Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Naia fragedei Biserici vrea să plece - acum în larg ; / Rugăciunea Maicii-i pânza ce-o întinde pe catarg / Ca să bată-n ea puternic vântul Duhului Iubirii / Să o-mpingă, peste valuri , spre limanul mântuirii. / Iar, Apostolii, năierii, neavând decât un dor, / De-a vesti lumină lumii, zic , în cugetele lor ; / -Mijloceşte-ne, Marie , tot belşugu-acestei clipe, / Căci să mântui fără tine, e să zbori fără aripe / Şi prin inima Fecioarei palpitează firea-ntreagă : Duh din patru părţi de ceruri, vino-n lume şi-o dezleagă / Din blestemul ce de veacuri o întunecă la faţă ; / Dă-le orbilor vedere şi scheletelor viaţă ! / Şi-n Cenacol, fără veste, Duhul Dragostei coboară / Să-nnoiască faţa lumii, s-o creeze-a doua oară. / Şi Apostolii sub scutul Maicii Domnului şi-a lor / Merg s-anunţe peste veacuri Vestea Bună tuturor. / Şi cu aripi mai uşoare şi mai repezi decât vântul / Răsuna pe la răspântii şi pe uliţe Cuvântul ; / La un semn, ca la poruncă, piatra stearpă din pustie / Se deschide şi ţâşneşte până-n ceruri apă vie . / Pe câmpia veştejită, din Tărie cade rouă ; / Apa-n râuri, se-nfioară, încreţindu-şi valuri nouă. / Însăşi Marea Moartă-nvie, botezată de Iordan / Cu talazuri de aghiazmă, înoite-n an de an.
<< Va urma >>

Şi-n ardoarea pocăinţei crăinicite cu tărie / La răscruci de cale nouă, ori în pârg de veşnicie, / La botez, intrau în ape chipuri negre de prihană, / Şi ieşeau mirese albe, cu privirea diafană. / Moşi bătrâni de-atâtea rele şi ologi ca vai de ei / Vin din ţara lor de patimi, de zeiţe şi de zei, / Vin şotâng, abia sărmanii, clătinându-se în cârji, / Şi răsar, sărind în apă, ca flăcăii, drepţi şi dârji. / Robi şi roabe fără număr trec prin vadul apei sfinte / Şi ieşind pe maluri liberi, intonează imn fierbinte. / După ei intrau tiranii şi de ura lor scăpaţi / Îşi dădeau acuma seama că şi robii le sunt fraţi. / Cavaleri ce se luptă în război ca nişte lei / Hotărăsc de-acum să lupte şi cu hidrele din ei. / Mesaline-mbătrânite de blestemul Zânei Vineri, / Ies din ape ca fecioare, cu obrajii albi şi tineri. / Şi pe cât măritul Soare al sfinţeniei, Iisus, / Îşi revarsă-n oameni harul şi-i înalţă tot mai sus, / Pe atât mai tare creşte Ziua Mare, focul sfânt / Şi lumina se întinde tot mai tare pe pământ !

[cristiboss56]

Când în noaptea lui de ură, intr-o bună dimineaţă / Şi-a deschis întunecatul sclipitorii ochi de gheaţă / Şi-a văzut că Ziua-şi face tot mai larg în oameni vad, / Şi-a trezit cu-nfrigurare toate oştile din iad. / Şi-n zadar năimiţii beznei se luptau din răzputeri, / Aruncând săgeţi aprinse de mânie către cer, / Căci de sus Seninul Soare le zâmbea strălucitor, / Şi săgeţile-azvârlite se-ntorceau asupra lor. / Vechii zei ce-mpodobiră cu povestea lor Olimpul, / Şi credeau că vor învinge, neînvinşi de nimeni,timpul, / Cad în golul nefiinţei şi pe socul lor apare / Crucea Domnului Stăpână pe deplin din zare-n zare. / Toate zidurile urii şi cetăţile -ngâmfării / Se prăvale cu răsunet în mormintele uitării ; / Iar în turnurile beznei n-a rămas decât ruină / Peste care -nvingătoare trec efluvii de lumină. / - O ! fericite bezne, strigă- Apostolul prooroc, / Nu vedeţi că pe măsură ce suflaţi mai tare-n foc / Cu furtuna urii voastre, îl aprindeţi şi mai tare / Şi pârjolul se întinde tot mai mult între popoare !

