Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PĂMÂNTUL NATAL
de maior (r) Tomescu Vasile după Alphonse de Lamartine

Mă înfior când cuvântul patrie rostesc.
Plecat departe-n ţări străine auzindu-l tresar;
Îmi răsună-n suflet ca un imn ceresc,
Ca vocea femeii iubite sau ca sunetul paşilor ei pe trotuar.

Munţi înalţi învăluiţi în ale primăverii ceţuri alburii,
Văi pe care le îmbracă a dimineţii brumă,
Câmpii întinse şi mănoase, dealuri acoperite de vii,
Turnuri vechi argintate de razele de lună,

Pajişti, poteci iuţi, ziduri cenuşii,
Fântâni unde ţăranii vitele-şi adapă
Şi zăbovesc discutând despre ce s-a-ntâmplat peste zi,
Fumându-şi ţigara sau bând apă,

Casa părintească unde-n vatră arde focul,
Fumul ce se-nalţă din hornul ei spre cerul iernii mohorât,
Ograda-n care, copil, petreceam timpul luându-mă cu jocul.
Lucruri neînsufleţite cum de mă faceţi să vă iubesc atât?!

3 martie 1942