Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Lupta crâncenă şi crudă de pe Cruce s-a sfârşit, / Şi prinosul Liturghiei Mântuirii s-a-mplinit. / Lemnul cel mai drept şi verde din pădurile libane / A căzut sub lovitura nedreptăţilor umane. / Maica Sfântă , lângă Cruce, a rămas incremenită ; / Dar, proptită de Speranţă, sora ei nedespărţită, / Işi indreaptă ochii-n lacrimi către ceruri suspinând : / -Dumnezeu, primeşte jertfa Mielului Tău Blând ! / Trupul Sfânt la sânul morţii doarme somnul păcii lin, / Şi de astăzi nu-L mai paşte nici o caznă , nici un chin. / Dar tu, Maică a durerii, ţi-ai golit intreg paharul ? / Dimpotrivă, -amărăciunea şi-a-nteţit in el amarul. / Când cu suliţa ostaşul L-a străpuns pe El in coaste, / Nu mai scoate nici un geamăt, nici nu vede-n juru-i oaste ; / Dar Tu simţi cum te pătrunde fierul lung al lungii suliţi, / Şi prin inima ta frântă işi deschide crude uliţi. . . / In sfârsit , Pilat, pe semne vrând să-şi spele incă-o dată / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / Se indură şi lui Iosif ii ingăduie spre seară / Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară.
< Va urma >

-Vezi că-i bună lumea, Maică , şi-ţi intoarce Fiul iar ! / -Bunătate ? Omenie fără dragoste şi har ? / Iat-o scrisă cu piroane-n mădularele lui reci, / Şi-or citi-o -nfiorare toate vecurile-n veci ! / Şi plimbându-şi ochi umezi peste rănile deschise / De piroane şi de lance in divinul Trup, le zise : / -Rămâneţi de-acum deschise pe vecie, sfinte rane, / Ca să fiţi mereu limanul suferinţelor umane ! / Şi, ţinându-L strâns in braţe, ea la pieptul ei il strânge ; / De pe rănile brăzdate şterge rănile de sânge . / Şi cu grijă ia cununa de ocară de pe frunte, / Smulge spinii, câte unul, din făgaşele lor crunte. / -Va pricepe oare lumea tot Calvarul Crucii Tale ? / Zice Maica biruită de iubire şi de jale ! / Şi strângându- L tot mai tare să-L răzbune de dureri, / Fiecare rană-i pare ţeapă crâncenă de fier.

[cristiboss56]

Incleştarea de pe Cruce fu-ncercarea disperată / A satanei de-a menţine faţa lumii-ntunecată ; / Iar când soarele se-ascunde după umbra unui nor, / El crezu, întunecatul, c-a ieşit biruitor ! / Fariseii sigilară sub o piatră Primăvara, / Deci putea de-acum să doarmă, fără teamă, toată ţara, / Mai ales că stăpânirea, prin străjeri, i-asigurată / Că sămânţa de sub brazdă n-o să iasă niciodată. . . / Gura dulce şi duioasă ca o şoaptă, ca o doină, / Ce suna pe mal de ape, pe dogoare şi pe moină / Crăinicindu-şi vestea bună şi trezind din morţi pământul / Astăzi tace-ncătuşată şi-amuţită, ca mormântul ! / Glasul limpede ca cerul şi puternic ca un tunet, / Ce vibra adânc în Templu şi în inimi cu răsunet, / Biciuind trufia beznei, îmbrăcată-n strai de cleric, / Ori in purpură de rege, azi e stins în întuneric. / Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, / Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea Învierii ! / Numai Maica Preacurată, în vârtejul încercării, / Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării .
{ Va urma }

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Incleştarea de pe Cruce fu-ncercarea disperată / A satanei de-a menţine faţa lumii-ntunecată ; / Iar când soarele se-ascunde după umbra unui nor, / El crezu, întunecatul, c-a ieşit biruitor ! / Fariseii sigilară sub o piatră Primăvara, / Deci putea de-acum să doarmă, fără teamă, toată ţara, / Mai ales că stăpânirea, prin străjeri, i-asigurată / Că sămânţa de sub brazdă n-o să iasă niciodată. . . / Gura dulce şi duioasă ca o şoaptă, ca o doină, / Ce suna pe mal de ape, pe dogoare şi pe moină / Crăinicindu-şi vestea bună şi trezind din morţi pământul / Astăzi tace-ncătuşată şi-amuţită, ca mormântul ! / Glasul limpede ca cerul şi puternic ca un tunet, / Ce vibra adânc în Templu şi în inimi cu răsunet, / Biciuind trufia beznei, îmbrăcată-n strai de cleric, / Ori in purpură de rege, azi e stins în întuneric. / Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, / Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea Învierii ! / Numai Maica Preacurată, în vârtejul încercării, / Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării .
{ Va urma }