[cristiboss56]

De la întâile Rusalii , Preacurata ocrotea / Paşii tinerei Biserici pe cărarea Ei cea grea, / Cu acelaşi zel cu care , conlucrând cu Cel de sus , / L-a crescut în Nazaretul Galileii pe Iisus. / Şi văzând-o turma mică, stând de veghe ca un far, / Se-arunca-n vâltoarea luptei, înfruntând pe Veliar, / Căci ştia că unde-i Mama cu Iubirea, şi se roagă, / E şi Fiul ei de faţă, cu puterea Lui întreagă. . . / Cei ce-avură fericirea de-a-L vedea pe Fiul ei, / Când umbla vestind prin lume, şi vorbea pe drum cu ei, / Ii vedeau şi-acuma chipul în icoana ei de Mamă, / Şi-auzea în glasul dulce, glasul Domnului ce-i cheamă. / Iar în ochi ei cei limpezi , ca luminile din rai, / Izvora atâta milă şi iubire, de credeai / Că prin albia lor curge de la cer un râu mănos, / Ce revarsă-n lume spuma bunătăţii lui Hristos.
<< Va urma >>

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

De la întâile Rusalii , Preacurata ocrotea / Paşii tinerei Biserici pe cărarea Ei cea grea, / Cu acelaşi zel cu care , conlucrând cu Cel de sus , / L-a crescut în Nazaretul Galileii pe Iisus. / Şi văzând-o turma mică, stând de veghe ca un far, / Se-arunca-n vâltoarea luptei, înfruntând pe Veliar, / Căci ştia că unde-i Mama cu Iubirea, şi se roagă, / E şi Fiul ei de faţă, cu puterea Lui întreagă. . . / Cei ce-avură fericirea de-a-L vedea pe Fiul ei, / Când umbla vestind prin lume, şi vorbea pe drum cu ei, / Ii vedeau şi-acuma chipul în icoana ei de Mamă, / Şi-auzea în glasul dulce, glasul Domnului ce-i cheamă. / Iar în ochi ei cei limpezi , ca luminile din rai, / Izvora atâta milă şi iubire, de credeai / Că prin albia lor curge de la cer un râu mănos, / Ce revarsă-n lume spuma bunătăţii lui Hristos.
<< Va urma >>

Toate sufletele bune, de bărbaţi şi de femei, / Străduîndu-se, încearcă să-i urmeze pilda ei. / Mamelor este modelul dăruirii lor totale, / Iar fecioarelor, oglinda frumuseţii ideale ; / - Bucură-te, Preacurată, zic fecioarele curate, / Că ne-veţi că-n lumea nouă duhul are-ntâietate ! / Şi ca semn al spusei tale, cu o pildă grăitoare, / Ai deschis în lume floarea fecioriei roditoare. / Tu cu-o singură privire şi cu zâmbetul matern, / Ne abaţi din calea largă, care termină-n infern. / Cu căldura vorbei tale ţii aprinşi cărbunii-n vatră, / Şi de dragul tău se moaie chiar şi-o inimă de piatră. / Şi pe unde-ţi trece umbra, ori adii cu mâna blând, / Risipeşti din suflet norii şi-ntunericul din gând, / Şi răsai pe fruntea noastră iarăşi soarele senin, / Căci în faţa ta curată, nu poţi fi decât un crin ! / Dar ce sfântă şi smerită te vedeau cu toţi , Marie, / Când mergeai cu ucenicul , cu Ioan, la Liturghie ! / Masa sfântă-ţi aminteşte că Prestolul prim Jertfelnic, / La Misterul Întrupării , a fost sânu-ţi feciorelnic. . .
<< Va urma >>

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Toate sufletele bune, de bărbaţi şi de femei, / Străduîndu-se, încearcă să-i urmeze pilda ei. / Mamelor este modelul dăruirii lor totale, / Iar fecioarelor, oglinda frumuseţii ideale ; / - Bucură-te, Preacurată, zic fecioarele curate, / Că ne-veţi că-n lumea nouă duhul are-ntâietate ! / Şi ca semn al spusei tale, cu o pildă grăitoare, / Ai deschis în lume floarea fecioriei roditoare. / Tu cu-o singură privire şi cu zâmbetul matern, / Ne abaţi din calea largă, care termină-n infern. / Cu căldura vorbei tale ţii aprinşi cărbunii-n vatră, / Şi de dragul tău se moaie chiar şi-o inimă de piatră. / Şi pe unde-ţi trece umbra, ori adii cu mâna blând, / Risipeşti din suflet norii şi-ntunericul din gând, / Şi răsai pe fruntea noastră iarăşi soarele senin, / Căci în faţa ta curată, nu poţi fi decât un crin ! / Dar ce sfântă şi smerită te vedeau cu toţi , Marie, / Când mergeai cu ucenicul , cu Ioan, la Liturghie ! / Masa sfântă-ţi aminteşte că Prestolul prim Jertfelnic, / La Misterul Întrupării , a fost sânu-ţi feciorelnic. . .
<< Va urma >>

Şi primindu-l încă-o data, din Potirul Mântuirii, / Pe Iisus, schimbat în pâinea Sacramentului Iubirii, / Tu te laşi în El pierdută ca un strop de apă-n mare. . . / . . .Şi divinul har te umple tot mai tare şi mai tare ! / Şi viaţa ta devine Liturghie ne-ncetată / Un prinos de fapte bune, o ofrandă preacurată, / Consacrate prin credinţă pe-un altar interior / Şi-o cerească-mpărtăşire de viaţă tuturor. . . / Iar cucernicile inimi care merg cu ea în rând / Să primească Sfânta Pâine, se trezesc spunând în gând : / - O, Marîe , tu eşti spicul, iar Iisus e grâul sfânt / Măcinat pe lemnul Crucii ca să-mi fie nutremânt. . . / -Eşti un strugure , Marie , iar Iisus e vin ceresc ; / Eu m-apropiu cu credinţă şi cu El mă-mpărtăşesc. / -Eşti un fagure, Marie, iar Iisus divina miere ; / Eu o gust în toată vremea cu nespusă mângâiere.

