Lepadarea de sine si chipul Lui Dumnezeu in om.

[MariS_]

În prealabil postat de somasema

Lepadarea de sine inseamna ca noi trebuie sa murim (spiritual) pentru ca Dumnezeu sa inceapa sa traiasca in noi,adica sa lasam la o parte toate poftele carnii care le gasim in GALATENI 5:19-21
Trebuie ca acest trup al nostru sa fie o jertfa vie lui Dumnezeu pentru ca El ne-a pus deoparte spre slujire cand vom invia

Despre restaurarea Chipului Lui Dumnezeu in noi aceasta este lucrarea de sfintire a Duhului Sfant in noi,care prin credinta si supunere o putem accelera sau incetini
Biblia spune in EVREI 12:14 : "Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul"

Cat despre impacarea cerintei "lepadarii de sine" cu necesitatea de care zici,asta e o chestiune mai delicata care aduce uneori multe controverse
Astazi multi preoti in Biserica mai ales in cea Ortodoxa si cea Catolica "incurajeaza" uneori oamenii sau le lasa impresia ca pot avea pe amandoua,si viata vesnica si liberatea vietii lor; Asta se intampla pentru ca e MULTA PRESIUNE din partea credinciosilor si preotii fac ENORMA greseala sa lase oamenilor impresia asta
Bunul Dumnezeu insa stie ca trebuie sa ne ingrijim si de cele necesare vietii dar cu conditia sa nu primeze aceste griji slujirii si iubirii lui Dumnezeu,pana la urma Iisus ne-a spus in MATEI 6:33 "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

Draga somasema, mi-a placut ceea ce ai scris. Spui, insa, la un moment
dat ca acea impacare "e o chestiune mai delicata care aduce uneori multe
controverse".
Cu ajutorul fratilor s-a inaintat in problema foarte mult. Traditie1 ne vorbea
de necesitatea inlaturarii falsului eu si astfel am depistat ca noi avem un
"sine" fals si unul adevarat. Pe cel fals trebuie sa-l lepadam. Pare ca am
ajuns de unde am plecat, adica inlaturam un "sine" si ramanem cu altul?
Nu cred ca e asa, ba din contra, cred ca suntem foarte aproape de a
decela esentialul. Tu ne-ai putea ajuta printr-o imagine, pe care te rog
s-o dai in postare (e vorba de imaginile sufletului inainte si dupa primirea
lui Hristos in noi). Te rog sa mai adaugi la ea (la prima imagine, cea cu
sufletul inainte de primirea lui Hristos pe tronul sau), deci sa adaugi un soi
de coaja neagra la sinele din centrul sufletului. Pe acea coaja neagra a
sinelui sa scrii egou sau egoism. Atat. Si posteaz-o. Ne va clarifica foarte
mult sa aflam cine este adevaratul "sine". Multumesc anticipat.

[glykys]

MariS, vorbe ca vorbe, fapte ne trebuie!

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

MariS, vorbe ca vorbe, fapte ne trebuie!

Este adevarat ce spui, glykys draga, ca faptele sunt de baza. Dar
faptele vin din ceea ce gandim, si daca aceasta gandire nu e clara
atunci si faptele pot fi confuze si ne amagim crezand ca facem pe
cele bune. Nu trebuie sa ne speriem sa atingem cutele sufletului, sa
le cunoastem bine, pentru ca in ele ar putea sa stea ascuns calul
troian al celui rau. El trebuie demascat si lepadat cat mai rapid.

[MariS_]

Se pare ca somasema nu e conectata pe forum. Nu-i nimic. Cine
doreste sa vada cele doua imagini, le poate gasi pe threat-ul
Apocalipsa, postul 31.
Voiam sa adaug doar un singur lucru care face mai pe inteles ca
lepadarea de sine si restaurarea chipului se sustin reciproc. Sinele
adevarat al nostru este chiar chipul Lui Dumnezeu in noi. El ne da
unicitatea persoanei, libertatea ei, el contine "ochiul si gura" Lui
Dumnezeu in noi, constiinta. Dar din negrija noastra el este cel
mai adesea acoperit de mizga lipicioasa a altui chip: cel al celui
rau. Acest chip urat, dizgratios este egoismul si egocentrismul
din noi, cel ce acopera ca o scoarta neagra miezul luminos din
sufletul nostru: adevaratul chip si adevaratul sine.
Lepadarea de sine se talcuieste acum ca lepadare de chipul cel
urat, ca sa se descopere chipul cel frumos, de lepadare a calului
troian al celui rau din noi ca sa patrunda duhul Lui Hristos.
Cand batranii rugatori ne invatau ca rugaciunea se spune cu
inima zdrobita, aveau in vedere spargerea acestei cruste care
acopera chipul nostru cel frumos. Si cu ce se spala el cel mai
bine, daca nu cu lacrimi curate din inima noastra.