-Va-nvia ! Ii spune-o şoaptă din adâncul inimii, / Şi surpând domnia beznei, jugul morţii-l va zdrobi ! / - Va-nvia cu strălucire ! Zic şi frunzele din muguri, / Căci viaţa nu se stinge nici pe cruce, nici pe ruguri ; / - Va-nvia mai plin de slavă! Cântă holda pe ogoare, / Ca şi spicul meu ce creşte din grăuntele ce moare ; / -Va-nvia ! Răsună-n codri mii de păsări cu fanfara, / Căci nu poţi să ţii în lanţuri cetluită primăvara ! / De aceea-n zorii zilei Invierii-nvingătoare, / Când vuia prin aer zvonul răspândit de Vestitoare, / Şi stârnea credinţă-n unii, iar în alţii îndoială, / Ea-i cu totul liniştită ca o harnică Vestală. . . / L-a văzut şi ea , fireşte , înaintea tuturor. / Însă tace şi le-ascultă , fremătând, soliei lor ; / Ba, că piatra-i răsturnată, ba că Giulgiul s-a aflat, / Şi că Ingerul le spune că Hristos a înviat ! / L-a văzut şi Magdalena în aceeaşi dimineaţă / Când a stat cu El de vorbă, ca pe vremuri, faţă-n faţă. / L-au văzut apoi şi alţii, iar spre seară s-au dus / Şi cei doi ce-L intâlniră pe cărare spre Emaus. . . / Chiar necredinciosul Toma L-a văzut şi s-a convins / Că-ntr-groapă nu se poate astupa Cel Necuprins, / Toţi credeau, în van străjerii, mituiţi, spuneau din gură / C-au văzut prin somn cu ochi cum Apostolii il fură. / - În zadar iţi pui, Caiafă, un oblon la ochi, şi spui / Că de astăzi înainte soare-n lumea -ntreagă nu-i ; / Nu întuneci tu lumina, de-ai fi negru ca un corb ! / Dacă vezî numa-ntuneric e un semn că tu eşti orb ! / Şi-n zadar ai vrea cu frigul urii tale să ingheţi, / Sub zăpada iernii grele, râul veşnicei vieţi, / Căci natura se-ncălzeşte şi nămeţii iernii pier, / Sucul fierbe-n rădăcină şi se-avântă către cer ! . . . / Nu vezi tu că numa-n tine, sub obrocul tău de gheaţă, / Dăinuieşte încă iarna, fără murmur de viaţă ? / Dar afară-i primăvară, soare, cântece şi flori, / Căci viaţa e eternă, doar călăii-s pieritori !

[cristiboss56]

Tăinuindu-şi la -nălţare chipul Său văzut, Hristos / A rămas cu duhu-n duhul Maicii Sfinte , luminos ; / Şi-mprejurul ei se-adună ucenicii-n foişor, / Unde-aşteaptă pogorârea Duhului asupra lor. / Stăruind în priveghere şi in post necontenit, / Meditează mai cu seamă un cuvânt ce l-a rostit / -Mi s-au dat puteri depline pe pământ precum şi-n cer ; / De aceea să străbateţi faţa-ntregului pănânt, / Crăinicindu-Mi Vestea Bună în tuspatru părţi de vânt ; / Fiţi lumină din lumină şi lumina lumii-ntregi, / Şi-i spălaţi cu foc obrazul şi cu Duhul Noii Legi. / Luminaţi cu fapta voastră decât vorba mai presus, / Şi-nvăţaţi pe toţi să creadă toate câte vi le-am spus ; / Cel ce crede în Lumină , va fi-n veci Luminii fiu ! / Cel ce n-are crez, rămâne rob al Beznei mort de viu ! / Iată, Eu cu voi de-a pururi voi rămâne prin iubire, / Ca un prieten, ca un frate, ca un tată, ca un mire ! / De vă-ncredeţi in Iubire, Ea rosteşte-n voi Eternul ; / Căci Iubirea-i Paradisul, iar refuzul Ei, Infernul ! / În acest concert de rugă, Preacurata, în tăcere, / Se lasă adânc pătrunsă de divinele mistere / Şi cu dorul ei străbate peste graniţi de văzduh / Să deschidă poarta lumii ca să sufle Sfântul Duh.
<< Va urma >>