[cristiboss56]

Când Maria-Şi dete seama că Biserica, prin lupte / Câştigase cu ardoare şi strădanii ne-ntrerupte, / A crescut şi se avântă prin vârtejuri fără teamă, / Spre a nu-i mai face umbră cu splendoarea ei de Mamă. / Se ascunse bucuroasă sub marama umilinţei, / Şi la umbra ei cea deasă, la izvoarele Credinţei, / Ea-şi trăieşte anii ultimi de viaţă pe pământ / Zăvorâtă-ntr-o tăcere cu mireasmă de mormânt. / Dar Smerenia, sporită lângă focul din cămin, / Nu-i un cioclu ce-i îngroapă perla harului divin, / Ci-i un scripete ce-o-nalţă în sfinţenie mai sus ! / Iar tăcerea ei, pătrunsă de misterul lui Iisus, / E ca râul care curge pe sub dealuri şi păduri, / Tăinuit, şi-n depârtare, răzbătând prin mii de guri / Se revarsă ca o mană roditoare pe câmpie, / Şi-nverzeşte iarba arsă de dogoare şi-o învie. / Ea trăieşte acum în sine, toată inimă şi dor, / Într-un praznic de lumină, paradis încântător, / Şi-ntr-atât o-mpodobeşte Duhul Sfânt cu noi splendori / Că , privind-o , Serafimii stau pe gând întrebători ! / Şi văzându-ţi înălţată până-aicea slava ta, / Mă cutremur că mă-ncumet să te cânt cu lira mea ! / O, Lumina mea, Marie , pentru ce mă-ndemni să-ţi ferec / Neprihana ta-n cuvinte, eu , prihană de-ntuneric.
<<< Va urma >>>

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Când Maria-Şi dete seama că Biserica, prin lupte / Câştigase cu ardoare şi strădanii ne-ntrerupte, / A crescut şi se avântă prin vârtejuri fără teamă, / Spre a nu-i mai face umbră cu splendoarea ei de Mamă. / Se ascunse bucuroasă sub marama umilinţei, / Şi la umbra ei cea deasă, la izvoarele Credinţei, / Ea-şi trăieşte anii ultimi de viaţă pe pământ / Zăvorâtă-ntr-o tăcere cu mireasmă de mormânt. / Dar Smerenia, sporită lângă focul din cămin, / Nu-i un cioclu ce-i îngroapă perla harului divin, / Ci-i un scripete ce-o-nalţă în sfinţenie mai sus ! / Iar tăcerea ei, pătrunsă de misterul lui Iisus, / E ca râul care curge pe sub dealuri şi păduri, / Tăinuit, şi-n depârtare, răzbătând prin mii de guri / Se revarsă ca o mană roditoare pe câmpie, / Şi-nverzeşte iarba arsă de dogoare şi-o învie. / Ea trăieşte acum în sine, toată inimă şi dor, / Într-un praznic de lumină, paradis încântător, / Şi-ntr-atât o-mpodobeşte Duhul Sfânt cu noi splendori / Că , privind-o , Serafimii stau pe gând întrebători ! / Şi văzându-ţi înălţată până-aicea slava ta, / Mă cutremur că mă-ncumet să te cânt cu lira mea ! / O, Lumina mea, Marie , pentru ce mă-ndemni să-ţi ferec / Neprihana ta-n cuvinte, eu , prihană de-ntuneric.
<<< Va urma >>>

Căci zadarnic îmi închipui, în oglinda minţii mele, / O fecioară mai curată ca lucirile de stele ; / Şi-n zadar îmi mai adaug vraja câmpului de flori, / Şi-nmulţesc aceste haruri zeci de mii de multe ori, / Tu eşti totuşi mai frumoasă decât tot ce cuget eu, / Căci eşti Floarea omenirii ce-a rodit un Dumnezeu ! / Dar putea-vei, multă vreme, să mai stărui pe pământ, / Tu, o rază de lumină, fără Soarele tău sfânt ? / Lumea n-are nici un farmec, dacă nu-i în ea Iisus, / Şi de-atunci, de când iubirea te-a rănit şi-apoi s-a dus, / Tu te mistui însetată după El mai arzător / Ca un cerb rănit ce-adastă apa rece din izvor