Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

O, Maică Fecioară Marie ! / Se-nchină popoarele ţie / Şi-n lacrimi fierbinţi şi suspine / Aşeaptă-ndurări de la tine. / O, Maică Fecioară Marie ! / Prin vremuri grozave de urgie / Trec astăzi popoarele toate / Şi-o lume intreagă se zbate. / O, Maică Fecioară Marie ! / Fă linişte, pace să fie, / Usucă potopul mâniei / Şi-aprinde iar focul frăţiei. / O, Maică Fecioară Marie ! / Fă timpuri mai bune să fie, / Şi zile mai multe senine / S-avem de la Doomnul prin tine. / O, Maică Fecioară Marie ! / Popoarele zac in robie, / In lanţuri duc zile amare / Cerând de la tine scăpare. / O, Maică Fecioară Marie ! / Revarsă din cer bucurie, / Şi scurge din valea de lacrimi / Noianul cel mare de patimi. / O, Maică Fecioară Marie ! / Fă iarăşi in lume să vie / Iubirea, nădejdea, credinţa, / Şi-n toate spre bine, voinţa. / O, Maică Fecioară Maria ! / Grăbeşte tu timpul să vie / O singură turmă să fie , / Şi-un singur Păstor pe vecie !

[cristiboss56]

Când convoiul trist ajunse pe platoul Căpăţânii, / Fariseii, cărturarih, saducheii şi bătrânii / Jubilau, râzând demonic, şi priveau biruitori / Spre rivalul lor, invinsul , plin de sânge şi sudori. / Râsul lor de vulpi viclene o străpunge şi o doare / Mult mai groaznic pe Maria decât crunta-nfiorare / Ce-o cutremură atuncea când călăii-i pironesc / Primăvara ei pe Cruce şi de flori o veştejesc. / Dar călăul cel mai groaznic, ce o sfâşie mereu, / Ca un vultur făr-de moarte pe un veşnic Prometeu, / E iubirea ei de Mamă, arzătoarea ei iubire, / Ce-o ridică azi pe tronul de regină-ntre martire. / Timp de trei eterne ceasuri, cât a stat Iisus in cuie / Sângerând, ea stete dreaptă lângă El ca o statuie. / Şi-a ei inimă de mamă, visteria mântuirii, / Ca buretele-i absoarbe toată fierea pătimirii. / Cum o ustură arsura buzei sale-nvineţite, / Cum ar vrea să-I stingă focul unei singure clipite / C-un pahar de apă rece, insă n-are nici un strop, / Numai lacrimile-amare care-i curg pe-obraji potop. / Cum ar vrea să urce scara şi să-L strângă-n braţe dulce, / Şi la pieptul ei de Mamă, trupul Lui căznit să-L culce ! / Cum ar vrea să-i smulgă spinii-nfipţi in tâmpla Lui fierbinte, / Şi piroanele bătute-n mădularele Lui Sfinte ! / Dar ea trebuie să zică incă-odată : "Fie Mie ! ". . . / Cum a zis la Vestea Bună, la-nceput de Liturghie / Şi cu Fiul impreună ; El, in trupu-i sfânt pe Cruce, / Ea, in inimă, aceeaşi jertfă Tatălui aduce. / Şi acum stă Maria-n faţa Pironitului pe grinzi, / Inimile lor par două feţe - opuse de oglinzi , / Ce-şi răsfrâng aceeaşi cruce in imagini infinite, / Unul altuia sporindu-şi suferinţele cumplite.

[cristiboss56]

Ale Crucii braţe-ntinse peste zări mântuitoare, / Despărţesc de-acum in două râul vremii călătoare ; / Lumea veche-mbătrânită se-nmormântă pe Calvar, / Şi se naşte alta, nouă , din Lumină şi din Har. / Dar viaţa-n largul firii, când incepe să se-ntrame, / Are lipsă de căldura şi de sânul unei mame ; / Ce s-ar face-n cuibul rece puişorii golăşei / Fără grija rândunelei, fără aripile ei ? / Şi -oare ce s-ar mai alege, pe acest pământ uscat, / De polenul primăverii, de furtuni împrăştiat, / Dacă n-ar găsi potirul primitor al manei flori / Leagăn, scutece şi pază contra marilor dogori ? / Vezi, de-aceea Ziditorul de pe lemnul răstâgnirii, / Cel ce-a scris această Lege inţeleaptă-n cartea firii, / Când e gata să-şi arunce bobul vieţii noi in lume, / S-a gândit la bunătatea şi iubirea unei mume. / Şi privind-o pe Maria, pe femeia cea eternă, / Toată inima fecioară, toată dragostea maternă, / Şi, alăturea de dânsa, pe Apostolul Ioan, / Un simbol şi o icoană a tot neamului uman. / Şi-a făcut in faţa morţii testamentul, ca un tată, / Şi-ntre martori după lege, a grăit : Femeie , iată / Fiul tău ! Şi-ntrânsul iată tot poporul Meu ales ! / Şi de-atunci se-aude-n inimi cântul plin de inţeles : / - O , Marie, spicul mamă al grăuntelui preasfânt, / Ce se-aruncă azi in brazda ucigaşului pământ, / Vei fi Maica cea de taină a cucernicului lan, / Şi cu vremea se va-ntinde pe tot globul pământean !
< Va urma >