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Tăinuindu-şi la -nălţare chipul Său văzut, Hristos / A rămas cu duhu-n duhul Maicii Sfinte , luminos ; / Şi-mprejurul ei se-adună ucenicii-n foişor, / Unde-aşteaptă pogorârea Duhului asupra lor. / Stăruind în priveghere şi in post necontenit, / Meditează mai cu seamă un cuvânt ce l-a rostit / -Mi s-au dat puteri depline pe pământ precum şi-n cer ; / De aceea să străbateţi faţa-ntregului pănânt, / Crăinicindu-Mi Vestea Bună în tuspatru părţi de vânt ; / Fiţi lumină din lumină şi lumina lumii-ntregi, / Şi-i spălaţi cu foc obrazul şi cu Duhul Noii Legi. / Luminaţi cu fapta voastră decât vorba mai presus, / Şi-nvăţaţi pe toţi să creadă toate câte vi le-am spus ; / Cel ce crede în Lumină , va fi-n veci Luminii fiu ! / Cel ce n-are crez, rămâne rob al Beznei mort de viu ! / Iată, Eu cu voi de-a pururi voi rămâne prin iubire, / Ca un prieten, ca un frate, ca un tată, ca un mire ! / De vă-ncredeţi in Iubire, Ea rosteşte-n voi Eternul ; / Căci Iubirea-i Paradisul, iar refuzul Ei, Infernul ! / În acest concert de rugă, Preacurata, în tăcere, / Se lasă adânc pătrunsă de divinele mistere / Şi cu dorul ei străbate peste graniţi de văzduh / Să deschidă poarta lumii ca să sufle Sfântul Duh.
<< Va urma >>

Naia fragedei Biserici vrea să plece - acum în larg ; / Rugăciunea Maicii-i pânza ce-o întinde pe catarg / Ca să bată-n ea puternic vântul Duhului Iubirii / Să o-mpingă, peste valuri , spre limanul mântuirii. / Iar, Apostolii, năierii, neavând decât un dor, / De-a vesti lumină lumii, zic , în cugetele lor ; / -Mijloceşte-ne, Marie , tot belşugu-acestei clipe, / Căci să mântui fără tine, e să zbori fără aripe / Şi prin inima Fecioarei palpitează firea-ntreagă : Duh din patru părţi de ceruri, vino-n lume şi-o dezleagă / Din blestemul ce de veacuri o întunecă la faţă ; / Dă-le orbilor vedere şi scheletelor viaţă ! / Şi-n Cenacol, fără veste, Duhul Dragostei coboară / Să-nnoiască faţa lumii, s-o creeze-a doua oară. / Şi Apostolii sub scutul Maicii Domnului şi-a lor / Merg s-anunţe peste veacuri Vestea Bună tuturor. / Şi cu aripi mai uşoare şi mai repezi decât vântul / Răsuna pe la răspântii şi pe uliţe Cuvântul ; / La un semn, ca la poruncă, piatra stearpă din pustie / Se deschide şi ţâşneşte până-n ceruri apă vie . / Pe câmpia veştejită, din Tărie cade rouă ; / Apa-n râuri, se-nfioară, încreţindu-şi valuri nouă. / Însăşi Marea Moartă-nvie, botezată de Iordan / Cu talazuri de aghiazmă, înoite-n an de an.
<< Va urma >>

[sergiu]

Apropo de Sfantul Maxim Marturisitorul, am citit ca Biserica de la acea vreme a decis sa fie pedepsit, taindu-i-se limba si bratul drept. Mai tarziu a fost declarat Sfant si este printre Sfintii Parinti. Nu inteleg cum a putut cineva care cica urma calea aratata de Iisus Hristos sa mutileze un om in varsta (82 ani) si care era de fapt un Sfant, in acest hal. La scurt timp timp dupa executie a si decedat in chinuri. Practic omul a fost martir omorat de biserica. Sau nu? Ma lamureste cineva?

