondenta, "antidotul" pentru mandrie, numita si ea, "mama virtutilor"! Intelepciunea se arata ca o trasatura a unui om prin care acesta reuseste sa perceapa in chip simtitor si rational granita dintre Bine si rau. Am scris "bine" cu majuscula deoarece, in lucrarea Intelepciunii doar unul este binele real: cel care este in legatura directa cu Dumnezeu, deci este un atribut al Divinitatii. Intelepciunea, in cazul unui crestin, trebuie sa mearga "brat la brat" cu dorinta de a alege Binele si a respinge raul. Daca acestea doua (Intelepciunea si dorinta de Bine) exista in om, terenul este pregatit! Acel om va auzi fara indoiala glasul lui Dumnezeu si se va intoarce spre El. Ce spune acest Glas? Este o chemare catre regasire, o chemare plina de dor a Tatalui catre un fiu pierdut! Unii dintre cei care aud Glasul se imbarca neintarziat pe corabia-Biserica si pleaca spre Tara Tatalui. Altii se ratacesc insa si pier pe cai gresite si pustii!

Mandrie si smerenie! Mandria spune: "trebuie sa am grija de cei din jurul meu, ca uite ce rai sunt, trebuie sa-i fac sa inteleaga!". Smerenia zice: "trebuie sa am grija de mine ca uite ce rau sunt, suflete al meu, pocaieste-te!". Mandria spune iar: "dar nu poti sa-i lasi pe cei de langa tine sa fie rai, invata-i la bine!". Smerenia plange si-ti cere: "vai tie, innegritule suflete, vezi tu ce rele ai savarsit pana acum fara sa te pocaiesti si lasa grija de altii ca esti prea cuprins de cele rele, incat si invatator de-ai fi tot nu mai poti sa inveti pe altul; pocaieste-te, suflete!". Dialogul continua si fiecare va avea o alegere proprie intre mandrie si smerenie pana la urma.

Atat! Ma mai intreb doar, ce rost au aceste discutii, aici? Poate pe unii ii ajuta in mod adevarat si asta e bine. Poate pe altii ii smintesc si asta este rau! Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Deci, timeea89, pentru tine intreaba si caieste-te, dar de ce te interesezi ce fac ceilalti? Tu cauta sa mergi spre Bine si cine va avea ochi va vedea si va merge cu tine! Pentru "orbi" insa, exista in Biserica indrumatori; limiteaza-te la a-i trimite acolo, cu exemplul propriu si cu rugaciunea ta catre Domnul, pentru ca "daca orb pe orb va calauzi, vor cadea amandoi in groapa". Iar ca sa-i pedepsesti cumva... Nici vorba! Raul nu aduce dacat rau!

Domnul sa ne calauzeasca spre bine!

Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Adevarat, Parinte Gheorghe! Va multumim pentru sfaturi!

Lui Dumnezeu se cuvine sa-I multumim pemntru toate. Ajutorul este de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul!

Sa fim copiii Lui! Doamne ajuta-ma!