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Ale Crucii braţe-ntinse peste zări mântuitoare, / Despărţesc de-acum in două râul vremii călătoare ; / Lumea veche-mbătrânită se-nmormântă pe Calvar, / Şi se naşte alta, nouă , din Lumină şi din Har. / Dar viaţa-n largul firii, când incepe să se-ntrame, / Are lipsă de căldura şi de sânul unei mame ; / Ce s-ar face-n cuibul rece puişorii golăşei / Fără grija rândunelei, fără aripile ei ? / Şi -oare ce s-ar mai alege, pe acest pământ uscat, / De polenul primăverii, de furtuni împrăştiat, / Dacă n-ar găsi potirul primitor al manei flori / Leagăn, scutece şi pază contra marilor dogori ? / Vezi, de-aceea Ziditorul de pe lemnul răstâgnirii, / Cel ce-a scris această Lege inţeleaptă-n cartea firii, / Când e gata să-şi arunce bobul vieţii noi in lume, / S-a gândit la bunătatea şi iubirea unei mume. / Şi privind-o pe Maria, pe femeia cea eternă, / Toată inima fecioară, toată dragostea maternă, / Şi, alăturea de dânsa, pe Apostolul Ioan, / Un simbol şi o icoană a tot neamului uman. / Şi-a făcut in faţa morţii testamentul, ca un tată, / Şi-ntre martori după lege, a grăit : Femeie , iată / Fiul tău ! Şi-ntrânsul iată tot poporul Meu ales ! / Şi de-atunci se-aude-n inimi cântul plin de inţeles : / - O , Marie, spicul mamă al grăuntelui preasfânt, / Ce se-aruncă azi in brazda ucigaşului pământ, / Vei fi Maica cea de taină a cucernicului lan, / Şi cu vremea se va-ntinde pe tot globul pământean !
< Va urma >

Si , Maria, rădăcina Viţei Tainice de Vie / Răsădite pe Golgota, a rămas mereu să fie / Născătoare generoasă a intregului popor / De mlădiţe răsărite din tulpină-n viitor ! / Şi de-atunci ca un răsunet, in urechea lui Ioan / Şi in sufletul oricărui drept cucernic pământean / - Iată Mama ta, copile, aibi de grijă şi-o cinsteşte. / Eu , Iisus Hristos, prin tine, prelungindu-mi dăruirea / Printre oameni, vreau să-i dărui toată cinstea şi iubirea ! / Tu cu-ncredere deplină să alergi la ea oricând / Mai presus de-orice nădejde ocrotirea ei cerând. / Suferinţa ce-a -ncercat-o lângă Crucea sângeroasă / A făcut ca gingăşia ei să fîe mai duioasă ; / De mă dăruie pe mine, pentru tine, morţii-amare, / Ce-ar fi-n stare să-ţi refuze, de-i vei cere cu răbdare ? / Mai vârtos când te vei teme de mânia Celui Drept / Vătămat prin vorbe strâmbe, ori prin mersul tău nedrept, / Pocăindu-te, te-ascunde sub aripa Maicii Sfinte / Şi prin inima ei cere mila Dreptului Părinte ! .