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/...ianuarie21.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_M%C4%83rturisitorul

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Naia fragedei Biserici vrea să plece - acum în larg ; / Rugăciunea Maicii-i pânza ce-o întinde pe catarg / Ca să bată-n ea puternic vântul Duhului Iubirii / Să o-mpingă, peste valuri , spre limanul mântuirii. / Iar, Apostolii, năierii, neavând decât un dor, / De-a vesti lumină lumii, zic , în cugetele lor ; / -Mijloceşte-ne, Marie , tot belşugu-acestei clipe, / Căci să mântui fără tine, e să zbori fără aripe / Şi prin inima Fecioarei palpitează firea-ntreagă : Duh din patru părţi de ceruri, vino-n lume şi-o dezleagă / Din blestemul ce de veacuri o întunecă la faţă ; / Dă-le orbilor vedere şi scheletelor viaţă ! / Şi-n Cenacol, fără veste, Duhul Dragostei coboară / Să-nnoiască faţa lumii, s-o creeze-a doua oară. / Şi Apostolii sub scutul Maicii Domnului şi-a lor / Merg s-anunţe peste veacuri Vestea Bună tuturor. / Şi cu aripi mai uşoare şi mai repezi decât vântul / Răsuna pe la răspântii şi pe uliţe Cuvântul ; / La un semn, ca la poruncă, piatra stearpă din pustie / Se deschide şi ţâşneşte până-n ceruri apă vie . / Pe câmpia veştejită, din Tărie cade rouă ; / Apa-n râuri, se-nfioară, încreţindu-şi valuri nouă. / Însăşi Marea Moartă-nvie, botezată de Iordan / Cu talazuri de aghiazmă, înoite-n an de an.
<< Va urma >>

Şi-n ardoarea pocăinţei crăinicite cu tărie / La răscruci de cale nouă, ori în pârg de veşnicie, / La botez, intrau în ape chipuri negre de prihană, / Şi ieşeau mirese albe, cu privirea diafană. / Moşi bătrâni de-atâtea rele şi ologi ca vai de ei / Vin din ţara lor de patimi, de zeiţe şi de zei, / Vin şotâng, abia sărmanii, clătinându-se în cârji, / Şi răsar, sărind în apă, ca flăcăii, drepţi şi dârji. / Robi şi roabe fără număr trec prin vadul apei sfinte / Şi ieşind pe maluri liberi, intonează imn fierbinte. / După ei intrau tiranii şi de ura lor scăpaţi / Îşi dădeau acuma seama că şi robii le sunt fraţi. / Cavaleri ce se luptă în război ca nişte lei / Hotărăsc de-acum să lupte şi cu hidrele din ei. / Mesaline-mbătrânite de blestemul Zânei Vineri, / Ies din ape ca fecioare, cu obrajii albi şi tineri. / Şi pe cât măritul Soare al sfinţeniei, Iisus, / Îşi revarsă-n oameni harul şi-i înalţă tot mai sus, / Pe atât mai tare creşte Ziua Mare, focul sfânt / Şi lumina se întinde tot mai tare pe pământ !

[cristiboss56]

Când în noaptea lui de ură, intr-o bună dimineaţă / Şi-a deschis întunecatul sclipitorii ochi de gheaţă / Şi-a văzut că Ziua-şi face tot mai larg în oameni vad, / Şi-a trezit cu-nfrigurare toate oştile din iad. / Şi-n zadar năimiţii beznei se luptau din răzputeri, / Aruncând săgeţi aprinse de mânie către cer, / Căci de sus Seninul Soare le zâmbea strălucitor, / Şi săgeţile-azvârlite se-ntorceau asupra lor. / Vechii zei ce-mpodobiră cu povestea lor Olimpul, / Şi credeau că vor învinge, neînvinşi de nimeni,timpul, / Cad în golul nefiinţei şi pe socul lor apare / Crucea Domnului Stăpână pe deplin din zare-n zare. / Toate zidurile urii şi cetăţile -ngâmfării / Se prăvale cu răsunet în mormintele uitării ; / Iar în turnurile beznei n-a rămas decât ruină / Peste care -nvingătoare trec efluvii de lumină. / - O ! fericite bezne, strigă- Apostolul prooroc, / Nu vedeţi că pe măsură ce suflaţi mai tare-n foc / Cu furtuna urii voastre, îl aprindeţi şi mai tare / Şi pârjolul se întinde tot mai mult între popoare !