O definitie a neoprotestantului...

În prealabil postat de Jane Says

1. Prin prima intrebare tu lasi sa se inteleaga ca desi perii capului nostru sunt numarati, printr-o nebagare de seama a lui Dumnezeu - ca vad ca-L excluzi din ecuatia vietii si-a mortii - vine unul cu 15 minute inainte si ne rapeste mantuirea lovindu-ne cu toporul inainte sa ne putem pocai. Eu cred ca Dumnezeu ingaduie sa se dezlipeasca sufletul de trup stie El cand si pentru ce ratiuni. Stia si de gard, stia si de starea sufletului de dupa eveniment, stia si unde poate sa duca acea stare (daca urma sau nu pocainta). Nu zic ca stiu ce ar fi facut oricine pe lumea asta (inclusiv eu) dar stiu sigur ca Dumnezeu stie si ca nimic nu se face fara ingaduinta sau atotstirea Lui.

Deci, faptul că omul nostru nu vrea să se pocăiască e problema lui Dumnezeu? Nu a omului?
Sigur că nu-l exclud pe Dumnezeu din ecuația vieții și a morții dar nici nu-L fac vinovat că nu vreau eu să mă pocăiesc de păcatele mele.

În prealabil postat de Jane Says

Inca nu stiu dac-ai intrebat la misto la ce mai e nevoie de pocainta si smerenie :)

Nu am întrebat la mișto. Doar încerc să înțeleg tologia lui Andrusca. Mă gândesc că poate nu e doar a ei. O fi a mai multora...
Nu am reușit să prind ideea. Cum devine cineva creștin? E nevoie să vegheze în viața lui spirituală? Orice păcate ar face nu contează, el rămâne creștin? Chiar dacă nu vrea să se pocăiască de ele? Chiar dacă moare fără să ceară iertare lui Dumnezeu?
Chestii dintr-astea...