[cristiboss56]

Lupta crâncenă şi crudă de pe Cruce s-a sfârşit, / Şi prinosul Liturghiei Mântuirii s-a-mplinit. / Lemnul cel mai drept şi verde din pădurile libane / A căzut sub lovitura nedreptăţilor umane. / Maica Sfântă , lângă Cruce, a rămas incremenită ; / Dar, proptită de Speranţă, sora ei nedespărţită, / Işi indreaptă ochii-n lacrimi către ceruri suspinând : / -Dumnezeu, primeşte jertfa Mielului Tău Blând ! / Trupul Sfânt la sânul morţii doarme somnul păcii lin, / Şi de astăzi nu-L mai paşte nici o caznă , nici un chin. / Dar tu, Maică a durerii, ţi-ai golit intreg paharul ? / Dimpotrivă, -amărăciunea şi-a-nteţit in el amarul. / Când cu suliţa ostaşul L-a străpuns pe El in coaste, / Nu mai scoate nici un geamăt, nici nu vede-n juru-i oaste ; / Dar Tu simţi cum te pătrunde fierul lung al lungii suliţi, / Şi prin inima ta frântă işi deschide crude uliţi. . . / In sfârsit , Pilat, pe semne vrând să-şi spele incă-o dată / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / Se indură şi lui Iosif ii ingăduie spre seară / Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară.
< Va urma >

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Lupta crâncenă şi crudă de pe Cruce s-a sfârşit, / Şi prinosul Liturghiei Mântuirii s-a-mplinit. / Lemnul cel mai drept şi verde din pădurile libane / A căzut sub lovitura nedreptăţilor umane. / Maica Sfântă , lângă Cruce, a rămas incremenită ; / Dar, proptită de Speranţă, sora ei nedespărţită, / Işi indreaptă ochii-n lacrimi către ceruri suspinând : / -Dumnezeu, primeşte jertfa Mielului Tău Blând ! / Trupul Sfânt la sânul morţii doarme somnul păcii lin, / Şi de astăzi nu-L mai paşte nici o caznă , nici un chin. / Dar tu, Maică a durerii, ţi-ai golit intreg paharul ? / Dimpotrivă, -amărăciunea şi-a-nteţit in el amarul. / Când cu suliţa ostaşul L-a străpuns pe El in coaste, / Nu mai scoate nici un geamăt, nici nu vede-n juru-i oaste ; / Dar Tu simţi cum te pătrunde fierul lung al lungii suliţi, / Şi prin inima ta frântă işi deschide crude uliţi. . . / In sfârsit , Pilat, pe semne vrând să-şi spele incă-o dată / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / Se indură şi lui Iosif ii ingăduie spre seară / Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară.
< Va urma >

-Vezi că-i bună lumea, Maică , şi-ţi intoarce Fiul iar ! / -Bunătate ? Omenie fără dragoste şi har ? / Iat-o scrisă cu piroane-n mădularele lui reci, / Şi-or citi-o -nfiorare toate vecurile-n veci ! / Şi plimbându-şi ochi umezi peste rănile deschise / De piroane şi de lance in divinul Trup, le zise : / -Rămâneţi de-acum deschise pe vecie, sfinte rane, / Ca să fiţi mereu limanul suferinţelor umane ! / Şi, ţinându-L strâns in braţe, ea la pieptul ei il strânge ; / De pe rănile brăzdate şterge rănile de sânge . / Şi cu grijă ia cununa de ocară de pe frunte, / Smulge spinii, câte unul, din făgaşele lor crunte. / -Va pricepe oare lumea tot Calvarul Crucii Tale ? / Zice Maica biruită de iubire şi de jale ! / Şi strângându- L tot mai tare să-L răzbune de dureri, / Fiecare rană-i pare ţeapă crâncenă de fier.

[cristiboss56]

Incleştarea de pe Cruce fu-ncercarea disperată / A satanei de-a menţine faţa lumii-ntunecată ; / Iar când soarele se-ascunde după umbra unui nor, / El crezu, întunecatul, c-a ieşit biruitor ! / Fariseii sigilară sub o piatră Primăvara, / Deci putea de-acum să doarmă, fără teamă, toată ţara, / Mai ales că stăpânirea, prin străjeri, i-asigurată / Că sămânţa de sub brazdă n-o să iasă niciodată. . . / Gura dulce şi duioasă ca o şoaptă, ca o doină, / Ce suna pe mal de ape, pe dogoare şi pe moină / Crăinicindu-şi vestea bună şi trezind din morţi pământul / Astăzi tace-ncătuşată şi-amuţită, ca mormântul ! / Glasul limpede ca cerul şi puternic ca un tunet, / Ce vibra adânc în Templu şi în inimi cu răsunet, / Biciuind trufia beznei, îmbrăcată-n strai de cleric, / Ori in purpură de rege, azi e stins în întuneric. / Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, / Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea Învierii ! / Numai Maica Preacurată, în vârtejul încercării, / Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării .
{ Va urma }